AIE-PL=BMD=PDAM

Fără îndoială, situațiile de criză sunt foarte incomode pentru societate, perturbative pentru economie, neplăcute, în general, dar extrem de utile pentru analiza politică, radiografierea construcției factorului politic și, mai ales, pentru elaborarea de noi formule sau actualizarea formulelor de comunicare între elementele acestei construcții.

Recenta criză politică a AIE (care nu e ceva nou, să fim sinceri: fiind continuarea crizelor din anii precedenți, trebuia și putea fi anticipată și chiar prevenită!) nu face excepție: este pe atât de neplăcută, pe cât de utilă. Ne-am obișnuit atât de mult să apreciem cu superficialitate discursul politic autohton, în ciuda faptului că prezintă prea puține semne de normalitate, încât nici nu mai cerem prea multă claritate de la aleșii noștri. Suntem fericiți când ne divulgă, la nervi, câteva inițiale sau când le scapă vreo aluzie. Pe de o parte, există o rațiune pentru acest comportament al negociatorilor, dat fiind că stăm într-o zonă în care puțină discreție nu strică, zonă de „conflict înghețat”, și trecem printr-o perioadă de exacerbare a conflictelor din aceeași serie. Pe de alta, nu e normal să acceptăm orice decizie a aleșilor noștri, numai pentru că, vezi bine, le-am acordat toată încrederea, în urma unei campanii electorale „cu năbădăi”. O modalitate de a le controla pornirile de animale politice, astfel încât să nu se automutileze, cel puțin, mi se pare necesară.

Actuala criză, aparent generată de discuția în jurul problemei depolitizării justiției, a devoalat intențiile principalilor lideri de pe arena politică de la noi, făcându-i să se exprime mai puțin protocolar. Așa, auzind mai multe declarații ale liderilor PD (Dumitru Diacov și Marian Lupu) referitoare la ideea unui procuror din spațiul UE pentru Republica Moldova, nu poți să nu le compari cu celebrele „teze” ale agrarienilor, de pe timpuri (fostul PDAM), privind „Moldova pentru moldoveni” sau pericolul românesc, sau alte declarații la fel de primitive și de xenofobe ale foștilor nomenklaturiști sovietici, aciuați acum prin diverse partide.

Jocul, e adevărat, ceva mai nuanțat al PLDM trădează doar dorința de a participa la actul de guvernare, mai puțin grija pentru corectitudinea acestuia. Felul în care ideea aderării la NATO este respinsă de ambele partide, zise proeuropene, dezvăluie adevăruri triste, intuite de multă lume și până acum. Una dintre concluziile care se impun, analizând declarațiile liderilor cu pondere în procesul de luare a deciziilor din cele două partide, vizează vocația politică a PD, care nu se deosebește prea mult de PLDM și care este nu doar de stânga, așa cum și-ar dori liderii partidului să se creadă, nu e social-democrația, ci  comunismul oligarhic (de fapt, comunismul esențial, clasic, pentru că un alt tip de comunism nici nu există în natură), iar libidoul lui geopolitic este unul estic (de preferat, satisfăcut pe bani vestici, occidentali). După declarațiile de ultimă oră, balansând între xenofobia de tip sovietic și discursul patriotard moldovenist, nu mai văd diferențe fundamentale între aceste două partide și PCRM sau alte derivate ale acestuia (precum PSDM, bunăoară) sau formațiunile anterioare, din care acesta se revendică ideologic. Autorii proiectului „Lucinschi” (cei care au „sugerat” chemarea lui Lucinschi la Chișinău) știu mai bine acest lucru, pentru că tot ei sunt autorii campaniilor de linșaj mediatic aplicat „intrușilor” în sistemul de „privilegiați”, foști nomenklaturiști sovietici. Așadar, esența motivației politice, la noi, nu trebuie căutată în gradul de onestitate sau în atașamentul pentru valorile europene ale unora sau altora, ci în interese personale sau de „gașcă” (mai ales financiare).

Hârtia de turnesol, cheia pentru dezlegarea ecuației privind orientarea geopolitică a unui partid din Republica Moldova sau altul a fost, până mai ieri, felul în care acesta se raportează la moldovenism, dar – atenție! – vorbim despre ideologia susținută în mod sistematic de liderii-fondatori, nu de „sateliții” întâmplători ai acestora, pe care formațiunile îi folosesc pentru a-și camufla esența moldovenistă în perioadele de precocitate, de „pubertate instituțională”. În momentul în care o astfel de formațiune devine destul de „matură” și nu mai are nevoie de niciun „camuflaj”, ea se debarasează de „balastul ideologic” unionist sau filoromân, rămânând o structură aglomerată pe criterii „pure”: ambiții și orgolii (care au fost poreclite, la un moment dat, „principii și valori”), pentru care cea mai potrivită „ideologie” este „moldovenismul primitiv” (sau: moldo-statalismul), adică un naționalism local, extremist și agresiv, care permite clasei de oligarhi să acapareze cât mai multă putere, marginalizându-i pe cei mai slabi (intrușii, inadaptații, considerați inadaptabili, „visătorii”, „utopicii” etc.). Exact asta se întâmplă acum cu ceea ce în 2009 s-a vrut a fi AIE, dar n-a reușit decât să acutizeze reactivitatea elementului sovietic, moștenit din fostul regim, totalitarist, la procesele reformatoare.

Noutatea momentului actual ține  de cele două elemente iritante pentru partenerii de coaliție din programul electoral al PL: tema NATO și tema corupției, în mod special tema aducerii unui procuror „străin”. Xenofobia viscerală a foștilor „agrarieni” transpare acum  în protestele vehemente ale celor care au ridicat, odinioară, moldo-statalismul la rang de politică oficială a Republicii Moldova („moldovenii au votat pentru partide de moldoveni, nu de străini!” (a se vdea, în acest sens, declarațiile liderilor PD: Marian Lupu, Dumitru Diacov)).

Ca să fie mai clar, e de ajuns să privim atent la structura ideologică a fostului BMD, în care încăpuseră, ca într-o salată foarte complicată, mai toate curentele ideologice prezente pe piață în acel moment. A fost de ajuns ca BMD să prindă contur și să se impună, oarecum, prin aportul celor mai tineri și mai nepătați dintre membri, că s-a și dezmembrat, lăsând scena politică liberă pentru alte lupte de „restructurare politică”. AIE repetă, în mare parte, și structura, și mișcarea, oarecum haotică, a  AMN, iar mai târziu a BDM, pe scena politică. Și cred că-i va repeta și deznodământul, cel care a marcat, mai înainte, și PDAM-ul: dispariția (eventual, căderea sub pragul electoral) – din cauza legăturii fatale dintre moldo-statalism și corupție. AIE devine vulnerabilă în fața PCRM, chiar din clipa în care se zbate să înlăture PL-ul din componența sa. Acest lucru, semnalat și de analiști, și de politicieni din afară, nu poate opri însă tendința generală. Destructurarea AIE e  ca și realizată (cu toate străduințele multora de a o menține pe linia de plutire). Nici nu se putea altfel, pentru că „pilonii” acestor construcții (partide rezultate din dezmembrarea fostului PC al R.S.S. Moldovenești) au rămas aceiași, actorii principali, scenariștii și regizorii, la fel. Doar actorii din rolurile secundare se schimbă, în funcție de gradul de usaj mediatic și moral al acestora. Ca în orice telenovelă ieftină, de altfel.

Plânge Niprul…

Privesc Maidanul în direct  și plânge Niprul  și oftează (și am impresia că abia acum se clarifică de ce am auzit acest cântec în fragedă pruncie, de ce mi-a plăcut, de ce i-am învățat versurile și toate „vocile”, de ce trebuia să-l știu, pentru ca, azi să-l (re)cunosc!… Ciocnirea civilizațiilor coboară din cărți, dintre argumente construite cu strictețe, în strada cu flăcări mistuind vieți. Printre lacrimile de foc ale Maidanului, printre versurile lui Șevcenko, lumea pare să  nu mai simtă frică (au murit și au fost răniți – și oare câți vor mai fi până la instaurarea liniștii?)…

* * *

Dacă libertatea costă atât de scump, de ce nu știm să o prețuim și de ce ne uităm ca blegii, când ne este furată cu obrăznicia de care numai mediocritățile sunt în stare? În mintea noastră, a românilor basarabeni, oare pe când un „Maidan” și o despărțire de trecut?

P.S. Revin mereu… Deocamdată, nimic nu e cert, decât viețile stinse ale unor curajoși ucraineni și faptul că Maidanul, simbolul vectorului vestic în Ucraina, rezistă.

Guvernați de… o topica străină

„O întâmplare la vânătoare”, parcă desprinsă din vreo piesă din literatura rusă, a fost cauza pentru care s-a contramandat întâlnirea dintre Premierul Vlad Filat cu omologul său de la București Victor Ponta, dacă e să credem ce zice presa (că deja nu mai știi pe cine să mai crezi!)…

Aliajul fragil care ținea AIE pe linia sa geopolitică pare să fi cedat (prea ușor!) în fața unui accident, pe care aceasta l-a gestionat fără prea multă onestitate. Nu e greu să înscrii în logica acestor evenimente declarațiile absurde ale unor lideri ai AIE, precum declarația spicherului Parlamentului Marian Lupu privind unul dintre cele mai exploatate subiecte electorale de pe la noi.

Departe de mine gândul să amestec aici vreun „agent secret”, dar analizând situația, nu poți să nu observi că de aceasta se pot bucura doar… adversarii cursului proeuropean al Republicii Moldova. Deci, ne descurcăm de minune și fără „agenți”. Mai mult, nu e prima dată când ne convingem că „agentul secret” cel mai periculos pentru noi este chiar prostia proverbială a „moldoivanului”…

* * *

„Cum Kremlinul l-a împuşcat pe Sorin Paciu ca să ne bareze calea spre UE” se intitulează un articol, în care incidentul din Pădurea Domnească este persiflat, în stilul caracteristic presei superficiale, cu care suntem obișnuiți de ani de zile. Am căutat să văd de ce autoarea a inversat ordinea firească a cuvintelor, cu ce scop nobil a adoptat topica frazei rusești… Negăsindu-l, n-am vrut să o bănuiesc de scopuri dezonorante, ci doar de obișnuința unora de a scrie „așa cum vorbesc și… cum gândesc”, adică… rusificat… Gramatica este cea care structurează gândirea, e o legătură fundamentală între gramatică și logică. Avem în acest caz un exemplu foarte bun, care demonstrează această legătură, articolul cu pricina purtând în titlu un calc rusesc, unul dintre cele mai blamate și mai urâte, despre care s-a vorbit de multe ori în presă (ca să nu mai spun de manualele de limba română), se face și mai vinovat de o logică drastic redusă, probabil, din cauza sentimentalismului exagerat al autoarei, care nu înțelege că ceea ce dumneaei numește „scuipat de politicieni” este, în primul rând, vina celui pe care, prin articolul său, încearcă în mod desperat să-l apere: liderul partidului care deține ministerele care se fac vinovate de „tăinuirea” care a nemulțumit-o atât de dureros pe autoare… Doamna a cam… uitat să-i reproșeze idolului său politic (articolul este o adevărată declarație de afiliere politică a jurnalistei!) faptul că ministerele respective n-au reacționat cu promptitudine.

* * *

Dincolo de topica rusească a frazei, e o topică nefirească a gândului, care se face mereu simțită, când deschizi televizorul sau paginile ziarelor. Topica nefirească, inversată, care face ca membrii AIE să se autodiscrediteze, atunci când ar trebui să se ridice la înălțimea posturilor pe care le-au râvnit și le dețin, am impresia că stă și la baza guvernării noastre, dar și la baza politicii editoriale a unor organe de presă (întâmplător, sponsorizate din surse necunoscute)… Cum să crezi că nu suntem guvernați conform acestui gen de topică a… gândirii – una profund kremlinistiă, una care se observă cu ochiul liber și în discursul unor lideri AIE -, atunci când constați că toată lumea a sărit să-i ceară socoteală pentru incidentul din Pădurea Domnească unui lider din AIE care n-a a avut nici cea mai mică tangență cu evenimentul? Ar fi de răs, dacă n-ar însemna că e grav: că cineva încearcă să manipuleze opinia publică, astfel încât albul să pară negru, și invers.

P.S. Am evitat, cât am putut, să abordez acest subiect. La întrebările cunoscuților referitoare la  tragedia din Pădurea Domnească, răspundeam că nu vreau să completez rândul celor care își dau cu părerea despre  un eveniment despre care pot doar să presupună cum s-a întâmplat… M-am simțit obligată să iau atitudine abia acum, când a devenit clar faptul că iresponsabilitatea (lipsa de logică, adulația pentru vreun politician sau, invers, ura pentru altul, sau… lăcomia) unor jurnaliști riscă să provoace dezmebrarea AIE. Sper să nu fie prea tâzriu.

A se citi, în aceeași ordine de idei, articolul  lui Vitali Cătană Rezervația Științifică Republica Moldova.

Peste mări și țări, în împărăția minunată a copilăriei…

Vă mai amintiți melodia? 🙂

Eu am găsit-o  aici: Castele de zăpadă.

* * *

Sigur, melodia mi-a amintit de comedia Prizoniera din Caucaz…

Apoi mi-am amintit de vocea cristalină a Aidei Vedișceva (prima interpretă a acestui cântec)…

* * *

Apoi, cum toate lucrurile frumoase îmi dirijează gândurile, în mod inevitabil, spre amintirea mamei, am căutat cântecul din filmul Oh uj eta Nastia, un film pe care l-am urmărit ca vrăjită, alături de mama. Și mama îmi tot spunea că, atunci când eram mai mică, aveam aceeași imaginație „neordinară” (probabil, ca orice copil, doar că mama intenționa să stimuleze această calitate, de aici și aprecierea cam exagerată), aceeași capacitate de a mă transporta într-o lume a poveștilor mele, care porneau de la detalii provenind din realitate, din lucrurile absolut banale, și de a o „reintegra” în realitate, cam așa cum făcea eroina filmului. Unele asemănări între mine și acea „năzdrăvană și uimitoare” Nastia erau, în mod evident (pornind de la cele superficiale (coafură, șorțul „îmbogățit” de mâna mamei cu dantelă, modelul uniformei, ales de mama dintre cele câteva existente pe atunci) și terminând cu cele de natură psihologică (dragostea pentru dans (gimnastica artistică – în cazul eroinei), pentru povești și alte „minuni”, precum nevoia de a „colora” realitatea, de a o completa cu… povești copilărești), deși în rolul Nastei s-ar fi potrivit și mai bine fratele meu, care spunea minciunele mai cu talent decât mine… 🙂 Nu-mi dădeam seama că, astfel, mama îmi impunea un exercițiu de analiză a unei opere de cinema – sigur, un exercițiu pe măsura înțelegerii mele.  Era un film despre individualitatea copilului (în film, o fetiță cam de vârsta mea – Nastia), amenințată de a fi suprimată până la banalizare/vulgarizare de ipocrizia și de rigiditatea sistemului de învățământ  din fosta U.R.S.S.  Desigur, într-o manieră „soft”, fără accentele definitive (care s-ar fi potrivit), dar cine avea capacitatea de a „citi” mesajul, le punea cu ușurință – și mama avea grijă să mă învețe să văd într-un film mai mult decât o consecutivitate de imagini…

Scurt jurnal de 27 aprilie

Dacă e să credem știrilor, Rusia se înarmează. Sigur, n-a uitat nici de celelalte forme de hărțuire a vecinilor (dimpotrivă, cred că s-a antrenat într-o campanie concentrată asupra acestei regiuni, în care ne-a fost dat să fim printre „vecinii favoriți” ai Kremlinului), dar… dacă se înarmează, e grav.

La București, guvernul își schimbă, în urma unor manevre subterane, culoarea și direcția. Cel puțin, asta ar fi concluzia unui observator din afara culiselor politice…

Sigur, după ce Bucureștiul izbutise, aparent, ușor să treacă peste o criză politică de proporții și chiar „amenința” , în cel mai frumos și elegant mod, să-și revină …

Pe de altă parte, e o tensiune ușor de observat în dialogul diplomatic dintre Chișinău și Moscova (și de ce ar fi altfel? Rusia tot Rusie rămâne.). Un scandal al declarațiilor, referitoare la problema armatei ruse, staționată ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, urmat de demiterea diplomatului care a încălcat în mod grav regulamentul și etica diplomatică, demonstrând lipsă de loialitate față de propriul guvern și apărând interesele unui stat care ocupă o parte din teritoriul statului pe care dimplomatul îl reprezenta.

Aniversare: „Podul Eiffel” a împlinit 135 de ani.

Și, pentru că ieri a fost 27 aprilie, numele lui Gheorghe Ghimpu a fost onorat, la fel și tricolorul, pe care el, cel dintâi, l-a arborat pe clădirea Parlamentului din Chișinău…

KGB (FSB): Cum să distrugi o țară? Simplu…

Pleșnițele (Cum să distrugi o țară. Fostul agent KGB Yuri Bezmenov explica cei patru pași ai subversiunii și ce urmează după Criză.)

Este o postare, cu valoare documentară, pe care o recomand cititorilor blogului meu – via  blogul Prioritate de dreapta. Postarea prezintă mărturiile unui fost KGB-ist (Yuri Bezmenov) despre metodele de subminare a statelor practicate de KGB. (Notă : metode pe care FSB le-a preluat și chiar le-a perfecționat, în mod evident.)

* * *

Iată un fragment din interviul cu pricina:

Soluția? Aderarea Republicii Moldova la NATO

În prima dimineață a acestui an, când, ne grăbeam să ne spunem cuvinte frumoase, în speranța unui 2012 mai bun (cât mai bun!), un adolescent era împușcat, pe malul Nistrului (același râu blestemat, care mai ține minte multe alte crime),  de  niște „pacificatori”. ”Pacificatori”, în contextul conflictului înghețat de pe Nistru, înseamnă armata rusă, adică lupul deghizat în blană de oaie, căci armata aceasta a fost parte a conflictului de pe Nistru (fapt stabilit nu doar prin nenumărate mărturii, ci și prin decizie CEDO), a folosit metode josnice de luptă contra civililor, a violat, a ucis oameni neînarmați, ca să nu mai spunem că și pretextul pentru declanșarea războiului a fost unul profund ticălos, românofob: nemulțumirea Kremlinului față de decizia Chișinăului de a proclama limba română (în Constituție „limba moldovenească”) drept limbă oficială în Republica Moldova.  Separatismul transnistrean a fost și este, după cum bine știm, o manifestare extrem de violentă a românofobiei Kremlinului, dar și a instinctului său imperialist.

S-a discutat și răsdiscutat despre niște detalii (spre exemplu, dacă cel cu arma avea dreptul să tragă). Esențialul, însă, tinde să fie escamotat: nu avea dreptul, pentru că prezența trupelor ruse la Nistru, autointitulate „pacificatoare”, este ilegală. Nimeni, în afară de Rusia și liderii-marionetă transnistreni, nu a admis vreodată necesitatea prezenței acestor trupe la Nistru. Rusia ne asigură în permanență – dar mai ales atunci când ne insultă  sau chiar ne agresează – că ne iubește. E adevărat că ne spune pe alt nume (Rusia nu a recunoscut vreodată dreptul nostru la autoidentificare), iar „iubirea” ei seamănă  cu a unei amante geloase, crizele de „gelozie” repetându-se la cel mai mic progres al Republicii Moldova pe arena internațională, atunci când demonstrăm că dorim și suntem în stare să ne apropiem de lumea civilizată… Frustrarea Rusiei în fața „rivalului” său, Occidentul, se manifestă prin agresivitatea declarațiilor, în plan diplomatic, și, ca în acest caz, prin diversiuni și violență la Nistru. Avem, pe de altă parte, precedentul Georgiei… Georgia a fost, în primii ani după implozia URSS, o țară extrem de loială față de Rusia, a permis amplasarea bazelor militare rusești pe teritoriu georgian. „Recunoștința” Rusiei s-a manifestat printr-un război și mai sângeros decât războiul de pe Nistru. În cazul Republicii Moldova, schema comportamentală a agresorului de la Kremlin este asemănătoare. Nici azi, după aproape douăzeci de ani de neutralitate asumată a Republicii Moldova, cetățenii noștri nu sunt în siguranță, mai ales atunci când se află în preajma oamenilor înarmați purtând simbolurile statului rus pe uniformă.

Așa se face că „iubirea ” Rusiei ține într-o permanentă stare de frică populația Republicii Moldova. Înainte de a analiza alte aspecte ale vieții sociale și politice de la noi, trebuie să ținem cont de un fapt decisiv pentru soarta oricărei comunități: încă nu suntem liberi, suntem, în continuare, un teritoriu ocupat, agresat de o armată străină.  Agresat de „iubirea” lacomă a unui stat care își terorizează chiar și cetățenii proprii, la ei acasă (și, în acest caz, ce să mai așteptăm noi, „cuceriții”, „sclavii” de odinioară?)… Contra unei astfel de „iubiri” trebuie să cauți soluții urgente. Mai ales în astfel de situații, indolența este autodistructivă. Din fericire, soluția există: NATO.

* * *

Hyde Park: „Eliberați-ne de „eliberatori”!”

Sursa Video: curaj.net.

* * *

Iartă-ne, Vadim Pisari (Blogul lui Roman Mihăeș).

Europa Liberă: Doliu și proteste la Pârâta.

Europa Liberă: Doliu la Nistru.

* * *

Protest la Ambasada Rusiei din București.

* * *

Ministrul Teodor Baconschi despre acest caz, la TVR.

* * *

Reacția Rusiei.

Reacția Tiraspolului.

Reacția OSCE.

* * *

Joe Biden despre NATO și perspectivele de aderare ale Republicii Moldova.

PL solicită expulzarea Ambasadorului Kuzmin.

Articol de Constantin Tănase, în Timpul.

Related articles

• US Embassy in Moldova urges calm in Trans-Dniester (seattletimes.nwsource.com)
• Wess Mitchell: America nu se poate retrage din Europa (civitaspoliticsblog.wordpress.com)
• Moldova’s stuck in search for unity (guardian.co.uk)

Concluziile unui străin: Păzește-mă, Doamne, de prieteni!

Un cercetător american a ajuns la un adevăr amar, studiind prin arhivele secrete: un război al serviciilor secrete rusești contra României. Nu că nu l-aș crede, ba dimpotrivă, consider că dincolo de controversele pe care le-a trezit deja  cartea (și probabil că disputa abia începe), vorba veche românească nu ar trebui ignorată, mai ales când discutăm despre relațiile cu vecinul de la Răsărit…

* * *

Lansare de carte la București, semnalată de jurnalistul Victor Roncea: With Friends like this.

Invitații: Acad. DINU C. GIURESCU, Prof. univ. dr. MIHAI RETEGAN, Acad. FLORIN CONSTANTINIU, Prof. univ. dr. IOAN CHIPIR, Acad. DAN BERINDEI, Prof. univ. dr. IOAN SCURTU, Europarlamentarul IOAN MIRCEA PASCU, Istoricul ALEX MIHAI STOENESCU, Moderator: MONICA GHIURCO. Va asteptam pe ZiaristiOnline.ro, Roncea.ro sau BadPolitics.ro, pentru a urmari un eveniment care va rasturna istoria secreta a Romaniei, asa cum a fost ea cunoscuta, pana acum.

Lansare și la Chișinău.

 * * *

Bonus muzical: Jean Moscopol.

* * *

În concluzie, un prim pas (sperăm, de bun augur!):  un proiect ce ar permite reducerea importului de gaze din Rusia.