Arhiva | Declaraţii RSS feed for this section

Stropi, de ieri și de azi, „de sineală, de aur, de sânge…”

15 sept.

Primul lucru pe care îl observi la o manifestare a Acțiunii 2012 (acum și a Tinerilor Moldovei), după ce ochiul se obișnuiește cu strălucirea triluminoasă a drapelului nostru și cu iile răsărite ca florile în câmp, în spațiul acesta, răvășit, dezechilibrat și,  altfel, dominat de un stil vestimentar nu tocmai ascultător cu recomandările esteticului, sunt cosițele și părul frumos răsfirat pe umerii fetelor-stegărese (sau stegărițe?) E și firesc, la aceste adunări vin foarte mulți tineri și tinere. Apoi cauți cu privirea cunoscuți. Puțini sunt cei pe care i-aș recunoaște, dar fețele îmi sunt, deja, prin simpla lor prezență aici, dragi (încă din perioada în care  purtam (și eu) cosițe și costum popular pe la mitinguri și proteste anticomuniste, atunci când văd fețe luminându-se la auzul acordurilor cântecelor dedicate limbii române, am acel sentiment de pace sufletească, pe care îl poți încerca doar în familie sau în mijlocul celor mai buni prieteni). Și, la o privire mai atentă, nu sunt doar tineri, sunt cetățeni de toate vârstele, inclusiv bătrâni, inclusiv copii, de mână cu bunicii sau părinții lor. Constați, la un moment dat, că toți sunt frumoși, solari și tineri, prin elanul lor…

Ce au făcut acești tineri cu panglici tricolore la încheietura mâinii, de m-am hotărât să le dedic pe blogul meu niște metafore și timp?  Un Marș. Al Tricolorului. Un tricolor de trei sute de metri (dispoziția culorilor nu-mi permite să zic „înlungime”, s-ar potrivi, mai degrabă „în lățime”), pe care l-au purtat prin Țară și care a ajuns, ieri, și la Chișinău. Nu doar au plimbat tricolorul, ci l-au și cântat, l-au omagiat și l-au extins: prin promisiunea de a-l prelungi și de acum încolo, prin însăși ființa lor, până acolo unde visul lor îi va ajuta să ajungă.

* * *

* * *

Acultând cum, emoționați, „înfășurați” în cele trei culori, tinerii noștri (trei nume am reținut ieri: Lara Stegărescu, Iulian Gramațki, George Simion, dar cu siguranță, mulți simțeau la unison) își declară speranțele, identificându-se, așa cum o făceau și străbunicii, și părinții lor (și, da, și noi: „Limba română, unica stăpână!”, „Trăiască, Trăiască și-nflorescă Moldova,  Ardealul și Țara Românească!”, „Basarabia e România!”, „Basarabia, nu uita: România-i casa ta!”), sub soarele unui septembrie generos cu noi, cu nevoia noastră de lumină, de căldură, de iubire, și stropii speranțelor noastre, au luat aceleași culori, precum havuzul bacovian, în amurg (pe care avem datoria de a-l prelungi într-un alt răsărit de soare):

de sineală, ca profunzimea cerurilor și a rugilor noastre,

de aur, ca holdele de grâu și ca bogăția plaiurilor noastre, păstrate prin curățenia credinței noastre,

de sânge, ca  sângele vărsat de strămoșii noștri pe brazda care și azi ne hrănește, ne iartă, ne cheamă…

* * *

P.S. La câțiva metri de trimuful Tricolorului românesc, niște valuri roșii, purtând pe coamă culorile Rusiei și numele Rusiei (strigat de voci de copii, aduși acolo la inițiativa unui fiu al unei profesoare de limba română!), își fluturau amenițarea cu Uniunea Vamală  („era și de așteptat, mi-a scris un prieten: „banii vorbesc!”” – era și de așteptat, mi-am gândit eu: armele sună la frontiera de est!) – dovadă că nu e vreme potrivită pentru cântece de leagăn, e vreme de trezie.

P.P.S. Marșul Tricolorului în fața Ambasadei Rusiei, filmat de Alexandru Vakulovski:

* * *

Mai multe fotografii de la Marșul Tricolorului: aici.

Am acordat și eu un interviu… :)

28 apr.

Nu e primul meu interviu. Și pentru că nu e primul, am avut o ezitare înainte de a-mi da acordul să fie publicat. De ce? Pentru că știu cum se face pe la noi. Spui una, apare cu totul altceva. Interviul meu a apărut, în variante difertite, aici și aici. Mă bucur, pe de o parte, că există acest interes pentru lectură. Mă întristează însă incapacitatea celor care scriu pe această temă de a redacta un text, respectând… normele limbii române. Pentru că textul meu a apărut cu mai multe greșeli decât cele pe care le-am făcut în textul original, iată textul pe care l-am semnat eu:

Mereu am preferat clasicii. Mi-am format gusturile literare la școala lor – începând cu perioada clasicistă, precum Corneille (Le Cid, în special, care mi-a deschis apetitul pentru cercetare, pentru că primul meu referat „serios” a fost despre această piesă a lui Pierre Corneiile, iar meritul pedagogic e al profesoarei mele de franceză de la liceul Gh.Asachi, pe atunci școala nr.1, doamna Grosu, care a știut cum să mă încurajeze) și continuând cu celelalte curente, mulți dintre autori fiind francezi și faimoși: Villon, Rabelais, Voltaire, Hugo, Flaubert, Musset, Lamartine, Baudelaire, dar mai ales Balzac! Bine, până la ei au fost volumele scriitorilor noștri pentru copii (mulțumită părinților mei, care m-au împrietenit cu literatura). Și după au fost mulți alții.

Dacă ar aș avea destul timp liber, aș preferă să mă întorc în acele timpuri, în care mă abandonam lecturii. Astfel încât, e firesc să-i prefer și acum tot pe clasici. Din păcate, trebuie să citesc mai mult literatură recentă și foarte recentă (din obligații profesionale). Glumesc, desigur. Îmi place să citesc și noutățile (literare, dar și din alte domenii), îmi place să recitesc operele citite demult și îmi place să „recuperez” ceea ce mi-a scăpat în anii trecuți.

Dacă n-aș avea un plan de lecturi obligatorii (conform unui plan de lucru stabilit de mult timp), aș prefera, ca pe vremea adolescenței mele, să stau zile întregi în bibliotecă și să-mi aleg titlurile de pe raft, urmându-mi intuiția, pentru că lectura trebuie să fie ca și dieta: personalizată, să fie bazată pe necesitățile fiecăruia. În plus, dacă ar fi să recomand vreo carte, aș întreba mai întâi care sunt preferințele celui care îmi cere sfatul. Nu are rost să impui un anume gen de literatură, dacă personalitatea cititorului „cere”, are nevoie de altceva, pentru moment. Cu siguranță, va veni și timpul altor genuri de lectură.

Pe de altă parte, gustul pentru literatură se cultivă. Spre exemplu, dacă e o persoană care n-a citit din clasici (sau i-a citit din obligație, pentru „școală”, dar fără a-i pune la suflet), aș începe cu această perioadă (cu literatura clasică unversală și cu cea românească – literatura clasică este o bază excelentă pentru formarea personalității). Dacă a citit suficient din clasici, aș recomanda autorii mai recenți…

P.S. Am evitat mereu să fac recenzii (și recomandări de orice fel), din anumite motive, ușor de înțeles, dat fiind că sunt mereu printre persoane care fac parte din „lumea cărților” (scriitori, cercetători, editori, jurnaliști etc.). Iată de ce, inițial, am scris un articol nesimțit de lung, încercând să menționez acolo toate cărțile pe care le-am citit în utlimele luni, apoi cărțile pe care le am permanent pe masa de scris, apoi cărțile pe care aș vrea să le citesc neapărat. A rezultat o listă extrem de voluminoasă, care cere mai mult spațiu decât i se poate acorda. Am renunțat la acel text, dar discuția aceasta cu dvs., stimată dnă Vizitiu, mi-a dat o idee: vom publica acel răspuns cu altă ocazie, probabil pe blogul meu, unde am la dispoziție tot spațiul, astfel încât discuția aceasta va avea continuare. Or, ce este cartea, în genere, dacă nu un… Dialog continuu (ca să-l citez, astfel, și pe tatăl meu, Ion Ciocanu, pentru că în special lui tata îi datorez pasiunea pentru carte)?

Vă mulțumesc frumos, doamnă Svetlana Vizitiu, pentru că mi-ați cerut părerea și pentru că în acest fel s-a ivit această idee, sper că de bun augur!

Înțeleg situația delicată: probabil că textul meu era prea mare, dar aș fi preferat să mi se spună cât anume trebuie scurtat, nu să se intervină în textul scris de mine. Repet, cu toții facem greșeli, mai mari sau mai mici, și tocmai pentru că nimeni nu e scutit de greșeală, ar fi de preferat ca fiecare să răspundă pentru propriile greșeli.

Tristele povești de lângă noi

7 apr.

Acum patu ani în timpul protestelor anticomuniste, care au degenerat în haos și violențe, au fost uciși câțiva tineri (și încă nu se știe nici câți anume, nici de către cine),  fiii unor părinți, dintre care cel mai cunoscut este Valeriu Boboc (și, ca dovadă că tristețea asta imensă nu e deloc ceva abstract sau îndepărtat, Valeriu s-a dovedit a fi fiul unei colege de facultate).  Au trecut acești ani, în care și eu mi-am pierdut doi oameni dragi, doi dintre cei mai dragi, pe care i-am avut mereu lângă mine și cu lipsa cărora nu mă pot obișnui…

Mereu am zis că moartea este nedreaptă și, oricât de bine am înțelege că este inevitabilă, nu o vom putea accepta ca pe ceva firesc.  Moartea unui copil este o nedreptate de un miliard de ori mai mare. Mai ales că este împotriva legilor firii. Azi ar fi trebuit să păsatrăm tăcere pentru  eroii din 7 aprilie, dar cum n-a fost găsit niciun vinovat pentru moartea lor, nu se poate tăcea.  Mă întreb dacă cei care au torturat și ucis copiii altora se gândeau în acele momente la copiii lor, pe care probabil îi aveau, acasă… Mă întreb dacă se gândeau la sentimentele pe care le-ar fi avut părinții lor, dacă ar fi fost ei în locul acelor tineri… Și mă mai întreb, ce fel de oameni pot acționa așa și de ce tocmai ei au atâta putere…

Înțeleg destul de bine că legea e cam ciuntă și nu se poate aplica nici măcar în astfel de cazuri, extreme. Mai înțeleg și faptul că vinovații se simt protejați, acoperiți de diverse circumstanțe, că multe lucruri nu se mai pot afla, că probele au dispărut… Totuși, e ceva ce le scapă analiștilor și politicienilor noștri. PCRM se afla atunci la putere și este vinovat, pentru că  a admis acele violențe, a admis tortura în închisori și maltratarea tinerilor protestatari.  Liderii PCRM nu par să fie deranjați de acest rol pe care l-au jucat. Dimpotrivă, ei mai speră să ajungă la putere! Ca să-și ia revanșa. Mai mult, protestele din 2009 au izbucnit în condițiile unei campanii românofobe fără precedent, în condițiile în care frontiera cu România era închisă de mai bine de o lună.  Amenințarea premierului de atunci că se va face uz de arme era un alt mod de a incita la violențe. Discursul urii era prezent în aer, în mass-media… Dacă nu se pot găsi vinovații direcți ai asasinatelor din 7 aprilie, cu siguranță, instigatorii sunt identificabili, și, dacă nu pot fi pedepsiți călăii, cu siguranță, liderii compromiși, cei care s-au remarcat atunci prin discursurile care aprobau acele acțiuni antiumane, trebuie pedepsiți electoral: ar fi o mare rușine să-i alegem din nou, călcând peste mormintele tinerilor uciși…

* * *

Ne dorim o viață frumoasă și construim povești în jurul nostru, ca să înțelegem într-un sfârșit că, oricât ne-am strădui să creăm o poveste fericită pentru cei dragi, suntem mereu în preajma altor povești, triste…

Și, o confirmare că ne iluzionăm, atunci când sperăm să reducem numărul poveștilor triste (cel puțin pentru copiii noștri), Kremlinul reacționează dur la vestea despre inițiativa legislativă a PL privind corectarea denumirii de „limba moldovenească” în Constituția Republicii Moldova.  Reacția conține și o amenințare, e adevărat, voalată, cu reînceperea zărboiului de pe Nistru. Ceea ce nu e o noutate. Kremlinul nu ne-a lăsat din gheare niciodată. Și, ceea ce e și mai trist, de multe ori constat că nici măcar mentalitatea noastră n-a lăsat-o din gheare!

* * *

Aici puteți citi unele mărturii ale victimelor din 7 aprilie 2009. Sunt cutremurătoare.

* * *

Un interviu acordat Europei Libere de Ludmila Popovici, Director al Centrului pentru reabilitarea victimelor torturii Memoria.

* * *

O fotografie cutremurătoare: tatăl lui Valeriu Boboc, azi, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău…

PMAN, 07.04.13

Sursa: aici.

* * *

P.S. Articol preluat de MoldovaOrg.

Update: Moldova.org

KGB (FSB): Cum să distrugi o țară? Simplu…

29 mart.

Pleșnițele (Cum să distrugi o țară. Fostul agent KGB Yuri Bezmenov explica cei patru pași ai subversiunii și ce urmează după Criză.)

Este o postare, cu valoare documentară, pe care o recomand cititorilor blogului meu – via  blogul Prioritate de dreapta. Postarea prezintă mărturiile unui fost KGB-ist (Yuri Bezmenov) despre metodele de subminare a statelor practicate de KGB. (Notă : metode pe care FSB le-a preluat și chiar le-a perfecționat, în mod evident.)
* * *
Iată un fragment din interviul cu pricina:

„Childa” ambasadorului sau Diplomația consternantă a „pacifismului militant”

6 ian.

Un  grup de „pacificatori” din contingentul armatei ruse, care nu se vrea dusă de pe teritoriul Republicii Moldova, pe care o ocupă în ciuda insistentelor cerințe ale oficialităților de la Chișinău de demilitarizare a zonei, împușcă, în condiții suspect de prostești, un tânăr cetățean al Republicii Moldova. Ambasadorul rus găsește de cuviință să facă o glumiță (glumă (ne)inspirată dintr-un film cu desene animate), în loc să-și arate consternarea față de comportamentul  agresiv al falșilor  pacificatori. Bineînețeles, comentariile din presa de la Chișinău nu pot fi decât pline de indignare și amărăciune, precum acesta, al poetei Moni Stănilă, din Timpul.  Pe bună dreptate se revoltă autoarea articolului, observând o esențială carență în discursul sarcastic al diplomatului rus. Din câte se pare, dl Kuzmin nu prea cunoaște diferența dintre noțiunile „acasă” și „în ospeție”. (Și, ce păcat, filmulețul la care face referire dl Ambasador este exact despre asta: despre arta de a te simți ca acasă, fiind în vizită, dar fără a uita că ești în ospeție.)

Ambasadorul, ca un vizionar sadea, avertizează presa:  să nu „se isterizeze”, care-cumva! Asta e marea grijă a reprezentantului Kremlinului, când moare un om: să „calmeze” presa.

Înțeleg și accept faptul că diplomația și umorul ar trebui să se înrudească, pe undeva, cumva… Dacă, însă, diplomatul stă prost cu simțul umorului (și, mai ales, al ridicolului), e mai bine să nu! Și să nu mai fie pus în situația de a face diplomație în glumă. Poate chiar să nu mai fie nevoit să facă diplomație! Ambasadorul Kuzmin nu e la prima „abatere”. A mai făcut „gafe” (sau declarații pe care oficialii de la Chișinău au preferat să le trateze ca pe niște simple gafe). Acum, însă, a sărit calul, s-a întrecut pe sine însuși: a glumit, referindu-se la moartea unui tânăr, transformând crima comisă de niște „pacificatori” ce au acționat sub steag rusesc într-o glumă de prost gust. Impresia pe care a lăsat-o e că politica Rusiei în problema transnistreană e doar… o glumă proastă. Dacă aș fi șef al diplomației ruse, l-aș rechema imediat pe dl Kuzmin, pentru prejudiciul adus imaginii Rusiei peste hotarele ei. Dar nu sunt. Pot doar să-mi pun întrebări, așa cum procedează și jurnalistul George Damian, de altfel: o serie de întrebări abslout legitime în legătură cu recenta crimă pe malul Nistrului.

Dacă Rusia nu-și recheamă ambasadorul buclucaș nici de data asta, e semn că oficialii de la Kremlin sunt de acord cu stilul inedit de a face diplomație al domnului Kuzmin. Dacă nici MAEIE nu-l expulzează, umbra cade și pe acest minister, care a dat dovadă nu o dată de verticalitate și profesionalism, și acum e cazul să-și confirme reputația. Sigur, înțelegem complexitatea situației, admitem chiar ideea că „incidentul” ar putea fi o nouă diversiune a Kremlinului (prea se leagă toate elementele „piesei” între ele!), dar MAEIE este în pericol de a se autodiscredita, a-și trăda vocația europeană, dacă nu ia măsuri drastice.

Dacă MAE al Rusiei nu-și retrage paiața glumeață, e de presupus că acest „diplomat” a fost trimis aici pentru alte scopuri decât cele ale unui simplu ambasador.  Se poate presupune că misiunea sa constă chiar în organizarea unor astfel de situații tensionate dintre cele două țări –  „prieteni strategici”, după cum se declară (sic!). MAEIE riscă să se confunde, în mod nefericit, cu „desenele animate”  ale Kremlinuliu, cu ambasadori-vorbitori în childuri, cu tot felul de aluzii la povești de adormit copiii, cu „pacificatori” ce desconsideră Pacea,  în timp ce pretind că o asigură (pacea, pentru care „militează”, de secole,.. ucigând).

P.S. Și mai e un aspect, la fel de sensibil: nu cred că diplomații din MAEIE își mai pot permite să stea la aceeași masă cu un diplomat care și-a pierdut, undeva pe podul de la Vadul lui Vodă, simțul ridicolului.

E rândul Rusiei

6 oct.

Recent, Preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili, de la tribuna ONU, a acuzat Rusia de agresiune contra ţării sale, dar şi a Republicii Moldova (şi a Ucrainei, şi a Bielarusiei).  Lituania, pe de altă parte, i-a cerut Rusiei să-i ofere despăgubiri pentru crimele comise de regimul sovietic pe teritoriul lituanian.  Mă întreb, unde sunt şi, mai ales, de ce dorm, liderii noştri, de pe ambele maluri ale Prutului, inclusiv Casa Regală a României, care sunt datori să apere interesele ţării – sigur, dacă se consideră conducători adevăraţi ai acesteia.

Este mai mult decât clar că Rusia trebuie să plătească, după ce a recurs la genocid, în numele unei ideologii aberante, care camufla  interesele imperialiste ale Kremlinului, exact la fel ca Germania nazistă. De ce tac politicienii noştri, atunci când e cazul să sprijine iniţiativele Lituaniei şi ale Georgiei? Le e frică de preţul gazelor ruseşti? Lituanienilor de ce nu le e frică? Să nu uităm că resursele naturale ale Rusiei sunt accesibile acum, datorită infrastructurii pe care au construit-o bunicii şi părinţii noştri, deportaţi sau ademeniţi la munci grele în Siberia, în zonele cele mai sălbatice ale fostei URSS.  Rusia s-a declarat succesoare a URSS, dar nu şi-a asumat şi responsabilitatea care decurge, rezultă logic, din această succesiune.  A venit timpul să i se ceară să plătească pentru faptele staliniştilor şi ale urmaşilor acestora, aşa cum a plătit Germania pentru faptele hitleriştilor.

Joe Biden: Republica Moldova va fi membră NATO, când va fi pregătită

22 oct.

Periodic, Bucureştiul găzduieşte unele evenimente de importanţă excepţională şi, astfel, serveşte drept platformă de lansare pentru  declaraţii care trasează nişte vectori esenţiali pentru înţelegerea subiectelor de politică internaţională. Dincolo de semnificaţia simbolică a vizitei înaltului oficial american la Bucureşti şi de cele câteva idei care vin să confirme speranţele celor care aşteaptă o implicare a SUA în Europa de Est, a mai fost o idee deosebit de interesantă, care trebuie reţinută în mod neapărat, după părerea mea. Joe Biden a spus, în cadrul conferinţei de presă de la Cotroceni, că SUA salută transformările democratice care au loc în această regiune şi, în acest contexct, că Republica Moldova va fi membră NATO, atunci când va fi pregătită pentru acest pas.*

P.S. Am auzit/citit mai multe comentarii care încearcă o minimizare a importanţei recentei   vizite a vicepreşedintelui american, opinie pe care nu o împărtăşesc. Iată o analiză din Ziua, confirmând că această vizită a lui Joe Biden la Bucureşti este un semn clar al sprijinului american pentru România: Vizita domnului Biden: o clarificare şi o lecţie (Ziua, nr.4674 din 24 octombrie 2009). – 14.10.2009

––––

* – am scris această notă îmediat după conferinţa de presă de la Cotroceni, transmisă în direct de mai toate posturile de ştiri din ţară. Remarca vicepreşedintelui SUA mi s-a părut extrem de importantă, aşa încât am deschis blogul meu, în ciuda problemelor de conexiune pe care le am în ultimul timp… Iată şi o ştire de pe HotNews, referitoare la acelaşi subiect, unde dl Joe Biden este citat cu următoarea afirmaţie: „Ajutam acum la stabilizarea economica a Moldovei, pe care speram sa o vedem cat mai repede in structurile euro-atlantice”. 

** – iată filmul cu Declaraţia dlui Joe Biden despre care am scris (R.Moldova este menţionată la minutul 5.35 – 5.55, între punctele vizând Afganistanul, chestiunea geostrategică a regiunii şi problema securităţii energetice – cred că mai clar decât atât nu se putea spune că RM are „undă verde” şi şanse reale de a se integra în structurile euroatlantice):

 

Reflecții postelectorale (IV). Românofobie, rasism, antisemitism vs europenism

6 aug.

După ce campania electorală a PCRM a bulversat opinia publică prin ”hate speech” și acuzații, unele mai directe, altele mai voalate, la adresa României și, implicit, la adresa românilor din R.Moldova, care conduceau la ideea de înaltă trădare, după ce ”ecourile” din partea populației au demonstrat că există destulă românofobie și rasism (prin nefericita asociere, conform teoriei moldo-stataliste, a românilor cu minoritatea rromă), a venit rândul inscripțiilor antisemite să descurajeze speranța noastră că am putea deveni, într-un sfârșit, o societate civilizată și ceva mai aproape de standardele europene.

Cu toată grandilocventa retorică a autorităților de la Chișinău, care nu încetează să repete că suntem o societate tolerantă cu străinii și deosebit de ospitalieră, trebuie să recunoaștem că inscripțiile xenofobe sunt un element obișnuit în peisajul nostru urban (de regulă, inscripțiile sunt în rusă și vizează populația majoritară, poreclită, ”duios”, cu trimitere/aluzie la simbolul prezent pe stema noastră, ”boi”). De această dată, epidemia de autografe murale xenofobe a atins unul dintre cele mai ”slavizate” orășele din R.Moldova, Bălții. Poate ar trebui să procedăm, la fel cum a procedat  Președintele Societății evreiești din Bălți, de fiecare dată când pereții caselor noastre sunt murdăriți, la propriu și la figurat, cu astfel de inscripții. Cred că am putea învăța de la unii minoritari să ne manifestăm civismul în aceeași manieră politicoasă, dar fermă, iar acum ar trebui să ne solidarizăm cu protestele Societății evreiești și să cerem investigarea cazului (dar și a altora similare, semnalate de presă, care au atras atenția asupra unor inscripții românofobe) și pedepsirea vandalilor – exact atât cât prevede legea și în conformitate cu gravitatea faptei, nu disproporționat, cum au fost pedepsiți protestatarii din 7 aprilie a.c.

Nu știu dacă politicienii, în special cei de la guvernare și liderii PCRM, inclusiv persoanele responsabile de campania electorală a comuniștilor, își dau seama că autorii morali ai unei eventuale exacerbări a xenofobiei sunt chiar ei, cei care au datoria să liniștească spiritele și să nu permită escaladarea conflictelor interetnice sau interculturale – printr-o atitudine corectă și nediscriminatorie față de toți cetățenii, indiferent de origine, confesiune, limbă, afiliere politică etc. PCRM a mizat de atitudinile xenofobe în timpul campaniei electorale (despre unele fapte de acest gen am scris chiar aici pe blog). 

Pe de altă parte, și cazul la care tocmai m-am referit  (cel al declarației PLDM, interpretată distorsionat de către mass-media pro-comunistă) ilustrează perfect ceea ce inteționez să spun: minoritarii, mai ales cei care nu cunosc limba de stat a Republicii Moldova, sunt puși în situația de a fi manipulați, dezinformați de mediile care falsifică în mod intenționat mesajele partidelor sau chiar ale guvernului. Declarație dlui Iurie Leancă din recenta campanie electorală nu este singurul exemplu de acest fel, au fost numeroase cazuri similare, unele dintre care au luat forme de-a dreptul anecdotice.

Ironia constă în faptul că mesajul pe care îl analizăm se referea exact la această problemă, extrem de actuală, azi, după 20 de ani de la căderea URSS, când unele state care au demarat odată cu noi sunt deja în UE, unde noi tot mai râvnim să ajungem.  Declarația absolut corectă a deputatului Iurie leancă (PLDM), care, trebuie subliniat, a fost consilier al Înaltului Comisar pentru Minoritățile Naționale, s-a referit la necesitatea adoptării de către Guvernul R.Moldova a unei Concepții de Stat privind integrarea minorităților, dat fiind că nu se poate vorbi de o adevărată integrare a minorităților în societate fără cunoașterea limbii de stat, dar și fiind conștient de faptul că statul nostru are obligațiunea, asumată în cadrul OSCE și în fața Consiliului Europei, de a ajuta minoritățile naționale să însușească limba de stat. În declarație se stipula că asigurarea invățării limbii române de către minoritari ar asigura egalitatea lor în drepturi (cel puțin referitor la dreptul la informare corectă) cu populația majoritară, dar știrea a fost preluată trunchiat și interpretată eronat de presa pro-comunistă și speculată, în scopuri electorale, generând protestele minoritarilor și atitudini românofobe. E vorba de niște metode perimate, din arsenalul Interfrontist, din perioada în care nomenclatura comunistă recurgea la orice pentru a-și păstra dominația,  tertipuri inadmisibile, care în mod sigur, nu ne apropie, ci ne îndepărtează și mai mult de perspectiva integrării europene. Poate că PCRM asta a și urmărit, dar o nouă guvernare nu-și va putea permite să imite PCRM-ul, mai ales în această chestiune extrem de delicată, ci va fi datoare să ia măsuri eficiente pentru a redresa această situație.

Articol publicat pe moldova.org

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

Products / Places / Services

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Căci mor trăind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Memoria Fonogramica

Muzici vechi pentru urechi noi

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

baletalessia

un site despre balet

The Tragic Life of Frank

Around five minutes ago I had this sudden revelation; that my life is quite sufficiently, tragic.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

ANDREEA VASILE

Povești despre oameni ca tine

%d blogeri au apreciat: