Arhiva | sub semnul ipocriziei RSS feed for this section

Unde dragoste nu e…

29 ian.

Un articol semnat de un foarte bun publicist,  pe pagina unei prestigoase instituții media (numele și titlurile nu-și au rostul aici, pentru că aș vrea să pun accentul doar pe un anume tip de speculații, extrem de răspândite zilele astea în mass-media prutonistreană – am ales, la întâmplare, un citat dintr-o serie de citate asemănătoare, și m-am oprit la el, pentru că e cel mai laconic și e scris într-o română exemplară. Alte citate, ale altor autori, suferă de logoree și/sau de agramatism),  zice așa: „Cred că liberalii, acum, au o serioasă temă de meditație. Ei au de ales: să-și păstreze aceeași postură intransigentă dar lipsită de eficiență, sau să intre în joc și prin participarea lor la guvernare să fortifice caracterul proeuropean și proromânesc al noii puteri. Pentru început, Partidul Liberal are șansa să contracareze unele scheme toxice și să voteze guvernul Leancă, spulberând pretenția unora că fără comuniști nu se poate. Ba se poate fără comuniști, dacă îți dorești cu adevărat binele țării și nu umbli cu subterfugii pentru a îngheța reformarea justiției, și dacă nu urmărești în subsidiar o agendă moldovenistă!”

Nu pot decât să-l felicit pe autor, cultivator al unui optimism debordant: după ce explică, în termeni finuți, contorsionismul politic al PD și PLDM, autorul vede – în toată harababura stârnită de ele cu ocazia negocierilor pentru formarea majorității parlamentare, în stânga și-n dreapta -„caracter proeuropean și proromânesc”! Unul care trebuie doar puțin „fortificat”! Nu tu furturi, nu tu aeroporturi, nu tu BEMuri, nu tu declarații antieuropene și sfidarea recomandărilor făcute de oficialii europeni în cadrul atât de așteptatei „discuții de la aeroport”, ci „caracter proeuropean și proromânesc”. Și, din contră, cel pe care autorul îl suspectează de intenția de a îngheța reforma justiției este chiar cel care cere garanții de la eventualii parteneri de coaliție că promisa reformă se va înfăptui! Și singurul partid care a inclus în programul său electoral ideea aderării la NATO, un partid care are susținerea colegilor de la Bruxelles și de la București devine, ca prin minune, suspect de… moldovenism (moldovenismul fiind o teorie stalinistă, este, în mod clar opusul integrării europene)! Deci, PL-ul, care își asumă fără vreo reticență identitatea românească și integrarea europeană, este „moldovenist”, iar Lupu, autorul celebrei „răzgândeli” despre „limba științifică” și cel care anunță că cererea de aderare nu mai e de actualitate, Diacov, ideologul „moldovenismului” de tip agrarian și promotorul politicilor românofobe, care au cauzat  românilor basarabeni destule necazuri în ultimii douăzeci de ani, Chiril Lucinschi, cel care declara, în campania electorală din 2009, că nu se va simți niciodată român, ci doar moldovean,  sunt purtătorii „caracterului proeuropean și proromânesc”! Asta da magie prin cuvânt, trucuri jurnalistice și demagogie iscusită! Nu e de mirare că se fură democrația ca în codru, cu astfel de „câini de pază”!

Cel mai dureros e că vorba despre un jurnalist pe care l-am admirat pentru articolele scrise în perioada regimului Voronin. Acum, brisc, autorul se face a uita de 7 aprilie, de fuga lui Papuc, de refuzul celor din PD și PLDM de a susține inițiativele PL privind reformele, denumirea limbii oficiale, decizii precum aceea de a nu participa la manifestațiile rușinoase de la Moscova – ca să dau doar câteva exemple. Autorul se face a nu ști că recomandările oficialilor europeni de a se forma o coaliție cu PL se întemeiază exact pe ceea ce, aici, la Chișinău, i se reproșează: exigența și intransigența. Uită să sublinieze că PD și PLDM sunt partidele care, odată ajunse în fruntea bucatelor, preferă să întoarcă spatele Europei, României și electoratului, intrând, aproape necondiționat, pe mâna PCRM. Un PCRM la fel de cinic, de altfel, care abia așteaptă să se alieze cu aripile „moldovenist-primitve” (sau „moldo-stataliste”) ale PD și PLDM și cu PSRM, preluând astfel întreaga putere în Parlament (sau poate că autorul nici nu ia în calcul acest scenariu, dar asta nu înseamnă că acesta nu este posibil). În orice caz, nu faci niciun bine fragilei democrații din Republica Moldova, dacă favorizezi ipocrizia partidelor proestice, acordându-le circumstanțe atenunate, și descurajând unicul partid care își asumă un mesaj proeuropean consistent. Parafrazând, „unde dragoste nu e, de echidistanță nici vorbă”.

P.S. Când citești astfel de articole, te întrebi: oamenii se pot schimba atât de mult în doar câțiva ani,  sau, pur și simplu, există circumstanțe în care se devoalează aspecte latente, nevăzute, ale naturii umane?

Ce-a fost?

26 ian.

Miting uriaş Pro Europa la ChişinăuMai mulți cetățeni, revoltați de trădarea, de către două dintre paridele din fosta alianță de guvernare (AIE), a obiectivului european, care a fost chintesența programelor lor electorale, au anunțat, pe Facebook, despre nevoia unui protest. Lumea s-a organizat în scurt timp, a obținut autorizație pentru desfășurarea acțiunii și a protestat. Și totuși, ce a fost, mai exact? Alarmați, de parcă protestul ar fi o crimă, diverși „agitatori de serviciu” au sărit în ajutorul comuniștilor noștri, speriind lumea ba că mitingul e dirijat de la Moscova (prin diverși interpuși ai Kremlinului), ba că se pregătesc diversiuni și un nou 7 aprilie, ba alte istorii, menite să-i pună pe organizatori în situația de a se îndreptăți, deși nu comiseseră nicio infracțiune! Și, ca o confirmare, Usatîi, cel care a fost lăsat/ajutat să fugă, deși ar fi trebuit arestat, „nenorocire” ce i s-a întâmplat și lui Papuc, fostul ministru de interne,  condamnat la patru ani de închisoare în dosarul 7 aprilie,  a anunțat, de la Moscova, că vine și el să „protesteze”. De ce ar fi vrut să protesteze Usatîi, nu e clar. Poate este revoltat că a fost lăsat să plece, cu toate că autoritățile au susținut ar avea legătură cu gruparea teroristă ANTIFA? Asta da motiv de supărare!

Ciudat, nu-i așa? Omul lasă baltă afacerile care i-au adus averi (averi care te cam pun pe gânduri, ce-i drept, pentru că un cetățean cinstit nu le adună așa, peste noapte) și vine la Chișinău, sperând ca într-o jumătate de an nu doar să se afirme în mediul politic de la noi, ci să și ajungă parlamentar. Ce poate fi mai frumos decât să fii ales în legislativul unei țări de care te leagă „amintiri din tinerețe”? Omul merge cu lăutari prin orășelele noastre, dornice de petreceri, și, ca prin minune, sondajele explodează, arătând că ar fi mari șanse ca „visul moldovenesc” al „tânărului om de afaceri” să se împlinească. Se creează impresia că cetățenii moldoveni n-au mai auzit o cântare, de când mama i-o făcut! Aici întervine guvernul, care descoperă că tovarășii săi politici fac stocuri de arme și planifică un „maidan moldovenesc”.  Tovarășii sunt arestați (apropo, ce se mai aude despre cazul lor?), iar șeful și omul lor de încredere… nu. Dimpotrivă, este ajutat să se întoarcă, pe ascuns și de urgență, în Rusia, iar alegerile se desfășoară fără un candidat, care fusese deja inclus în  buletinele de vot. Sigur, alegerile arată că „fugarul candidat” ar fi acumulat o groază de voturi, dacă ar fi rămas la fața locului, iar beneficiarul uluit de fericire al faptului că acesta a șters-o se pomenește un concurent cu un mesaj politic asemănător, care nu avea cine știe ce șanse, cu toate că a tot bătut drumul  până la Putler și înapoi, pe toată perioada campaniei electorale, și a făcut cheltuieli impresionante. Dovadă că electoratul antisistem din Republica Moldova votează cu urechea muzicală. Până aici, e „binișor”, deci. Problema e că prea e totul pe placul noii coaliții de la Chișinău: când vine vorba să protestăm contra ei, hop! sare fugarul de Usatîi cu promisiunea de a ne acorda ajutor (și, de când cu războiul Rusiei contra Ucrainei, s-a cam denaturat sensul termenului de „ajutor”, acesta căpătând valențe peiorative). Și nu poți, domnule, să faci un pas, fără ca fugarul de la înschisoare să nu reacționeze, de acolo, din raiul său putlerist, obstrucționând, de la distanță, dreptul la libera exprimare în Republica Moldova. Curat murdar: un fel de opritor intangibil în calea integrării noastre în UE!

Și, cu toate aceste potlogării ale diversioniștilor monstruoasei coaliții, mitingul s-a desfășurat fără incidente. N-au fost mii de persoane, așa cum se anunțaseră (deh, lumea e fricoasă și comodă, mai ales într-o duminică ploioasă de iarnă), dar câteva sute tot au fost. Și s-a scandat împotriva deturnării cursului proeuropean, fie că s-a scandat „Jos comuniștii!”, fie că „Jos Lupu!” sau „Unire!” – toate aceste lozinci susțin direcția geopolitică spre Vest, condamnând ipocrizia liderilor PD și PLDM. S-a scandat așa, deși se anunțaseră „oaspeți nepoftiți”, după cum ziceam. Oricum, e limpede că și electoratul de stânga este dezamăgit de „trădare”, considerând, probabil, că PCRM ar trebui să stea în opoziție și să aștepte ca Putin să invadeze Republica Moldova, dar nu, n-a fost niciun steag cu stele roșii. Doar tricolorul și lozinci proeuropene.

Dezamăgiți ar putea fi mai mulți. Poate chiar cei care au umplut rețelele de socializare cu amenințări și scenarii apocaliptice. Una e bine: organizatorii și participanții, toți cei care au avut curajul să iasă  în stradă au mai șters puțin din pata rușinoasă de pe imaginea Republicii Moldova, care, deși pretinde că ar fi o „țară europeană” și a tot fost lăudată pentru „povestea de succes”, nu știu cum face, că  se tot împiedică în drumul său spre Europa.

Și totuși,  s-a reconfrimat un adevăr amar: nemulțumiți avem mulți, dar puțini sunt cei aleși să lumineze întunericul în care ne zbatem de la 1812 încoace.

P.S. Iată cum a văzut acest miting un jurnalist ceva mai sceptic, cel care a comentat despre caracterul contradictoriu al lozincilor de la miting. Poate unii consideră că, la un miting, părerile, gesturile, sloganurile etc. trebuie să fie orchestrate, ca pe timpuri, și dictate de sus, ca la mitingurile proeuropene, organizate, cu cheltuieli uriașe, de chiar liderii partidelor din actuala alianță (pe care au numit-o, paradoxal, Alianța Moldovei Europene!), care azi declară că Republica Moldova nu va mai depune cerere de aderare la UE, pe motiv că oricum cererea îi va fi respinsă? (A se vedea, în acest context, declarația lui Marian Lupu). Faptul că la miting au venit mai mulți nemulțumiți demonstrează un lucru evident, care se observă și cu ochiul neînarmat: AME pornește la guvernare cu un deficit considerabil de încredere. Și, din păcate, acest deficit nu are cum să dispară, ci, din contră, va deveni o problemă, la un moment dat, le va juca festa actualilor „șmecheri victorioși”. Când? S-ar putea să se întâmple, după regula ghinionului, taman atunci când le va fi lumea mai dragă. Or, dacă le e dragă, ar trebui să abandoneze infantilismul de tip agrarian, cu sloganul,  care i-a consacrat, despre vițelul blând, care suge de la două vaci.

* * *
În imagine: miting pro Europa, organizat de partidele din AIE

Sursa imaginii: Jurnalul.ro (via Unimedia.md)

 

 

 

Cu dor de noi: „Noi îl vrem pe Cuza Domn!”

26 ian.

hora (2)Un prieten care a dansat Hora Unirii cu înalți demnitari români, de la Iași, București, Chișinău (de la Chișinău fiind prezenți, bineînețels, reprezentanți ai PL) și, cu români (inclusiv moldoveni, de pe ambele maluri de Prut) din toată Țara, mi-a povestit cât de frumos a fost acest 24 ianuarie acolo, la Iași,  unde mi-a fost și mie inima – tristă. Cu o zi înainte, la Chișinău, cele două partide ceva mai răsărite din fosta alianță proeuropeană și-au rezolvat nevoile urgente pe seama alegătorilor creduli. Cetățeni care le-au dat votul, cu speranța că aleșii lor au intenția sinceră de a continua reformele și a realiza mult-promisa și mult-elogiata în campanii electorale integrare europeană.  Ca să fie și mai dureros pentru votantul amețit de-a binelea, „ciobenii” politicii moldovenești au încercat să dea vina pe al treilea partid al alianței, PL – mizând, desigur, pe ideea care zace de mult timp în mințile adormite ale unor politicieni care nu s-au coborât de douăzeci de ani din fotoliile de parlamentari (de parcă ar fi prins acolo rădăcini): „moldoveanul îi prost ca noaptea”, poate fi manipualt și șmecherit de oricine are un pic de școală făcută la fostul KGB! Nu exclud că unii dintre votanții acestor partide ar putea fi atât de naivi, încât chiar să nu observe cât de lacom tindeau liderii acestor două partide către o alianță cu o fracțiune sau alta a fostului megapartid comunist, actualmente spart în surcele roșioare și împrăștiat prin toate colțurile scenei politice moldovenești. Nu știu care stare a acestui partid e mai periculoasă: cea aglomerată sau asta, răsfirată și pleoștită peste tot. Știu însă bine că situația nu are cum să devină roz peste noapte. Lucrurile se vor limpezi, căci asta e viața: cu ulciorul nu mergi de multe ori la apă -, dar până la limpezire, vom avea de suportat crize valutare, economice, sociale, despre cele politice nici nu mai zic, toate fiind legate între ele – și toate astea, din cauza lipsei de consecvență, lipsei de caracter, prostiei și nestăpânitei atracții către Kremlin a celor mai influenți dintre politicienii de la Chișinău. Un lucru e bun: apele s-au separat, iar alegătorii au văzut, în sfârșit, ce mincinoși ordinari se ascund și ce harbuz mare și rotund a crescut  în spatele bannerelor care le promiteau reforme, o Moldovă fără comuniști, o Moldovă fără sărăcie (vorba vine, iată o glumă amară, auzită zilele astea: „Acum că „Moldova fără sărăcie” s-a rezolvat, a venit vremea să se rezolve și „Moldova fără comuniști!””).

* * *
Prietenul meu, abia revenit de la Iași, mi-a trimis un cântec, pe care el l-a auzit întâia oară, iar eu mi l-am amintit, pentru că l-am tot ascultat, de zeci de ori, cu inima strânsă, când, studentă fiind, împreună cu ai mei colegi de la filologie, „prindeam” printre bruiaje Cenaclul Flacăra.  E un cântec de dor de noi, cei care am fost și cei care mai suntem. De noi, cei care vom fi, în ciuda agresivității cu care mediocritatea și lașitatea încearcă să-și lărgească bârlogul rău mirositor, strivind tot ce-i mai frumos în juru-i.  Un cântec pe care prietenul meu (nefiind român!) l-a îndrăgit, simțindu-l așa cum mulți moldoveni (deci, români, de fapt) din Parlament nu-l vor simți niciodată.

* * *
Un cântec vechi georgian spune cam așa: „să cântăm, să ne audă dușmanii și să se întristeze, văzând că mai avem poftă să cântăm!” Georgienii, poporul care știe aproape la fel de bine ca noi, românii, cum e să ființezi într-o baladă. Tristă.

* * *

 

* * *
Articol publicat și pe portalul Știri Locale

AIE-PL=BMD=PDAM

22 ian.

Fără îndoială, situațiile de criză sunt foarte incomode pentru societate, perturbative pentru economie, neplăcute, în general, dar extrem de utile pentru analiza politică, radiografierea construcției factorului politic și, mai ales, pentru elaborarea de noi formule sau actualizarea formulelor de comunicare între elementele acestei construcții.

Recenta criză politică a AIE (care nu e ceva nou, să fim sinceri: fiind continuarea crizelor din anii precedenți, trebuia și putea fi anticipată și chiar prevenită!) nu face excepție: este pe atât de neplăcută, pe cât de utilă. Ne-am obișnuit atât de mult să apreciem cu superficialitate discursul politic autohton, în ciuda faptului că prezintă prea puține semne de normalitate, încât nici nu mai cerem prea multă claritate de la aleșii noștri. Suntem fericiți când ne divulgă, la nervi, câteva inițiale sau când le scapă vreo aluzie. Pe de o parte, există o rațiune pentru acest comportament al negociatorilor, dat fiind că stăm într-o zonă în care puțină discreție nu strică, zonă de „conflict înghețat”, și trecem printr-o perioadă de exacerbare a conflictelor din aceeași serie. Pe de alta, nu e normal să acceptăm orice decizie a aleșilor noștri, numai pentru că, vezi bine, le-am acordat toată încrederea, în urma unei campanii electorale „cu năbădăi”. O modalitate de a le controla pornirile de animale politice, astfel încât să nu se automutileze, cel puțin, mi se pare necesară.

Actuala criză, aparent generată de discuția în jurul problemei depolitizării justiției, a devoalat intențiile principalilor lideri de pe arena politică de la noi, făcându-i să se exprime mai puțin protocolar. Așa, auzind mai multe declarații ale liderilor PD (Dumitru Diacov și Marian Lupu) referitoare la ideea unui procuror din spațiul UE pentru Republica Moldova, nu poți să nu le compari cu celebrele „teze” ale agrarienilor, de pe timpuri (fostul PDAM), privind „Moldova pentru moldoveni” sau pericolul românesc, sau alte declarații la fel de primitive și de xenofobe ale foștilor nomenklaturiști sovietici, aciuați acum prin diverse partide.

Jocul, e adevărat, ceva mai nuanțat al PLDM trădează doar dorința de a participa la actul de guvernare, mai puțin grija pentru corectitudinea acestuia. Felul în care ideea aderării la NATO este respinsă de ambele partide, zise proeuropene, dezvăluie adevăruri triste, intuite de multă lume și până acum. Una dintre concluziile care se impun, analizând declarațiile liderilor cu pondere în procesul de luare a deciziilor din cele două partide, vizează vocația politică a PD, care nu se deosebește prea mult de PLDM și care este nu doar de stânga, așa cum și-ar dori liderii partidului să se creadă, nu e social-democrația, ci  comunismul oligarhic (de fapt, comunismul esențial, clasic, pentru că un alt tip de comunism nici nu există în natură), iar libidoul lui geopolitic este unul estic (de preferat, satisfăcut pe bani vestici, occidentali). După declarațiile de ultimă oră, balansând între xenofobia de tip sovietic și discursul patriotard moldovenist, nu mai văd diferențe fundamentale între aceste două partide și PCRM sau alte derivate ale acestuia (precum PSDM, bunăoară) sau formațiunile anterioare, din care acesta se revendică ideologic. Autorii proiectului „Lucinschi” (cei care au „sugerat” chemarea lui Lucinschi la Chișinău) știu mai bine acest lucru, pentru că tot ei sunt autorii campaniilor de linșaj mediatic aplicat „intrușilor” în sistemul de „privilegiați”, foști nomenklaturiști sovietici. Așadar, esența motivației politice, la noi, nu trebuie căutată în gradul de onestitate sau în atașamentul pentru valorile europene ale unora sau altora, ci în interese personale sau de „gașcă” (mai ales financiare).

Hârtia de turnesol, cheia pentru dezlegarea ecuației privind orientarea geopolitică a unui partid din Republica Moldova sau altul a fost, până mai ieri, felul în care acesta se raportează la moldovenism, dar – atenție! – vorbim despre ideologia susținută în mod sistematic de liderii-fondatori, nu de „sateliții” întâmplători ai acestora, pe care formațiunile îi folosesc pentru a-și camufla esența moldovenistă în perioadele de precocitate, de „pubertate instituțională”. În momentul în care o astfel de formațiune devine destul de „matură” și nu mai are nevoie de niciun „camuflaj”, ea se debarasează de „balastul ideologic” unionist sau filoromân, rămânând o structură aglomerată pe criterii „pure”: ambiții și orgolii (care au fost poreclite, la un moment dat, „principii și valori”), pentru care cea mai potrivită „ideologie” este „moldovenismul primitiv” (sau: moldo-statalismul), adică un naționalism local, extremist și agresiv, care permite clasei de oligarhi să acapareze cât mai multă putere, marginalizându-i pe cei mai slabi (intrușii, inadaptații, considerați inadaptabili, „visătorii”, „utopicii” etc.). Exact asta se întâmplă acum cu ceea ce în 2009 s-a vrut a fi AIE, dar n-a reușit decât să acutizeze reactivitatea elementului sovietic, moștenit din fostul regim, totalitarist, la procesele reformatoare.

Noutatea momentului actual ține  de cele două elemente iritante pentru partenerii de coaliție din programul electoral al PL: tema NATO și tema corupției, în mod special tema aducerii unui procuror „străin”. Xenofobia viscerală a foștilor „agrarieni” transpare acum  în protestele vehemente ale celor care au ridicat, odinioară, moldo-statalismul la rang de politică oficială a Republicii Moldova („moldovenii au votat pentru partide de moldoveni, nu de străini!” (a se vdea, în acest sens, declarațiile liderilor PD: Marian Lupu, Dumitru Diacov)).

Ca să fie mai clar, e de ajuns să privim atent la structura ideologică a fostului BMD, în care încăpuseră, ca într-o salată foarte complicată, mai toate curentele ideologice prezente pe piață în acel moment. A fost de ajuns ca BMD să prindă contur și să se impună, oarecum, prin aportul celor mai tineri și mai nepătați dintre membri, că s-a și dezmembrat, lăsând scena politică liberă pentru alte lupte de „restructurare politică”. AIE repetă, în mare parte, și structura, și mișcarea, oarecum haotică, a  AMN, iar mai târziu a BDM, pe scena politică. Și cred că-i va repeta și deznodământul, cel care a marcat, mai înainte, și PDAM-ul: dispariția (eventual, căderea sub pragul electoral) – din cauza legăturii fatale dintre moldo-statalism și corupție. AIE devine vulnerabilă în fața PCRM, chiar din clipa în care se zbate să înlăture PL-ul din componența sa. Acest lucru, semnalat și de analiști, și de politicieni din afară, nu poate opri însă tendința generală. Destructurarea AIE e  ca și realizată (cu toate străduințele multora de a o menține pe linia de plutire). Nici nu se putea altfel, pentru că „pilonii” acestor construcții (partide rezultate din dezmembrarea fostului PC al R.S.S. Moldovenești) au rămas aceiași, actorii principali, scenariștii și regizorii, la fel. Doar actorii din rolurile secundare se schimbă, în funcție de gradul de usaj mediatic și moral al acestora. Ca în orice telenovelă ieftină, de altfel.

Toamna derinocerizării noastre

1 aug.

În perioada de „domnie” a agrarienilor (adică a Partidului Democrat Agrar), un cunoscut epigramist de la Chișinău a scris câteva strofe despre o vacă, numită Manea, care s-a pierdut, și s-a zvonit mai apoi prin sat că ar fi fost văzută la Chișinău, în Parlament. Întâmplător sau nu, în parlamentul de atunci era un deputat pe nume Manea, care a reacționat iritat, dând în judecată publicația Literatură și artă, în care apăruse epigrama ofensatoare. Publicația a fost nevoită să-i prezinte scuze deputatului, iar autorul epigramei a mai adăugat o strofă la buclucașa sa operă, strofă care se termina cu o concluzie îmbucurătoare: „Vaca Manea s-a găsit!”, făcând aluzie la ridicolul situației, în care deputatul agrarian s-a autodenunțat, recunoscându-se în eroina epigramei.

În toți acești ani de existență a Republicii Moldova, Parlamentul nostru a fost o inepuizabilă sursă de umor, voluntar și nu tocmai, astfel încât distracția ne-a fost garantată mereu. Nu și siguranța zilei de mâine, nu și drepturile elementare. Spre exemplu, xenofobia este condamnată, cazurile de xenofobie fiind, uneori, pedepsite (a se vedea cazul profesorului Victor Cravcenco), dar nu și atunci când xenofobia este de fapt românofobie (a se vedea numeroasele ieșiri românofobe ale unor așa-ziși istorici, invitați la diverse posturi de televiziune în calitate de „analiști politici”). Legile noastre sunt atât de imperfecte, încât funcționarea lor este problematică, dacă nu imposibilă, ele fiind sabotate de greșelile, intenționate sau neintenționate, prezente în textele legislative. Cel mai elocvent exemplu în acest sens este contradicția dintre textul Declarației de Independență și Constituție, primul text consacrând în cel mai clar mod termenul „limba română”, iar Constituția venind să-i opună acestuia termenul de „limbă moldovenească”. Cu regert, Legea care stă la baza legislației noastre este o mostră de text votat de niște oameni agramați, dușmani ai științei, text care ne-a blocat, pentru mult timp, proiectul de edificare a unei societăți civilizate.

Cum s-a putut întâmpla ca în Legislativ să ajungă oameni atât de iresponsabili? Alegerile noastre sunt o formă de perpetuare a vechilor structuri, sovietice, prin acele metode perimate, moștenite de la vechiul sistem de selectare a „exponenților poporului”. Aparent, s-au schimbat unele lucruri: avem pluralism politic și dreptul la libera asociere, dar nomenklatura sovietică s-a adaptat în mod miraculos acestor noi condiții, profitând de miopia opiniei publice. „Politica este o curvă bătrână, care are mereu nevoie de oameni virgini”, ca să citez o replică celebră din piesa Titanic Vals de Tudor Mușatescu. Pe orice listă de partid intră un „virgin” (un candidat necompromis) sau mai mulți, având rolul de „locmotivă”, trăgând după sine câteva zeci de personaje mai mult sau mai puțin cunoscute, care, altfel, n-ar avea nicio șansă să fie alese. Personaje care își folosec apoi influența în scopuri personale, de cele mai multe ori antagonice cu interesele celor pe care sunt chemate să-i reprezinte.

Știu, veți zice: dacă asta e regula jocului, înseamnă că de vină e democrația! Ei bine, nu e. Legile noastre depind de fiecare vot din Legislativ, de fiecare argument spus sau omis, de fiecare minciună, de fiecare intrigă țesută în culisele acestei instituții, care ar trebui să întrunească floarea societății, nu penali care se ascund de justiție în penumbra imunității parlamentare. Altfel, obținem nu doar un parlament al „rinocerilor” ionescieni, ci și legi întocmite astfel, încât să promoveze „rinocerita”. Atâta timp cât listele de partid vor continua să fie niște ascunzișuri pentru „rinoceri” (alteori, nu „rinoceri”, ci doar niște „vaci rătăcite”) nicio reformă nu va fi posibilă în societatea noastră, afectată și ea de „sovietiă” acută. În România, procesul de „derinocerizare” a început. Cu întârziere, e adevărat, dar deja există rezultate, fapte. La noi? Nimic. Suntem într-o situație demnă de o nouă piesă de teatru: toată lumea ne laudă pentru frumosul nostru succes în frumosul „proiect european”, dar succesele reale întârzie să se manifeste, parcă stând să vadă dincotro bate vântul geopolitic.

Nu mă voi opri asupra recentelor scandaluri din Parlament. Sper ca acestea să trezească alegătorul, dezgustat și apatic, și să-l mobilizeze. Aș vrea să cred că există deja în societatea noastră un nucleu sănătos, din societatea civilă, care va studia cu atenție listele pe care, în toamna care vine, partidele politice ni le vor propune. Vreau să cred că și presa va avea capacitatea de a-și depăși instinctele vechi, de „tribună de partid”, și va face un pas important spre normalitate, încercând să informeze publicul despre fiecare dintre candidații prezenți pe listele partidelor și rămânând rece la comenzile politice, care, în mod sigur, vor fi la fel de insistente ca și până acum. Știu că e vară, iar până la alegeri mai este. Foarte bine. Avem acest răgaz pentru a ne pregăti de examenul de europenism din toamnă: derinocerizarea (sau „demaneizarea”) Parlamentului.

Publicat în Evenimentul zilei (ultima accesare: 11/11/2014)

Dictatorul

26 iul.

S-a scris mult în zilele astea, inclusiv în blogosfera ucraineană și în cea rusă, despre ieșirea nocturnă a președintelui rus, Vladimir Putin, din 21 iulie 2014, în legătură cu recenta catastrofa aviatică din Donețk. Toată lumea a așteptat să spună ceva esențial, altfel de ce ar fi trezit jurnaliștii la miezul nopții, ca să nu spună absolut nimic nou? Putin a reiterat însă acuzațiile făcute anterior, la adresa Ucrainei, pe care o face responsabilă de faptul că în zonă e un război în toată legea, indirect, aluziv, acuzând America și Occidentul în general. Nici urmă de regret, cel puțin, pentru faptul că arme produse în Rusia au ucis oameni nevinovați, printre care și mulți copii.

Dacă ar fi fost viu Charlie Chaplin, ar fi făcut, probabil, un nou episod cu Dictatorul, inspirat de masca vampirică a unui Putin somnambul, pe care nici machiajul profesionist nu l-a putut transforma suficient de mult, încât să nu sperie privitorul. O piele de o paloare diabolică, strălucitoare, dar nustrălucind nu de  lumina pe care o emană, în mod normal, chipul unui om frumos, ci de la luminile camerelor și de la prea mult fard, o privire care nu exprimă nimic („privire de pește mort”, cum ar zice un prieten) și nu se schimbă, oricare ar fi mesajul pe care stăpânul ei îl emite pe calea gurii, o atitudine la fel de absentă,  o ținută lipsită de eleganță și rece – și toate astea afișate noaptea, cu pretenția că șeful de la Kremlin are ceva important de spus lumii!

Dacă ar fi fost viu Freud, probabil, ne-ar fi explicat ce se petrece în mintea unui om avid de putere și obișnuit să urce în carieră pe o scară construită din intrigi, fapte lipsite de moralitate și, probabil, din cadavre și alte „victime colaterale”. Neavând la îndemână decât părerile pe care le-au exprimat diverși analiști în presă, putem doar presupune că liderul de la Kremlin ar fi intenționat să facă un anunț important, dar că s-a răzgândit în ultimul moment să spună ceea ce avea de spus. Putem doar presupune că Putin însuși este un ostatec al propriului sistem, închis, pe care l-a construit, l-a definitivat (chiar dacă aces sistem se bazează pe structurile vechi, este în aceeași măsură și opera lui), și pe care se ține autoritatea Kremlinului în această perioadă. Sistem bazat pe subordonarea întregii vieți sociale din Rusia față de structurile serviciilor secrete rusești, care îl determină să ia o decizie sau alta, ținând cont nu, nu de interesele economice sau strategice ale Rusiei, adică ale cetățenilor ruși, ci de interesele economice și strict personale ale membrilor „cabinetului” său „umbros”, adică ale oligarhilor și reprezentanților structurilor de forță rusești, conectate, prin structurile semilegale și ilegale din Rusia și din ale țări, cu alte structuri asemănătoare. Numai așa mi-aș putea explica discursul mai mult decât absurd al acestui nou Dictator, care, prin felul în care s-a manifestat în aceste tragice zile, urmarea logică a războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, îmi amintește și de Hitler, și de Stalin, concomitent.

Una dintre motivațiile pe care Putin o invocă mereu, atunci când intervine cu amenințări la adresa unui sau altui sta, de regulă din spațiul post-sovietic, este ideea că acesta ar „suferi” de pe urma unei invizibile agresiuni din partea Occidentului, decadent, depravat, Occidentul homosexualilor și fasciștilor, contra cărora Rusia luptă de secole, iar misiunea sacră a Kremlinului este să-i elibereze pe frații creștini de această agresiune occidentală. E adevărat că s-a zvonit prin presă că Putin însuși și-a trimis propria fiică să stea într-o țară în care libertatea este atât de mare, încât un fundamentalist spălat pe creier de propaganda putinistă ar face atac de cord numai la auzul denumirii acestei țări: Olanda. Dar asta nu e relevant, probabil. Oricum, se știe că ipocrizia este o trăsătură definitorie a nostalgicilor sovietici (iar Putin este un astfel de nostalgic, declarat). Avem din aceștia și pe la noi: lideri care se întrec într-un concurs permanent al prostiei, făcând apologia defunctei U.R.S.S: și a fantomaticei Uniuni Vamale și înfierând problematica, dar, în ciuda tuturor problemelor, perfect funcționala Uniune Europeană.

Și tot ei își „sacrifică” propriii copii, trimițându-i la studii (desori aceștia stabilindu-se definitv acolo, în „Europa homosexualilor și fasciștilor”) și lăsându-i să „putrezească” în „amoralul” și „murdarul” Occident. Așa sunt „adevărații comuniști”! Ei se sacrifică până și prin faptul că se îmbracă la cele mai scumpe magazine din Occident, făcându-și și chiar și vacanțele în „iadul” de Occident. Bine că au „grijă” de cetățenii simpli însă, cărora le vorbesc, pe unde apucă, despre „pericolele” care ne vin din Occident și despre „binefacerile Uniunii Vamale”. Este de ajuns să te uiți la înregistrarea cu Vladimir Putin, recitând ca un robot textul declarației sale, în care repetă doar ceea ce a mai zis: „V-am avertizat, v-am spus să nu vă opuneți Rusiei! Acum aveți un avion cu pasageri doborât și 300 de victime absolut nevinovate!” Este de ajuns să revezi aceste cadre, ca să te îngrozești la gândul că ți-a fost dat să te naști într-o zonă vizată de libdoul Kremlinului. Un Kremlin – nu-i așa? – „moral”, „drept-credincios„, „eliberator” și „pacificator”.

Publicat în Evenimentul zilei

Mai suntem acasă? Vom mai fi mâine?

20 iul.

Zilele trecute, am cunoscut-o pe fetița unei bune prietene din studenție, care stă de mulți ani în Franța și pe care n-am văzut-o de un car de ani. Venită în ospeție la bunica și la mătușa ei din Chișinău, pentru o scurtă vacanță înainte de o importantă etapă de stagiatură, Cătălina este studentă la una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Franța și își croiește o carieră în domeniul economiei. Sigur că întâlnirea m-a emoționat. Mai mult, a fost ca un impuls pentru aceste notițe. Confruntarea cu amintirile din studenție și analiza unor schimbări din societatea noastră mi-a readus în memorie aceste îndoieli și temeri, care nu-mi dau pace de mult timp.

Mă așteptam să văd o domnișoară frumoasă, brunetă, inteligentă, spirituală, spontană și îndrăzneață, așa cum o știam pe Viorica, prietena mea. Cătălina m-a convins cu ușurință că are toate calitățile pe care le bănuiam, cu o singură excepție: este șatenă, aproape blondă, demonstrând că îl moștenește și pe tatăl său. Dincolo de acest detaliu, comunicând cu ea, am avut mereu impresia că mi-am întâlnit vechea prietenă: gesturile, zâmbetul, privirea, felul de a glumi, ironic, inspirat, dar fără pic de răutate, politețea exemplară, dragostea pentru artă – toate amintindu-mi de Viorica, fata care, odată, s-a prezentat așa, apropiindu-se de mine, după o oră de gimnastică artistică, subliniind că am fost și colege de școală, sugerând că am avea mai multe lucruri în comun și, deci, mai multe șanse să devenim prietene, iar apoi, mulți ani la rând mi-a confirmat acest lucru, împărtășind cu mine pasiuni (pentru limba și literatura franceză, în primul rând, apoi pentru teatru și alte arte) și convingeri, noi două fiind mereu alături în cele mai îndrăznețe proiecte, alimentate generos de imaginația și de ambițiile noastre. Viorica era, de obicei, inițiatoarea „escapadelor” noastre culturale, datorită ei am încercat de toate câte puțin: yoga, pantomimă, teatru etc. Cu Viorica (și datorită ei) am dansat în tocmai trei formații, ambițioasa mea prietenă fiind convinsă că, dacă ne propunem ceva, reușim (și asta fără a renunța la orele de studiu sau la cele de somn). Și avea dreptate. Acum, discutând cu fiica ei, unele scene din trecut mi-au revenit în mod firesc în memorie (de pildă, la un miting, prin 89, mergând alături de ea, ascultând cum se scanda în jur, tăceam, intimidată de tunetul vocii mulțimii, capabilă să răstoarne o întreagă U.R.S.S. „Hai, zi și tu, mi-a spus Viorica la un moment dat, cu acea doză, obișnuită, de ironie, trebuie să scandezi asta, ca să nu uităm cumva: „Noi suntem acasă! Noi suntem acasă!”)

Spre deosebire de noi, Cătălina nu are experiența acestor proteste, nu știe ce înseamnă să i se conteste identitatea, să i se interzică limba maternă. În Franța, unde a crescut (părăsind Republica Moldova la vârsta de șase ani), își construiește un viitor – în limba franceză, citind mai mult în franceză și în engleză, dar fără a uita limba părinților și a bunicilor săi. Vorbește o română excelentă, chiar dacă are uneori tendința să supună normele limbii române celor ale limbii franceze. Imediat (se) corectează, semn că o preocupă acuratețea exprimării. Dialogând cu ea, m-am surprins întrebându-mă, cum se poate ca un copil crescut în străinătate să vorbească românește mai bine decât mulți dintre cei care au crescut aici, într-un mediu majoritar românesc? De ce pronunția ei, vocabularul, topica frazei, sunt atât de armonioase și de fidele normelor limbii române, pe când la Chișinău limba română continuă să fie rusificată și atacată de agresivitatea teoriei moldoveniste și de incompetența persoanelor și instituțiilor publice? Ce fel de societate lăsăm urmașilor, dacă, în douăzeci și ceva de ani, câți au trecut de la implozia URSS, n-am reușit să facem dreptate limbii române? De ce ne vine mai ușor să fim români oriunde în lume, decât la noi acasă? Mai suntem acasă? Vom mai fi mâine? Cum vom asigura minoritarilor dreptul la identitate și la conservarea culturii lor, dacă nu am reușit noi înșine să ne păstrăm, nealterate, identitatea și cultura, moștenite din strămoși?

Guvernul ne promite democratizare și europenizare. Știu oare guvernanții că într-o societate modernă atacurile xenofobe, precum sunt cele românofobe, practicate de unele dintre posturile de televiziune de la noi, sunt pedepsite de lege și descurajate de public? Mi-e teamă că partidele care au venit la guvernare cu promisiuni dintre cele mai generoase au cam uitat de responsabilitatea de a satisface și aceste necesități – în mod categoric, vitale, ale unei comunități: dreptul la identitate și asigurarea continuității culturale. Da, inclusiv dreptul la identitate al poporului băștinaș, adică al românilor basarabeni. Sunt întrebări pe care mi le pun, de fiecare dată când văd copii născuți aici, în Basarabia, și educați în emigrație. Când vom face ordine în spațiul public și vom crea, la noi acasă, un mediu lingvistic sănătos, adică primul lucru pe care îl datorăm memoriei celor care au luptat pentru păstrarea limbii române în Basarabia (Grigore Vieru, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Ion Vatamanu, Ion Dumeniuk și alții), dar și generațiilor care vin în urma noastră? Deocamdată, prin indolența noastră, am creat un mediu ostil unei exprimări frumoase, unul de care trebuie să te ferești, dacă vrei să nu contractezi o vorbire agramată și respingătoare. Eu însămi, pentru a-mi „corecta” vocabularul și a mă feri de calcurile rusești, prezente în spațiul public de la noi, sunt nevoită să fac pauze de „detoxifiere lingvistică”, (auto)izolându-mă, pentru lecturi, și ignorând, periodic, audiovizualul autohton, un regretabil poluant lingvistic.

* * *

Publicat în Evenimentul zilei.

Răutăcisme :)

17 mai

Cerchez la femme!

(Pamflet)*

Să recapitulăm. Rusia a decis că, dacă Ucraina vrea cu Vestu’, n-are decât, dar fără „cadourile” făcute, cu generozitate, de vechiul său „partener strategic” din perioada sovietică, adică niște teritorii, poate ceva mai mult de jumătate, poate mai puțin… Bine, încă nu se știe cât va dori să-și oprească Rusia. Bănuiesc, atât cât va putea rupe și duce. Rusia încă nu știe exact nici dacă și cât va lua din teritoriul nostru, când va fi să fie să fim și noi cu Vestu’. Poate va dori numai Transnistria (cu „Bender”, desigur, dar și cu alte acareturi, mai puțin importante – poate până la Bălți, poate cu o parte din Chișinău – se va vedea). Depinde de cantitatea de vodcă, vorba cuiva. Deocamdată, Rusia face scandal cu Ucraina. Ce fel de divorț fără scandal? Nu e normal să facă și puțin război? Sigur că da.

Între timp, Rogozin are treabă la Tiraspol, și îi vine cam peste mână să zboare peste Ucraina, acum, în toiul scandalului. Evident. Voi ați traversa o curte în care doi foști „parteneri strategici” se ceartă de le zboară penele? Nu, sigur. Zice Rogozin că Ucraina i-a interzis să traverseze pe de asupra curții ei, ca să ajungă (repet, cu treabă!) în Transnistria. Ucraina zice că n-a interzis nimic (sigur, da’ numa’ să încerce să treacă!).

Rogozin nu se încumetă, pentru că știe el ce știe, că doar are și el niște tangențe cu scandalul din Ucraina. Și atunci zice că merge via Bulgaria și România, unde are interdicție (interdicție sigură – „negru pe alb”!) Trece prin/peste Bulgaria, mascat, unde este întrebat dacă e el, și minte, zice: „Nu! sunt altcineva!” – nu de alta, dar chiar știe că are interdicție! Ajunge în România, unde iarăși este întrebat cine e și dacă are drept de survol, și iarăși minte cu seninătate – în interesul Rusiei, bineînțeles! Ajunge în draga inimii lui Transnistrie, ajunge și pe malul drept al Nistrului, unde merge la pescuit cu un prieten drag (ministrul culturii, om cult!), se îmbată, probabil (altfel nu se explică faptele ce urmează), iar la întoarcere îl așază pe prietenul drag în avionul său, ăla „interzis”, și-l trimite în Rusia via Ucraina (de unde, așa cum se aștepta, avionul este escortat înapoi la Chișinău (ah, ce binecuvântare pe Chișinău, că a avut atâta minte să cedeze aeroportul unei firme rusești: acum există un loc sigur, unde vor fi stocate avioanele rusești cu tot felul de probleme legale!). (…)

––––-

*Variantă. Continuarea în: Evenimentul Zilei

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

Products / Places / Services

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Căci mor trăind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Memoria Fonogramica

Muzici vechi pentru urechi noi

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

baletalessia

un site despre balet

The Tragic Life of Frank

Around five minutes ago I had this sudden revelation; that my life is quite sufficiently, tragic.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

ANDREEA VASILE

Povești despre oameni ca tine

%d blogeri au apreciat: