Poveşti copilăreşti (debut)


Cu recunoştinţă pentru primul meu critic (tata), primul meu cititor, dar şi prima admiratoare (mama), primii mei redactori (Eugen Lungu, Vlad Zbârciog, Vasile Gârneţ), poezii de început, întâmplări şi aspecte vesele şi triste din copilărie şi adolescenţă…

 

        Coşmar

                    „Şi dacă mâîne limba mea dispare,

                       Atunci eu astăzi gata sunt să mor

                                                            R.Gamzatov

 

Mi se strecoară printre visuri

Un rege sărac şi hoinar

Ca un expatriat pe întinsuri

Departe de scumpul hotar.

 

Un rege-mi vorbeşte sau însăşi durerea

Îmi spune povestea sa toată,

Poveste ce-mi pare că-a fost într-o vreme

S-o citesc în volume de teatru.

 

Pe haina sfâşiată de vânturi

Stropii de ploaie – ploaie sau lacrimi?-

Trag brazde. Privirea lui înspăimântă,

Ba stinsă, ba aprinsă de patimi.

 

Când tace, plângând, aşteptând parcă,

Să se potolească în piept o durere,

Mă uit în ochii lui – două şoapte –

Încerc sprijin să-i fac din privirile mele.

 

Îmi pare un sfânt cu amurgul în gură,

Cuvântul lui arde, tăcerea-i te-ngheaţă…

„Eşti Lear? Nu greşesc?” – abia de se-ndură

Să mă privească în faţă.

 

Se gârboveşte bătrânul mai tare,

Nu mai are aspect regesc,

„O, zice cu vocea-i tânguitoare, –

De-aş fi ştiut că va fi să-ţi vorbesc!

 

Nu-s Lear, acela a fost mai ferice…

Am mii, milioane de fii şi nepoţi.

Pe Lear l-au trădat numai două fiice,

Eu, câţi copii am avut, m-au trădat toţi…

Nu-s Lear,  sunt graiul tău, calice!…”

(Poveste, 1980-1983, publicată în revista Orizontul, nr 12, 1987)

 

 

                                      Povestea melcului

 

– Melcul, uite cât de mare-i,

Dar căsuţa lui e mică.

Nu-l doare făptura oare,

Când se-adună cât o clipă?

– Of, puiule, ce să-ţi răspund,

Să mă crezi, să înţelegi?..

Melc e-acum, dar mai demult,

Au fost vremi când n-au fost melci…

 

Cumplită secetă dăduse peste lume,

Şi oamenii mureau şi se năşteau  fără de nume,

Nu aveau bieţii ce mânca,

Plecau de pe la vetre, muţi şi duri,

Pe drumuri, prin câmpie, prin păduri,

Nici cu speranţa de-a trăi, nici fără ea.

Aşa porni şi-un tânăr care

S-a ruşinat să pupe mâna mamei la plecare…

Ajunse că de foame nu putea vorbi,

Şi n-avea cine, nici cu ce, îl milui,

Dădu de o bojdeucă sărăcuţă,

Şi o bătrână-n ea, cu fusul

Lucra, sa-şi mai amăgească foamea.

Ca să nu uite însă numele de „pită”,

Aşa sărmană şi aşa pierită,

Ţinea o sfântă pâîne la icoane.

Când se ruga, că nu era păgână,

Bătrâna zicea „Doamne!” şi se uita la pâîne…

Şi vezi, băiatul, pe ascuns, luă cu sine

Această ultimă nădejde a bătrânei.

Ajuse pe furiş într-o pădure

Şi din furat luă şi el o gură,

Dar nu putu întreagă pâinea s-o mănânce:

Dădea să muşte şi-i venea a plânge,

Un tremurici mărunt îl scutura

Şi, tremurând mereu, se-ncovoia,

Spinarea-i căpătă peste mai multe zile

Configuraţia straniei cochilii,

Care, surie, mică, de minune

Mi-l ascundea pe fur de ochii lumii.

Te uită, chiar când trec pe-o frunza-n curmeziş,

Toţi melcii au în mers un tremurici,

Iar dacă simte-o oarecare-apropiere,

El se retrage-n casă cu durere.

Tu nu-l atinge, nu-i fă suferinţă,

A nu fi om destula-i pocăinţă.

(Poveste.Variantă, pulicată în 1990).

 

                      

                                Poveste cu lumină

 

Născutu-s-a Lumina din spuma unei mări,

În palma unei scoici, pe valuri de tăceri,

Credscut-a mândră stea peste ţărâne fine,

Cernându-se în ele, sălta din nou Lumină.

Cu-atâta strălucire mi se purta pe glie,

Că vru un Cineva să şi-o supună sie.

Se frânse-n două, draptă, subţire ca o rază,

Când o lovi un Spân, zbierând: „Îngenunchează!”

Şi Cineva fu îngrozit: nu-i o Lumină, -s două!

Şi nu dispar când ninge, şi nu dispar când plouă.

Şi Spânul spuse-atunce: ” Să le ardem!”.

Le puseră pe rug pe amândouă, albe.

Când le cuprinse limba cea vitregă de foc,

Cel Spân şi Cineva-şi urară Hai, noroc!

Şi arse pân-la creştet: şi o Lumină, si-alta,

Un scrum, purtat de vânturi, se aşternu pe vatră.

Din brazda-mbogăţită cu scrumul de Lumini

Lumină şi mai albă, mai dreaptă răsări.

Crescu Lumină multă, spre-a lumina crescu,

De hâzi a fi urâtă, a arde şi-a fi scrum,

Purtat de alte vânturi, pe-aceeaşi brazdă, şi

A încolţi, a creşte şi iarăşi a muri,

Şi-a dăinui tot astfel, cât vânturi vor mai ţine,

Precum speranţa noastră la Adevăr şi Bine.

(Variantă. Publicată şi în culegerea Dintre sute de catarge, 1990)

N.B. Astea sunt câteva dintre primele mele încercări de a face poezie, sunt bucăţi care ar putea avea şi efect pedagogic – dacă îi spui copilului să se facă îmediat cuminte, că de nu, o să mă apuc serios de pasiunea mea din adolescenţă: poveştile versificate. Ar trebui să funcţioneze…🙂

 

Actualizat la: 24.05.2009

Stanțe (din primele Caiete de Poezie)

Sprijiniți de glia aspră, mângâiați de blândul vânt,

Suntem micii hoți de codru și stăpâni peste Pământ.

Luna ne surâde rece și străin, dar tot la ea

Aspirăm, în vis, în versuri, când ne pare lumea rea.

Astrul nopții de departe la lumina albă asfinte,

Dar nu dragostea de frate, de fecior sau de părinte.

Tot așa ne luminează, spre a sufletului văz,

Tot ce-i demn de onorare și alcătuiește-un crez.

 

Sonet (După A.de Musset)

Trecut-au anii, apuse: voinicie,

prieteni, tinerețe, voioșie…

Pierdut-am tot, până și-acea

credință aprinsă în chemarea mea.

 

Am cunoscut și Adevărul.

Mă bucurai, zicându-mi ”Iată un amic!”

Însă amar, nu dulce, avea să fie mărul,

când l-am gustat, când l-am simțit.

 

Și totși, Eternul în Adevăr rezidă.

Săraci sunt cei care profită

de pribegia Lui. Mă va-ntreba

odată Dumnezeu, și eu am să-i răspund:

”O avere am, si sunt convins profund:

E faptul, simplu, de a fi plâns cândva!”

(Variantă. 1978-79)

Zmeul

Sus în nouri iată un zmeu.

Alb e zmeul, ca de lapte.

Hai cu mine, îi zic eu.

 Te servesc cu prune coapte!

Nu vrea prune mândrul zmeu,

Mă privește cu-ngâmfare.

Lasă că mai cresc și eu

Și-am să zbor, ca el, spre Soare!

(Variantă. 1986-87)

* * *

Și așa sfârși povestea,

Cu mireasă și cu zestre.

Pentru dulce trai, o viață,

O horă mai săltătreață.

* * *

O să zic o urătură,

Codrului cu brumă-n gură,

Tufelor de porumbrică,

Presărate cu mărgele,

Parcă-i dorul meu în ele,

Așezate-n vârf cu frică:

Parcă cineva a plâns

Peste crengile subțiri

Și din ochi i s-au prelins

Înnorate, reci luciri.

Poate spre a nu te uita,

Peste veștedele haine

Ale acestei bune toamne

A căzut tristețea ta…

(Variantă. 1978)

* * *

 Ardem, lumânări, și luminăm.

Dreaptă e lumina ce-o lăsăm?

Și ea, dragostea, arde și se stinge,

Și cenușa-i albă, și nu stă, ci ninge!   

* * *

Ai revenit, cuvânt rătăcitor!

Cărei puteri, Mărie, te supui?

La care zei sau căror sfinți te-nchini

Și cum reziști la Rău, când umbli prin străini?

 

O seară spălăcită, o curte cenușie,

Și pare că nimic nu e pentru a scrie:

Peisajul e uzat, e răsobișnuit!

La care semn, cuvinte, ai binerevenit?

(Variantă. 1978-79)

19 Răspunsuri to “Poveşti copilăreşti (debut)”

  1. Vaduva Laurentiu Martie 23, 2009 la 2:02 am #

    Poezii-povesti frumoase, poezii de inalta simtire, poezii de suflet frumos (scrise), cu suflet (frumos ) scrise, pentru suflet (o Doamne ar fi ideal sa fie si sufletul receptor frumos… daca nu, poate va deveni , citindu-le) scrise, povesti (a melcului ) care ne umplu de nostalgie, (pe mine si de tristete) si chiar, pentru cine are copii si poate sa le redea acestora un fir epic, povesti de… adormit copiii… Si, citindu-le, cred ca mai avem nevoie de suflet, de hrana pentru el, de copii, acestia, de povesti pentru adormirea lor de catre parintii-cititori ai poetei-copil, care se ocupa de tratamentul, printre altele, al insomniilor la copii, s.a.m.d. Sper doar ca poeta-copil sa nu fi ajuns ea insasi un adult insomniac… Oare cu ce-mi pot trata propriile-mi insomnii gandesc eu (si poate si… frumoasa autoare ) ? Ohhh, e simplu-nu trebuie decat sa citim poeziile (in fond aproape toti, nu suntem decat copii lui Dumnezeu) si… ne vom trezi…copii.

  2. argribincea Martie 23, 2009 la 11:27 am #

    Exact asta a ajuns… Dar! cu atât mai inofensivă mi se pare nota de „poezie adormitoare” pe care aţi pus-o „operei” mele „de debut” (care, trebuie remarcat, v-a ţinut, totuşi treaz mult după miezul nopţii)…🙂

  3. Sunday-Rose Martie 25, 2009 la 11:32 am #

    Cutremuratoare poveste a melcului, o poveste adevarata si actuala, o poveste pentru meditatie si rascoliri de suflet.
    „Au fost vremuri cand n-au fost melci…”, unde sunt acele vremuri, unde sa-u pierdut si cand au fost, sau poate nici n-au plecat??? Oare batem pasul pe loc???Vreau sa fac o paralela cu vremurile noastre-cumplita saricie s-a abutut peste noi, si pleaca oamenii de pe la vetre, caci n-au ce manca, si sunt muti si duri poate chiar mai duri decat au fost…cu toata mobilitatea care o avem la moment ei pleaca prin paduri, prin campii/asa cum o faceau odata/ fara acte de identitate sau false fiind „nici cu speranta de-a trai, nici fara ea”, in cele mai multe cazuri fara a pupa mana mamei si fara a primi binecucantarea ei…Se duc in lumea mare pentru a castiga sau a fura bucata de piine, nu prea conteaza pentru unii, si daca eroul versurilor de mai sus s-a transformat in melc de rusine atunci nu cred ca putem afirma acelas lucru despre eroii zilelor noastre, nu mai stiu daca ii mustra constiinta pentru ca o fac constient.Totusi este trist pe lume.

    • Argentina Gribincea Martie 25, 2009 la 12:33 pm #

      Povestea realităţii mereu a fost mai tare decât toate poveştile închipuite… Viaţa bate filmul, se zice. Poate că tristeţea lumii, remarcată de atâtea ori de diverşi „povestitori”, este motivul pentru care mai avem nevoie de poveşti/poezie… Chiar şi atunci când nu mai suntem copii. Sau e şi mai dramatic, pentru că, atunci când nu mai suntem copii, am murit demult…:)

      Mulţumesc, Sunday-Rose.

  4. Sunday-Rose Martie 25, 2009 la 2:12 pm #

    Intr-adevar realitatea vietii e dura deaceea si o transformam in poveste pentru a ne invata, pentru a ne imblanzi… prin transformarea tanarului in melc este „reabilitarea” tuturor celor care au „gresit”, celor care au fost si sunt nevoiti sa apuce drumurile pribegiei si noi, cei care am ramas fideli unor idealuri si nu am idrazni sa furam piinea altcuiva,trebuie sa manifestam toleranta si chiar un pic de duiosie fata de asecti fii „rataciti” ai neamului. Te-a reusit, draga Argentina, sa o faci bine in poezia ta si sa stii ca avem nevoie de povesti/poezii pentru a trezi copilul din noi.

    • Argentina Gribincea Martie 25, 2009 la 2:57 pm #

      Am stat un pic pe gânduri, draga Sunday-Rose: să las laudele la adresa mea aşa, la vederea tuturor, sau să le păstrez doar pentru mine şi, cu scuzele de rigoare, să-ţi moderez mesajul…🙂 Pentru că încă n-am terminat articolul despre ce se admite şi ce nu – în calitate de comentariu – pe acest Blog, e dificil să fac pe moderatoarea, atâta timp cât, în fond, discuţiile mă vizează, direct sau indirect…

      Pentru că ştiu cât de dureros e să-ţi vezi comentariul „trunchiat” şi pentru că simt sinceritatea comentariilor tale, nu am îndrăznit să intervin. Mă bucur pentru orice replică la oricare dintre textele mele – şi asta mi se pare firesc… Trebuie să recunosc însă că primesc mai greu complimentele decât criticile.🙂

      O să mai revin deseară, ca să continuăm sau, dacă îmi permiţi, o să-ţi scriu pe mail (dar tot deseară, pentru că acum trebuie să ies).

      P.S. Da, şi nu ştiu dacă azi aş mai putea scrie poveşti, aşa ca atunci.., când totul părea simplu şi frumos, aproape ca în poveşti. Nu ştiu dacă n-am devenit mai puţin tolerantă cu timpul… În acest sens, sa ştii că vorbim aici despre un autor care nu (prea) mai există… Nici nu ştiu câtă copilărie mi-a mai rămas… Uite că, probabil fără să vrei, m-ai pus pe ganduri, Sunday-Rose!..

  5. Sunday-Rose Martie 25, 2009 la 5:33 pm #

    Chiar m-a impresionat mult povestea melcului, nu ti-am facut complimente, am spus-o din suflet. Stiu ca e mai bine sa primesti criticile, caci ele te fac se te slefuiesti, sa meditezi la cele scrise, sa discuti, sa progresezi…Voi fi mai critica cu alte articole, daca bineinteles gasesc motivul. Dar in privinta copilariei chiar ar trebui sa te gandesti, dealtfel mori, ai spus-o chiar tu singura. Astept cu placere orice replica/comentariu.

    • Argentina Gribincea Martie 25, 2009 la 10:15 pm #

      Mulţumesc, Sunday-Rose. După cum îţi spuneam, nu mă îndoiesc de sinceritatea ta, mai ales că mi se pare un lucru extraordinar de complicat să găseşti cuvinte frumoase, atunci când nu le simţi. În privinţa complimentelor (insist asupra temenului, pentru că eu nu văd nimic rău în acest mod de a crea o atmosferă prietenoasă într-un forum de discuţii, de exemplu – lăsând însă loc pentru divergenţe de tot felul, dezbateri argumentate, dar civilizate) – nu îmi fac iluzii, deci, în privinţa complimentelor: de regulă, doar 10% din toate laudele care se aduc unei persoane se datorează celui care le primeşte. Restul – este meritul persoanei care are capacitatea de a observa/vedea frumuseţea şi a-şi exprima opinia/sentimentele/senzaţiile… Cel mai uşor lucru este să păstrezi o părere pentru tine – asta nu implică responsabilităţi şi riscuri. Admir oamenii care îndrăznesc să se exprime în public.

      În ce priveşte rolul meu de moderatoare a comentariilor de pe propriul blog, problema rămâne în picoare, încă nu m-am decis care e soluţia optimă (pentru a împăca şi dorinţa mea de amenţine discuţiile în acele limite (oarecum, restrictive), care să permită şi accesul copiilor/adolescenţilor pe blog, eventual – ca un exemplu, zic -, dar şi libertatea comentatorilor de a se manifesta/exprima… Ideal ar fi să las comentariile libere, dar… recunosc, deocamdată nu ştiu cum voi proceda…

  6. Sunday-Rose Martie 26, 2009 la 1:37 pm #

    Sunt de acord cu dezbaterile si divirgentele intr-un mod civilizat, nu folosesc cuvinte licentioase nici cu prietenii si apropiatii si nici pe forum, dar faptul de „cenzura” a comentariilor nu-l prea inteleg. Atunci la ce bun mai comentam daca comentariile noastre ar fi „trunchiate” (evident cu exceptia limbajului licentios)? Incercarea de a modera sau modela comentariile pare a fi o lectie scolara (una dintre cele sovietice, caci am facut scoala sovietica ca si tine) unde invatatoarea ne invata ce e bine si ce e rau, (cu toate ca nu vad nimic negativ in asta, e bine cand cineva ne indrumeaza), ne cere ca facem ceva concret si sa nu cumva sa depasim limita, adica sa facem ceva fara „voie”. Cand vorbesc de limita nu am in vedere ceva la infinit ori haotic, vorbesc de o limita flexibili si nu rigida, si apoi invatatoarea poate si intelegea aceste lucruri dar nu putea face multe schimbari pentru ca trebuia sa se conduca de un curriculum impus „de sus”. Apoi nu-mi pare ca am facut exces de laude sau complimente, respect limita pe cat e posibil si ceea ce scriu simt, dealtfel la ce bun as scrie, m-as limita doar la „frunzarirea” blogului sau as trece la alt site de pe acelasi monitor.

    • Argentina Gribincea Martie 26, 2009 la 1:56 pm #

      Era vorba de un caz mai special, Sunday-Rose. O serie de strofe, originale şi interesante, de fapt, dar care nu sunt recomandabile pentru lectura unor adolescenţi, de exemplu. Or, blogul meu este destinat audieţei generale, fără restricţii. Nu că n-aş fi conştientă că adolescenţii sunt uneori mai bine informaţi despre anumite lucruri, decât noi, cei mai în vârstă (vorba aia: „Dragi părinţi, discutaţi cu copiii voştri adolescenţi despre dragoste, aţi putea afla multe lucruri noi şi interesante!”), dar eu sunt responsabilă pentru tot ce apare pe blogul meu – pentru că am posibilitatea de a cenzura – ei, aici e… dificultatea. N-aş vrea să discut toate detaliile aici, pentru că… nu cred că e cazul. Un anume gen de comentarii nu pot fi acceptate, din cauză că informaţia care există deja pe Blog atrage, prin natura ei, şi adolescenţi.

      Cât priveşte celălalt aspect – „frica” mea de „laude” -, o să revin ceva mai târziu… Tu nu ai făcut nimic rău, Sunday-Rose. Problema e a mea.🙂

      • Argentina Gribincea Martie 26, 2009 la 2:15 pm #

        P.S. Dar… sunt conştientă că, odată ce exită o cât de mică cenzură, mai ales în condiţiile în care autorul textelor are şi funcţia de moderator, dispare acel farmec al comunicării libere. Mă întreb, încercând să mă pun în pielea unui cititor de blog, ce rost mai are să comentezi pe marginea unui articol, dacă ştii că poţi fi moderat sau chiar blocat?.. Să te autocenzurezi. Înţeleg şi asta – că e o soluţie şi asta, dar… între care limite? De aia am zis că trebuie să existe nişte reguli clare în această priviţă (un fel de cod regulamentar – unul care să-mi impună şi mie nişte restricţii, nu doar celor care îmi comentează articolele)… După cum vezi, e, totuşi, delicată situaţia. O sa mai revenim şi la acest aspect. Aş vrea să mai discut şi cu colegii mei care au bloguri de ceva mai mult timp…

        • Argentina Gribincea Martie 26, 2009 la 2:55 pm #

          P.P.S. Sunday-Rose, zici că ai făcut şcoala sovietică. Bănuiam eu că eşti de pe la Chişinău, mai ales după ce ai făcut referire la Cămăşile lu Grigore Vieru.🙂 Ne cunoaştem, poate? Şi cum ai dat de acest blog?

          Nu ştiu dacă adresa pe care ai indicat-o este valabilă şi nici n-am înţeles foarte bine dacă pot să-ţi scriu pe mail… Poţi să-mi scrii şi tu, in private (dacă menţionezi că mesajul nu e pentru a fi publicat, nu-l voi publica). În altă ordine de idei, adresa mea trebuie să apară pe undeva pe site – nu ştiu de ce nu poate fi găsită: arggribincea@gmail.com

  7. Sunday-Rose Martie 26, 2009 la 4:19 pm #

    Da sunt din Chisinau insa nu ne conoastem personal.

  8. seillfoc Martie 28, 2012 la 1:56 pm #

    Thanks for sharing your thoughts. I truly appreciate your
    efforts and I will be waiting for your next
    write ups thanks once again.

  9. Morton Henrichsen Februarie 19, 2013 la 3:15 pm #

    I just want to say I’m beginner to blogging and site-building and honestly loved you’re web-site. More than likely I’m want to bookmark your site . You surely have terrific stories. With thanks for sharing your website page.

  10. ideal Aprilie 2, 2013 la 12:01 pm #

    Hey very cool website!! I’m happy to search out so many helpful info right here within the put up, we need work out more strategies in this regard, thank you for sharing. . . . . .

  11. Florentina Iulie 25, 2013 la 8:44 am #

    Fantastic items from you, man. I’ve take note your stuff previous to and you’re simply too wonderful.
    I actually like what you have acquired here, certainly like what you are saying and the way in which you say
    it. You’re making it entertaining and you still care for to keep it smart. I can’t wait to read far more from you.
    This is actually a tremendous site.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Peste mări ți țări, în împărăția minunată a copilăriei… « GriArg - Ianuarie 4, 2013

    […] Poveşti copilăreşti (debut) […]

  2. Peste mări și țări, în împărăția minunată a copilăriei… « GriArg - Ianuarie 4, 2013

    […] Poveşti copilăreşti (debut) […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

vanilla

lovely damned teenage years

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Robson Cezar

"My work exists as an expression of "dar um jeitihno" - the Brazilian notion of "finding a way". For me, art is a means of survival."

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

J.J. Anderson's Blog

Thoughts from the author of Trailer Park Juggernauts

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Trubadur prin Avalon

Mi-aș dori ca într-o zi sufletele noastre să se privească de atât de aproape încât atunci când vom clipi să le atingem cu genele.

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 19-year-old wallflower

CritDicks.com

A precariously critical, humorous take on life’s interactions with food and drink!

Descopera misterele naturii

Discover the mysteries of nature

Tassles Of Intertwined Emotions

Poetry, Quotes & Random Thoughts

dan moldovan

blog de poze

find the details

Interiors news and finishing touches for homes

Blog de multe parale

„Nu voi fi un om obişnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar.” Peter O Toole

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Imperfect Beauty

"Do what you like and like what you do ! Imperfection is a part of beauty !" - Rocsee

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Caci mor traind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

Andrei Botnari. Photography and travel blog

Capitalism pe pâine

Fondator si director: Mihai Giurgea

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Folclor muzical românesc

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta!” - Anton Pann

%d blogeri au apreciat asta: