Îmi ești iremediabil departe,
E ziua sufletului tău de stea.
Mereu, de tine mi-e inima însetată,
Sper că ți-e bine, mamă, în inima mea!
Fiind copilă, te adoram, regină
erai, visarea însăsi, fericirea!
La fel sunt și acum. Întinde-mi mâna,
Să explorăm, de data asta, nemurirea!
Mereu te caut în amintiri și-n vis.
Nu te găsesc în al anilor cavou,
Alerg prin roua visului, din nou…
Tu ai putea trona în Paradis!
Țes mai departe covorul vieții tale.
Ajută-mă să nu mă pierd pe cale!
P.S.Toate gândurile, aspirațiile, proiectele, faptele mele sunt cumva secondate de amintirea copilăriei. Probabil că am rămas captiva acestei stări/lumi. Dar nu regret, pentru că acolo, în copilăria mea, e laboratorul fericirii. Și e Mama, o Rămurea de iasomie, cum a numit-o, inspirat de frumusețea inimii ei, tata, regina imaginației mele de copil și, acum, steaua mea de veghe…
Lasă un comentariu