Tag Archives: Raisa Ciocanu

De trei ani…

30 mart.

De trei ani, totul e ca altădată, numai mama…. nu mai este.

Scrisoare mamei

26 apr.

Mama în rochie etnoPrin 1992, o colegă, o fire extraordinar de dotată și de nobilă, mi-a făcut un cadou foarte scump și drag: un set pentru corespondență japonez, cu un ornament floral, delicat, specific pentru cultura niponă, imprimat pe hârtia semitransparentă – o adevărată operă de artă, destinată comunicării cu cei dragi. O vreme am păstrat prețiosul cadou, neștiind cum ar fi mai corect: să-l folosesc sau să-l păstrez pentru mine: să-l folosesc, ar fi însemnat să-l înstrăinez, să-l păstrez, ar fi însemnat să nu-i onorez menirea…

Și, cum adeseori se întâmplă, sentimentele au rezolvat dilema… Era ziua mea de naștere, eram departe de părinți, îmi era dor, am scris o scrisoare, care a luat forma unui poem… Un poem care s-a potrivit perfect: și cu dimensiunile plicului, și, mai ales, peste ani, cu semnificația și profunzimea simbolurilor care s-au unit  cu parfumatul simbol japonez. Cred că am ales cea mai frumoasă destinație pentru un cadou atât de special…

E o poezie, pentru că așa s-au „așezat” rândurile scrisorii, dar una care a fost destinată doar ochilor mamei. Sigur, aScrisoare mamei, București, 1992 citit-o și tata, puțin mirat de unele formulări, pe care nu le-a comentat însă, înțelegând că poemul era o expresie a dorului… de ambii părinți.

Azi public un fragment din acel poem, pentru că și azi mi-e dor… Și azi, ca și atunci, când studentă fiind, îi scriam de la București…

* * *

București, 10 aprilie 1992

 

 

Dragă mămică,

De data aceasta îți scriu doar ție, pentru că am „ceva” numai pentru tine. (Tăticu ar putea să se supere pentru că zic iarăși „ceva”?)

 

Pentru tine

                                               Când așteptai să vin pe lume, citeai doar cărți care să-mi cultive aptitudini pentru frumos. Îmi citeai tot ce găseai mai plin de poezie printre cărțile din casă. Era ca și cum ai fi căutat grăunciori de aur, ca să aduni de o ploaie pentru rădăcinile mele…

 

 

Dulce(le) în gura ta

firesc e rodește.

Mai cântă-mi, mamă,

și mai citește-mi

încă ceva

(și acum, când eu îți spun

ce e nou prin librării!)!

Tot ce-i rostit de tine

sună eminescienește!

 

Învață-mă ce este mai frumos

și ce culori să port,

în alt fel să te repet,

măicuță!

și pentru că îți semăn,

să primesc,

în loc de flori,

în dar

o Țărăncuță*!

 

Necaz și fericire,

și bolile la vremea lor,

cu tine le voi duce,

și nu îmi e rușine nici acum

să-ți plâng de dor

și să te chem

măicuță dulce

* –  e vorba despre cântecul lui Dan Spătaru, îndrăgit de mama.

 

* * *

P.S. E de prisos să menționez că mama a păstrat cu mare grijă scrisoarea… Am găsit-o în cutia cu mărțișoarele mele, alături de scrisorile fratelui meu…

Adevărata poveste a dimineții de Înviere

20 apr.

Adevărat, Hristos a înviat!

Murivale Iisus

Vasile Mureșan. Iisus

* * *

Mergeam prin centrul orașului, având grijă să nu se stingă lumânarea, Sfânta Lumină a Învierii, și îmi treceau prin memorie imagini dintr-un film drag sufletului meu:

…o dimineață la fel ca asta, în care mergeam pe același drum, obosite, dar nespus de fericite: mama, tanti Dora și eu, cu micile noastre coșuri de Paști, după o noapte în care ascultasem întreaga slujbă în biserica Sfânta Teodora de la Sihla – vai! în sala în care eu, elevă  fiind, am luat lecții de sport (căci asta au făcut sovieticii din mai toate bisericile: săli de sport, depozite de vinuri, grajduri, muzee în cele mai bune cazuri). Mergeam, alături de ele, obosită, dar atât de fericită!

* * *

Andrei Mudrea. Orheiul Vechi iarna

A. Mudrea. Orheiul vechi

A fost una dintre primele slujbe de Paști în biserica redeschisă, după lungi ani de întuneric bolșevic (ani în care zidurile bisericii au găzduit chiar sediul Muzeului ateismului). Memoria mea păstrează fragmentele-simboluri, selectând detaliile cele mai elocvente: pereții nezugrăviți ai bisericii (din care „s-au scos toate odoarele”, vorba poetului) și cele câteva femei prezente la slujbă, înșirându-și prosoapele albe și expunând, pentru sfințire, coșurile pline cu merinde – imagini din filmul creat de creierul meu, pentru a putea face față… dorului.

* * *

Butuceni, Toamnă. Iurie Matei

I.Matei. Butuceni

… și o altă dimineață, în care, împreună cu mama, traversam Bucureștii, ținând în mână Lumina Sfântă, luată din dealul Patriarhiei și păstrată pe toată perioada slujbei la… Biserica Albă, unde mama a ascultat, stând liniștită, senină, atentă, pe un scaun pe care l-a apreciat bucuroasă

Murivale, Temă de peisaj

V.Mureșan. Peisaj

(pentru că, altfel, fără el, picioarele ei n-ar fi rezistat atâtea ore), până la rugăciunea, spusă frumos, ca în fiecare an, pentru frații de peste Prut – fapt ce a încântat-o pe mama, care mi-a amintit, în contextul acelei zile de sărbătoare luminată, că și în timpul slujbei de Paști de la biserica ei de suflet, Sfânta Teodora, lumea se roagă pentru românii de pe celălalt mal al râului nostru îndurerat.

Îndurerat, pentru că a devenit hotar între frați!

* * *

Acum, singură, traversând orașul inundat de noapte și de luminițele plutind printre clădirile adormite, acestea erau imaginile care m-au „condus” până la ușa… lui tata.

Nostalgia cu pisic cenusiu (2)

C.Kolesnik. Nostalgie

Tata, foarte supărat că mă obosesc prea mult, m-a lăsat să dorm până la „ora mea” (8.30), deși îl rugasem să mă trezească pe la „ora lui” – adică 5-6…

* * *

Și tot discutând și glumind pe seama „regimului de sărbători”, greu de suportat, am transformat

Dialog. Tudor Zbarnea

Dialog. Tudor Zbarnea

dimineața de Paști în continuarea seriei de amintiri – amintiri care, spre deosebire de noi, nu dorm și nu vor adormi niciodată… Dacă îmi scriu „filmul” până la capăt…

* * *

Am discutat ceva mai îndelung decât de obicei, ca apoi să gustăm ceva împreună, după care eu poartă stelară, S.Plămădealăm-am luptat eroic să nu mai adorm, iar tata s-a luptat cu tentația de a se apuca de lucru – deh, nu i-a reușit, cum mereu i se întâmplă în zilele de sărbătoare – tata eșuează lamentabil, atunci când își propune să se relaxeze! 🙂

Hristos a înviat!

* * *

P.S. Sursele imaginilor: Facebook și paginile personale ale autorilor 

P.P.S. Urmează alte imagini/tablouri (dacă mă lasă computerul meu nărăvaș să-mi termin de povestit… filmul) 🙂

Poze din primăveri trecute

4 apr.

Fotografii găsite întâmplător, rătăcite printre drafturile acestui blog… Am vrut să le pun într-un articol din 2012, nu mai țin minte despre ce era vorba, țin minte că a intervenit tristul eveniment din 30 martie, și n-am mai apucat să scriu „conform planului”. Am abandonat însăși ideea de a-mi planifica ceva.  Pierzând-o pe mama, am pierdut primăvara…

* * *

Sunt poze la care țin mult, pentru că sunt făcute de mama. Am amintiri extrem de frumoase cu mama, colindând parcurile bucureștene: parcuri ninse, înghețate, răzmuiate de ploaie, înmugurite, înverzite, răcoroase vara sau înflorite frumos, inundate de rozul suav al magnoliilor, primăvara.


* * *

Așa se face că acum aproape că nu mai contează pozele (calitatea lor), contează doar sentimentul pe care l-au fixat în memoria mea: o stare de liniște perfectă, datorită prezenței mamei.

* * *

Mama sub pom înflorit, București

De doi ani fără o rămurea de iasomie…

31 mart.

mama la BucureștiIeri s-au făcut doi ani de când mama nu mai e lângă noi, deși e mereu cu noi, în gândurile noastre.  Bănuiesc, timpul și de acum încolo va curge cu viteza luminii… Cu atât mai dureros, cu cât pierderile nu se vor opri…

Dacă am reușit să nu plângem, povestind și amintindu-ne despre mama, e pentru că am avut de ce ne bucura și cu cine să ne bucurăm de amintirea mamei…

* * *

Nu voi pretinde că nu mă doare, dar nici nu voi mai scrie că cea mai luminoasă parte a mea a trecut pragul acestei lumi, deși e adevărat, și nimic nu o va întoarce… Nu voi scrie ce am mai scris, deși tristețea nu s-a diminuat, și nici nu vreau să dispară definitiv. Nu voi scrie toate astea, dar nu pentru a nu fi repetitivă, ci pentru că fiecare dintre noi a pierdut sau va pierde, la un moment dat, pe cineva drag, astfel încât nu bucuria de a fi, ci durerea de a nu mai fi, este formula acestei lumi… Sau invers – depinde cum privești relația dinte viață și moarte…

O discuție din aceste zile mi-a amintit că timpul trece, implacabil, și nu voi reuși să fac nici a mia parte din ce mi-am propus.  Poate doar unele lucruri pe care mi le-am propus, precum cele câteva bloguri pe teme culturale, „autonome” și totuși complementare…

Unul a și fost creat, este vorba de blogul tatălui meu. Altele vor urma…  Unul va fi dedicat exclusiv dificultăților de exprimare atestate de diverși lingviști în spațiul pruto-nistrean. Și asta pentru că mama în special, și părinții mei, în general, au fost mereu preocupați de problema curățeniei și păstrării limbii române în Basarabia.

* * *

 

A.C. 30.03.2014Cum ziua de ieri a fost una extrem de „intensă”, voi lăsa imaginile să vorbească, deși ele nu reflectă toată ziua, pe care am împărțit-o, în felii egale, cu familia, cu prieteni (cărora le mulțumesc!), apoi cu poemele și cântecele îndrăgite de mama… Am ajuns acasă târziu, obosită, dar, așa cum i-ar fi plăcut mamei, liniștită și, în măsura în care starea aceasta e posibilă, acum – după ce nu o mai am lângă mine și nu o pot îmbrățișa – veselă.

Sigur, n-aș fi avut acea stare de liniște, dacă n-ar fi apărut, între timp, cartea lui tata, dedicată mamei (Rămurea de iasomie, un jurnal, o carte de memorii, în care amintirea mamei este ca o pânză, pe care este pictat tabloul anilor trecuți).

* * *

Aticia, copila fratelui meu, jucându-se, ieri, 30 martie 2014, în parc, pe unde m-am/ne-am plimbat, nu o dată, cu mama…

* * *

* * *

Iasomia, floarea dragostei și simbolul frumuseții eterne…

* * *

 

 

Cea din urmă noapte…

24 ian.

… înainte de Hora Unirii…

mama (2)O melodie dintre cele mai dragi mie, pentru că păstrează amintirea bunicii mele Elena și a mamei mele,1956,iunie (2), bunica Elena care mi-o cântau adesea: Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare, pe versuri de Dimitrie Bolintineanu:

* * *

Bunica mi-a cântat acest cântec, și îl țin minte din copilărie, deși melodia era alta, în ritm de vals, extraordinar de frumoasă… Un timp l-am cântat fără ultimele strofe. Când am mai crescut, așa încât să înțeleg de ce nu se poate spune la școală că avem cărți românești în casă și că bunicii mei au memorie (adică mai știu cântece „de pe vremea românilor”!), bunica mi-a cântat și ultima parte a Legendei bolintinene:

„Dar Mihai se scoală și le mulțumește
Și luând paharul astfel le vorbește
— „Nu vă urez viață, căpitanii mei!
Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!
Ce e viața noastră în sclavie oare?
Noapte fără stele, ziuă fără soare.
Cei ce rabdă jugul ș-a trăi mai vor,
Merită să-l poarte spre rușinea lor!
Sufletul lor nu e mai presus de fierul
Ce le-ncinge brațul, iau de martur cerul!
Dar românul nu va câmpuri fără flori,
Zile lungi și triste fără sărbători.
Astfel e vulturul ce pe piscuri zboară
Aripile taie-i, că ar vrea să moară!
Astfel e românul și român sunt eu
Și sub jugul barbar nu plec capul meu.”

* * *

Hora Unirii  (alt fragment din copilăria mea, blând marcată de cântecele bunicii Elena), în interpretarea Mariei Tănase:

Vișine amare

11 iun.

vișine de la condrița în farfuria mămicăiMi le-a adus tata, acum două zile, de la Condrița… Așa făcea și mama: când venea de la țară, îmi aducea neapărat ceva din ceea ce crește în grădina de la Condrița, în ciuda faptului că o rugam mereu să nu-mi aducă nimic (mă durea să o văd purtând pungi grele, doar ca să-mi satisfacă mie niște pofte – dacă nu aș fi fost în stare să mă „apovizionez”, poate că aș fi acceptat, cine știe…). Mama însă făcea ce făcea, și tot aducea câte „ceva bun”. Acum, după ce  tata a făcut același gest, parcă dorind să o imite pe mama sau să substituie astfel grija ei, am stat cu acea „mână de vișine” în față, ca și cum mama ar fi fost  și ea lângă mine… Foarte dulci vișinele, avea dreptate tata… Și nu degeaba vișinele mereu au fost preferatele mamei („Să vezi cât de dulci sunt vișinele de la Condrița!” – parcă îi aud vocea ca de clopoțel): sunt foarte, dar foarte bune!

„Cum sunt vișinele?” – tata m-a sunat probabil ca să se asigure că n-am uitat de vișine.

„Mulțumesc, – îi răspund. – Foarte bune, deși cam… puține!”Ei, dacă tu nu mă lași să-ți aduc mai multe…” „Nu, nu trebuia să aduci mai multe, sunt puține, dar foarte bune! Mulțumesc…”

Sunt atât de bune și de dulci, încât îmi lasă un gust amar. Ultimele trei vișine nu le voi putea mânca, și voi adormi revoltată că ceva mai are obrăznicia de a fi bun, frumos, admirabil, acum, când mama nu se poate bucura împreună cu noi…

Va veni un timp să vindem casa de la Condrița (demult ar fi trebuit/aș fi vrut să o vindem). Știu bine că, dintre noi toți, tata va suferi cel mai mult: Condrița a fost ideea lui, este proiectul lui, visul lui… Și eu voi regreta, din solidaritate cu tata, dar și pentru că în ultimii ani, anii cât bunica a zăcut, mama s-a identificat cu această casă și cu acestă grădină roditoare de amintiri… Cu bujorii bunicii, cu nucul din fața casei, cu iasomia din poartă, cu vișinele acestea atât de dulci și totuși…  atât de amare .

Melodii necunoscute, provocatoare de amintiri

25 mai

După lecții, fotografie făcută de LiudaNu mai țin minte cum s-a întâmplat, dar într-o zi s-a spart un geam de la ușa uneia dintre cele două camere ale micului nostru apartament de pe strada Dimo. Nu se putea fără geam la ușa camerei cu bibliotecă – una plină de cărți, unde aveam și eu un birou de scris (o bancă, de fapt, mult mai frumoasă și mai bună decât cea de la școală, o bancă ajustabilă, versatilă, foarte comodă, în nuanțe pastelate, pe care părinții mei au cumpărat-o, dorind să-mi creeze condiții ideale pentru studiu ), așezată chiar lângă fereastră, în dreptul mesei la care scria tata – pentru că era o cameră specială, în care trebuia să domnească liniștea și atmosfera de lucru, de creație, deci avea nevoie de izolare fonică…

Geamul fiind mare, a durat până tata a găsit unul întreg și cu dimensiunile potrivite, pentru a fi înlocuit.Mama si Doru, Dna C.Melniciuc si Radu Așa se face că timp de câteva săptămâni geamul spart a  fost „fortificat” cu două poze scoase de mama dintr-o revistă Cinema, la care părinții mei au fost abonați în perioada de libertate relativă (de până la reacțiunea bodiulistă), când la Chișinău ajungeau unele ziare și reviste publicate peste Prut (deh, România era pe atunci „țară socialistă și prietenă”, și, până la un timp (până în 1968, bănuiesc), minunea de a avea ocazia de a citi românește a fost posibilă la Chișinău). Mama citea cu mare interes atât revistele literare, cât și revista Cinema. Colecțiile vechi ale revistei nu le pot găsi acum (nu știu unde s-au pierdut, poate le-am distrus chiar eu, decupând din ele poze cu actori – țin minte că am avut o discuție cu mama pe tema asta, și mama mi-a reproșat că, „mulțumită” pasiunii mele pentru artă, n-a rămas mai nimic din colecția ei de reviste), dar ziarele au avut mereu locul lor, unul foarte discret, printre celelalte colecții ale lui tata…

În una dintre acele poze-suport era Sophia Loren, într-o rochie roz, vaporoasă, cu o umbrelă în aceeași nuanță de roz, de-ți lua ochii, potrivită cu tenul măsliniu al actriței, așezată frumos pe malul unei ape… Altă poză era cu Margareta Pâslaru, cu ochii ei mari, și un comentariu halziu (sau, cel puțin, cam greu de înțeles): „Am făcut ochii roată și urechile pâlnie”. Nu știu la ce era aluzia cu urechile (putea avea legătură cu predilecția artistei de a purta coafuri foarte voluminoase), știu că timp de câteva săptămâni bune am admirat pozele, cam cât niște postere de dimensiuni medii, în fiecare dimineață, luându-mi dejunul, înainte de a pleca la școală…

Azi ascult piesele pe care nu am avut șansa de a le auzi la timpul lor, sunt melodii necunoscute (urechilor mele), dar evocatoare de clipe dureros de dragi…

* * *

* * *

P.S. Piesa „Vreo zgâtie de fată” am auzit-o, într-o altă variantă, în interpretarea surorilor Ciorici, la un spectacol dedicat lui Eminescu (o altă amintire dragă, deci).

P.P.S. Alt filmuleț, unde melodia se aude mai clar:

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

Products / Places / Services

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Căci mor trăind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Memoria Fonogramica

Muzici vechi pentru urechi noi

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

baletalessia

un site despre balet

The Tragic Life of Frank

Around five minutes ago I had this sudden revelation; that my life is quite sufficiently, tragic.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

ANDREEA VASILE

Povești despre oameni ca tine

%d blogeri au apreciat: