Tag Archives: Cezara Kolesnik

Mărțișor și Haiku albastru

1 mart.

02032014970

În imagine: Haiku albastru, de Cezara Colesnic, și un mărțișor –  Să aveți o primăvară frumoasă! 🙂

Nu, bătaia nu poate fi din rai!

9 feb.

asteptare (2)Nu voi înțelege niciodată rațiunea metodelor violente de a corecta comportamentul unui copil. Nu pot înțelege violența împotriva unui minor și,  mai ales, violența unui părinte împotriva propriului copil. Cine crede că nu se poate educație fără bătaie, greșește: am văzut mulți părinți care au reușit să-și educe copiii fără a-i lovi, nici măcar „așa, ușor” sau „simbolic”, și fără a folosi un limbaj violent. Exigența și severitatea, care trebuie să fie calitățile unui părinte, nu au nicio legătură cu brutalitatea. Mama, spre exemplu, a știut să fie severă și exigentă cu noi, atunci când a fost nevoie, dar n-a aplicat niciodată forța, ca să ne facă să conștientizăm greșelile noastre. A avut mereu, în funcție de vârsta noastră (a mea sau a fratelui meu), povești, jocuri, promisiuni/oferte tentante,  argumente etc., pe care le-a folosit cu pricepere, așa încât a reușit să ne dea educația pe care a considerat că trebuia s-o avem…  Sigur, până la o vârstă anume, de la care oricine devine responsabil de propria evoluție, misiunea părinților fiind să-i pregătească pe copii pentru zbor, nu să zboare în locul lor…

Am mai spus: poate că mama a fost prea bună cu noi, copiii ei, poate că ar fi putut fi ceva ma severă, dar… nu-i pot înțelege pe părinții violenți, indiferenți, comozi, indolenți, nerăbdători etc., la fel cum nu-i pot înțelege pe copiii care, devenind maturi, nu au grijă și dragoste pentru părinții care i-au crescut, le-au consacrat cei mai frumoși ani și le-au dat tot ce au avut mai de preț…

Zilele astea, toată atenția mijloacelor mass-media fiind captată de vânătoarea din Pădurea Domnească, discuția despre fetița ucisă în bătaie de propriul părinte a trecut aproape neobservată, deși este un subiect cel puțin la fel de grav ca cel al „accidentelor comise” prin păduri, în timpul acestui sport necivilizat, care este vânătoarea, sau ca situația din domeniul bancar…

Duminică, 10 febriarie, la 11.00, în Piața Marii Adunări Naționale, cetățenii conștienți de pericolul acestei plăgi sociale, care este violența domestică, vor protesta contra mentalității conform căreia „bătaia e din rai”…

* * *

* * *

În imagini: tablouri de Cezara Colesnic.

Aripa îngerului

8 ian.

Am scris despre crima de la începutul anului trecut și despre protestul lui Ghenadie Brega din prima zi a acestui an, am scris despre Transnistria, rana deschisă de la frontiera cu „marea slavă”… Filmul pe care l-am ales pentru această postare e în loc de confirmare, e ca o mărturie (conține mărturiile unui martor ocular la ororile războiului de pe Nistru). E un film despre sacrificiu și despre capacitatea/puterea  unui om care a văzut multe nenorociri și necazuri de a răspunde la provocările vieții prin fapte bune…

Imagine (antet): Cezara Colesnic (ulei pe lemn).

Peste mări și țări, în împărăția minunată a copilăriei…

4 ian.

Vă mai amintiți melodia? 🙂

Eu am găsit-o  aici: Castele de zăpadă.

* * *

Sigur, melodia mi-a amintit de comedia Prizoniera din Caucaz

Apoi mi-am amintit de vocea cristalină a Aidei Vedișceva (prima interpretă a acestui cântec)…

* * *

Apoi, cum toate lucrurile frumoase îmi dirijează gândurile, în mod inevitabil, spre amintirea mamei, am căutat cântecul din filmul Oh uj eta Nastia, un film pe care l-am urmărit ca vrăjită, alături de mama. Și mama îmi tot spunea că, atunci când eram mai mică, aveam aceeași imaginație „neordinară” (probabil, ca orice copil, doar că mama intenționa să stimuleze această calitate, de aici și aprecierea cam exagerată), aceeași capacitate de a mă transporta într-o lume a poveștilor mele, care porneau de la detalii provenind din realitate, din lucrurile absolut banale, și de a o „reintegra” în realitate, cam așa cum făcea eroina filmului. Unele asemănări între mine și acea „năzdrăvană și uimitoare” Nastia erau, în mod evident (pornind de la cele superficiale (coafură, șorțul „îmbogățit” de mâna mamei cu dantelă, modelul uniformei, ales de mama dintre cele câteva existente pe atunci) și terminând cu cele de natură psihologică (dragostea pentru dans (gimnastica artistică – în cazul eroinei), pentru povești și alte „minuni”, precum nevoia de a „colora” realitatea, de a o completa cu… povești copilărești), deși în rolul Nastei s-ar fi potrivit și mai bine fratele meu, care spunea minciunele mai cu talent decât mine… 🙂 Nu-mi dădeam seama că, astfel, mama îmi impunea un exercițiu de analiză a unei opere de cinema – sigur, un exercițiu pe măsura înțelegerii mele.  Era un film despre individualitatea copilului (în film, o fetiță cam de vârsta mea – Nastia), amenințată de a fi suprimată până la banalizare/vulgarizare de ipocrizia și de rigiditatea sistemului de învățământ  din fosta U.R.S.S.  Desigur, într-o manieră „soft”, fără accentele definitive (care s-ar fi potrivit), dar cine avea capacitatea de a „citi” mesajul, le punea cu ușurință – și mama avea grijă să mă învețe să văd într-un film mai mult decât o consecutivitate de imagini…

Un an pleacă, altul vine…

31 dec.

2012 a început cu o dramă, o crimă oribilă, care îmi spunea, prin limbajul specific al simbolurilor politice, că un nou război pe Nistru  este iminent. Peste un an de la tragicul eveniment cazul, deși foarte clar în esență, n-a fost soluționat, iar ucigașul se pare că va scăpa de pedeapsă…

Vezi: Jurnal.md

O istorie a greșelilor tuturor guvernelor noastre, greșeli plătite de un tânăr care nu merita să moară, a cărui moarte semnifică, de fapt, o sfidare la adresa demnității noastre, a tuturor, pe care armata rusă – ca să nu-i zic „de ocupație”, îi zic „staționată ilegal pe teritoriul Republicii Moldova” – nu pune niciun preț…

Și ce poate fi mai trist decât pierderea unui părinte? Probabil, doar pierderea unui copil! Așa cred/simt eu, acum, în ziua în care acest an, deosebit de trist, e pe ducă și el…

* * *

Iarna geroasă a lui 2012 m-a reținut mai mult decât de obicei la Chișinău, pentru că ceva îmi spunea că nu pot să-mi las părinții aici și să plec. Intuiam doar (pentru că nici medicii pe care îi frecventam în mod regulat, nici mama nu mă lăsau să văd cât de gravă era situația ei) cât de slabă e inima mamei… Spre sfârșitul zilelor reci, când mă bucuram că inima mamei a învins iarna, în ultima zi a primei luni de primăvară, am pierdut-o pe mama, în mod absolut neașteptat pentru mine…

Celelalte întâmplări, fie bune sau rele, nu mai contează, în comparație cu această pierdere… Este mai mult decât limpede  că nu pot spune că 2012 ar fi fost un an bun. În cel mai fericit caz pot spune că îi iert – și tot, de nevoie  – pierderea mamei, ca și celelalte…

Dacă aș avea puterea de a corecta ceva sau de a întoarce timpul înapoi, n-aș ezita nicio clipă, l-aș opri să mai vină, l-aș anula poate, dar 2012… este și ultimul an în care am avut-o pe mama lângă mine și probabil că ar trebui să-i mulțumesc lui Dumnezeu, pentru faptul că nu am plecat la București, așa cum stabilisem încă din decembrie. Frica de a nu o pierde pe mama a făcut așa, încât să petrec alături de mama ultimele trei luni din viața ei pe pământ… Dacă e ceva pentru care ar trebui să fiu mulțumită, acesta e faptul cel mai important. Acum ar trebui să fiu recunoscătoare frigului de iarna trecută, care m-a oprit lângă mama, pentru că aș fi putut pleca, luând în considerare părerile medicilor,  care ne asigurau că nu există motive serioase pentru neliniște…

* * *

Într-o lume și într-o perioadă afectate de falsitate, pe care un articol din Adevărul le caracterizează ca pe o aberație, o sfidare a rațiunii, un conglomerat de lucruri contrafăcute, am avut parte de o durere autentică, mistuitoare, distructivă, irecuperabilă (cine a trecut prin această durere cunoaște, iar celor care nu au cunoscut asta le-aș dori să se bucure de fericirea de a avea părinții cât mai mult timp!)… Au mai fost și alte pierderi, suferite de oameni apropiați mie, prieteni, rude, cunoscuți (bine cunoscuți, unii, alții puțin cunoscuți), sau necunoscuți… Maria Bieșu, Glebus Sainciuc sunt doi dintre ei, două suflete care au urmat mamei mele în drumul spre ceruri și pe care le pomenesc de fiecare dată când trec pe la mormântul mamei, pentru că își au lăcașul de veci în imediata vecinătate cu mama… Tot acolo unde odihnesc și Leonida Lari, Grigore Vieru, Simion și Gheorghe Ghimpu, Ion Dumeniuc, Doina și Iona Aldea-Teodorovici, unchiul meu Vasile Ciocanu, apoi personalități precum Alexe Mateevici, Alexandru Cristea, Alexandru Plămădeală …

* * *

La fel de autentică a fost căldura oamenilor apropiați de familia noastră (fie rude, fie cunoscuți, fie necunoscuți  chiar!), sprijinul cărora ne-a ajutat să înfruntăm durerea. Îți va fi greu, mi-a zis dna Raisa Ciobanu după masa de pomenire, mama nu se uită! Discret, așa cum se întâmplă în cazul oamenilor drepți și generoși, alături de noi au fost, exact atunci când am avut mai multă nevoie, rudele noastre, mătușile, verișorii noștri, dar și colegi, scriitori, Uniunea Scriitorilor, dl Arcadie Suceveanu în special, Primăria orașului, dl Primar Dorin Chirtoacă, familia Ghimpu, dna Veta Ghimpu-Munteanu, dl Mihai Ghimpu, părintele Ioan Ciuntu,  preoții Mitropoliei Basarabiei, prieteni dragi și colegi,  vecini de bloc (în special vecinii mei de la București!), pe care nu o să-i numesc aici, dar cărora le sunt la fel de recunoscătoare! Le sunt recunoscătoare, pentru că îmi confirmă, prin noblețea lor, că în lumea asta a rămas destulă autenticitate, că nu totul e contrafăcut și fals.

* * *

A fost un an în care prezența mea pe blog s-a redus simțitor, iar prietenii care erau obișnuiți să citească în fiecare lună cel puțin două, trei articole au dat dovadă de răbdare și de diplomație. Eu știu cât de greu e să citești articole încărcate de durere și să mai și comentezi pe aceeași temă. Vă mulțumesc pentru tot, dragii mei prieteni! Autentici și reali:

Vouă tuturor, dragi prieteni, apoi și tuturor cititorilor acestui blog, vă mulțumesc și vă urez un An Nou cu bine, sănătate, fericire și succese! La mulți ani!

Cezara Colesnic: The Road

18 iul.

Sursa: pagina Cezarei Colesnic.

One, two, three

18 iul.

Sursa: pagina Cezarei Colesnic.

Alte flori

17 iul.

Alte flori de la aceeași pictoriță:

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

Products / Places / Services

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Căci mor trăind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Memoria Fonogramica

Muzici vechi pentru urechi noi

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

baletalessia

un site despre balet

The Tragic Life of Frank

Around five minutes ago I had this sudden revelation; that my life is quite sufficiently, tragic.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

ANDREEA VASILE

Povești despre oameni ca tine

%d blogeri au apreciat: