Arhiva | Jurnal RSS feed for this section

2.Chanel în loc de confirmare

16 feb.

Personificarea fidelității stilistice, Casa Chanel (creatorul colecției, Karl Lagerfeld) ne trimite de-a dreptul în Cosmos (fără a face  vreo derogare de la clasicul deux-pièces, consacrat de înaintași, sau, să zicem, de la rochia extrem de elegantă) – prin decor și coloana sonoră (apropo, în rusă). Parcă toate ar fi la locul lor: lungimi, proporții, croială, nuanțe, carouri, pepit, volănașe  neostentative (cu excepția miresei roz, din final), paiete (fără exagerări sau extravaganțe), dantele sau pene (luând, la unele piese, forma unor sfere, în care înoată corpurile manechinelor, alungite și subțiate, ca de obicei, astfel încât accentul pe șolduri, amplificate prin cute generoase, nu le face să pară masive, ci din contră, pare să sugereze ideea că n-ar fi lispit de logică un mic răsfăț cu ciocolată)… Parcă da, și totuși, senzația că modelele sunt niște cosmonaute cochete și mandatate să transmită civilizațiilor nepământene salutul nostru, oarecum dezrădăcinat, dar încă marcat de apartenența la o istorie zbuciumată, nu te părăsește pe parcursul întregului film. Comparând cele trei prezentări de modă, confuzia devine și mai mare: ori visezi o eră apusă, rătăcită printre smartphoane, ori planeta noastră s-a rătăcit în călătoria sa și a ajuns în visul vreunui extraterestru! 🙂

Și, în sfârșit, cel mai frumos lucru pe care l-am văzut, căutând să mă trezesc: Paris Cosmopolite, 2016/17 Métiers d’Art – colecție de vis a (și al) unui alt vis! Așa încât, am renunțat la orice reper temporal… Accesoriile elocvente, precum orhideele din păr sau cușmulițele de tip „Guguță”, articolele tricotate, șalurile încrucișate la spate, paltoanele și scurtele din piele, cu paiete sau fără, asortate sau… incompatibile cu orice, îți amintesc, imediat, că Haute Couture e doar pe post de ghid, iar încercarea de a o reproduce întocmai ar fi o experiență la fel de tristă ca, să zicem, parafrazându-l pe un personaj dintr-o piesă de teatru, dorința de a ancora în Steaua Polară. Perfect! Să mai visăm, cât mai avem… Timp! 🙂

 

1.Tendințe și tendențiozitate: acronism în tot și-n toate :)

16 feb.

La prima vedere, s-ar părea că e la modă cam tot ce s-a fumat deja: maxi, volum, transparențe, rochii vaporoase, pasteluri, griuri, naturalul, minimalismul, plus: romantism, suprapuneri (în stil „varză” :)), vintage, cape, șaluri, volane, trene, accente metalice, irizări etc. Doar la o derulare repetată sesizezi diferențele dintre: siluete, atitudine, detalii și, mai ales, metafora: femeia-nor, femeia-vis, care nu se lasă privită altfel decât cu uimire admirativă și, aproape absentă la lecția de admirație, își ia zborul și… trece! Scenografia spectacolului îi impune un rol de fantasmă plutitoare, mereu coborând niște scări (e adevărat, scările unui palat somptuos), și doar la sfârșit, parcă încheind un destin, urcând, mulțumită, pe scară undeva mai sus, plecând frumos din scenă…  Și tot, abia la sfârșit, ca un rezumat firesc al unui ciclu, doar câteva accente cromatice (cum altfel? – purpurii), după o întreagă epopee de tonuri mai mult decât reținute. Traseul eroinelor (la propriu și la figurat) nu se intersectează, decât la final, cu figura – inadecvată, s-ar părea – a creatorului (de modă, deh!), ale cărui idei le-au purtat pe tot parcursul „călătoriei”, aproape fără a se „împiedica”! 🙂 Dincolo de silueta greu de imaginat pe străzile aglomerate ale unui oraș modern (e totuși Haute Couture, deh!), repetiția, obsesia  nuanțelor diluate la maximum și obligativitatea unor scări în decorul pe care l-ar putea accepta de o astfel de creație vestimentară,

Valentino (mai exact, autorul colecției, Pierpaolo Piccioli)… parcă m-a-ntrebat pe mine…  🙂 Iată:

Poiana cu prințese rătăcite a lui Dior (autoare: Maria Grazia Chiuri) pare o continuare a aceleeași povești, dar într-o altă dimensiune. Evadată din misteriosul castel de lux, femeia-vis pare să se răzvrătească și să răzbune traiectoria descendentă a figurinelor plutitoare din spectacolul Casei Valentino. Rătăcitoarele prin pădurea improvizată de Dior sfidează imprevizibilitatea terenului pe care îl explorează cu ușurința și energia femeii care, oriunde s-ar afla, e stăpână, ca la ea acasă, și încrezătoare: cu adevărat, cine să se opună frumuseții, fie că e dezgolită (puțin sau mult), fie că e acoperită din creștet până în tălpi?

Și aici, griul, negrul, albul și tonurile de bej, rozul, verdele sau movul (dar toate pudrate, ca și cum prăfuite sau decolorate), culorile naturale, dar cu multe accente metalizate și accesorii exotice, par că încadreze modele vestimentare vechi (ușoare crinoline sau rochii ample, combinate cu șorturi sau pantaloni – formulă prezentă deja în mai multe colecții), readaptate cu grijă unui timp netrecător, ancorat parcă în imaginația fetițelor sau în piesele unor renumiți dramaturgi. Dior, creatoarea casei, adică, nu m-a întrebat pe mine, dar cred că ar fi de acord cu ideea că, orice ai alege ca stil sau accesoriu: înger sau nimfă, șarpe sau fluture – important e să porți cu eleganță ceea ce e atemporal și niciun croitor nu-l poate îmbrăca, așa încât, defilează, mereu dezgolit și extrem de vulnerabil. Da, sigur, mă refer la norul de flori și flăcări al trupului… spiritului nostru.  Și el trebuie păzit de rele, îmbărbătat uneori, în călătoria sa spre… Creator!

Campanie electorală sub semnul unionismului românesc

22 sept.

Am ajuns să vedem trei concurenţi unionişti, adepţi declaraţi ai reunirii românilor (alţii consideră că sunt patru, şi nu ştiu câţi unionişti or mai fi „sub acoperire”!), în campania electorală pentru Preşedinţia Republicii Moldova. De notat că asta se întâmplă în contextul unui război românofob, care, deşi „la foc mic” în ultimul timp, dar ameninţând mereu  să reizbucnească, durează deja de decenii, şi a unor şabloane mentale care prevăd marginalizarea, ignorarea şi subminarea, pe toate căile, a opţiunilor unioniste şi chiar a segmentului de electorat care se identifică prin valorile româneşti.

Multă lume pare a fi scandalizată de faptul că avem atât de mulţi candidaţi unionişti, citim , în presă, printre rânduri, nemulţumirea „alegătorului derutat”, care este nevoit să aleagă dintre unionişti. Se tot lamentează unii că nu există un „candidat unic”: al unioniştilor, al dreptei, al celor din opoziţie etc. Da, inflaţia de candidaturi pentru preşedinţie este evidentă, iar o listă mult prea lungă de veleitari ar putea descuraja electoratul, dar asta a devenit deja o tradiţie repmoldovenească. Mai mult, cred că cetăţeanul ar trebui să-şi facă unele griji, numai dacă lista ar fi prea scurtă!

Referitor la lipsa unui „candidat unic al unioniştilor” (iertate să-mi fie aceste calchieri din rusă, tautologii sau repetiţii stângace, dar acesta e termenul inventat de „experţi”).

Campania electorală presupune că actorul politic (fie că e un partid, fie că e un lider) face propagandă: promovează propriul program şi atacă vehement programele concurenţilor. Asta e competiţia pentru putere. Dacă politicienii intraţi în cursa electorală n-ar face asta, ar însemna că sunt incapabili, slabi sau că au intrat în competiţie pentru alte scopuri decât cel declarat. Faptul că politicienii unionişti sunt şefi de partide îi forţează să se bată între ei (pentru că există o competiţie, pentru locul de lider, şi în interiorul partidelor – în orice caz, asta presupune un partid!) De aia susţin că sintagma „partid unionist ” e o contradicţie în termeni. Însuşi cuvântul „partid” sugerează o „parte”, o fracţiune, deci, fracturare: pe segmente sociale, pe doctrine, pe caractere etc. Pe când „unionist” vine, evident, de la „unire” (în acest caz, a mai multor părţi, fracţiuni, segmente, caractere şi, desigur, partide, pentru a face, împreună, Unirea). Lupta pentru putere se bazează pe acest tip de competiţie, altfel nu e luptă politică, ci simularea ei (apropo, simularea luptei se vede, analizând campania candidaţilor de mucava, de umplutură).
Competiţia pentru Preşedinţie este însă un exerciţiu care îi va scoate mai în faţă pe purtătorii de mesaje unioniste şi, cu ei, şi ideea de Unire. Deocamdată, nu avem de ce ne panica, după părerea mea. E un propgres însuşi faptul că avem competiţie pe segmentul unionist al electoratului. Oferta vine după cerere, iar cererera e în creştere. E tot ce ne trebuie, de fapt.

De ce, pe lângă lipsa de eleganţă, expresia „candidat unic al unioniştilor” denotă şi incoerenţă? Mai întâi, e o calchiere din rusă (după „edinaja candidatura” sau „edinyj candidat”). Rusa este foarte permisivă cu tautologiile, cel mai elocvent exemplu fiind sintagma „commercheskii magazin”, care e pe deplin accetabilă, în rusă. Nu şi în română! Româna cere mai multă strcteţe, precizie, un fel de economie filologică. Însuşi cuvântul „candidat” presupune un proces de selecţie. În campania electorală, partidele au dreptul să propună doar câte un candidat (selecţia producându-se în cadrul partidului, conform regulamentelor interne ale formaţiunii). Sigur, unele partide recurg la şiretlicul falşilor concurenţi electorali, clonând partide şi populând scena politică şi spaţiul mediatc, pentru a deruta audienţa, cu personaje butaforice, dar asta e la limita legii. Şi/sau a moralităţii. „Şmecherilovicismul” acesta este blamabil, oricum, pentru că legea prevede un singur candidat per partid. Dacă e să respectăm litera şi spiritul legii, candidaţii falşi ar trebui sancţionaţi. Atâta doar că e foarte greu să distingi cu exactitate „falsurile” din puzderia de actori care se lansează în campanii electorale.

Deci, revenind la expresia „candidat unic”, candidatul, odată înaintat, e unul singur. E unic şi irepeteabil! 🙂 Adică, e suficient să zici „candidatul unioniştilor” sau „candidatul partidelor unioniste”, ca să fie clar cine e. Dacă e! 🙂 Dacă nu e, se va afla în competiţie. Şi se va afla cine e, în urma competiţiei.

Şi mai e un aspect. „Candidatul unic” n-ar fi reunit toate voturile unioniste. Orice om are şi adversari. Personali, politici, de conjunctură etc. Deci, sigur, ar fi rămas unionişti şi dincolo de „numărătoare”. Nu mai explic şi celălalt aspect, legat de faptul că în toate partidele există membri unionişti (mai puţin pe la Dodon şi alţii ca el, cred, dar nu exclud!), iar votanţii acestor partide inlcud şi opţiunile unioniste. Iată de ce ar fi greşit să credem că alegerile vor arăta exact procentajul unioniştilor. Nu e ca şi cum am vota la un referendum pentru Unire. Competiţia politică e altceva decât lupta pentru Unire. E într-o relaţie de antonimie cu Unirea.

E, oare, o catastrofă prezenţa mai multor candidaţi unionişti în cursa electorală? Dacă ar exista şansa ca un candidat unionist să iasă învingător din primul tur, da, ar fi o catastrofă. Dar nu cred că astfel de şanse există. Altfel, nu e nicio catastrofă. De obicei, mai multe partide, însumat, obţin voturi mai multe, decât coaliţiile lor (dar mai multe decât ar obţine fiecare partid, separat). Sigur, dacă este vorba despre calcule electorale precise, şi ai în faţă doar dorinţa de a ajunge într-un fotoliu, şi ai toate şansele să-l obţii, e mai bine să faci coaliţie, dar dacă e o cauză mai importantă, cum e cazul unionismului, faptul că sunt mai multe candidaturi ar putea fi un mijloc mai eficient de a trezi conştiinţa celor care mai dorm. Şi riscuri prea puţine.

În orice caz, efectul ar putea fi mai bun într-o competiţie ca asta, decât dacă ar fi intrat în arenă o singură persoană şi ar fi încasat toate loviturile din partea contracandidaţilor, căzând sub ele.

Şi mai sunt câteva aspecte, despre care voi vorbi după încheierea turului întâi (sau chiar după alegeri, eventual). Mai întâi, pentru că acum lumea nu e receptivă la analize de acest tip: e un timp al febrei electorale, toată lumea e contagiată, într-o măsură mai mare sau mai mică. Şi doi, procesul electoral este o formă de maturizare civică, el trebuie lăsat să se desfăşoare, veghind doar asupra corectitudinii lui. Pentru unionişti, e un proces de două ori mai important, dat fiind că e pentru prima dată când sloganul unionist intră în competiţie electorală, cu trei candidaţi concurenţi, care se adresează unui electorat care s-a simţit mereu subestimat, neglijat şi, de multe ori, chiar trădat. Doamne ajută! Să fie de bun augur!

Clipe de cristal, voci de argint, amintiri de aur

2 mai

Hristos a înviat!

Cântec. 1989

Pentru M.M.

Colindă, Marie!

Colind sau învie speranța.

E cald, e curat, e iubire,

E mai, ca în vechea romanță.

Colindă, Marie.

Demult s-a dus iarna.

Colindă, să fie

Multă  iubire

În loc de armă.

Văzduhul flămând cum absoarbe

Colindul acesta, și viața

Se cântă, și-s florile dalbe,

Și-i iarăși duminică-n Piață.*

Colindă, Marie,

Pari o tristă vestire.

Colindă, să fie

Timp fără prihană

Și multă iubire!

Tu cânți, și colindul ne duce

Spre unicul, pașnicul țărm,

Cel verde, și simplu, și dulce,

La care mereu aspirăm.

Colindă, Marie,

Se-apropie iarna,

Colindă, să fie

Multă iubire

În loc de arme.

Treziți de colind, stăm în poarta

Deschisă, ca niște brațe de frați.

Colindul ne lasă în soarta

La care și voi aspirați.

Colindă, Marie,

Colindă, să fie

Timp fără prihană

Și multă iubire!

*- Piața Marii Adunări Naționale, unde în anii de redeșteptare națională se țineau cenacluri literare și de muzică, se recita și se cânta poezie și se discuta politică.

(Variantă. Publicat în Literatură și Artă nr. 37 (2457) din 10 septembrie 1992)

*  *  *

Ce faci, dacă eşti puţin răcită, de fapt ceva mai mult decât puţin, dar primeşti o invitaţie la dialog din partea unei frumoase artiste, cu o voce pe care ai admirat-o de la prima audiţie şi pe care o admiri în continuare? Accepţi, chiar dacă, în sinea ta,  ţi-ai fi dorit să tergiversezi, să amâi o şansă ca asta pentru „vremuri mai bune”. Ce poate rezulta din asta? În mod paradoxal, ceva interesant (pe alocuri, repet, neaşteptat de frumos!) 🙂

Cântăreaţa despre care vă povesteam este entologul (cercetătoarea, muzeologul, scriitoarea, jurnalista) Maria Mocanu, cea care mi-a inspirat , în 1989, poemul Cântec, şi, recent, cu doar câteva zile în urmă, a lansat această provocare: să discutăm despre… folclor.  Este vina mea, dacă răspunsurile mele trădează emoţii şi o stare uşoară de febrilitate (şi mă conving a mia oară că ar fi cuminte să rămân fidelă cuvântului scris, pe care l-am ales drept instrument de exprimare cu mulţi ani în urmă şi care mă exprimă cel mai exact – e domeniul meu). Dacă sunt, totuşi, demne de atenţia celor care ascultă, e meritul  talentatei jurnaliste Maria Mocanu.

Mi-a făcut bine discuţia (chiar dacă au mai rămas multe de spus!), mi-a fost plăcut să „navighez” printre subiectele propuse de gazda emisiunii Dor de izvor,  m-au copleşit amintirile (amintiri de aur: clipe de cristal, efectul melodiilor condamnate la eternitate prin frumuseţea lor, vocile de argint ale interpreţilor)  şi… tot ele, amintirile, mi-au trezit dorinţa de a redeschide alte subiecte şi de a… scrie. Pentru toate astea ţin să-i muţumesc dnei Maria Mocanu! Şi, bineînţeles, pentru piesele puse pe post, mai ales pentru melodia de la urmă, una dintre cele mai dragi!
Puteţi asculta emisiunea aici:  Radio Chişinău

Efectul Nicoale Sulac (III)

9 mai

Fie că venea de acasă, din satul natal, cu vreun cântec auzit de la bătrâni, fie că adapta niște versuri ale unor cântece populare, eventual, melodii și/sau fragmente de texte, versuri care „treceau în mod fraudulos” frintiera de pe Prut, fie că își construia repertoriul din cântece de autor (după „moda” introdusă de școala folcloristică din fosta URSS), Nicolae Sulac păstra acea doză, indispensabilă, de autenticitate, care făcea ca arta lui să nu-și piardă din prospețime și, după ani de restricții și persecuții, să fie prețuit de public la fel ca la început.

Ciobănaș la oi m-aș duce

Îți spun, mamă, doruirle

Miorița

Și, probabil, cel mai reprezentativ pentru destinul și pentru creația lui Nicolae Sulac, acest cântec, din ultimii săi ani: Pe pământul nostru drag

 

Efectul Nicolae Sulac

3 mai

Cu această voce a speriat conducerea de partid: chiar dacă nu făcea politică și era, aparent, de o naivitate proverbială, Nicolae Sulac devenise o amenințare pentru sistem, prin faptul că era firesc, inedit și tulburător, iar talentul său cucerea publicul cu o ușurință de invidiat. Stilul său venea în contradicție cu teoria moldovenistă și cu politica de falsificare a folclorului basarabean, în ideea de a-i crea o identitate străină de românism. Or, interpreți precum Nicolae Sulac sau Maria Drăgan răsturnau toată construcția moldovenistă, pentru că aveau curajul să rămână autentici și să cânte românește:

* * *

* * *


* * *

* * *


* * *

Conștientizare

29 apr.

Ploua, ca acum…

și trebuia să mă bucur

inconștient, discret,
ca în adolescență, când
lacrimile tale

erau ca un scut al bucuriei
și în Cer, și pe Pământ

Ploua, și trebuia să plâng,
pentru că scutul de lacrimi

e acum în Cer…

Dar cum și eu iubesc necondiționat,

inconștient,
mă bucur

scutul rezistă

și locul lacrimilor mele

e acum în Cer…

Unde dragoste nu e…

29 ian.

Un articol semnat de un foarte bun publicist,  pe pagina unei prestigoase instituții media (numele și titlurile nu-și au rostul aici, pentru că aș vrea să pun accentul doar pe un anume tip de speculații, extrem de răspândite zilele astea în mass-media prutonistreană – am ales, la întâmplare, un citat dintr-o serie de citate asemănătoare, și m-am oprit la el, pentru că e cel mai laconic și e scris într-o română exemplară. Alte citate, ale altor autori, suferă de logoree și/sau de agramatism),  zice așa: „Cred că liberalii, acum, au o serioasă temă de meditație. Ei au de ales: să-și păstreze aceeași postură intransigentă dar lipsită de eficiență, sau să intre în joc și prin participarea lor la guvernare să fortifice caracterul proeuropean și proromânesc al noii puteri. Pentru început, Partidul Liberal are șansa să contracareze unele scheme toxice și să voteze guvernul Leancă, spulberând pretenția unora că fără comuniști nu se poate. Ba se poate fără comuniști, dacă îți dorești cu adevărat binele țării și nu umbli cu subterfugii pentru a îngheța reformarea justiției, și dacă nu urmărești în subsidiar o agendă moldovenistă!”

Nu pot decât să-l felicit pe autor, cultivator al unui optimism debordant: după ce explică, în termeni finuți, contorsionismul politic al PD și PLDM, autorul vede – în toată harababura stârnită de ele cu ocazia negocierilor pentru formarea majorității parlamentare, în stânga și-n dreapta -„caracter proeuropean și proromânesc”! Unul care trebuie doar puțin „fortificat”! Nu tu furturi, nu tu aeroporturi, nu tu BEMuri, nu tu declarații antieuropene și sfidarea recomandărilor făcute de oficialii europeni în cadrul atât de așteptatei „discuții de la aeroport”, ci „caracter proeuropean și proromânesc”. Și, din contră, cel pe care autorul îl suspectează de intenția de a îngheța reforma justiției este chiar cel care cere garanții de la eventualii parteneri de coaliție că promisa reformă se va înfăptui! Și singurul partid care a inclus în programul său electoral ideea aderării la NATO, un partid care are susținerea colegilor de la Bruxelles și de la București devine, ca prin minune, suspect de… moldovenism (moldovenismul fiind o teorie stalinistă, este, în mod clar opusul integrării europene)! Deci, PL-ul, care își asumă fără vreo reticență identitatea românească și integrarea europeană, este „moldovenist”, iar Lupu, autorul celebrei „răzgândeli” despre „limba științifică” și cel care anunță că cererea de aderare nu mai e de actualitate, Diacov, ideologul „moldovenismului” de tip agrarian și promotorul politicilor românofobe, care au cauzat  românilor basarabeni destule necazuri în ultimii douăzeci de ani, Chiril Lucinschi, cel care declara, în campania electorală din 2009, că nu se va simți niciodată român, ci doar moldovean,  sunt purtătorii „caracterului proeuropean și proromânesc”! Asta da magie prin cuvânt, trucuri jurnalistice și demagogie iscusită! Nu e de mirare că se fură democrația ca în codru, cu astfel de „câini de pază”!

Cel mai dureros e că vorba despre un jurnalist pe care l-am admirat pentru articolele scrise în perioada regimului Voronin. Acum, brisc, autorul se face a uita de 7 aprilie, de fuga lui Papuc, de refuzul celor din PD și PLDM de a susține inițiativele PL privind reformele, denumirea limbii oficiale, decizii precum aceea de a nu participa la manifestațiile rușinoase de la Moscova – ca să dau doar câteva exemple. Autorul se face a nu ști că recomandările oficialilor europeni de a se forma o coaliție cu PL se întemeiază exact pe ceea ce, aici, la Chișinău, i se reproșează: exigența și intransigența. Uită să sublinieze că PD și PLDM sunt partidele care, odată ajunse în fruntea bucatelor, preferă să întoarcă spatele Europei, României și electoratului, intrând, aproape necondiționat, pe mâna PCRM. Un PCRM la fel de cinic, de altfel, care abia așteaptă să se alieze cu aripile „moldovenist-primitve” (sau „moldo-stataliste”) ale PD și PLDM și cu PSRM, preluând astfel întreaga putere în Parlament (sau poate că autorul nici nu ia în calcul acest scenariu, dar asta nu înseamnă că acesta nu este posibil). În orice caz, nu faci niciun bine fragilei democrații din Republica Moldova, dacă favorizezi ipocrizia partidelor proestice, acordându-le circumstanțe atenunate, și descurajând unicul partid care își asumă un mesaj proeuropean consistent. Parafrazând, „unde dragoste nu e, de echidistanță nici vorbă”.

P.S. Când citești astfel de articole, te întrebi: oamenii se pot schimba atât de mult în doar câțiva ani,  sau, pur și simplu, există circumstanțe în care se devoalează aspecte latente, nevăzute, ale naturii umane?

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

Products / Places / Services

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Căci mor trăind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Memoria Fonogramica

Muzici vechi pentru urechi noi

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

baletalessia

un site despre balet

The Tragic Life of Frank

Around five minutes ago I had this sudden revelation; that my life is quite sufficiently, tragic.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

ANDREEA VASILE

Povești despre oameni ca tine

%d blogeri au apreciat: