Guvernați de… o topica străină

29 Ian

„O întâmplare la vânătoare”, parcă desprinsă din vreo piesă din literatura rusă, a fost cauza pentru care s-a contramandat întâlnirea dintre Premierul Vlad Filat cu omologul său de la București Victor Ponta, dacă e să credem ce zice presa (că deja nu mai știi pe cine să mai crezi!)…

Aliajul fragil care ținea AIE pe linia sa geopolitică pare să fi cedat (prea ușor!) în fața unui accident, pe care aceasta l-a gestionat fără prea multă onestitate. Nu e greu să înscrii în logica acestor evenimente declarațiile absurde ale unor lideri ai AIE, precum declarația spicherului Parlamentului Marian Lupu privind unul dintre cele mai exploatate subiecte electorale de pe la noi.

Departe de mine gândul să amestec aici vreun „agent secret”, dar analizând situația, nu poți să nu observi că de aceasta se pot bucura doar… adversarii cursului proeuropean al Republicii Moldova. Deci, ne descurcăm de minune și fără „agenți”. Mai mult, nu e prima dată când ne convingem că „agentul secret” cel mai periculos pentru noi este chiar prostia proverbială a „moldoivanului”…

* * *

„Cum Kremlinul l-a împuşcat pe Sorin Paciu ca să ne bareze calea spre UE” se intitulează un articol, în care incidentul din Pădurea Domnească este persiflat, în stilul caracteristic presei superficiale, cu care suntem obișnuiți de ani de zile. Am căutat să văd de ce autoarea a inversat ordinea firească a cuvintelor, cu ce scop nobil a adoptat topica frazei rusești… Negăsindu-l, n-am vrut să o bănuiesc de scopuri dezonorante, ci doar de obișnuința unora de a scrie „așa cum vorbesc și… cum gândesc”, adică… rusificat… Gramatica este cea care structurează gândirea, e o legătură fundamentală între gramatică și logică. Avem în acest caz un exemplu foarte bun, care demonstrează această legătură, articolul cu pricina purtând în titlu un calc rusesc, unul dintre cele mai blamate și mai urâte, despre care s-a vorbit de multe ori în presă (ca să nu mai spun de manualele de limba română), se face și mai vinovat de o logică drastic redusă, probabil, din cauza sentimentalismului exagerat al autoarei, care nu înțelege că ceea ce dumneaei numește „scuipat de politicieni” este, în primul rând, vina celui pe care, prin articolul său, încearcă în mod desperat să-l apere: liderul partidului care deține ministerele care se fac vinovate de „tăinuirea” care a nemulțumit-o atât de dureros pe autoare… Doamna a cam… uitat să-i reproșeze idolului său politic (articolul este o adevărată declarație de afiliere politică a jurnalistei!) faptul că ministerele respective n-au reacționat cu promptitudine.

* * *

Dincolo de topica rusească a frazei, e o topică nefirească a gândului, care se face mereu simțită, când deschizi televizorul sau paginile ziarelor. Topica nefirească, inversată, care face ca membrii AIE să se autodiscrediteze, atunci când ar trebui să se ridice la înălțimea posturilor pe care le-au râvnit și le dețin, am impresia că stă și la baza guvernării noastre, dar și la baza politicii editoriale a unor organe de presă (întâmplător, sponsorizate din surse necunoscute)… Cum să crezi că nu suntem guvernați conform acestui gen de topică a… gândirii – una profund kremlinistiă, una care se observă cu ochiul liber și în discursul unor lideri AIE -, atunci când constați că toată lumea a sărit să-i ceară socoteală pentru incidentul din Pădurea Domnească unui lider din AIE care n-a a avut nici cea mai mică tangență cu evenimentul? Ar fi de răs, dacă n-ar însemna că e grav: că cineva încearcă să manipuleze opinia publică, astfel încât albul să pară negru, și invers.

P.S. Am evitat, cât am putut, să abordez acest subiect. La întrebările cunoscuților referitoare la  tragedia din Pădurea Domnească, răspundeam că nu vreau să completez rândul celor care își dau cu părerea despre  un eveniment despre care pot doar să presupună cum s-a întâmplat… M-am simțit obligată să iau atitudine abia acum, când a devenit clar faptul că iresponsabilitatea (lipsa de logică, adulația pentru vreun politician sau, invers, ura pentru altul, sau… lăcomia) unor jurnaliști riscă să provoace dezmebrarea AIE. Sper să nu fie prea tâzriu.

A se citi, în aceeași ordine de idei, articolul  lui Vitali Cătană Rezervația Științifică Republica Moldova.

Un răspuns to “Guvernați de… o topica străină”

Trackbacks/Pingbacks

  1. Cum… « GriArg - Ianuarie 29, 2013

    […] Continuarea articolului „Guvernați de o…  topică străină” […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

vanilla

lovely damned teenage years

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Robson Cezar

"My work exists as an expression of "dar um jeitihno" - the Brazilian notion of "finding a way". For me, art is a means of survival."

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

J.J. Anderson's Blog

Thoughts from the author of Trailer Park Juggernauts

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Trubadur prin Avalon

Mi-aș dori ca într-o zi sufletele noastre să se privească de atât de aproape încât atunci când vom clipi să le atingem cu genele.

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 19-year-old wallflower

CritDicks.com

A precariously critical, humorous take on life’s interactions with food and drink!

Descopera misterele naturii

Discover the mysteries of nature

Tassles Of Intertwined Emotions

Poetry, Quotes & Random Thoughts

dan moldovan

blog de poze

find the details

Interiors news and finishing touches for homes

Blog de multe parale

„Nu voi fi un om obişnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar.” Peter O Toole

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Imperfect Beauty

"Do what you like and like what you do ! Imperfection is a part of beauty !" - Rocsee

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Caci mor traind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

Andrei Botnari. Photography and travel blog

Capitalism pe pâine

Fondator si director: Mihai Giurgea

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Folclor muzical românesc

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta!” - Anton Pann

%d blogeri au apreciat asta: