Tag Archives: Geopolitică

Clipe de cristal, voci de argint, amintiri de aur

2 mai

Hristos a înviat!

Cântec. 1989

Pentru M.M.

Colindă, Marie!

Colind sau învie speranța.

E cald, e curat, e iubire,

E mai, ca în vechea romanță.

Colindă, Marie.

Demult s-a dus iarna.

Colindă, să fie

Multă  iubire

În loc de armă.

Văzduhul flămând cum absoarbe

Colindul acesta, și viața

Se cântă, și-s florile dalbe,

Și-i iarăși duminică-n Piață.*

Colindă, Marie,

Pari o tristă vestire.

Colindă, să fie

Timp fără prihană

Și multă iubire!

Tu cânți, și colindul ne duce

Spre unicul, pașnicul țărm,

Cel verde, și simplu, și dulce,

La care mereu aspirăm.

Colindă, Marie,

Se-apropie iarna,

Colindă, să fie

Multă iubire

În loc de arme.

Treziți de colind, stăm în poarta

Deschisă, ca niște brațe de frați.

Colindul ne lasă în soarta

La care și voi aspirați.

Colindă, Marie,

Colindă, să fie

Timp fără prihană

Și multă iubire!

*- Piața Marii Adunări Naționale, unde în anii de redeșteptare națională se țineau cenacluri literare și de muzică, se recita și se cânta poezie și se discuta politică.

(Variantă. Publicat în Literatură și Artă nr. 37 (2457) din 10 septembrie 1992)

*  *  *

Ce faci, dacă eşti puţin răcită, de fapt ceva mai mult decât puţin, dar primeşti o invitaţie la dialog din partea unei frumoase artiste, cu o voce pe care ai admirat-o de la prima audiţie şi pe care o admiri în continuare? Accepţi, chiar dacă, în sinea ta,  ţi-ai fi dorit să tergiversezi, să amâi o şansă ca asta pentru „vremuri mai bune”. Ce poate rezulta din asta? În mod paradoxal, ceva interesant (pe alocuri, repet, neaşteptat de frumos!) 🙂

Cântăreaţa despre care vă povesteam este entologul (cercetătoarea, muzeologul, scriitoarea, jurnalista) Maria Mocanu, cea care mi-a inspirat , în 1989, poemul Cântec, şi, recent, cu doar câteva zile în urmă, a lansat această provocare: să discutăm despre… folclor.  Este vina mea, dacă răspunsurile mele trădează emoţii şi o stare uşoară de febrilitate (şi mă conving a mia oară că ar fi cuminte să rămân fidelă cuvântului scris, pe care l-am ales drept instrument de exprimare cu mulţi ani în urmă şi care mă exprimă cel mai exact – e domeniul meu). Dacă sunt, totuşi, demne de atenţia celor care ascultă, e meritul  talentatei jurnaliste Maria Mocanu.

Mi-a făcut bine discuţia (chiar dacă au mai rămas multe de spus!), mi-a fost plăcut să „navighez” printre subiectele propuse de gazda emisiunii Dor de izvor,  m-au copleşit amintirile (amintiri de aur: clipe de cristal, efectul melodiilor condamnate la eternitate prin frumuseţea lor, vocile de argint ale interpreţilor)  şi… tot ele, amintirile, mi-au trezit dorinţa de a redeschide alte subiecte şi de a… scrie. Pentru toate astea ţin să-i muţumesc dnei Maria Mocanu! Şi, bineînţeles, pentru piesele puse pe post, mai ales pentru melodia de la urmă, una dintre cele mai dragi!
Puteţi asculta emisiunea aici:  Radio Chişinău

AIE-PL=BMD=PDAM

22 ian.

Fără îndoială, situațiile de criză sunt foarte incomode pentru societate, perturbative pentru economie, neplăcute, în general, dar extrem de utile pentru analiza politică, radiografierea construcției factorului politic și, mai ales, pentru elaborarea de noi formule sau actualizarea formulelor de comunicare între elementele acestei construcții.

Recenta criză politică a AIE (care nu e ceva nou, să fim sinceri: fiind continuarea crizelor din anii precedenți, trebuia și putea fi anticipată și chiar prevenită!) nu face excepție: este pe atât de neplăcută, pe cât de utilă. Ne-am obișnuit atât de mult să apreciem cu superficialitate discursul politic autohton, în ciuda faptului că prezintă prea puține semne de normalitate, încât nici nu mai cerem prea multă claritate de la aleșii noștri. Suntem fericiți când ne divulgă, la nervi, câteva inițiale sau când le scapă vreo aluzie. Pe de o parte, există o rațiune pentru acest comportament al negociatorilor, dat fiind că stăm într-o zonă în care puțină discreție nu strică, zonă de „conflict înghețat”, și trecem printr-o perioadă de exacerbare a conflictelor din aceeași serie. Pe de alta, nu e normal să acceptăm orice decizie a aleșilor noștri, numai pentru că, vezi bine, le-am acordat toată încrederea, în urma unei campanii electorale „cu năbădăi”. O modalitate de a le controla pornirile de animale politice, astfel încât să nu se automutileze, cel puțin, mi se pare necesară.

Actuala criză, aparent generată de discuția în jurul problemei depolitizării justiției, a devoalat intențiile principalilor lideri de pe arena politică de la noi, făcându-i să se exprime mai puțin protocolar. Așa, auzind mai multe declarații ale liderilor PD (Dumitru Diacov și Marian Lupu) referitoare la ideea unui procuror din spațiul UE pentru Republica Moldova, nu poți să nu le compari cu celebrele „teze” ale agrarienilor, de pe timpuri (fostul PDAM), privind „Moldova pentru moldoveni” sau pericolul românesc, sau alte declarații la fel de primitive și de xenofobe ale foștilor nomenklaturiști sovietici, aciuați acum prin diverse partide.

Jocul, e adevărat, ceva mai nuanțat al PLDM trădează doar dorința de a participa la actul de guvernare, mai puțin grija pentru corectitudinea acestuia. Felul în care ideea aderării la NATO este respinsă de ambele partide, zise proeuropene, dezvăluie adevăruri triste, intuite de multă lume și până acum. Una dintre concluziile care se impun, analizând declarațiile liderilor cu pondere în procesul de luare a deciziilor din cele două partide, vizează vocația politică a PD, care nu se deosebește prea mult de PLDM și care este nu doar de stânga, așa cum și-ar dori liderii partidului să se creadă, nu e social-democrația, ci  comunismul oligarhic (de fapt, comunismul esențial, clasic, pentru că un alt tip de comunism nici nu există în natură), iar libidoul lui geopolitic este unul estic (de preferat, satisfăcut pe bani vestici, occidentali). După declarațiile de ultimă oră, balansând între xenofobia de tip sovietic și discursul patriotard moldovenist, nu mai văd diferențe fundamentale între aceste două partide și PCRM sau alte derivate ale acestuia (precum PSDM, bunăoară) sau formațiunile anterioare, din care acesta se revendică ideologic. Autorii proiectului „Lucinschi” (cei care au „sugerat” chemarea lui Lucinschi la Chișinău) știu mai bine acest lucru, pentru că tot ei sunt autorii campaniilor de linșaj mediatic aplicat „intrușilor” în sistemul de „privilegiați”, foști nomenklaturiști sovietici. Așadar, esența motivației politice, la noi, nu trebuie căutată în gradul de onestitate sau în atașamentul pentru valorile europene ale unora sau altora, ci în interese personale sau de „gașcă” (mai ales financiare).

Hârtia de turnesol, cheia pentru dezlegarea ecuației privind orientarea geopolitică a unui partid din Republica Moldova sau altul a fost, până mai ieri, felul în care acesta se raportează la moldovenism, dar – atenție! – vorbim despre ideologia susținută în mod sistematic de liderii-fondatori, nu de „sateliții” întâmplători ai acestora, pe care formațiunile îi folosesc pentru a-și camufla esența moldovenistă în perioadele de precocitate, de „pubertate instituțională”. În momentul în care o astfel de formațiune devine destul de „matură” și nu mai are nevoie de niciun „camuflaj”, ea se debarasează de „balastul ideologic” unionist sau filoromân, rămânând o structură aglomerată pe criterii „pure”: ambiții și orgolii (care au fost poreclite, la un moment dat, „principii și valori”), pentru care cea mai potrivită „ideologie” este „moldovenismul primitiv” (sau: moldo-statalismul), adică un naționalism local, extremist și agresiv, care permite clasei de oligarhi să acapareze cât mai multă putere, marginalizându-i pe cei mai slabi (intrușii, inadaptații, considerați inadaptabili, „visătorii”, „utopicii” etc.). Exact asta se întâmplă acum cu ceea ce în 2009 s-a vrut a fi AIE, dar n-a reușit decât să acutizeze reactivitatea elementului sovietic, moștenit din fostul regim, totalitarist, la procesele reformatoare.

Noutatea momentului actual ține  de cele două elemente iritante pentru partenerii de coaliție din programul electoral al PL: tema NATO și tema corupției, în mod special tema aducerii unui procuror „străin”. Xenofobia viscerală a foștilor „agrarieni” transpare acum  în protestele vehemente ale celor care au ridicat, odinioară, moldo-statalismul la rang de politică oficială a Republicii Moldova („moldovenii au votat pentru partide de moldoveni, nu de străini!” (a se vdea, în acest sens, declarațiile liderilor PD: Marian Lupu, Dumitru Diacov)).

Ca să fie mai clar, e de ajuns să privim atent la structura ideologică a fostului BMD, în care încăpuseră, ca într-o salată foarte complicată, mai toate curentele ideologice prezente pe piață în acel moment. A fost de ajuns ca BMD să prindă contur și să se impună, oarecum, prin aportul celor mai tineri și mai nepătați dintre membri, că s-a și dezmembrat, lăsând scena politică liberă pentru alte lupte de „restructurare politică”. AIE repetă, în mare parte, și structura, și mișcarea, oarecum haotică, a  AMN, iar mai târziu a BDM, pe scena politică. Și cred că-i va repeta și deznodământul, cel care a marcat, mai înainte, și PDAM-ul: dispariția (eventual, căderea sub pragul electoral) – din cauza legăturii fatale dintre moldo-statalism și corupție. AIE devine vulnerabilă în fața PCRM, chiar din clipa în care se zbate să înlăture PL-ul din componența sa. Acest lucru, semnalat și de analiști, și de politicieni din afară, nu poate opri însă tendința generală. Destructurarea AIE e  ca și realizată (cu toate străduințele multora de a o menține pe linia de plutire). Nici nu se putea altfel, pentru că „pilonii” acestor construcții (partide rezultate din dezmembrarea fostului PC al R.S.S. Moldovenești) au rămas aceiași, actorii principali, scenariștii și regizorii, la fel. Doar actorii din rolurile secundare se schimbă, în funcție de gradul de usaj mediatic și moral al acestora. Ca în orice telenovelă ieftină, de altfel.

Dictatorul

26 iul.

S-a scris mult în zilele astea, inclusiv în blogosfera ucraineană și în cea rusă, despre ieșirea nocturnă a președintelui rus, Vladimir Putin, din 21 iulie 2014, în legătură cu recenta catastrofa aviatică din Donețk. Toată lumea a așteptat să spună ceva esențial, altfel de ce ar fi trezit jurnaliștii la miezul nopții, ca să nu spună absolut nimic nou? Putin a reiterat însă acuzațiile făcute anterior, la adresa Ucrainei, pe care o face responsabilă de faptul că în zonă e un război în toată legea, indirect, aluziv, acuzând America și Occidentul în general. Nici urmă de regret, cel puțin, pentru faptul că arme produse în Rusia au ucis oameni nevinovați, printre care și mulți copii.

Dacă ar fi fost viu Charlie Chaplin, ar fi făcut, probabil, un nou episod cu Dictatorul, inspirat de masca vampirică a unui Putin somnambul, pe care nici machiajul profesionist nu l-a putut transforma suficient de mult, încât să nu sperie privitorul. O piele de o paloare diabolică, strălucitoare, dar nustrălucind nu de  lumina pe care o emană, în mod normal, chipul unui om frumos, ci de la luminile camerelor și de la prea mult fard, o privire care nu exprimă nimic („privire de pește mort”, cum ar zice un prieten) și nu se schimbă, oricare ar fi mesajul pe care stăpânul ei îl emite pe calea gurii, o atitudine la fel de absentă,  o ținută lipsită de eleganță și rece – și toate astea afișate noaptea, cu pretenția că șeful de la Kremlin are ceva important de spus lumii!

Dacă ar fi fost viu Freud, probabil, ne-ar fi explicat ce se petrece în mintea unui om avid de putere și obișnuit să urce în carieră pe o scară construită din intrigi, fapte lipsite de moralitate și, probabil, din cadavre și alte „victime colaterale”. Neavând la îndemână decât părerile pe care le-au exprimat diverși analiști în presă, putem doar presupune că liderul de la Kremlin ar fi intenționat să facă un anunț important, dar că s-a răzgândit în ultimul moment să spună ceea ce avea de spus. Putem doar presupune că Putin însuși este un ostatec al propriului sistem, închis, pe care l-a construit, l-a definitivat (chiar dacă aces sistem se bazează pe structurile vechi, este în aceeași măsură și opera lui), și pe care se ține autoritatea Kremlinului în această perioadă. Sistem bazat pe subordonarea întregii vieți sociale din Rusia față de structurile serviciilor secrete rusești, care îl determină să ia o decizie sau alta, ținând cont nu, nu de interesele economice sau strategice ale Rusiei, adică ale cetățenilor ruși, ci de interesele economice și strict personale ale membrilor „cabinetului” său „umbros”, adică ale oligarhilor și reprezentanților structurilor de forță rusești, conectate, prin structurile semilegale și ilegale din Rusia și din ale țări, cu alte structuri asemănătoare. Numai așa mi-aș putea explica discursul mai mult decât absurd al acestui nou Dictator, care, prin felul în care s-a manifestat în aceste tragice zile, urmarea logică a războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, îmi amintește și de Hitler, și de Stalin, concomitent.

Una dintre motivațiile pe care Putin o invocă mereu, atunci când intervine cu amenințări la adresa unui sau altui sta, de regulă din spațiul post-sovietic, este ideea că acesta ar „suferi” de pe urma unei invizibile agresiuni din partea Occidentului, decadent, depravat, Occidentul homosexualilor și fasciștilor, contra cărora Rusia luptă de secole, iar misiunea sacră a Kremlinului este să-i elibereze pe frații creștini de această agresiune occidentală. E adevărat că s-a zvonit prin presă că Putin însuși și-a trimis propria fiică să stea într-o țară în care libertatea este atât de mare, încât un fundamentalist spălat pe creier de propaganda putinistă ar face atac de cord numai la auzul denumirii acestei țări: Olanda. Dar asta nu e relevant, probabil. Oricum, se știe că ipocrizia este o trăsătură definitorie a nostalgicilor sovietici (iar Putin este un astfel de nostalgic, declarat). Avem din aceștia și pe la noi: lideri care se întrec într-un concurs permanent al prostiei, făcând apologia defunctei U.R.S.S: și a fantomaticei Uniuni Vamale și înfierând problematica, dar, în ciuda tuturor problemelor, perfect funcționala Uniune Europeană.

Și tot ei își „sacrifică” propriii copii, trimițându-i la studii (desori aceștia stabilindu-se definitv acolo, în „Europa homosexualilor și fasciștilor”) și lăsându-i să „putrezească” în „amoralul” și „murdarul” Occident. Așa sunt „adevărații comuniști”! Ei se sacrifică până și prin faptul că se îmbracă la cele mai scumpe magazine din Occident, făcându-și și chiar și vacanțele în „iadul” de Occident. Bine că au „grijă” de cetățenii simpli însă, cărora le vorbesc, pe unde apucă, despre „pericolele” care ne vin din Occident și despre „binefacerile Uniunii Vamale”. Este de ajuns să te uiți la înregistrarea cu Vladimir Putin, recitând ca un robot textul declarației sale, în care repetă doar ceea ce a mai zis: „V-am avertizat, v-am spus să nu vă opuneți Rusiei! Acum aveți un avion cu pasageri doborât și 300 de victime absolut nevinovate!” Este de ajuns să revezi aceste cadre, ca să te îngrozești la gândul că ți-a fost dat să te naști într-o zonă vizată de libdoul Kremlinului. Un Kremlin – nu-i așa? – „moral”, „drept-credincios„, „eliberator” și „pacificator”.

Publicat în Evenimentul zilei

Un cântec frumos despre un… cal

10 apr.

Nu mai auzisem acest cântec, doar citisem despre el în presă. Povestea Nicolae Sulac, într-un interviu, cum a ajuns să cânte în fața unei comisii (pe timpul URSS) această melodie populară, cu un text mai mult decât inacceptabil pe vremea aceea, menționând că piesa avea o circulație destul de  mare („toată lumea așa cântă”). Interviul a fost filmat. Îl inserez în această postare: aici (la minutul 7.40) găsiți mărturia lui Nicolae Sulac despre cântecul Sus pe malul Nistrului.  Deci, nu-l auzisem în întregime, când mi-a zis un cunoscut că niște colegi de ai noștri au cules „pe teren” un cântec de o frumusețe rară, dar pe care s-ar putea să nu aibă permisiunea de a-l cânta, fiind unul dintre cele interzise în perioada sovietică. Ce avea în vedere am priceput abia când am auzit cum îl cântă Plăieșii, un ansamblu cunoscut și apreciat pentru hărnicia cu care valorifică folclorul basarabean.Versurile pe care le cântă Sulac nu se regăsesc în varianta Ansamblului Plăieșii, condus de Nicolae Gribincea, dar ambele variante sunt interesante în calitate de elemente din arhiva memoriei colective în spațiul pruto-nistrean (sunt bucăți folclorice în care românismul nostru strălucește ca diamantul, grație geniului poetic anonim, iar faptul că aceste diamante nu s-au pierdut este probabil cea mai mare realizare spirituală a românilor basarabeni, în frunte cu cercetătorii entologi și folcloriștii noștri):

Sus pe malul Nistrului

Paște calul rusului,

Calul paște și nechează,

Rusul plânge și oftează.

Taci, rusule, nu ofta, 

România nu-i a ta.

Pentru România mea

Ai să pierzi Rusia ta.

* * *

Unde-i unu nu-i putere 

La necaz și la durere.

Unde-s mulți puterea crește,

Și dușmanul nu sporește.

Frumos îi șade oricui

Acasă în țara lui,

C-așa-i dat de Dumnezeu,

Orice neam cu locul său…

* * *

Nicolae Sulac este cel care ne-a lăsat multe melodii memorabile, printre care celebra Pe pământul nostru drag. 

E cel care ne avertiza, prin intermediul acestui cântec (deh, asta știa să facă: să cânte) despre pericolul prezentat de armata rusă:

Suntem tratați ca niște câini.

Deșteptați-vă, români.

 Azi pichetu-i la Aneni,

Mâine poate fi-n Ungheni…

* * *

* * *
Articol publicat și de: Știri Locale

Plânge Niprul…

19 feb.

Privesc Maidanul în direct  și plânge Niprul  și oftează (și am impresia că abia acum se clarifică de ce am auzit acest cântec în fragedă pruncie, de ce mi-a plăcut, de ce i-am învățat versurile și toate „vocile”, de ce trebuia să-l știu, pentru ca, azi să-l (re)cunosc!… Ciocnirea civilizațiilor coboară din cărți, dintre argumente construite cu strictețe, în strada cu flăcări mistuind vieți. Printre lacrimile de foc ale Maidanului, printre versurile lui Șevcenko, lumea pare să  nu mai simtă frică (au murit și au fost răniți – și oare câți vor mai fi până la instaurarea liniștii?)…

* * *

Dacă libertatea costă atât de scump, de ce nu știm să o prețuim și de ce ne uităm ca blegii, când ne este furată cu obrăznicia de care numai mediocritățile sunt în stare? În mintea noastră, a românilor basarabeni, oare pe când un „Maidan” și o despărțire de trecut?

P.S. Revin mereu… Deocamdată, nimic nu e cert, decât viețile stinse ale unor curajoși ucraineni și faptul că Maidanul, simbolul vectorului vestic în Ucraina, rezistă.

Consumerism

2 iun.

Publika.tv induce lumea în eroare.  Involuntar, bănuiesc. Vsevolod Cernei insistă că n-a găsit în dicționare termenul de „consumism” și, la rubrica de cultivare a limbii pe care o susține, ne explică sensurile cuvântului, considerând că termenul ar fi atât de nou pentru societatea noastră, încât nici nu și-a găsit loc în dicționare. Corect, nu și-a găsit loc în niciun dicționar (cel puțin deocamdată) forma de „consumism”, pentru că dicționarele noastre au optat pentru forma de „consumerism”:

CONSUMERÍSM s. n. mișcare de mase care își propune apărarea intereselor consumatorului față de abuzurile specifice societății de consum, precum și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. (cf. engl. consumer, consumator)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

consumerísm s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Explicația termenului englez (Wikipedia).

Am toate motivele să presupun că ideea de a explica acest cuvânt a venit în urma evenimentelor de ultimă oră din Turcia. De aici discuția ar putea deveni mult mai serioasă, pentru că e vorba despre civism, proteste, violențe, tensiuni sociale care devin, la un moment dat, explozive, despre interese geopolitice etc., dar nici confuziile lingvistice de la noi nu sunt un subiect de neglijat. Din păcate, a devenit o tradiție să fim foarte superficiali, atunci când ne exprimăm gândurile, de parcă n-am da nici doi bănuți moldovenești pe ele! Să nu uităm că, în ce ne privește,  grija pentru soarta  limbii materne a fost în stare să ridice masele de cetățeni și a stat la baza unor fenomene care au determinat schimbări majore pe hartă.

Sursa pozei din antet, care are și nu are legătură cu textul meu. 🙂

Tristele povești de lângă noi

7 apr.

Acum patu ani în timpul protestelor anticomuniste, care au degenerat în haos și violențe, au fost uciși câțiva tineri (și încă nu se știe nici câți anume, nici de către cine),  fiii unor părinți, dintre care cel mai cunoscut este Valeriu Boboc (și, ca dovadă că tristețea asta imensă nu e deloc ceva abstract sau îndepărtat, Valeriu s-a dovedit a fi fiul unei colege de facultate).  Au trecut acești ani, în care și eu mi-am pierdut doi oameni dragi, doi dintre cei mai dragi, pe care i-am avut mereu lângă mine și cu lipsa cărora nu mă pot obișnui…

Mereu am zis că moartea este nedreaptă și, oricât de bine am înțelege că este inevitabilă, nu o vom putea accepta ca pe ceva firesc.  Moartea unui copil este o nedreptate de un miliard de ori mai mare. Mai ales că este împotriva legilor firii. Azi ar fi trebuit să păsatrăm tăcere pentru  eroii din 7 aprilie, dar cum n-a fost găsit niciun vinovat pentru moartea lor, nu se poate tăcea.  Mă întreb dacă cei care au torturat și ucis copiii altora se gândeau în acele momente la copiii lor, pe care probabil îi aveau, acasă… Mă întreb dacă se gândeau la sentimentele pe care le-ar fi avut părinții lor, dacă ar fi fost ei în locul acelor tineri… Și mă mai întreb, ce fel de oameni pot acționa așa și de ce tocmai ei au atâta putere…

Înțeleg destul de bine că legea e cam ciuntă și nu se poate aplica nici măcar în astfel de cazuri, extreme. Mai înțeleg și faptul că vinovații se simt protejați, acoperiți de diverse circumstanțe, că multe lucruri nu se mai pot afla, că probele au dispărut… Totuși, e ceva ce le scapă analiștilor și politicienilor noștri. PCRM se afla atunci la putere și este vinovat, pentru că  a admis acele violențe, a admis tortura în închisori și maltratarea tinerilor protestatari.  Liderii PCRM nu par să fie deranjați de acest rol pe care l-au jucat. Dimpotrivă, ei mai speră să ajungă la putere! Ca să-și ia revanșa. Mai mult, protestele din 2009 au izbucnit în condițiile unei campanii românofobe fără precedent, în condițiile în care frontiera cu România era închisă de mai bine de o lună.  Amenințarea premierului de atunci că se va face uz de arme era un alt mod de a incita la violențe. Discursul urii era prezent în aer, în mass-media… Dacă nu se pot găsi vinovații direcți ai asasinatelor din 7 aprilie, cu siguranță, instigatorii sunt identificabili, și, dacă nu pot fi pedepsiți călăii, cu siguranță, liderii compromiși, cei care s-au remarcat atunci prin discursurile care aprobau acele acțiuni antiumane, trebuie pedepsiți electoral: ar fi o mare rușine să-i alegem din nou, călcând peste mormintele tinerilor uciși…

* * *

Ne dorim o viață frumoasă și construim povești în jurul nostru, ca să înțelegem într-un sfârșit că, oricât ne-am strădui să creăm o poveste fericită pentru cei dragi, suntem mereu în preajma altor povești, triste…

Și, o confirmare că ne iluzionăm, atunci când sperăm să reducem numărul poveștilor triste (cel puțin pentru copiii noștri), Kremlinul reacționează dur la vestea despre inițiativa legislativă a PL privind corectarea denumirii de „limba moldovenească” în Constituția Republicii Moldova.  Reacția conține și o amenințare, e adevărat, voalată, cu reînceperea zărboiului de pe Nistru. Ceea ce nu e o noutate. Kremlinul nu ne-a lăsat din gheare niciodată. Și, ceea ce e și mai trist, de multe ori constat că nici măcar mentalitatea noastră n-a lăsat-o din gheare!

* * *

Aici puteți citi unele mărturii ale victimelor din 7 aprilie 2009. Sunt cutremurătoare.

* * *

Un interviu acordat Europei Libere de Ludmila Popovici, Director al Centrului pentru reabilitarea victimelor torturii Memoria.

* * *

O fotografie cutremurătoare: tatăl lui Valeriu Boboc, azi, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău…

PMAN, 07.04.13

Sursa: aici.

* * *

P.S. Articol preluat de MoldovaOrg.

Update: Moldova.org

Ursul

2 apr.

„Știi ce trebuie să faci, dacă te rătăcești în pădure și te întâlnești cu un urs?”, mă întreabă mama, și eu deschid ochii a așteptare mirată și zâmbesc, imitând-o pe ea, pentru că și mama are acel aer misterios, pe care îl admiram în momentele cele mai plăcute  din câte puteau exista: cele de lectură, de joacă și de… discuții in-ter-mi-nabile cu ea. Am vreo șase ani, iar mama ține să-mi povestească o istorie din viața ei (și ce poate fi mai interesant pentru un copil, decât o istorie amuzantă din copilăria părinților lui?). Unele detalii ale poveștii le voi înțelege mult mai târziu, când voi reveni, obsedată parcă, asupra acestui subiect, încercând să înțeleg…

Deocamdată, am doar șase ani, sunt curioasă și aștept… povestea. Iar mama îmi spune în câteva fraze o „învățătură” pe care, probabil, a asimilat-o și ea cu minte de copil din istoria uneia dintre acele zile tragice din viața românilor din zona de ocupație sovietică:

–  Într-o zi, pe când eram și eu mică, tatăl meu, adică bunicul tău,  m-a luat de mână (eu fiind cea mai mare, așa s-au înțeles mama și tata: să merg eu cu tata, iar Dorina să rămână cu mama) și ne-am pornit la drum,  spre România...  Am mers drum lung, am stat puțin în ospeție la niște rude îndepărtate, apoi, prin pădure…  Am dormit în pădure și… ne-am întâlnit cu un urs! Să știi, când vezi că se apropie un urs, trebuie să te prefaci că ai murit, și ursul, oricât de flămând ar fi, te va lăsa în pace, pentru că ursul e un animal nobil, nu mănâncă mortăciuni… Așa mi-a spus mie tata, și  m-a învelit în haina lui, și m-a ascuns, și eu am stat nemișcată, și ursul s-a apropiat, ne-a adulmecat, dar… nu s-a atins de noi!

 – Și? Ați ajuns în România!?

Nu, – zice mama  – ne-am întors acasă, tata a auzit, de la niște oameni de acolo de prin satul acela necunoscut, că nu se mai poate trece… „dincolo”! Asta trebuie să ții minte însă: ursul nu mănâncă mortăciuni.

Am revenit de nenumărate ori cu întrebări despre această poveste ciudată, dar mama nu ținea minte decât… „morala” despre urs. Nu-l văzuse, dar nu părea a avea vreo îndoială, pentru că așa îi spusese tatăl ei: că a fost ursul… Era și ea contrariată oarecum, mai ales că nu reușea să repereze cronologic evenimentul, iar confuzia îi era alimentată de alte neclarități din trecutul familiei sale, dar nu punea la îndoială povestea ursului din pădure.

Urmăresc reacțiile nepoatei mele de nici cinci anișori la diverse povești pe care i le spun și încerc să-mi dau seama ce interpretări ar putea exista pentru istoria cu ursul. Copiii sunt ușor de impresionat la vârsta asta, te cred, copilărește, și te admiră pentru increderea pe care tu, cu toate poveștile tale, reușești să le-o inspiri.

Mai târziu, maturizându-mă, am tot căutat răspunsuri, am adunat date, am răscolit toate albumele și toate amintirile rudelor, am reconstituit tabloul/filmul din… fragmentele unor vieți distruse, ca să ajung la concluzia că povestea asta, deși atât de incompletă și „cețoasă”, nu poate avea prea multe interpretări.  Cea mai plauzibilă e următoarea versiune: era aprilie 1941, pentru că e singura perioadă în care bunicul Ion, sătul de teroarea sovietelor, ar fi putut încerca să treacă frontiera.  Bunica povestea că bunicul ar fi cochetat cu ideile socialiste în tinerețe, fiind student la Iași, dar când au venit sovietele, și bunicul a văzut că acestea nu numai că nu dau pământ țăranilor săraci, așa cum promiteau propagandiștii bolșevismului, ci îi și expropriază pe cei care îl au (bunica provenea dintr-o familie înstărită, dintr-o dinastie  de preoți, astfel încât ar fi fost printre primele ținte ale terorismului bolșevic), s-a „trezit” imediat! Și… probabil, așa cum spun mulți supraviețuitori ai acelor evenimente, se zvonise prin satele basarabene că se deschide granița, și românii de pe malul stâng se vor putea repatria, dacă vor dori, și grănicerii sovietici nu le vor face nimic…

De ce nu au dormit cei doi drumeți, osteniți (dintre care unul era copil!), la rude, ci și-au petrecut noaptea în pădure? Probabil, pentru că era mai periculos, erau mai ușor de găsit de către patrulele de grăniceri, dacă rămâneau în casă la neamuri, decât dacă se ascundeau în hățiș. A fost sau n-a fost vreun urs? Cine știe? Eu am unele îndoilei, dar mama a păstrat în memorie frica și senzația apropierii unui pericol, deși n-a văzut ursul (nu și-l amintea!). Să fi fost în preajma unui pericol și mai mare: țeava vreunei arme de grănicer, spre exemplu? Așadar, asta bănuiesc eu: că era pe la începutul lui aprilie 1941 – una dintre acele zile tragice, pe care, mai târziu, mai mulți  bucovineni  mi le-au descris cu lacrimi în ochi, atunci când am colindat satele din regiunea Cernăuți, căutnd mai multe mărturii despre  masacrul de la Fântâna Albă.

Peste câțiva ani de la acel eveniment bunicul Ion a murit/dispărut în condiții mai mult decât suspecte…

Bunica Elena mi-a confirmat (cu o teamă explicabilă, pentru că era vorba de o „faptă antisovietică”, pe care ea o ascunsese autorităților, ceea ce putea avea urmări dintre cele mai grave) tentativa nereușită a bunicului Ion de a trece frontiera sovietică, dar n-a dat alte detalii despre asta, și nici n-a dorit să vorbească despre circumstanțele morții bunicului Ion, pe care eu nu l-am văzut niciodată, nici măcar în fotografii…

* * *

Zilele astea se fac 72 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă… Mama nu avea nici cinci împliniți.

* * *

Și în acest an, ca și în anii precedenți, pe 1 aprilie, când se comemorează victimele masacrului de la Fântâna Albă, câțiva curajoși au protestat în fața Ambasadei Rusiei la Chișinău, cerând condamnarea comunismului și retragerea armatei ruse de ocupație, staționată ilegal în stânga Nistrului:

* * *

P.S. Articol publicat de Adevărul și  de Constanța Express.

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

Products / Places / Services

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Căci mor trăind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Memoria Fonogramica

Muzici vechi pentru urechi noi

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

baletalessia

un site despre balet

The Tragic Life of Frank

Around five minutes ago I had this sudden revelation; that my life is quite sufficiently, tragic.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

ANDREEA VASILE

Povești despre oameni ca tine

%d blogeri au apreciat: