Arhiva | Diverse RSS feed for this section

1.Tendințe și tendențiozitate: acronism în tot și-n toate :)

16 feb.

La prima vedere, s-ar părea că e la modă cam tot ce s-a fumat deja: maxi, volum, transparențe, rochii vaporoase, pasteluri, griuri, naturalul, minimalismul, plus: romantism, suprapuneri (în stil „varză” :)), vintage, cape, șaluri, volane, trene, accente metalice, irizări etc. Doar la o derulare repetată sesizezi diferențele dintre: siluete, atitudine, detalii și, mai ales, metafora: femeia-nor, femeia-vis, care nu se lasă privită altfel decât cu uimire admirativă și, aproape absentă la lecția de admirație, își ia zborul și… trece! Scenografia spectacolului îi impune un rol de fantasmă plutitoare, mereu coborând niște scări (e adevărat, scările unui palat somptuos), și doar la sfârșit, parcă încheind un destin, urcând, mulțumită, pe scară undeva mai sus, plecând frumos din scenă…  Și tot, abia la sfârșit, ca un rezumat firesc al unui ciclu, doar câteva accente cromatice (cum altfel? – purpurii), după o întreagă epopee de tonuri mai mult decât reținute. Traseul eroinelor (la propriu și la figurat) nu se intersectează, decât la final, cu figura – inadecvată, s-ar părea – a creatorului (de modă, deh!), ale cărui idei le-au purtat pe tot parcursul „călătoriei”, aproape fără a se „împiedica”! 🙂 Dincolo de silueta greu de imaginat pe străzile aglomerate ale unui oraș modern (e totuși Haute Couture, deh!), repetiția, obsesia  nuanțelor diluate la maximum și obligativitatea unor scări în decorul pe care l-ar putea accepta de o astfel de creație vestimentară,

Valentino (mai exact, autorul colecției, Pierpaolo Piccioli)… parcă m-a-ntrebat pe mine…  🙂 Iată:

Poiana cu prințese rătăcite a lui Dior (autoare: Maria Grazia Chiuri) pare o continuare a aceleeași povești, dar într-o altă dimensiune. Evadată din misteriosul castel de lux, femeia-vis pare să se răzvrătească și să răzbune traiectoria descendentă a figurinelor plutitoare din spectacolul Casei Valentino. Rătăcitoarele prin pădurea improvizată de Dior sfidează imprevizibilitatea terenului pe care îl explorează cu ușurința și energia femeii care, oriunde s-ar afla, e stăpână, ca la ea acasă, și încrezătoare: cu adevărat, cine să se opună frumuseții, fie că e dezgolită (puțin sau mult), fie că e acoperită din creștet până în tălpi?

Și aici, griul, negrul, albul și tonurile de bej, rozul, verdele sau movul (dar toate pudrate, ca și cum prăfuite sau decolorate), culorile naturale, dar cu multe accente metalizate și accesorii exotice, par că încadreze modele vestimentare vechi (ușoare crinoline sau rochii ample, combinate cu șorturi sau pantaloni – formulă prezentă deja în mai multe colecții), readaptate cu grijă unui timp netrecător, ancorat parcă în imaginația fetițelor sau în piesele unor renumiți dramaturgi. Dior, creatoarea casei, adică, nu m-a întrebat pe mine, dar cred că ar fi de acord cu ideea că, orice ai alege ca stil sau accesoriu: înger sau nimfă, șarpe sau fluture – important e să porți cu eleganță ceea ce e atemporal și niciun croitor nu-l poate îmbrăca, așa încât, defilează, mereu dezgolit și extrem de vulnerabil. Da, sigur, mă refer la norul de flori și flăcări al trupului… spiritului nostru.  Și el trebuie păzit de rele, îmbărbătat uneori, în călătoria sa spre… Creator!

ZeList minte din nou!

4 apr.

Maaare mincinos!

Despre ZeList am mai scris.

Pentru ZeList, probabil, e veșnic 1  Arpilie ! :)))

Dovada! Una dintre multele dovezi! Întâmplător, îmi sunt bloguri foarte… apropiate, atât cât să știu exact ce se întâmplă cu ele 🙂 … și, deci, nu e nicio șansă ca ZeListu-manelistu să fi spus măcar o fărâmă de adevăr…   Și câte minciuni nedovedite o mai fi spus pretinsul „analist”… 🙂

Mă, ZeListule, gata cu gluma, 1 Aprilie a trecut demult! Măcar în post nu spune minciuni! 

Nu glumesc.  Dacă nu răspunde nici acum apelurilor la bun-simț, voi fi nevoită să renunț la „serviciile” lui. Nu pentru că m-ar deranja cumva, dar ocupă loc pe pagina mea, pretinde că furnizează nu știu ce informație prețioasă despre vizibilitatea  și interactivitatea blogurilor noastre, și… spune minciuni cu nerușinare! În toiul postului cel mare! 🙂

Ce am mai găsit pe net…

4 ian.

Pentru o frumoasă masă de sărbătoare…

masa de sărbătoare (2)

Sursa.

Sursa imaginii (antet).

Peste mări și țări, în împărăția minunată a copilăriei…

4 ian.

Vă mai amintiți melodia? 🙂

Eu am găsit-o  aici: Castele de zăpadă.

* * *

Sigur, melodia mi-a amintit de comedia Prizoniera din Caucaz

Apoi mi-am amintit de vocea cristalină a Aidei Vedișceva (prima interpretă a acestui cântec)…

* * *

Apoi, cum toate lucrurile frumoase îmi dirijează gândurile, în mod inevitabil, spre amintirea mamei, am căutat cântecul din filmul Oh uj eta Nastia, un film pe care l-am urmărit ca vrăjită, alături de mama. Și mama îmi tot spunea că, atunci când eram mai mică, aveam aceeași imaginație „neordinară” (probabil, ca orice copil, doar că mama intenționa să stimuleze această calitate, de aici și aprecierea cam exagerată), aceeași capacitate de a mă transporta într-o lume a poveștilor mele, care porneau de la detalii provenind din realitate, din lucrurile absolut banale, și de a o „reintegra” în realitate, cam așa cum făcea eroina filmului. Unele asemănări între mine și acea „năzdrăvană și uimitoare” Nastia erau, în mod evident (pornind de la cele superficiale (coafură, șorțul „îmbogățit” de mâna mamei cu dantelă, modelul uniformei, ales de mama dintre cele câteva existente pe atunci) și terminând cu cele de natură psihologică (dragostea pentru dans (gimnastica artistică – în cazul eroinei), pentru povești și alte „minuni”, precum nevoia de a „colora” realitatea, de a o completa cu… povești copilărești), deși în rolul Nastei s-ar fi potrivit și mai bine fratele meu, care spunea minciunele mai cu talent decât mine… 🙂 Nu-mi dădeam seama că, astfel, mama îmi impunea un exercițiu de analiză a unei opere de cinema – sigur, un exercițiu pe măsura înțelegerii mele.  Era un film despre individualitatea copilului (în film, o fetiță cam de vârsta mea – Nastia), amenințată de a fi suprimată până la banalizare/vulgarizare de ipocrizia și de rigiditatea sistemului de învățământ  din fosta U.R.S.S.  Desigur, într-o manieră „soft”, fără accentele definitive (care s-ar fi potrivit), dar cine avea capacitatea de a „citi” mesajul, le punea cu ușurință – și mama avea grijă să mă învețe să văd într-un film mai mult decât o consecutivitate de imagini…

Poftim o cafea bună! :)

14 mart.

 

De la Patriczia, bineîenețeles!

Poveste Haute Couture

31 dec.

* * *

* * *

Prieteni…

1 iun.

Pictura in ulei. Cezara Colesnic   Baa, ce făceai tu, când erai la mare? – Ilinca se  apropiase de Lia, ca să-i ceară sfatul, deh, ca unei surori mai mari (pentru ce sunt surorile mai mari, dacă nu pentru a avea mereu răspunsul în buzunar?)  Ilinca vorbea românește cu noi. Cu Lia, însă, și-a permis să vorbească în franceză. Acasă, la Dijon, îmi explică Lia,  fetița nu avea decât prieteni francofoni… E normal, deci, că o dă pe franceză în asemenea momente, asta e limba ei „de joacă”, ea nu cunoaște terminologia specifică decât în franceză…

Era pentru prima dată  la mare, insistase atâta să rămânem pentru câteva ore acolo, pe plaja însorită, dar cam pustie, și uite că… nu prea știa ce să facă în acest răgaz pentru joacă, ce i se oferise pe neașteptate.  Se pomenise în situația de a-și căuta o ocupație,  un fel de justificare pentru insistențele de odinioară.

Apoi a zărit un cățeluș scormonind în nisip și s-a hotărât să-l imite. Cu exactitate. Dacă am fi fost ceva mai mici, am fi recunoscut și noi că era soluția cea mai bună, în acel moment. Mai bună chiar decât înghețata și sucul de portocale (la preț dublu decât cel servit în oraș), pe care le aveam în față… Așa, însă, chiar dacă ne trezise tuturor zâmbetul, am făcut mutre grave (de oameni mari serioși) și i-am zis să înceteze…

🙂

P.S. Tabloul este o creație a Cezarei Kolesnik. Mai multe picturi semnate de Cezara găsiți aici.

2 septembrie (…)

10 aug.

Zilele trecute, D. returnează cartea de franceză, cu întârziere (de aproape un an!). Biliotecara îi cere socoteală: ”De ce ai adus-o atât de târziu?”

Minciuna scornită, ad hoc, de D.: ”Păi, noi abia azi am făcut curățenie în casă și am găsit-o, era sub pat!” 

 

I-am arătat Rodicăi tablourile din Ermitaj, folosind un mic diascop. De atunci, când vine pe la noi, Rodica îmi cere diascopul, dar nu ține minte cum se numește și încearcă să-mi explice:  ”Dă-mi acela în care vâri o ureche și vezi maimuțele!” (Printre tablourile de la Ermitaj, era și unul cu maimuțe.)

 

Tanti D., grăbită ca de obicei, închide ușa, intrând în casă, fără să observe că din urmă vine Rodica. Rody, supărată: ”Tanti,  da… ‘ce mă închizi afară?!”

 

Rodica face ordine în casa bunicuței și strânge tot de pe masă.  Bunica: ”Rodica, lasă ceva să stea pe masă – dulceață, apă sau măcar pâine…” Rodica: ”Nu, am văzut că la tanti R. (mama)  masa e curată mereu și parcă te  invită să gătești și să pui mâncarea pe ea. Pe masă nu trebuie să fie nimic, așa e frumos…”

(E adevărat, principiul de care s-a ținut mereu mama era că masa de la bucătărie este cea mai importantă suprafață din toată casa: dacă masa de bucătărie nu este ”atractivă”, nu bucură ochii, nimic nu merge bine în casă. Partea frumoasă e că Rodica a fost atât de receptivă, deși era pe atunci doar o copilă, încât a și ”adoptat” acest principiu de aur al mamei)…

 

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

Products / Places / Services

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Căci mor trăind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Memoria Fonogramica

Muzici vechi pentru urechi noi

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

baletalessia

un site despre balet

The Tragic Life of Frank

Around five minutes ago I had this sudden revelation; that my life is quite sufficiently, tragic.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

ANDREEA VASILE

Povești despre oameni ca tine

%d blogeri au apreciat: