Zmeură și iriși…


 Nana Olimpia (în ochii mei, un fel de  zână bună) era o femeie frumoasă, care nu-și trăda în niciun fel vârsta – deh! ca orice zână, :)   – și,  contrar tradiției, nu era rudă cu noi. Bunica a fost evacuată în Cotiujenii-Mari  (din Condrătești, un sat de lângă Prut), cu cei patru copii (dintre care doar doi au supraviețuit), iar familia Olaru a fost una dintre cele care au ajutat-o să se adapteze în satul de adopție, întinzându-i o mână de ajutor, când a fost nevoie, și botezându-i, mai târziu, vreo doi nepoței. Ambii, și nana Olimpia, și nanul Ștefan, erau medici și lucrau la spitalul din sat, Cotiujenii având și școală, și biserică (unde bunica mergea, când mai găsea puțin timp liber, și se întrema sufletește, cântând în strană), și spital, și club – de toate…

Casa nanei îmi părea pe atunci o imensă împărăție, plină de surprize (mai toate rod al imaginației noastre de copii năzbâtioși, desigur), iar grădina nanei… Despre grădina cu iriși a nanei Olimpia am mai scris.

Da… eu le zic stânjenei, – se mira bunica.  – Madam Coșcodan (așa o numea nana pe bunica mea – amuzată, probabil, de felul în care suna această rimă-oximoron, inedită,  – chiar și atunci când aceasta s-a remăritat, devenind Popescu),   oricum le-ai zice, stânjenei sau iriși – sunt niște flori tare frumoase, –  răspundea nana…

 Bunica, spre deosebire de nana, adora crinii. În fața casei bunicilor era un cordon larg de crini de mai multe culori,  postat în mod strategic și sfidător față de praful de pe drum, chiar  lângă poartă… Parfumul crinilor înfloriți te îmbrățișa la sosire, ca un preludiu al întâlnirii cu frumusețea și căldura acelui sat, și, ca un sărut de bun rămas,  te petrecea la plecare…  Reamintindu-mi toate astea, nu pricep, cum am putut să mă îndepărtez de acele, binecuvântate, locuri, fără să mor de-a binelea!

Mai târziu, aveam să regăsesc  în pictura lui Claude Monet ceva din farmecul copilăriei mele – fericit desfășurată, atunci când se întâmpla în decorul grădinii nanilor mei…

Sau în tablourile lui Mihai Grecu, Andrei Mudrea etc., sau în creația lui Vincent van Gogh, al cărui autoportret aduce puțin cu bunicul Tudor… 

 * * *

Două dintre cântecele pe care nana le cânta adeseori:  Vorbește lumea și Tărăncuță  (Dan Spătaru)…

 

Prima amintire dulce din grădina nanei este dudul din spatele casei. Dacă, veniți să ne ia acasă, de la nana, părinții  nu ne puteau găsi, nana și nanul știau exact unde trebuia să se efectueze căutările: în dud! Parcă văd și acum acest moovie previews:  Gelu, colorat prin metoda consumului artistic al dudelor, de un violet intens (de culoare mură, după cum precizase odată bunica), eu – admirând pictura modernistă de pe fața lui de ștrengar (capodoperă produsă la instigațiile mele, firește, în timp ce eu, prin grațioasă viclenie – tipic feminină🙂  – reușeam să rămân exemplară: curățică și nepedepsită, dacă nu chiar lăudată, până la sfârșitul zilei, în ciuda faptului că responsabilitatea pentru toate șotiile de peste zi trebuia împărțită la doi. Adică între cei  doi ”îngerași”, care, dacă se ”organizau” bine (operațiune soldată mereu cu mare succes), erau în stare de multe distrugeri ireparabile…

Cireșele amare din copacul bătrân (și, conform unor păreri avizate, sălbatic) ce creștea lângă împărăția nanei… Acestea, așa amare,  ne-au îndulcit copilăria. Da, ne-au și colorat-o. Adică ne-au colorat hăinuțele, spălate cu indârjire, demnă de o cauză mai bună, de bunicuța – o împătimită adeptă a curățeniei. Petele din fructe nu se puteau șterge cu detergenții existenți pe atunci… Dacă aș putea, din azi, să teleportez în zilele acele măcar unele dintre lucrurile care ne fac existența mai ușoară, așa încât să fi avut mai mult timp să stăm cu bunica Elena, de povești!

Poveștile bunicii, mult, mult prea scurte, dar neobosit de frumoase! Una dintre cele mai îndrăgite era o poveste extrem de tristă: despre o fetiță, despărțită de mama ei, de către de niște ”hoți de copii” – cum le zicea bunica. Asemeni Esmeraldei lui Victor Hugo (din romanul Notre Dame de Paris), fetița moare într-o piață publică, mama ei recunoscând-o, prea târziu, după pantofiorul pe care fata îl purta la gât, în calitate de talisman – o adaptare folclorică (așa bănuiesc eu: că era o variantă românească folclorizată, pentru că bunica nu mi-a spus niciodată că ar fi citit romanul lui Hugo). Bunica și-a pierdut o fetiță în timpul unei evacuări din perioada războiului. O fetiță pe nume Maria (numită așa, din câte puteam să-mi dau seama, copilă fiind și ascultând povestirile ei (sincopate de tăceri adânci și lacrimi ascunse) și pentru că bunica era o mare admiratoare a reginei Maria – toate astea puteau fi doar presupuse, bunica n-a vorbit niciodată, față de noi, nepoții ei, despre cazul Mariei), – primul copil al bunicii, pe care și bunica, și bunicul  au căutat-o desperați, dar nu au putut-o găsi, ajungând, la un moment dat, la concluzia că ar fi putut rămâne cumva în partea dreaptă a Prutului. Fapt ce l-a făcut pe bunicul să încerce să treacă frontiera româno-sovietică – în una dintre cele mai tragice perioade ale istoriei acestei frontiere mincinoase…

Despre asta, însă… cumva… vreodată… în altă serie de povești…

Ferestrele lui bunicu’… – Bunicule, ce faci? Iar’ ferestre? Numai ferstre știi să faci?    – Da… numai ferestre. Și uși. Și case…  Multe dintre casele cotiunjenenilor aveau ferestre și uși meșterite de bunicul Toader… Din atelierul de tâmplărie al bunicului se împrăștia prin toată casa mirosul de lemn proaspăt tăiat, iar foșnetul covorului de rumeguș: alb-gălbui, mirosind a brad, a pădure, în combinație cu aromele ce veneau din bucătărie, amenințând să acopere orice alta în zonă, făcea din vacanțele noastre la bunici – mai ales după ce stătusem un an de zile în orașul toxic, agresiv pentru respirația unui copil – o adevărată revoluție olfactivă…

Sigur, toate astea nu puteau surclasa mirosul grădinii bunicilor – pentru că acolo era o simfonie întreagă de parfumuri: am impresia că toate fructele care cresc pe la noi și toate florile care reușeau să se adapteze climei din Cotiujeni erau prezente în grădina bunicii… 

Și… zmeura din spatele casei bunicilor. Ieșeam în grădină de cu zori.  Nerăbdătoare, presimțind o minune… Cu o carte în mână și, în ciuda insistențelor bunicii Elena, fără pălărie de soare. Sau cu vreun motănaș, prins pe cărarea spre grădină, unul dintre multele animale din ograda bunicilor… Să aștept… când se va coace zmeura!🙂

 

ArGribincea

Chișinău, 14 mai 2010

 

12 Răspunsuri to “Zmeură și iriși…”

  1. mariana moraru(Olaru) Octombrie 23, 2011 la 1:42 pm #

    Ma sperie gandul ca puteam sa nu aflu, vreodata,ca cineva, in lumea asta, mi-a adorat atat de mult parintii( am trecut de-atatea ori pe langa lucruri mari si importante, impiedicandu-ma de nimicuri). Puteam sa mor si sa nu reusesc sa- mi sun fiul ca sa-i spun ,cu vocea stinsa de emotii,ca am citit pe Net despre bunuta si dedea, ei fiind cei care l-au crescut,l-au „scaldat ” in aceiasi irisi,i-au ros cu piatra talpile dupa „marsul” prin dudele „miraculoase”. Dar voi, voi toti: bunicii tai atat de dragi mie, Madame Coscodan pe care mama mea o numea asa ,exotic,in contextul de provincie si de mahala obisnuita mai mult cu „kiokia”, dar elegant si respectuos reesind din contextul inedit al familiei voastre. Tu ,Argentina,care nu uiti. M-ai facut sa plang si sa-mi amintesc.Iti multumesc si sa-i aiba in paza Domnul pe parintii tai care te-au crescut asa.

    • argribincea Octombrie 23, 2011 la 4:35 pm #

      Dragă Mariana (cred că îţi pot da seama de intensitatea şi de veridicitatea emoţiei din friecare cuvânt pe care îl scriu acum, pentru că, în mod sigur, ai simţit şi tu aceste emoţii, înainte de a-mi scrie), îţi mulţumesc pentru ceea ce au răscolit în mine aceste câteva rânduri pe care mi le-ai trimis… Au răscolit sentimente şi amintiri, şi vesele şi triste, de nu ştiam ce să fac mai întâi: să-ţi răspund imediat sau să aştept să-mi recapăt respiraţia, să răspund aici sau că trimit un e-mail, să scriu doar două cuvinte sau să scriu tot ce simt…

      A trebuit să mă îndepărtez de calculator, ca să revin la starea normală şi să încerc să scriu după modelul scrisorilor nanei, pe care mama mi le dădea drept exemplu, amintindu-mi că tot ce fac trebuie să fie frumos…

      Sigur că am scris, şi voi mai scrie despre nana şi nanu (pe blog apar doar câteva fragmente, dar sper să pot publica şi restul, adică nişte povestiri, în care nana Olimpia şi nanul Ştefan sunt prezenţi, aşa cum mi-i aduc eu aminte: frumoşi, cu suflete, gânduri şi fapte luminoase, înţelepţi şi buni… Ne aducem aminte, în familie, de ei şi le pomenim cu recunoştinţă numele, şi ne rugăm pentru liniştea lor, pentru că, prin felul în care s-au implicat în viaţa noastră – a familie noastre – au lăsat urme care nu pot fi şterse de ani… Iar eu scriu despre asta, pentru că mi se pare important ca amintirea faptelor bune să nu se piardă printre nimicurile vieţii (cum bine ai zis), ci să ajungă şi la alţii, la public – sigur, cu multă discreţie, exact aşa cum au fost bunii mei nani – părinţii tăi.

      Primul costum popular românesc mi l-a adus nana din România, după o vizită pe care o făcuse în Ţară (cred că am mai şi scris despre asta), sădind cu acest gest generos în mintea mea de copil curiozitatea pentru ceea ce suntem. Tot nana a învăţat-o pe mama să coase, pe ici-colo, mărgeluţe printre broderiile de pe ie, astfel încât, ani la rând, când îmbrăcam acel costum, primeam numai complimente (şi eu nu scăpam prilejul de a mă lăuda: „Este costumul adus de nana mea din România, iar mărgelele sunt cusute de mama!”) .

      Mărţişoarele, după modelul celor trimise de nana, au fost o altă lecţie de frumuseţe, pe care am primit-o, discret, de la nana Olimpia… Scriam şi asta pe undeva: am umplut lumea asta cu mărţişoare „de ale nanei” (vreo câteva au ajuns şi prin SUA) şi îmi place să văd bucuria celor ce primesc mărţişoarele, amintindu-mi de propria mea bucurie – din copilărie, atunci când primeam, pe la sfârşitul lui februarie, plicurile, ceva mai voluminoase decât de obicei, de la Cotiujeni. Ştiam că în plicuri se ascund frumoasele mărţişoare, făcute de mâinile frumoase ale nanei… Săream în sus de nerăbdare, iar mama insisita să citim scrisoarea, mai întâi…

      Bunica Elena şi tanti Dora (pe care am pierdut-o anul acesta, în ajun de Paşti – Dumnezeu să o odihnească în pace şi pe ea) ne-au tot vorbit despre nanii noştri, despre ajutorul lor (inestimabil, permanent, dezinteresat – şi unul sufletesc, în primul rând), aşa încât, dincolo de imaginile copilăriei, amintirea bunicilor îmi stimulează nevoia să povestesc – atât cât îmi aduc minte – despre nana şi nanu…

      Aş mai avea multe de spus, dar las pe mai târziu, pentru că aş vrea să-ţi trimit un e-mail pe adresa indicată de tine (şi sper că sunteţi bine cu toţii, pentru că, să ştii, nu v-am uitat!, în ciuda faptului că, aşa cum se întâmplă azi, ne-am cam ripisit prin lume – Gelu, spre exemplu, e la Dijon, şi alţi veri s-au mutat în Franţa, în Germania, în Ţară…). Deocamdată, mă opresc aici, mulţumindi-ţi, pentru că mi-ai scris. Mi-ai trezit amintiri, imagini din Cotiujeni, aşa marcaţi de realitatea de atunci (cum ai subliniat chiar tu în comentariu – cu acel inevitabil şi ridicol “kioke”, de ex.), dar înnobilaţi de prezenţa unor oameni frumoşi, cum au fost nana Olimpia şi nanul Ştefan.

  2. argribincea Octombrie 23, 2011 la 6:30 pm #

    P.S. Îţi mulţumesc şi pentru cuvintele calde şi urările de bine, dragă Mariana. Voi transmite alor mei, neapărat, salutul tău.

  3. argribincea Octombrie 23, 2011 la 6:49 pm #

    P.P.S. Azi am avut şi probleme de conexiune, nu reuşeam să postez nimic pe blog, aşa încât îmi adun şi mai greu gândurile…

    Da, încă ceva: irişii, dudul, cireşul, grădina, costumul popular, mărţişoarele etc. sunt doar simboluri care mă ajută să schiţez nişte portrete, altfel greu de surpins în esenţa caracterului lor – pentru că amitirile mele sunt fragmentare, răsărind, peste ani, din… mintea unui copil. Dar şi tata îşi aminteşte mereu de conversaţiile cu nanu Ştefan, şi sunt atâtea detalii semnficative (spre exemplu, nana obişnuia să povestească despre manierele elegante din socitatea românească în perioada interbelică – astea erau amănunte pe care nu aveam de unde să le aflu, decât de la bunici şi de la nana)…

    Ceea ce vreau să nu treacă neobservat este faptul că am avut norocul să am în preajmă oameni cu inimă de aur, purtători ai valorilor care ne definesc şi care ne-ar putea ajuta să ne salvăm – dacă am şti să le păstrăm…

  4. Mariana Moraru(Olaru) Octombrie 26, 2011 la 10:03 pm #

    Imi pare atât de rău și mă intristez să aflu că au decedat bunica ta , de care îmi amintesc atât de des, și nașa mea, Dora.Le-am văzut ultima oară la înmormântarea mamei mele,imagine macabră și greu de suportat,dar inevitabilă… Bunica, nașa și Liuda,draga de ea,că nu am uitat-o nici o clipă,stăteau grămăjoară,înghețate,la propriu și la figurat,luptând eroic cu situația.Iar eu,în tristețea mea profundă și necontrolată,am apreciat că au venit.Nu și eu , iertați-mă,așa mi se întâmplă mie.Am un talent incredibil de a lipsi atunci când nu e voie; regret și îmi asum.Astăzi,i-as spune lui Gelu exact ce mi-a spus atunci nașa: ”Oare ce să-ți spun ca să nu mai plângi așa; toate mamele mor”.Ce trist,dar adevărat…Mă gândesc că noi, mamele,îi învățăm pe copiii noștri multe lucruri, nu-i învățăm,însă,să trăiască fără noi.Eu am trecut prin această stare deși eram destul de matură.Sper că Gelu și-a vindecat rănile,pentru că este bărbat, dar o va purta în suflețelul și inima lui întotdeauna.Voi ,tu și Gelu, ați fost răsfățații bunicilor, și părinților,tot universul se învârtea în jurul vostru.Gelu nu cobora din brațele nanei Olimpia doar dacă îi trebuia urgent în pod sau în vreun pom(oricare și cât mai sus).Tu, Argentina,drăguță de tot,ne lăsai fără replică cu discursurile tale savante,iar prognozele noastre, că vei stăpâni verbul, s-au adeverit.Ai talent si un suflet mare.Oare cum te descurci în lumea asta? Spune-mi despre tine pt.că nu știu nimic. Nu te-am mai văzut de la poza cu iriși.Sunt și eu pe acolo,adică la mijloc. Cine oare a fost atât de neinspirat să mă așeze în genunchi?Îți trimit niște poze pe adresa ta de mail.Le port cu mine și am grijă de ele pt. că ele constituie acel filmuleț,alb- negru,desigur, pe care eu îl rulez,în zilele și nopțile mele, pentru a nu uita. Nu-i uit pe părinții tăi,oameni de calitate,iubiți și apreciați de părinții mei.Le doresc multă sănătate,iar tu să ai grijă de ei..Te pup și ,te rog,transmite gănduri bune din partea mea lui Liuda,Nina,Gelu , nașul meu,copiilor mici și mari.Scrie-mi oriunde crezi tu că e mai bine. Salutări de la fratele meu, Sandu,pe care l-au emoționat profund povestirile tale.Voi reveni.

    • Argentina Gribincea Noiembrie 27, 2011 la 1:40 am #

      Dragă Mariana,

      am răspuns şi pe mail (sper să fie adresa corectă). Mulţumesc foarte mult pentru fotografii! Sunt extraordinare, ca şi amintirile pe care le trezesc. Dacă n-aş fi în situaţia despre care ţi-am scris, aş relua chiar acum povestea… Apropo de poze, mai e fotografia nanei din tinereţe? Ştii probabil la care mă refer: avea nana pe peretele o poză, care mă făcea de fiecare dată să mă opresc şi să privesc…

      • Mariana Moraru(Olaru) Decembrie 4, 2011 la 9:57 pm #

        Sper că ai descoperit pozele pe mail-ul tău, iar dacă încă nu, asta pentru că ești, poate, ocupată, sau plecată. Nu uita,însă, că vine Crăciunul, el vrea să ne găsească acasă,cu cei dragi.

  5. ora25 Noiembrie 23, 2011 la 8:30 pm #

    ce frumos e să citeşti amintiri, e ca atunci când mă uitam pe ascuns în casele oamenilor de la parter.

    • Argentina Gribincea Noiembrie 24, 2011 la 4:44 am #

      Aham, deci, să tragi cu ochiul e frumos…🙂 Hm, cred că aşa ne trebuie, nouă, celor de la parter, dacă nu tragem draperiile, ne trag alţii cu ochii!🙂 Mai ales când suntem plecaţi de acasă (adică plecaţi pe facebook, prin vecini)…🙂

Trackbacks/Pingbacks

  1. Mărțișoare, mărțișoare (II) « Argentina Gribincea's Blog - Martie 22, 2012

    […] pe care le fac în amintirea nanei Olimpia, despre care am mai scris pe aici (vezi, spre exemplu, Zmeură și iriși). Nana avea mâini de aur și știa să facă multe modele de mărțișoare. În fiecare an îmi […]

  2. Iriși de Ziua Europei și de Ziua Uniunii Europene | GriArg - Mai 12, 2014

    […] Despre valoarea sentimentală a irisului pentru mine am mai scris pe blog (vezi: Zmeură și iriși sau, pentru mai multe articole: … […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

vanilla

lovely damned teenage years

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Robson Cezar

"My work exists as an expression of "dar um jeitihno" - the Brazilian notion of "finding a way". For me, art is a means of survival."

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

J.J. Anderson's Blog

Thoughts from the author of Trailer Park Juggernauts

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Trubadur prin Avalon

Mi-aș dori ca într-o zi sufletele noastre să se privească de atât de aproape încât atunci când vom clipi să le atingem cu genele.

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 19-year-old wallflower

CritDicks.com

A precariously critical, humorous take on life’s interactions with food and drink!

Descopera misterele naturii

Discover the mysteries of nature

Tassles Of Intertwined Emotions

Poetry, Quotes & Random Thoughts

dan moldovan

blog de poze

find the details

Interiors news and finishing touches for homes

Blog de multe parale

„Nu voi fi un om obişnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar.” Peter O Toole

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Imperfect Beauty

"Do what you like and like what you do ! Imperfection is a part of beauty !" - Rocsee

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Caci mor traind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

Andrei Botnari. Photography and travel blog

Capitalism pe pâine

Fondator si director: Mihai Giurgea

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Folclor muzical românesc

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta!” - Anton Pann

%d blogeri au apreciat asta: