Tag Archives: Republica Moldova

AIE-PL=BMD=PDAM

22 ian.

Fără îndoială, situațiile de criză sunt foarte incomode pentru societate, perturbative pentru economie, neplăcute, în general, dar extrem de utile pentru analiza politică, radiografierea construcției factorului politic și, mai ales, pentru elaborarea de noi formule sau actualizarea formulelor de comunicare între elementele acestei construcții.

Recenta criză politică a AIE (care nu e ceva nou, să fim sinceri: fiind continuarea crizelor din anii precedenți, trebuia și putea fi anticipată și chiar prevenită!) nu face excepție: este pe atât de neplăcută, pe cât de utilă. Ne-am obișnuit atât de mult să apreciem cu superficialitate discursul politic autohton, în ciuda faptului că prezintă prea puține semne de normalitate, încât nici nu mai cerem prea multă claritate de la aleșii noștri. Suntem fericiți când ne divulgă, la nervi, câteva inițiale sau când le scapă vreo aluzie. Pe de o parte, există o rațiune pentru acest comportament al negociatorilor, dat fiind că stăm într-o zonă în care puțină discreție nu strică, zonă de „conflict înghețat”, și trecem printr-o perioadă de exacerbare a conflictelor din aceeași serie. Pe de alta, nu e normal să acceptăm orice decizie a aleșilor noștri, numai pentru că, vezi bine, le-am acordat toată încrederea, în urma unei campanii electorale „cu năbădăi”. O modalitate de a le controla pornirile de animale politice, astfel încât să nu se automutileze, cel puțin, mi se pare necesară.

Actuala criză, aparent generată de discuția în jurul problemei depolitizării justiției, a devoalat intențiile principalilor lideri de pe arena politică de la noi, făcându-i să se exprime mai puțin protocolar. Așa, auzind mai multe declarații ale liderilor PD (Dumitru Diacov și Marian Lupu) referitoare la ideea unui procuror din spațiul UE pentru Republica Moldova, nu poți să nu le compari cu celebrele „teze” ale agrarienilor, de pe timpuri (fostul PDAM), privind „Moldova pentru moldoveni” sau pericolul românesc, sau alte declarații la fel de primitive și de xenofobe ale foștilor nomenklaturiști sovietici, aciuați acum prin diverse partide.

Jocul, e adevărat, ceva mai nuanțat al PLDM trădează doar dorința de a participa la actul de guvernare, mai puțin grija pentru corectitudinea acestuia. Felul în care ideea aderării la NATO este respinsă de ambele partide, zise proeuropene, dezvăluie adevăruri triste, intuite de multă lume și până acum. Una dintre concluziile care se impun, analizând declarațiile liderilor cu pondere în procesul de luare a deciziilor din cele două partide, vizează vocația politică a PD, care nu se deosebește prea mult de PLDM și care este nu doar de stânga, așa cum și-ar dori liderii partidului să se creadă, nu e social-democrația, ci  comunismul oligarhic (de fapt, comunismul esențial, clasic, pentru că un alt tip de comunism nici nu există în natură), iar libidoul lui geopolitic este unul estic (de preferat, satisfăcut pe bani vestici, occidentali). După declarațiile de ultimă oră, balansând între xenofobia de tip sovietic și discursul patriotard moldovenist, nu mai văd diferențe fundamentale între aceste două partide și PCRM sau alte derivate ale acestuia (precum PSDM, bunăoară) sau formațiunile anterioare, din care acesta se revendică ideologic. Autorii proiectului „Lucinschi” (cei care au „sugerat” chemarea lui Lucinschi la Chișinău) știu mai bine acest lucru, pentru că tot ei sunt autorii campaniilor de linșaj mediatic aplicat „intrușilor” în sistemul de „privilegiați”, foști nomenklaturiști sovietici. Așadar, esența motivației politice, la noi, nu trebuie căutată în gradul de onestitate sau în atașamentul pentru valorile europene ale unora sau altora, ci în interese personale sau de „gașcă” (mai ales financiare).

Hârtia de turnesol, cheia pentru dezlegarea ecuației privind orientarea geopolitică a unui partid din Republica Moldova sau altul a fost, până mai ieri, felul în care acesta se raportează la moldovenism, dar – atenție! – vorbim despre ideologia susținută în mod sistematic de liderii-fondatori, nu de „sateliții” întâmplători ai acestora, pe care formațiunile îi folosesc pentru a-și camufla esența moldovenistă în perioadele de precocitate, de „pubertate instituțională”. În momentul în care o astfel de formațiune devine destul de „matură” și nu mai are nevoie de niciun „camuflaj”, ea se debarasează de „balastul ideologic” unionist sau filoromân, rămânând o structură aglomerată pe criterii „pure”: ambiții și orgolii (care au fost poreclite, la un moment dat, „principii și valori”), pentru care cea mai potrivită „ideologie” este „moldovenismul primitiv” (sau: moldo-statalismul), adică un naționalism local, extremist și agresiv, care permite clasei de oligarhi să acapareze cât mai multă putere, marginalizându-i pe cei mai slabi (intrușii, inadaptații, considerați inadaptabili, „visătorii”, „utopicii” etc.). Exact asta se întâmplă acum cu ceea ce în 2009 s-a vrut a fi AIE, dar n-a reușit decât să acutizeze reactivitatea elementului sovietic, moștenit din fostul regim, totalitarist, la procesele reformatoare.

Noutatea momentului actual ține  de cele două elemente iritante pentru partenerii de coaliție din programul electoral al PL: tema NATO și tema corupției, în mod special tema aducerii unui procuror „străin”. Xenofobia viscerală a foștilor „agrarieni” transpare acum  în protestele vehemente ale celor care au ridicat, odinioară, moldo-statalismul la rang de politică oficială a Republicii Moldova („moldovenii au votat pentru partide de moldoveni, nu de străini!” (a se vdea, în acest sens, declarațiile liderilor PD: Marian Lupu, Dumitru Diacov)).

Ca să fie mai clar, e de ajuns să privim atent la structura ideologică a fostului BMD, în care încăpuseră, ca într-o salată foarte complicată, mai toate curentele ideologice prezente pe piață în acel moment. A fost de ajuns ca BMD să prindă contur și să se impună, oarecum, prin aportul celor mai tineri și mai nepătați dintre membri, că s-a și dezmembrat, lăsând scena politică liberă pentru alte lupte de „restructurare politică”. AIE repetă, în mare parte, și structura, și mișcarea, oarecum haotică, a  AMN, iar mai târziu a BDM, pe scena politică. Și cred că-i va repeta și deznodământul, cel care a marcat, mai înainte, și PDAM-ul: dispariția (eventual, căderea sub pragul electoral) – din cauza legăturii fatale dintre moldo-statalism și corupție. AIE devine vulnerabilă în fața PCRM, chiar din clipa în care se zbate să înlăture PL-ul din componența sa. Acest lucru, semnalat și de analiști, și de politicieni din afară, nu poate opri însă tendința generală. Destructurarea AIE e  ca și realizată (cu toate străduințele multora de a o menține pe linia de plutire). Nici nu se putea altfel, pentru că „pilonii” acestor construcții (partide rezultate din dezmembrarea fostului PC al R.S.S. Moldovenești) au rămas aceiași, actorii principali, scenariștii și regizorii, la fel. Doar actorii din rolurile secundare se schimbă, în funcție de gradul de usaj mediatic și moral al acestora. Ca în orice telenovelă ieftină, de altfel.

Stropi, de ieri și de azi, „de sineală, de aur, de sânge…”

15 sept.

Primul lucru pe care îl observi la o manifestare a Acțiunii 2012 (acum și a Tinerilor Moldovei), după ce ochiul se obișnuiește cu strălucirea triluminoasă a drapelului nostru și cu iile răsărite ca florile în câmp, în spațiul acesta, răvășit, dezechilibrat și,  altfel, dominat de un stil vestimentar nu tocmai ascultător cu recomandările esteticului, sunt cosițele și părul frumos răsfirat pe umerii fetelor-stegărese (sau stegărițe?) E și firesc, la aceste adunări vin foarte mulți tineri și tinere. Apoi cauți cu privirea cunoscuți. Puțini sunt cei pe care i-aș recunoaște, dar fețele îmi sunt, deja, prin simpla lor prezență aici, dragi (încă din perioada în care  purtam (și eu) cosițe și costum popular pe la mitinguri și proteste anticomuniste, atunci când văd fețe luminându-se la auzul acordurilor cântecelor dedicate limbii române, am acel sentiment de pace sufletească, pe care îl poți încerca doar în familie sau în mijlocul celor mai buni prieteni). Și, la o privire mai atentă, nu sunt doar tineri, sunt cetățeni de toate vârstele, inclusiv bătrâni, inclusiv copii, de mână cu bunicii sau părinții lor. Constați, la un moment dat, că toți sunt frumoși, solari și tineri, prin elanul lor…

Ce au făcut acești tineri cu panglici tricolore la încheietura mâinii, de m-am hotărât să le dedic pe blogul meu niște metafore și timp?  Un Marș. Al Tricolorului. Un tricolor de trei sute de metri (dispoziția culorilor nu-mi permite să zic „înlungime”, s-ar potrivi, mai degrabă „în lățime”), pe care l-au purtat prin Țară și care a ajuns, ieri, și la Chișinău. Nu doar au plimbat tricolorul, ci l-au și cântat, l-au omagiat și l-au extins: prin promisiunea de a-l prelungi și de acum încolo, prin însăși ființa lor, până acolo unde visul lor îi va ajuta să ajungă.

* * *

* * *

Acultând cum, emoționați, „înfășurați” în cele trei culori, tinerii noștri (trei nume am reținut ieri: Lara Stegărescu, Iulian Gramațki, George Simion, dar cu siguranță, mulți simțeau la unison) își declară speranțele, identificându-se, așa cum o făceau și străbunicii, și părinții lor (și, da, și noi: „Limba română, unica stăpână!”, „Trăiască, Trăiască și-nflorescă Moldova,  Ardealul și Țara Românească!”, „Basarabia e România!”, „Basarabia, nu uita: România-i casa ta!”), sub soarele unui septembrie generos cu noi, cu nevoia noastră de lumină, de căldură, de iubire, și stropii speranțelor noastre, au luat aceleași culori, precum havuzul bacovian, în amurg (pe care avem datoria de a-l prelungi într-un alt răsărit de soare):

de sineală, ca profunzimea cerurilor și a rugilor noastre,

de aur, ca holdele de grâu și ca bogăția plaiurilor noastre, păstrate prin curățenia credinței noastre,

de sânge, ca  sângele vărsat de strămoșii noștri pe brazda care și azi ne hrănește, ne iartă, ne cheamă…

* * *

P.S. La câțiva metri de trimuful Tricolorului românesc, niște valuri roșii, purtând pe coamă culorile Rusiei și numele Rusiei (strigat de voci de copii, aduși acolo la inițiativa unui fiu al unei profesoare de limba română!), își fluturau amenițarea cu Uniunea Vamală  („era și de așteptat, mi-a scris un prieten: „banii vorbesc!”” – era și de așteptat, mi-am gândit eu: armele sună la frontiera de est!) – dovadă că nu e vreme potrivită pentru cântece de leagăn, e vreme de trezie.

P.P.S. Marșul Tricolorului în fața Ambasadei Rusiei, filmat de Alexandru Vakulovski:

* * *

Mai multe fotografii de la Marșul Tricolorului: aici.

Nu avem nevoie de „românizare”! *

2 iun.

Un coleg din străinătate, bun prieten, care venea în fiecare an în deplasări de documentare la Chișinău și scria mult despre realitățile din Republica Moldova, m-a surprins, la un moment dat, cu un articol ceva mai superficial decât de obicei, astfel încât, în timpul unei discuții, i-am cerut argumente. Nu s-a supărat. Avea exercițiul polemicii amicale, dar principiale ( Amicus Plato, sed magis amica Veritas). Mai mult, a fost sincer, dându-mi dreptate, dar insistând asupra ideilor sale, deși recunoștea că plătește tribut ideologiei oficiale de la noi, care era pe atunci „moldovenismul primitiv” ( a se vedea , în acest sens, articolul Moldovenism: the State Ideology of the Republic of Moldova ).

Îi sunt recunoscătoare că n-a inventat niște argumente, într-o desperată și cronofagă încercare de a-mi demonstra că ar avea dreptate. A recunoscut onest că argumentele lui sunt de natură extraștiințifică. N-am putut să nu-i spun că se lăsa antrenat într-un joc periculos. Și cam aici s-a încheiat, pentru un timp, comunicarea noastră. Printre altele, l-am întrebat ce va spune, dacă, la un moment dat, conștiința românească a românilor basarabeni se va trezi și va răsturna toate sondajele mincinoase și toate falsurile răspândite de „moldoveniști”. Și mi-a zis, glumind: „Mă voi reprofila, voi scrie despre Bulgaria! Sau, și mai bine, voi spune că tabloul s-a schimbat datorită românizării!”

Cunoșteam starea de spirit din satele noastre, făcusem zeci de deplasări prin Basarabia și Nordul Bucovinei, știam cum sunt manipulați cetățenii noștri. Și la sud, și la nord, auzesem cântece românești și vorbe din bătrâni, care m-au convins de românismul nostru, al moldovenilor basarabeni. Călătorind prin zonele bogate cu folclor ale fostei R.S.S.Moldovenești, am găsit identitatea românească la ea acasă, adică pe la vetrele țăranilor noștri. Propaganda și politica românofobă  a autorităților însă făcea ca populația că fie reticentă în cazurile în care trebuia să se pronunțe public despre identitatea sa. De cele mai multe ori, în situații delicate (precum sondajele „semioficiale” sau dezbaterile publice), cetățenii noștri refuzau să se pronunțe tranșant, căutau tertipuri pentru a evita subiectul. De multe ori, omul repeta, ca un papagal, ceea ce credea că ar da bine în ochii autorităților (pentru asta, avea mereu la dispoziție kilometri de presă oficială, plină de propagandă moldovenistă). Cel mai simplu era să accepte „argumentația oficială” (de obicei, oamenii repetau „aforisme” lansate de politicinei agrarieni și comuniști: „Era bine când o plecat românii, dar încă n-o venit rușii!” – de parcă o asemenea perioadă ar fi existat vreodată!, – și alte invenții de acest gen)…  Și nu se simțea vinovat. De bună seamă, dacă „moldovean” înseamnă „român”,  iar „politica națională” suprima în mod permanent, pe diverse căi, direct sau mai subtil, românismul,  alegerea cea mai ușoară era una „moldovenistă” (constituind doar o „jumătate de minciună”).

hora (2)

Ansamblul folcloric „Hora”, conducător artistic Ion Bazatin, Chișinău, 1989

Hora, 1 dec.20134 2

Fotografie din 1 Decembrie 2013, Chișinău

Acest adevăr despre starea de lucruri de la noi îl cunoștea și prietenul meu, bineînțeles, dar și el alegea acea „jumătate de minciună”, care îl punea la adăpost de multe neplăceri. L-am întrebat, în acea discuție, și pe el, așa cum îi întreb și azi pe cei care folosesc termenul de „românizare”: cum poți româniza un român și de ce ar trebui românizat un român?  Ce logică suportă această tautologie? Ce o fi însemnând „românizarea românilor” și de ce un termen cauzator de neplăceri și chiar tragedii pe timpul sovieticilor (a se vedea, spre exemplu, cazul relatat de Mihai Cimpoi într-un interviu cu Ioana Revnic, în revista Limba  Română, pentru a înțelege că „românizarea” este o acuzație gravă, inventată de regimul sovietic, pentru a-i persecuta pe românii care încercau să-și apere limba maternă de rusificarea forțată la care era supusă) este folosit și azi, uneori cu cele mai bune intenții ( ca să nu mai pomenit despre propaganda moldovenistă)?

Domnișoara și cățelul :)

O fotografie făcută pe 1 Decembrie 2013 la Chișinău

Protestatari pe biciclete (2)

Fotografie făcută la un miting al PL, Chișinău

Pe mulți i-am auzit folosind termenul, considerând că „românizarea” ar putea însemna actului de recuperare a valorilor pe care totalitarismul, regimul sovietic, ni le-a confiscat. Într-un articol mai vechi, publicistul Constantin Tănase povestește despre felul în care l-au „românizat”… părinții. Un pamflet excelent, a cărui concluzie este că mereu am fost și vom rămâne români. Cu alte cuvinte, nu putem fi românizați, pentru că suntem români. Părinții și bunicii noștri, fiind moldoveni, au fost /sunt și  români, iar  cele două noțiuni nu se exclud. Drept dovadă că aveam dreptate acum douăzeci de ani, când mă revoltase termenul de „românizare”, folosit de colegul meu, este faptul că azi, când societatea devine din ce în ce mai democratică, iar opinia publică își recâștigă statutul de instituție socială importantă, identitatea românească reușește să se reafirme în spațiul pruto-nistrean (chiar dacă mai încet decât ne-am dori). Îmi veți spune că mulți români (basarabeni și transnistreni, în special) s-au mankurtizat, nu mai știu cine sunt. Adevărat, dar mankurtizarea înseamnă alienare, dezrădăcinare, iar un român nu încetează a mai fi român, atunci când își pierde cunoștința, nici când e în comă, nici în alte situații dramatice. Nici atunci când moare nu-și pierde calitatea de român, ci o transmite urmașilor. De ce, dară, i-am refuza dreptul de a fi român unuia care și-a pierdut conștiința de sine din motive neimputabile? De ce le-am refuza șansa de recuperare celor care au fost privați de moștenirea lăsată de străbuni? Moștenire indiscutabilă, pentru că  un Dosoftei sau Enescu, Eliade sau Cioran, Eminescu sau Brâncuși n-au plecat nicăieri. Noi ne-am îndepărtat de ei, din cauza politicii de deznaționalizare, promovată de Kremlin. Noi suntem în situația de a fi recuperați, dacă le permitem valorilor noastre spirituale să ne recupereze pentru istorie.

* * *

Chiar dacă acest blog este în întregime o mărturie a românismului nostru, cred că nu strică să inserez aici și câteva dintre secvențele surprinse de mine în timpul unor manifestări ale românilor din Chișinău.

„Și să sperăm că o să fim odată România Mare!” (Cristi Aldea-Teodorovici, 2011):

* * *

Uniți sub tricolor (2014):

* * *

Copii sub tricolor, Chișinău, 2009:

* * *

Neamul nostru fără frică… Lampioane de 1 Decembrie la Chișinău. 2013:

* * *

Fragment din discursul Excelenței sale Ambasadorul Marius Lazurcă în cadrul festivităților dedicate Zilei de 1 Decembrie la Chișinău. Teatrul Ginta Latină, 1 decembrie 2013:

* * *

Bună seara! Începutul spectacolului dedicat zilei de 1 Decembrie la teatrul Ginta Latină. 1.12.2013, Chișinău:

* * *

Îndemn la Unire. Corul Liceului Prometeu. Chișinău, 1 decembrie 2013, teatrul Ginta Latină:

* – Variantă. Articol publicat inițial în Evenimentul Zilei și preluat de portalul Știri Locale

Răutăcisme :)

17 mai

Cerchez la femme!

(Pamflet)*

Să recapitulăm. Rusia a decis că, dacă Ucraina vrea cu Vestu’, n-are decât, dar fără „cadourile” făcute, cu generozitate, de vechiul său „partener strategic” din perioada sovietică, adică niște teritorii, poate ceva mai mult de jumătate, poate mai puțin… Bine, încă nu se știe cât va dori să-și oprească Rusia. Bănuiesc, atât cât va putea rupe și duce. Rusia încă nu știe exact nici dacă și cât va lua din teritoriul nostru, când va fi să fie să fim și noi cu Vestu’. Poate va dori numai Transnistria (cu „Bender”, desigur, dar și cu alte acareturi, mai puțin importante – poate până la Bălți, poate cu o parte din Chișinău – se va vedea). Depinde de cantitatea de vodcă, vorba cuiva. Deocamdată, Rusia face scandal cu Ucraina. Ce fel de divorț fără scandal? Nu e normal să facă și puțin război? Sigur că da.

Între timp, Rogozin are treabă la Tiraspol, și îi vine cam peste mână să zboare peste Ucraina, acum, în toiul scandalului. Evident. Voi ați traversa o curte în care doi foști „parteneri strategici” se ceartă de le zboară penele? Nu, sigur. Zice Rogozin că Ucraina i-a interzis să traverseze pe de asupra curții ei, ca să ajungă (repet, cu treabă!) în Transnistria. Ucraina zice că n-a interzis nimic (sigur, da’ numa’ să încerce să treacă!).

Rogozin nu se încumetă, pentru că știe el ce știe, că doar are și el niște tangențe cu scandalul din Ucraina. Și atunci zice că merge via Bulgaria și România, unde are interdicție (interdicție sigură – „negru pe alb”!) Trece prin/peste Bulgaria, mascat, unde este întrebat dacă e el, și minte, zice: „Nu! sunt altcineva!” – nu de alta, dar chiar știe că are interdicție! Ajunge în România, unde iarăși este întrebat cine e și dacă are drept de survol, și iarăși minte cu seninătate – în interesul Rusiei, bineînțeles! Ajunge în draga inimii lui Transnistrie, ajunge și pe malul drept al Nistrului, unde merge la pescuit cu un prieten drag (ministrul culturii, om cult!), se îmbată, probabil (altfel nu se explică faptele ce urmează), iar la întoarcere îl așază pe prietenul drag în avionul său, ăla „interzis”, și-l trimite în Rusia via Ucraina (de unde, așa cum se aștepta, avionul este escortat înapoi la Chișinău (ah, ce binecuvântare pe Chișinău, că a avut atâta minte să cedeze aeroportul unei firme rusești: acum există un loc sigur, unde vor fi stocate avioanele rusești cu tot felul de probleme legale!). (…)

––––-

*Variantă. Continuarea în: Evenimentul Zilei

Liberi, cu vise fără vize. Viza noastră către vis

4 mai

Pasărea albastră

Pictură de Andrei Mudrea

Fără a minimiza importanța eliminării obligativității vizelor pentru visele noastre de călătorie spre Vest, pentru că orice pas făcut dinspre fosta URSS către lumea liberă este, în esență, un pas către noi înșine, trebuie să recunosc un lucru: nu am dansat de bucurie după decizia, salvatoare pentru o bună parte a societății noastre, de abolire a vizelor, sărbătorită cu mult fast în aceste zile. Și nu pentru că am pașaport românesc, și vizele nu mă priveau/vizau direct! Dimpotrivă, sunt solidară cu cei care nu au pașaport românesc, dar au părinți sau copii plecați, de nevoie, în țările UE, pe care abia acum îi vor putea revedea – și, deci, din empatie față de ei, nu pot să nu mă bucur. Știu ce înseamnă să stai la coadă pentru o viză, să te insulte bădăranii care se îmbulzesc în acele cozi, să te „acosteze” profitorii acelor cozi, pentru a-ți propune să „păcălești sistemul”, și enervați că nu le-a mers cu tine, să te înjure și ei – știu, deci, că eliminarea vizelor înseamnă un pas către lumea civilizată, în care libertatea circulației este sfântă, atâta timp cât tu faci dovada unui comportament civilizat…

Și totuși, n-am dansat, spre mirarea multor prieteni proeuropeni. De ce? Pentru că, înainte de a merge în ospeție, te pregătești să fii pe placul celor pe care îi vizitezi, îți asumi niște reguli elementare de politețe, apoi îți aduni gândurile, îți pregătești „discursul” (neapărat sincer, coerent, și convingător – și da, trebuie să ai ceva de spus, ca să nu te trezești vorbind de unul singur) și îți aduni resursele pentru un mic „prezent”, care să te… reprezinte și să facă vizita ta memorabilă. Noi cu ce mergem în vizită la frații noștri europeni? Toată lumea recunoaște, acum: abolirea regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova a survenit în contextul crizei ucrainene, declanșată de Kremlin. N-am parcurs toate etapele preparative pentru acest eveniment și, în consecință, avem mai multe șanse de a ne face de rușine. Primul indiciu că nu suntem pregătiți este manifestarea schizofrenică a elitelor noastre, care se bat cap în cap, repetând rolurile din celebra fabula despre un rac, o lebădă și o știucă. Spectacolul, în toată splendoarea, îl vom vedea în campania electorală.

Al doilea indiciu că am putea părea dubioși pentru cetățenii unor state civilizate este faptul că nu prea știm cine suntem. Eufemistic vorbind. La drept vorbind, puțini dintre noi știu cum ne cheamă, chiar dacă au pașaportul în față. Asta pentru că și „pașaportizarea” noastră s-a făcut în baza unei controversate „Politici naționale”, comuniste, politică anticonstituțională în esența sa, valabilă și azi, în ciuda faptului că un partid aflat în prezent în opoziție (PL) a contestat această lege.  Acum zece ani (nu-mi place, dar trebuie să recunosc: timpul lucrează în detrimentul imaginii noastre colective, noi fiind o societate care n-a făcut cine știe ce progrese în acești zece ani, perioadă în care până și sovietologii din Occident, obișnuiți să se informeze din surse rusești, s-au lămurit ce e cu „moldovenismul”, adică teoria „cârpită” din diverse teze false în laboratoarele staliniste), scriam despre acest aspect al nefericitului anacronism, de care dădeam dovadă atunci, ca și acum, într-un studiu, citat ulterior de alți cercetători (de Elizabeth Anderson Worden, spre exemplu, Andreas Johansson Dan DungaciuSCHULTZ Ilioné Monica Heintz și alții). Din păcate, în ciuda faptului că cei mai atenți și mai profunzi cercetători au analizat fenomenul, criticând incoerența politicienilor noștri, mulți dintre aceștia nu au nicio jenă și continuă să susțină aberanta teorie „moldovenistă” sau „moldo-statalistă”, cum o numesc ei.

De ce chestiunea identitară este atât de importantă, încât ar putea să ne deturneze cursul geopolitic? Metaforic vorbind, ca să nu pierzi cărarea, să nu „uiți” încotro ții drumul, e nevoie să ții minte de unde ai pornit. Lipsa unor repere culturale și istorice (iar așa-zisul „moldo-statalism”, în variantele sale actuale, exact asta face: ne îndepărtează de patrimoniul cultural și istoric, izolându-ne complet, adică și în plan geografic, și în plan istoric, de restul românilor și deposedându-ne de acele repere, absolut necesare), înseamnă slăbiciune în fața oricărui pericol, fiind în stare să creeze o confuzie totală în momentele de criză, incapacitatea de a lua decizii bune, convenabile întregii societăți, și, probabil lucrul cel mai grav, incapacitatea de a estima gravitatea pericolului și direcția geopolitică din care acesta vine.

Bref. E bine că s-au desființat vizele, e bine că vrem în Europa. E rău că încă mai dormim pe urechea stalinistă a inconștienței, pe care propagandiștii „moldoveniști” o numesc, pompos (și incorect, și fals), „moldo-statalism”. Viza noastră către un viitor, civilizat, în cadrul comunității europene, este conștiința românească a majorității populației Republicii Moldova.

Floarea albastră a Unirii

27 mart.

e-zavtur-tab-lalea-roz-2.jpgBlogul meu e despre Unire. Orice aș scrie în el, chiar dacă nu fac decât să descriu o floare, tot despre Unire este… Așa e construcția mea, starea mea de spirit.

În anii trecuți am scris despre diverse aspecte legate de semnificația lui 27 martie: frontiere, istorie, limbă etc. De data asta voi vorbi despre tristeți. Și nu doar pentru că dorul de mama aduce și un pic de tristețe oricărei bucurii sau sărbători, accentuând însă, astfel, aspirațiile cele mai luminoase. E o zi pe care o comemorăm și în care așteptăm să se întâmple miracolul din 1918.  Miracolul însă trebuie să înceapă din inimile și din faptele noastre. Nu pot să spun că între timp nu s-au produs schimbări. Unele sunt vizibile, ușor de argumentat (spre exemplu, nu mai avem – și sper să nu mai avem niciodată! – o ideologie de stat, care să impună românofobia de la tribuna cea mai înaltă, de la conducerea  statului, așa cum a fost până în 2009), altele pot fi doar intuite (spre exemplu, fără să fi făcut sondaje sociologice, observ o schimbare de atitudine, de psihologie a populației). Ceea ce nu s-a schimbat și creează neliniști prin inconsecvență și lipsa de sincronizare cu ritmul schimbărilor (geo)politice din regiune este lipsa unor schimbări – demult așteptate –  la nivel instituțional.

Discutam deunăzi despre legea privind cetățenia Republicii Moldova, despre care mulți cred că e foarte progresistă și euroconformă. O fi așa, dar tot absurdă devine în cazuri concrete, precum istoria unui cuplu de tineri scriitori, români originari de pe maluri diferite de Prut. Este vorba despre Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski, despre care, anul trecut, scriitorul Dumitru Crudu scria un articol emoționant: Domnule Timofti, daţi-i cetăţenie poetei Moni Stănilă. Ei bine, a trecut un an, și… nimic. Poate că legea noastră nu permite acordarea cetățeniei în caz de căsătorie? Poate că astfel se pune la încercare puterea Iubirii? Poate că se așteaptă Unirea?

Unirea, care înseamnă Iubire, e veșnică. Frontierele, inclusiv cele dintre state, sunt efemere…

P.S. Și totuși, citind despre astfel de istorii, nu poți să nu zici, ca Eminescu: Floare-albastră ! floare-albastră !…

P.P.S. Am și vești bune. Ieri m-am bucurat, după o discuție despre 27 martie cu…  un prieten din copilărie, plecat, de urgență, la București, unde azi va fi decorat de președintele Traian Băsescu. Un șir de români basarabeni vor primi distincții din partea șefului statului român în această zi, simbolică pentru noi. Abia aștept să-i felicit!

Despre eroism la modul banal

23 feb.

Mai ține minte cineva cum era să fii bruscat de un sau o oarecare, numai pentru faptul că vorbeai românește? Eu da, țin minte. Una dintre primele mele amintiri este mama, cu lacrimi în ochi, ținându-mă strâns de mină, coborând, cu un fel de tremur, din troleibuzul aglomerat: o „tovarășă” alolingvă  îi reproșase că vorbea românește cu mine – în public! Și mai țin minte o replică a femeii de serviciu de la grădiniță, care m-a amenințat că mă trage de urechi (gest pe care îl mai făcuse, în repetate rânduri, gest considerat normal în instituțiile sistemului de educație sovietic, precum și altele din aceeași categorie de „violență neimputabilă”, ca lovitul cu o carte peste cap, spre exemplu), numai pentru că nu înțelegeam rusește. Nu reacționasem la țipătul ei, prin care – asta aveam să înțeleg, speriată, mai târziu – mă soma să închid ușa de la sala de dans, unde ea tocmai spălase pe jos…

* * *

Da, aici, pe malul drept, am ajuns să putem cere să ni se respecte dreptul la românism. Faptul că încă nu se respectă acest drept e altceva, dar peste Nistru chiar faptul însuși că oamenii își revendică dreptul la identitate este un act de eroism. Sau de crimă, potrivit autorităților de la Tiraspol.

Uneori, mă gândesc, dar fără a face abstracție de drama românilor din stânga Nistrului, că Rusia a vrut să ne pedepsească, inventând acest „cui al lui Pepelea” (Transnistria), și totuși ne-a făcut un enorm (și, vai!, amar) cadou, spre a nu ne permite să uităm ce poate face o putere dictatorială cu o comunitate lipsită de apărare:

* * *

Pe Nipru se moare pentru identitatea europeană a ucrainenilor, peste Nistru identitatea europeană a românilor este și ea un act de eroism. Un  eroism cotidian, banal…

P.S. Acesta și alte articole ale mele sunt în consens cu o campanie purtată – mai întâi în mediul virtual, pe rețelele de socializare – de cei mai frumoși dintre tinerii noștri și preluată de jurnaliștii cei mai buni pe care îi avem, campanie despre care probabil voi mai scrie, dar deocamdată, promovând ideea – una dintre primele cauze ale acestui blog, de la începuturile lui, adică de acum 5 ani:  că suntem români, că vorbim limba română, sau, ca să-l citez pe distinsul lingvist Nicolae Mătcaș, „Român mi-e neamul, românesc mi-e graiul”, îmi îndemn cititorii să analizeze tot ce au citit din diversele surse existente și să se convingă de necesitatea conștientizării identității noastre (naționale, culturale, istorice etc.). Să conștientizeze, adică să se pătrundă de onoarea de a declara identitatea lor adevărată, atunci când, în cadrul recensământului din primăvara care vine, vor fi întrebați ce limbă vorbesc și care le este naționalitatea/etnia.

Este important să nu uităm că e firesc să nu ne fie frică sau rușine de propria identitate, pentru că  tot ce face omul  – succesul sau insuccesul lui pe  Pământ  – este o consecință logică a actului de cunoaștere și valorificare a propriei… identități. Același principiu este valabil și în privința întregii comunități (etnice, culturale, istorice) din care facem parte – fiecare dintre noi.

Libertatea de expresie din Republica Moldova, controlată de Kremlin

20 mart.

Bilai. ru  screenshotDe câteva zile nu mai am libertate de mișcare pe internet. Am curățat tot, pentru că, inițial, am avut bănuieli că ar putea fi vorba de un virus. Am șters și postarea ce conținea un  „screenshot”, pentru a nu lăsa nicio urmă care să fi fost, eventual, „infectată”. Și totuși, problema persista. Și mai persistă și în acest moment. Din când în când,  în loc de pagina dorită, îmi apare foarte nedorita siglă a companiei rusești de telefonie mobilă „Bilain”: o sferă pictată în culorile gândacului de colorado (în imagine).  Ce s-a întâmplat? Nimic neobișnuit pentru o societate certată de mult timp cu valorile democratice. O instanță de judecată din Rusia a interzis două IP-uri, pentru a bloca două bloguri despre care am citit că ar fi propagat siucidul.  Deh, așa se vorbește „prin satul electronic”, dar care o fi adevărul, numai Dumnezeu știe, pentru că despre cele două bloguri se mai spune că există de mai mulți ani, și până în aceste zile n-au incomodat chiar atât de mult, încât să atragă sancționarea autorilor lor. Citez de pe un blog rusesc:

Новое в Замке: сказки, но для взрослых
Новости
Март 18, 2013 Автор: Zau
Пока весь wordpress заблокирован из-за несчастной пары постов какого-то там 2005 года в каких-то там двух невинных совершенно блогах (я видела скриншоты), приходится …заходить сюда левыми путями. Кому видно, тому видно. У кого Билайн и Ростелеком, тем не видно. (…)

Sursa: aici.

Diagnosticul celor de la WordPress, referitor la problemele tehnice pe care le are blogul meu, suna astfel:

„Hi there,   

Your trouble accessing WordPress.com is related to your ISP (Internet Service Provider). The screenshot you provided shows a blocked message from large Russian ISP Beeline, which is currently blocking all visits to WordPress.com addresses that happen to be on certain IP (Internet Protocol) addresses, due to a court order from the Russian government. Since our infrastructure uses load balancers to dynamically switch which sites are being served from which IP address at any given time to balance traffic, this explains why you can only intermittently reach the site.

While you may not be personally using Beeline as your ISP – and I realize you’re not in Russia – it looks like several smaller ISPs located outside Russia are using Beeline’s network, and so they too are affected by the situation.

 We’re very sorry for the inconvenience. We have been trying to work with Beeline – and a few other Russian ISPs – to find a solution for this issue, but there has been no resolution so far.”

Cu alte cuvinte, după două decenii și ceva de la proclamarea independenței Republicii Moldova, rețelele de telefonie mobilă și fixă de la noi depind tot de Moscova și, deci, de dispoziția Kremlinului. Și mă întreb, așa cum ar trebui să se întrebe fiecare dintre cetățenii Republicii Moldova: ce au păzit autoritățile moldovene atâția ani, în care ne-au hrănit cu iluzii  despre „integrarea europeană”, de n-au asigurat o piață a comunicațiilor liberă, în care să nu se admită imixtiunea Rusiei? Cum se gândesc politicienii noștri că am putea deveni o societate eligibilă pentru statutul de memru al UE, dacă Rusia deține controlul asupra unor importante mijloace de comunicare în masă de la noi?

Mai mult, n-am auzit pe nimeni dintre oficialii noștri să arate cel puțin îngrijorare față de problema cauzată de politica autorităților ruse. Probabil,  o situație ca asta este percepută ca ceva normal în mediile politice și de afaceri de la Chișinău! Am citit mai multe comentarii pe câteva forumrui americane despre acest caz. Dincolo de tactul și de formulările diplomatice ale comentariilor, se poate sesiza nedumerirea cetățenilor din statele democratice în legătură cu această situație, pentru că, în mod normal, interzicerea unor bloguri este percepută ca o barbarie în democrațiile occidentale.

Nu mai spun că și chestiunea acestui scandal din Rusia e oarecum dubioasă. Decizia de a pedepsi întreaga rețea de bloguri, în loc să se aplice sancțiuni doar autorilor care merită să fie pedepsiți (în cazul în care aceștia merită, desigur), este cel puțin una irațională, dacă nu sadică, și dacă nu e o acțiune de intimidare politică și de subminare a dreptului la libera exprimare. Este o acțiune care ne afectează direct, deși nu suntem cetățeni ruși și nu avem de ce să suportăm, alături de cetățenii ruși, injustiția care domină în politica acestui stat străin.

Cazul meu nu este singurul. Despre aceleași probleme au scris și alții. Spre exemplu, Curaj.Net, Roman Mihăeș, Traian Vasilcău. Nu știu cum se simt alții aflați în aceeași situație, dar eu mă simt ca… în Rusia. Și simt că drepturile mele cetățenești nu sunt protejate, la mine acasă.

P.S. În ultimul timp, se vorbește tot mai mult despre sumele uriașe pe care Guvernul le-ar fi irosit pe niște prostii, încurajând niște bloguri ce promovează, prin agramatismul lor, lipsa de respect față de norma literară (sursa: aici). Pentru o rețea de telefonie   independentă de Rusia însă, deocamdată, nu s-au găsit bani.

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

Products / Places / Services

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Căci mor trăind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Memoria Fonogramica

Muzici vechi pentru urechi noi

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

baletalessia

un site despre balet

The Tragic Life of Frank

Around five minutes ago I had this sudden revelation; that my life is quite sufficiently, tragic.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

ANDREEA VASILE

Povești despre oameni ca tine

%d blogeri au apreciat: