Politica de moldovenizare

Politica de moldovenizare în RASS Moldovenească (pdf)

Documente şi materiale.

Autori: Argentina Gribincea, Mihai Gribincea, Ion Şişcanu.

Editura Civitas, Chişinău, 2004.

Referinţe.

Forţa zguduitoare a unor adevăruri monstruoase

 (Timpul, nr 426, din 9 iunie 2006 )

Este bine ştiut astăzi cât de adânc şi dureros a marcat

regimul represiv sovietic întregul curs al istoriei române,

mai cu seamă la nivel psihologic, de mentalitate – cu

reminiscenţe, din păcate, de durată. Poate de aceea, – în

pofida faptului că, începând cu anii 1990-91, monstruozităţile

sovieticilor (crime, deportări, foamete organizată etc.) au

fost scoase din anonimat pentru toată lumea – printr-o gravă

eroare istorică, regimul comunist a revenit la putere în

R. Moldova. Chiar dacă facem abstracţie de subtilităţile

alegerilor din 2001, faptul rămâne fapt. Comuniştii îşi fac azi

mendrele fără să pălească în faţa „strălucirii” celor de

odinioară, manevrând cu aceleaşi stereotipuri inoculate

încă de sovietici. Ce se întâmplă, de fapt? Motivaţia pare

a fi de sorginte psihologică.

O buimăceală fatalistă, o inerţie a gândirii provocate de ameţeala pastilei comuniste. Asul din mânecă al comuniştilor dintotdeauna a fost abilitatea de-a minţi, de-a se preface, de-a spune cu totul altceva decât gândesc – un joc murdar cu care şi-au manipulat victimele în decurs de decenii. Tocmai din acest motiv înţelegerea procesului de mankurtizare a românului basarabean şi transnistrean (proces îngreuiat şi de presiunile ideologice ale conducerii şi ale presei şovine actuale) este dificil. Iată de ce, alături de alte studii la temă, cartea Politica de moldovenizare în RASS Moldovenească (Chişinău, 2004) semnată de Argentina Gribincea, Mihai Gribincea şi Ion Şişcanu este nu doar binevenită, ci foarte binevenită. Lucrarea conţine un set de materiale nepublicate până acum, culese de prin arhive şi calificate drept ńîâĺđřĺííî ńĺęđĺňíî, care dezvăluie fără artificii, în toată nuditatea ei, întreaga politică de moldovenizare dusă în perioada interbelică de către sovietici pe teritoriul fostei RASSM. Citindu-le, înţelegem de ce românii transnistreni n-au avut decât să suporte vicisitudinile istoriei, să se încadreze ca victime în complexul proces de ideologizare şi mankurtizare a maselor, înţelegem de unde-şi trag seva complexele de inferioritate, stereotipurile, românofobia persistente şi azi. Autorii încep lucrarea cu un compendiu al documentelor respective şi în continuare ne prezintă materiale datate cu anii 1924-1941, divizate în trei capitole: al creării RASSM, al latinizării şi al desfăşurării procesului de rusificare.

Intenţia sovieticilor de a crea un stat moldovenesc din populaţie românească şi ucraineană a avut drept scop prioritar conceperea stereotipului de popor străin ego-ului său etnic. Sub masca de binefăcători care deschid şcoli în limba moldovenească (până în 1924, pe acest teritoriu nu funcţionau decât şcoli ruse şi ucrainene), apără drepturile moldovenilor, promovându-i la putere, cultivă limba „moldovenească” (atenţie! nu rusă sau ucraineană) autorităţile de ocupaţie urmăreau să justifice prin fapte concrete constituirea RASSM, să moldovenizeze poporul băştinaş, demonstrându-i că nu are nimic în comun cu românii – nici o legătură de sânge, nici o legătură culturală şi lingvistică. Sub toată avalanşa de „beneficii”, românului transnistrean îi scăpa esenţialul: mergând docil pe cărarea pavată de regimul represiv, el îşi pierdea treptat identitatea, se mankurtiza.

Cultivarea stereotipului de homo sovieticus. Un alt deziderat major al sovieticilor a fost cultivarea stereotipului de homo sovieticus cu largi disponibilităţi sufleteşti pentru cultura, limba rusă, în detrimentul celei materne. Promovarea moldovenilor la posturi înalte nu se făcea nicidecum din respect pentru aceştia. Exista o motivaţie ascunsă, fenomenul venea dintr-un plan prestabilit de moldovenizare care avea etapele sale, iar pentru fiecare etapă – o perioadă propice de aplicare.

Sovieticii erau conştienţi de faptul că un moldovean ajuns la putere şi convertit la ideologia comunistă, va avea mai multă influenţă şi credibilitate în faţa concetăţenilor decât un străin şi, astfel, va putea promova cu succes politica de sovietizare şi construcţie socialistă, va putea, până la urmă, să influenţeze în acest sens Basarabia, ba chiar şi România. Se ştia: cu cât mai mulţi comunişti vor fi printre moldoveni, cu atât sovieticii vor avea mai lesne câştig de cauză „în vederea susţinerii postulatelor marxist-leniniste, potrivit cărora socialismul este o emanaţie a maselor” [pag. 5]. Totodată, moldoveanul educat în spiritul patriotismului, al loialităţii pentru „valorile” impuse, îşi va proteja el însuşi identitatea de burghezul român care ar încerca să i-o denatureze, el însuşi, contaminat de virusul comunist, va contracara dovezile de apartenenţă la aceeaşi etnie, venite de peste Prut. Lupta s-a produs la nivel de mentalitate şi de aceea a fost atât de greu de prins adevărul. „Noi, raporta G.I. Bulat, vom educa adevăraţi luptători pentru socialism la sat, care vor duce lupta cu chiaburii şi care vor zidi cu mâinile lor proprii socialismul. Ei trebuie să fie înaintaţi în aparat. Ei vor fi sprijinul puternic bolşevic în lupta pentru reconstrucţia socialistă a satului [pag. 187]. S-au pregătit savanţi moldoveni care să inoculeze poporului ideologia comunistă despre limbă, istorie etc.

O informaţie foarte consistentă vine din materialul care arată că sovieticii doreau să „corecteze” greşeala ruşilor, statisticile cărora indicau un număr relativ mic de moldoveni în Transnistria. S-au făcut alte calcule, care dovedeau contrariul. De fapt, sovieticii urmăreau să demonstreze cât de mare e numărul moldovenilor fideli regimului şi care doresc o limbă moldovenească „nealterată” de elemente româneşti. S-au pregătit savanţi moldoveni care să inoculeze poporului ideologia comunistă despre limbă, istorie etc. Aceştia alcătuiau dicţionare (în stilul lui Stati) în care elemente de limbă cultă deveneau cuvinte născocite, lexeme traduse din „româneşte” sau din rusă. Tot ei promovau ideea că limba moldovenească va putea creşte din ea însăşi, din fondurile ei străvechi (neapărat neromâneşti) readuse la viaţă. Limba, susţineau ei, trebuie înţeleasă de popor, cartea să fie cea care coboară la nivelul omului simplu, şi nu acesta să se ridice până la înţelesurile ei. Ideea restaurării fondului arhetipal al limbii s-a amplificat până când a dus la procesul latinizării care, de fapt, a avut efectul invers celui scontat, reînviind pentru transnistreni conceptul de apartenenţă la cultura românească. Din acest motiv, s-au găsit destule argumente pentru a se reveni în 1937 la alfabetul rusesc. ”Pe sub şriftu latin, ei (Madan, Chior etc. n.a.) au introdus limba română salonă, franţuzită […] Îndată s-a văzut, că aiştie-s aghenţi, speţiali trimăşi, ca să aducă o neînţălejere între noroadele Uniunii Sovetişe, şi în rând cu aiasta, ca şi naţionaliştii locali, să rupă Moldova Sovetică şi s-o dee în cănjile faşismului român […] Trecând în anu 1938 la şriftu rusesc, am eşit cutotul de sub înrâurirea culiturii burjuaznişe-faşiste, străine nouă, pe care duşmanii norodului vre să ne-o leje, şi amu ne aprotiem cutotu mai strâns de culitura norodului rusesc, ucrainean…” [pag. 322]. Acesta a fost stimulentul cel mai puternic al rusificării care, paralel cu moldovenizarea, s-a extins ca o epidemie şi asupra Basarabiei în perioada postbelică. Acestea şi multe alte lucruri ni le comunică autorii studiului respectiv prin documentele prezentate. Ponderea cărţii e cu atât mai mare, cu cât documentele sunt redate fără vreo ajustare, exact aşa cum au fost ele publicate iniţial: cu numărul fiecărei hotărâri de guvern ori de partid, cu stilul violent, potrivit epocii „luptei de clasă”, în limba în care au văzut ele lumina tiparului. Lectura acestora produce impresie zguduitoare prin monstruozitatea realităţilor dezvăluite. Dar n-avem voie să nu le citim. Trebuie să facem un efort, încordându-ne auzul, văzul şi celelalte simţuri pentru a afla adevărul care încă nu s-a spus, dar pe care, dacă nu-l vom cunoaşte, vom avea pentru totdeauna memoria amputată.

Nina Corcinschi,

doctorandă la Institutul

de Literatură şi Folclor al AŞM

*  *  *  *  *

 *  *  *  *  *

 De consultat: Politica de moldovenizare în R.A.S.S. Moldovenească

(articol postat pe Blogul Corabia lui Sebastian)

       Volumul alcătuit de Argentina Gribincea, Mihai Gribincea şi Ion Şiscanu, Politica de moldovenizare în R.A.S.S. (Civitas, Chişinău, 2004), conține, după cum precizează şi titlul lucrării, documente inedite referitoare la politica de moldovenizare în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (republică creată în 1924 dintr-un motiv evident acum: „pentru a justifica pretenţiile URSS asupra Basarabiei care în anul 1918 s-a unit cu România”). Documentele cuprinse în acest op sunt împărţite în trei secţiuni, ilustrate fiind astfel etapele moldovenizării RASSM, moldovenizare care a constat, în cele din urmă, într-o rusificare extinsă după 1940 şi în Basarabia şi Bucovina. Istoria „moldovenizării” RASSM este prezentată succint, dar în datele ei esenţiale, în Introducerea volumului (citatele de mai jos sunt extrase din această Introducere).

Astfel, într-o primă etapă, 1924-1931, avem începutul actului de „moldovenizare” a proaspetei RASSM, act justificat printr-o teorie pe cât de falsă, pe atât de ilară: în RASSM şi Basarabia există un popor diferit de cel român, vorbind, în consecinţă, o limbă diferită de a acestuia din urmă (legitimându-se în acest mod şi actul creării RASSM). În consecință, se începe un proces intens de ”moldovenizare” a populaţiei. Diverşi „savanţi” au încercat să dea o aură ştiinţifică acestei teorii a moldovenismului. În 1924 L.A. Madan a elaborat chiar o gramatică a limbii moldoveneşti, care o va înlocui pe cea a lui G. Buciuşcanu. Procesul de moldovenizare, trebuie precizat, nu convenea ruşilor şi ucrainenilor, deveniți aprigi luptători împotriva „limbii moldoveneşti”.

În cea de a doua etapă a moldovenizării, 1932- 1937, gramatica lui Madan va fi abjurată, ”savantul” fiind considerat un contrarevoluţionar. Din 1932, existând o puternică mişcare de latinizare în URSS, se va trece la alfabetul latin, iniţiindu-se un amplu proces de latinizare cu care, ca şi în cazul „moldovenizării”, ruşii şi ucrainenii nu erau de acord. Latinizarea a avut un efect neprevăzut: „a contribuit la păstrarea identităţii româneşti din Transnistria şi confirmă o dată în plus apartenenţa populaţiei din raioanele din stânga Nistrului de naţiunea română.”

În cea de a treia etapă, 1937-1941, este declanşat un val de represiuni politice îndreptate împotriva celor care au susţinut latinizarea (deşi procesul de latinizare a fost comandat de autorităţile din Kiev şi Moscova). Astfel, „în anul 1937 această acţiune (de latinizare, n.m.) a fost tratată de organele de partid şi de cele ale NKVD drept o măsură iniţiată de organele Siguranţei române şi realizată în practică de agenţii ei din RASSM.” Literatura cu grafie latină este rapid scoasă din circuit. Se revine la grafia chirilică şi la „limba moldovenească”, o variantă aparţinând, de această dată, lui I.D. Ceban. Această limbă moldovenească va fi impusă după 1940 şi în teritoriul dintre Prut şi Nistru.

După cum probabil a reieșit și din scurta prezentare la care m-am încumetat mai sus, volumul Politica de moldovenizare în R.A.S.S. Moldovenească, prin documentele şi materialele antologate, îşi propune să ilustreze modul în care a luat naştere şi a fost promovată o teorie absurdă, teoria moldovenismului. În acelaşi timp, această antologie reprezintă, cred eu, mai ales un mod de a atrage atenţia asupra efectelor nocive ale acestei teorii fabricate în subsolurile fetide ale NKVD-ului, o teorie care a divizat, printr-o manipulare grosolană, un popor în două şi care încă mai erodează baza românească a unei populaţii româneşti.

Volumul poate fi consultat în varianta pdf

http://www.mihai-gribincea.com/publications/Politica%20de%20moldovenizare.pdfPolitica de moldovenizare în R.A.S.S. Moldovenească: culegere de documente şi materiale, alcăt. şi Introducere: Argentina Gribincea, Mihai Gribincea, Ion Şişcanu, Chişinău: Civitas, 2004, 336 p.

la luni, mai 30, 2011

Etichete: Gribincea, Politica de moldovenizare în R.A.S.S. Moldovenească

(Corabia lui Sebastian)

 

***********************************

 

Istoriografia împotriva spiritului retrograd* Teodor COTELNIC Nr. 9-10, anul XIV, 2004  Print Istoricii Argentina Gribincea, Mihail Gribincea şi Ion Şişcanu au publicat recent la Editura Civitas o culegere de documente şi materiale privind politica de moldovenizare / indigenizare promovată de autorităţile bolşevice în R.A.S.S.M. Pe lângă valoarea ei intrinsecă, lucrarea vine să conteste afirmaţiile celor care mai tânjesc după regimul totalitar sovietic şi care continuă prin scrierile lor să denatureze adevărul istoric. Volumul cuprinde 175 de documente şi materiale colectate din fondurile Arhivei Organizaţiilor Social-Politice din Republica Moldova, precum şi unele articole din revistaKrasnaja Bessarabia şi ziarele Plugarul Roş şiMoldova socialistă, care, în opinia autorilor, completează într-un mod reuşit informaţiile din fondurile de arhivă. Inspirată de conducerea de partid din U.R.S.S., precum şi de Internaţionala Comunistă, politica de moldovenizare şi ideea creării R.A.S.S.M., înaintată de un grup de emigranţi politici din Basarabia şi România, reprezentanţi ai mişcării comuniste ilegale din Basarabia, ai Internaţionalei Comuniste şi ai Partidului Comunist Român (Gr. Kotovski, Al. Bădulescu, P. Tkacenco, Sol. Thinkelman, A. Nicolau, I. Dic Dicescu, T. Diamandescu ş.a.), după cum se afirmă în studiul introductiv, avea drept scop „acreditarea teoriei moldoveniste privind existenţa în R.A.S.S.M. şi în Basarabia a unui popor deosebit de poporul român, vorbind o limbă diferită de cea română, astfel asigurându-se suportul ideologic şi un spor de legitimitate actului creării R.A.S.S.M.” (p. 4). Totodată moldovenizarea era privită de autorităţi şi ca o metodă de a inocula ideologia comunistă în rândul populaţiei şi ca o „forjerie” de cadre care vor sovietiza în viitor Basarabia şi România (p. 5), „ca o activitate de educare a populaţiei române din Transnistria în spiritul valorilor noi impuse de regimul bolşevic, de sporire a sentimentului lor de loialitate faţă de regimul sovietic” (p. 6). Având menirea să-i înstrăineze pe băştinaşi de cultura naţională, de spiritualitatea şi istoria românească, moldovenizarea trebuia să fie făcută prin intensificarea însuşirii limbii ruse şi a celei ucrainene. Iată ce este scris într-un document de partid din 26 iulie 1926 (este vorba de corespondenţa gazetei Plugarul Roş – Despre cerinţele populaţiei moldoveneşti în legătură cu politica moldovenizării): „Mai multă samă moldovenizării. Lucrul în sat se duce slab. Mai mult de jumătate de locuitori nu ştiu limba rusească şi ucraineană”. O părere similară a răsunat şi în referatul secretarului „obkomului moldovenesc” al PC (b) U tov. Holostenko la cea de a VI-a conferinţă regională de partid a organizaţiei moldoveneşti a PC (b) U Despre rezultatele şi perspectivele politicii naţionale în R.A.S.S.M. (10-16 noiembrie 1926): „Chestiunea de bază ce apare în faţa noastră în parcursul organizării republicii, a fost cea despre limbă şi alfabet – să facem aşa: există o literatură mare în România, s-o luăm şi s-o altoim această literatură, ca să educăm pe baza ei poeţii şi jurnaliştii noştri moldoveni ş.a.m.d.? Cred că asemenea lucru este absolut nedrept. Noi trebuie să educăm intelectualitatea noastră moldovenească în creştere pe baza culturii ruseşti, ucrainene… Acelaşi lucru trebuie făcut şi cu alfabetul, alfabetul latin este greu pentru moldovan… viitorii poeţi şi literaţi moldoveni… trebuie să crească pe solul nostru şi el nu trebuie să ieie (totul) din cultura românească”. Documentele şi materialele din culegere sunt împărţite în trei secţiuni distincte: 1) 1924-1931 – perioada creării R.A.S.S.M. şi promovarea „moldovenismului vulgar” (p. 28-126); 2) 1932 – iunie 1937 – perioada latinizării R.A.S.S.M. (p. 127-266); 3) iulie 1937 – iunie 1941 – perioada represiunilor politice ori a „arestării grafiei latine”. Documentele şi materialele incluse în prima secţiune conţin informaţii importante despre considerentele geopolitice ale creării R.A.S.S.M., despre discuţiile în chestiunea „limbii moldoveneşti” şi a necesităţii moldovenizării aparatului de conducere, despre atitudinea populaţiei băştinaşe şi a minorităţilor naţionale faţă de moldovenizare, despre constituirea comisiei de moldovenizare şi ucrainizare etc. Vorbind despre această perioadă trebuie amintit că dacă din 1924 până în 1928 se admitea în republica autonomă limba română literară, scrisă cu alfabet latin, tendinţa de afirmare a limbii şi culturii naţionale româneşti n-a durat mult. În anii 1928-1932 se înfiripă curentul românofob, reprezentat de către personalităţi politice (ruşi şi ucraineni şovini, precum şi de unii revoluţionari basarabeni refugiaţi din România), care, urmărind scopul deznaţionalizării moldovenilor transnistrieni, susţineau aşa-zisul curent arhaic, în frunte cu L. A. Madan. Acesta a încercat să creeze o limbă atificială din care să lipsească orice neologisme încetăţenite în limba literară, născocind în locul lor altele noi, calchiate din ruseşte în graiul local. După părerea sa, moldovenii şi românii sunt două popoare diferite, iar idiomul moldovenesc, având ca bază dialectală graiul din zona Orheiului, ar fi o limbă cu totul „diosăghâtî di limba româneascî”. Susţinut şi încurajat de unii lingvişti ruşi de talia lui K. N. Derjavin, membru al Academiei de Ştiinţe din Moscova, şi a romanistului rus M. V. Serghievski, autoarea Gramaticii moldoveneşti, editată în anul 1930 la Tiraşpole, combătea neologismul latino-romanic, exagerând rolul foneticii regionale. Iată doar câteva mostre, excerptate din gramatica madanistă: aplecare (= declinare), atotîntretnie (= secundar), buznic (= labiol),lăbuiţî (= ghilimele), nasnic (= nazal), multuratec (= plural), vărguliţî (= virgulă) etc. Bineînţeles, experimentul lingvistic madanist a fost respins oficial, a fost şi persecutat. Prăpastia creată în limbă între R.A.S.S.M. şi Basarabia nu putea satisface politica sovietică, preocupată permanent de unificarea acestor două regiuni. Documentele incluse în secţiunea a doua a cărţii arată că anii 1932-1937 s-au derulat sub semnul introducerii alfabetului latin. O dată cu dizolvarea în 1932 a asociaţiei proletcultiste Cultura proletară, în R.A.S.S.M. a început publicarea, tot din considerente politice, a unor opere din literatură română clasică, s-au introdus în uz limba română şi alfabetul latin. După cum s-a constatat în raportul Despre construcţia naţională şi culturală în Moldova, prezentat de tov. Alhimov la cea de-a IX-a conferinţă regională de partid din Moldova (12-15 ianuarie 1934), trecerea scrisului moldovenesc de la alfabetul rus la cel latin a permis „să se menţină comunitatea limbii oamenilor muncii moldoveni ce locuiesc pe ambele maluri ale Nistrului şi să consolideze influenţa revoluţionizatoare a R.A.S.S.M. asupra oamenilor muncii din Basarabia şi România”. Învăţarea alfabetului latin constituia o „necesitate vitală” a poporului moldovenesc, deoarece fără învăţarea lui „nu putem avansa în dezvoltarea noastră culturală, nu putem ridica masele pe o treaptă superioară. Într-adevăr, astăzi putem spune că moldoveanul care nu cunoaşte alfabetul latin este de fapt agramat, deoarece alfabetul chirilic îi oferă posibilităţi limitate de a lichida analfabetismul”. Dar această revenire n-a durat mult. La 19 mai 1938 apare Hotărârea comitetului împlinitor ţentral din R.A.S.S. Moldovenească al cărei prim alineat suna astfel: „Duşmanii norodului, care au operat în Moldova, au petrecut politica duşmănoasă pe frontul zâdirii naţionale-culturale, îngunueşă limba moldovenească cu cuvinte şi termene saloane-burgheze româneşti, au întrodus alfabetul latin neînţăles pentru truditorii Moldovei”. Ca urmare a acestei „hatărâri” au devenit victime ale represaliilor staliniste toţi acei care au cutezat în perioada dată să-şi declare românofilia, să propage literatura clasică şi să promoveze grafia latină. Oameni de conducere, scriitori, filologi, lucrători ai învăţământului, editori, ziarişti, aproape toată intelectualitatea de creaţie au fost exterminaţi în urma unei epurări ideologice. Acestea şi alte probleme sunt reflectate în documentele incluse în secţiunea a treia a culegerii. Aşadar, lucrarea prezentată constituie o contribuţie substanţială la dezvăluirea adevărului istoric despre politica de deznaţionalizare în R.A.S.S.M. Sperăm că va fi citită cu mare interes. * Argentina Gribincea, Mihai Gribincea, Ion Şişcanu, Politica de moldovenizare în R.A.S.S. Moldovenească, Culegere de documente şi materiale, Civitas, Chişinău, 2004, 333 p. Nota redacţiei: publicăm la rubrica Retroactualitatea câteva documente din volumul prezentat. Sursa:  Revista Limba română