Este adevărat, acesta nu e decât un alt Blog în noianul de Bloguri de pe Planeta Internet, şi este, în primul rând, o consecinţă a evenimentelor care mi-au trezit dorinţa de a-mi afirma punctul de vedere, deventă din ce în ce mai intensă în ultimii ani. S-ar putea ca cele scrise de mine să treacă aproape neobservate, dar s-ar putea, la fel de bine, să genereze atitudini adverse – lucru absolut firesc.
Recent, m-am confruntat cu o situaţie delicată, aceea de a cenzura unele comentarii (chiar dacă Blogul se află, deocamdată, „în construcţie” şi nu este foarte frecventat, uite că s-a întâmplat să fiu nevoită să modific texte ce depășeau limitele bunei cuviințe) – comentarii care, în alt context, în alt mediu, probabil, n-ar fi fost considerate inoportune sau indecente. A trebuit să-mi pun serios întrebarea, dacă vreau să păstrez specificul acestui Blog (puteam alege să-i limitez audiența). Răspunsul e DA, doresc să continuu în cheia în care am conceput acest Blog, dedicat fiinţelor şi lucrurilor dragi (care mă inspiră şi care dau sens existenţei mele), umplut cu informaţie pe care am reuşit să o adun printr-un exerciţiu riguros de triere a datelor şi de contrapunere/analiză a lor, agrementat cu acele inevitabile digresiuni sentimentale de care ne facem vinovaţi cu toţii…
N-aş vrea/nu-mi place/ rolul de cenzor, aş vrea o comunicare liberă şi sinceră, fapt pentru care sunt nevoită să-i rog pe eventualii cititori/comentatori/ să respecte natura/tematica/ şi specificul acestui Blog şi, mai ales, să ţină cont de faptul că este un Blog public, accesibil tuturor categoriilor de utilizatori. Lucru pentru care le mulţumesc din toată inima.
Cu speranţa că suntem ceva mai mulţi – cei care gândim şi simţim în acest fel –
ArGribincea
Bucureşti, 14 martie 2009
* Per angusta ad augusta!
Declaraţia
Vai, ce neplacut… rolul de cenzor, suna ca la societatile comerciale, daca nu mai rau, ca in societatea romana, (sa ne aducem aminte de Cato Cenzorul care a murit totusi citind Phaidon inainte de a-si da moartea). Eu, in locul domniei -voastre stimata, Argentina Gribincea, n-as cenzura nimic, pentru ca am trait destul in cenzura ca sa mai ne cenzuram si intre noi acum …si, oricum, nebunii si mai-slobozii-la-gura, tot nebuni si decoltati la gura raman, chiar daca ii cenzuram noi… Sa le fie rusine (daca au fost de fata cand El a impartit rusinea ) si …atat.
Vă înţeleg perfect, domnule Văduva. Şi sper să mă înţelegeţi şi dvs pe mine. 🙂
Dacă acest blog ar fi fost consacrat doar Poeziei, poate că orice fel de cenzură ar fi fost chiar un sacrilegiu (deşi, nu cred că există vreo scuză pentru confuzia care se face adesea între libertate şi „slobozenie verbală/comportamentală” (sau între „democraţie” şi „anarhie”)). Dar blogul acesta nu a fost conceput doar ca un Atelier literar (deşi are şi acest scop), ci, mai întâi, ca un loc în care diversele idei şi atitudini trebuie să-şi găsească expresia – de preferat, una decentă… 🙂 Deaceea cititiorii n-ar trebui să se supere, dacă îi rog să respecte anumite rigori.
Mi-aţi sugerat, prin acest comentariu, ideea de a specifica ce fel de comentarii nu pot fi acceptate, şi vă mulţumesc pentru asta (la fel cum vă mulţumesc pentru că aţi avut răbdarea să citiţi cele scrise aici)!
Ohh, magulit e fiecare, cand de tine se vorbeste… sau mai aproape de noi, ohh, vanitate a vanitatii… Multumirile domniei-voastre au efect de… opium, ca religia pentru popoare, asupra mea… Sper sa fie sincere pentru ca, altfel, nu-mi genereaza acea stare psihedelica, care, mai apoi, ma duce catre cea de gratie… si o luam de la capat… cu cenzura… Cine-a spus ca nu ne invartim in cerc precum un caine (fie el si …celest) in jurul cozii? Viata e ciclica, nu doar istoria… intrebarea nu e decat… cat de mare e… cercul… Al meu, sper sa fie cat mai mare, desi, constanta, (3,14(14)), tot asta e… si de aici putem broda aproape spre… infinit cu gandurile (depinde si cat de repede se inchide cercul, sau poetic spus, cat de repede survine 3,14-le de moarte (pre moarte calcand, sa speram…)
Aluzia la efectul stupefiant al „laudei” (chiar dacă a fost demonstrat ştiinţific) nu mă prea încântă. Nici analogia cu Marx (un dependent de stupefiante)… 🙂 Nu am avut intenţia de a vă „ameţi”, ci de a vă încuraja să mai scrieţi, pentru că într-adevăr mă bucură interesul dvs. pentru acest blog. Mă bucur să constat că vă simţiţi bine pe acest blog. Şi cred că aici aveţi destul teren pentru „desfăşurare de forţe”: de la realităţi/actualităţi la ficţiune şi viceversa…
Despre cenzură să nu mai discutâm, domnule Văduva. Am eu grijă de tot, rolul de păstoriţă, în acest caz, este al meu – că tot vorbisem adineaori despre mioritism… 🙂
Ha, ha, ha, ma faceti indirect si… berbec… Vai mie, draguta pastorita, dar acum chiar simt nevoia sa… impung… vai de cel impuns… Nu pot sa impung, dar pot… lovi cu coada gratie zodiei mele… Poate am s-o fac, cine stie ?!
No, acuma cine interpretează greşit (exagerat) o biată replică, ce nu e decât puţin (auto)ironică?
P.S. Nu voiam să vă ofensez, doar am ţinut să vă las să vedeţi şi aspectul ironic/sarcastic al discuţiilor noastre. Am greşit cumva? În acest caz, îmi cer scuze.
Parca v-as cunoaste de foarte mult timp… Nu e bine sa va scuzati si macar si pentru ca cine se scuza se acuza… Avem momente cand ne credem mai importanti si mai putin muritori, momente cand trecem la act cu incredere si… orbire chiar, ne inflacaram… Dupa aceea, vine ceva (un eveniment, lato-sensu) si trecerea la act de mai inainte ni se pare un… act ratat, cum ar zice Freud (dar in alt sens ). In fond asta e profund omenesc (Omenesc, prea omenesc zice F. Nietzsche) si nu ar trebui sa deranjeze (depinde de om, totusi, in sens de receptor)… Chiar as vrea sa mai scriu ceva care sa trebuiasca cenzurat dar nu mai pot… E o sfarseala in mine (poate in noi, gratie unor evenimente recente, nu prea placute, care nu au a face deloc cu ideea de dreptate sau de Bine), incat ma simt incapabil de a fi ofensat, suparat, atacat, furios, etc… Nici macar de durere nu mai suntem capabili (sa o… suferim), devenim… cataleptici… Scuzele, in consecinta, nu sunt acceptate, pentru ca sunt fara obiect ramase…
Îmi pare rău. Aş fi preferat şi eu un mesaj pe care să-l cenzurez (şi, dacă ar fi conţinut acele expresii/imagini licenţioase, l-aş fi cenzurat, sigur), decât să citesc un mesaj ca acesta, cam trist adică…