Arhiva | moldo-statalism RSS feed for this section

Efectul Nicoale Sulac (III)

9 Mai

Fie că venea de acasă, din satul natal, cu vreun cântec auzit de la bătrâni, fie că adapta niște versuri ale unor cântece populare, eventual, melodii și/sau fragmente de texte, versuri care „treceau în mod fraudulos” frintiera de pe Prut, fie că își construia repertoriul din cântece de autor (după „moda” introdusă de școala folcloristică din fosta URSS), Nicolae Sulac păstra acea doză, indispensabilă, de autenticitate, care făcea ca arta lui să nu-și piardă din prospețime și, după ani de restricții și persecuții, să fie prețuit de public la fel ca la început.

Ciobănaș la oi m-aș duce

Îți spun, mamă, doruirle

Miorița

Și, probabil, cel mai reprezentativ pentru destinul și pentru creația lui Nicolae Sulac, acest cântec, din ultimii săi ani: Pe pământul nostru drag

 

Anunțuri

Efectul Nicolae Sulac

3 Mai

Cu această voce a speriat conducerea de partid: chiar dacă nu făcea politică și era, aparent, de o naivitate proverbială, Nicolae Sulac devenise o amenințare pentru sistem, prin faptul că era firesc, inedit și tulburător, iar talentul său cucerea publicul cu o ușurință de invidiat. Stilul său venea în contradicție cu teoria moldovenistă și cu politica de falsificare a folclorului basarabean, în ideea de a-i crea o identitate străină de românism. Or, interpreți precum Nicolae Sulac sau Maria Drăgan răsturnau toată construcția moldovenistă, pentru că aveau curajul să rămână autentici și să cânte românește:

* * *

* * *


* * *

* * *


* * *

Unde dragoste nu e…

29 Ian

Un articol semnat de un foarte bun publicist,  pe pagina unei prestigoase instituții media (numele și titlurile nu-și au rostul aici, pentru că aș vrea să pun accentul doar pe un anume tip de speculații, extrem de răspândite zilele astea în mass-media prutonistreană – am ales, la întâmplare, un citat dintr-o serie de citate asemănătoare, și m-am oprit la el, pentru că e cel mai laconic și e scris într-o română exemplară. Alte citate, ale altor autori, suferă de logoree și/sau de agramatism),  zice așa: „Cred că liberalii, acum, au o serioasă temă de meditație. Ei au de ales: să-și păstreze aceeași postură intransigentă dar lipsită de eficiență, sau să intre în joc și prin participarea lor la guvernare să fortifice caracterul proeuropean și proromânesc al noii puteri. Pentru început, Partidul Liberal are șansa să contracareze unele scheme toxice și să voteze guvernul Leancă, spulberând pretenția unora că fără comuniști nu se poate. Ba se poate fără comuniști, dacă îți dorești cu adevărat binele țării și nu umbli cu subterfugii pentru a îngheța reformarea justiției, și dacă nu urmărești în subsidiar o agendă moldovenistă!”

Nu pot decât să-l felicit pe autor, cultivator al unui optimism debordant: după ce explică, în termeni finuți, contorsionismul politic al PD și PLDM, autorul vede – în toată harababura stârnită de ele cu ocazia negocierilor pentru formarea majorității parlamentare, în stânga și-n dreapta -„caracter proeuropean și proromânesc”! Unul care trebuie doar puțin „fortificat”! Nu tu furturi, nu tu aeroporturi, nu tu BEMuri, nu tu declarații antieuropene și sfidarea recomandărilor făcute de oficialii europeni în cadrul atât de așteptatei „discuții de la aeroport”, ci „caracter proeuropean și proromânesc”. Și, din contră, cel pe care autorul îl suspectează de intenția de a îngheța reforma justiției este chiar cel care cere garanții de la eventualii parteneri de coaliție că promisa reformă se va înfăptui! Și singurul partid care a inclus în programul său electoral ideea aderării la NATO, un partid care are susținerea colegilor de la Bruxelles și de la București devine, ca prin minune, suspect de… moldovenism (moldovenismul fiind o teorie stalinistă, este, în mod clar opusul integrării europene)! Deci, PL-ul, care își asumă fără vreo reticență identitatea românească și integrarea europeană, este „moldovenist”, iar Lupu, autorul celebrei „răzgândeli” despre „limba științifică” și cel care anunță că cererea de aderare nu mai e de actualitate, Diacov, ideologul „moldovenismului” de tip agrarian și promotorul politicilor românofobe, care au cauzat  românilor basarabeni destule necazuri în ultimii douăzeci de ani, Chiril Lucinschi, cel care declara, în campania electorală din 2009, că nu se va simți niciodată român, ci doar moldovean,  sunt purtătorii „caracterului proeuropean și proromânesc”! Asta da magie prin cuvânt, trucuri jurnalistice și demagogie iscusită! Nu e de mirare că se fură democrația ca în codru, cu astfel de „câini de pază”!

Cel mai dureros e că vorba despre un jurnalist pe care l-am admirat pentru articolele scrise în perioada regimului Voronin. Acum, brisc, autorul se face a uita de 7 aprilie, de fuga lui Papuc, de refuzul celor din PD și PLDM de a susține inițiativele PL privind reformele, denumirea limbii oficiale, decizii precum aceea de a nu participa la manifestațiile rușinoase de la Moscova – ca să dau doar câteva exemple. Autorul se face a nu ști că recomandările oficialilor europeni de a se forma o coaliție cu PL se întemeiază exact pe ceea ce, aici, la Chișinău, i se reproșează: exigența și intransigența. Uită să sublinieze că PD și PLDM sunt partidele care, odată ajunse în fruntea bucatelor, preferă să întoarcă spatele Europei, României și electoratului, intrând, aproape necondiționat, pe mâna PCRM. Un PCRM la fel de cinic, de altfel, care abia așteaptă să se alieze cu aripile „moldovenist-primitve” (sau „moldo-stataliste”) ale PD și PLDM și cu PSRM, preluând astfel întreaga putere în Parlament (sau poate că autorul nici nu ia în calcul acest scenariu, dar asta nu înseamnă că acesta nu este posibil). În orice caz, nu faci niciun bine fragilei democrații din Republica Moldova, dacă favorizezi ipocrizia partidelor proestice, acordându-le circumstanțe atenunate, și descurajând unicul partid care își asumă un mesaj proeuropean consistent. Parafrazând, „unde dragoste nu e, de echidistanță nici vorbă”.

P.S. Când citești astfel de articole, te întrebi: oamenii se pot schimba atât de mult în doar câțiva ani,  sau, pur și simplu, există circumstanțe în care se devoalează aspecte latente, nevăzute, ale naturii umane?

Ce-a fost?

26 Ian

Miting uriaş Pro Europa la ChişinăuMai mulți cetățeni, revoltați de trădarea, de către două dintre paridele din fosta alianță de guvernare (AIE), a obiectivului european, care a fost chintesența programelor lor electorale, au anunțat, pe Facebook, despre nevoia unui protest. Lumea s-a organizat în scurt timp, a obținut autorizație pentru desfășurarea acțiunii și a protestat. Și totuși, ce a fost, mai exact? Alarmați, de parcă protestul ar fi o crimă, diverși „agitatori de serviciu” au sărit în ajutorul comuniștilor noștri, speriind lumea ba că mitingul e dirijat de la Moscova (prin diverși interpuși ai Kremlinului), ba că se pregătesc diversiuni și un nou 7 aprilie, ba alte istorii, menite să-i pună pe organizatori în situația de a se îndreptăți, deși nu comiseseră nicio infracțiune! Și, ca o confirmare, Usatîi, cel care a fost lăsat/ajutat să fugă, deși ar fi trebuit arestat, „nenorocire” ce i s-a întâmplat și lui Papuc, fostul ministru de interne,  condamnat la patru ani de închisoare în dosarul 7 aprilie,  a anunțat, de la Moscova, că vine și el să „protesteze”. De ce ar fi vrut să protesteze Usatîi, nu e clar. Poate este revoltat că a fost lăsat să plece, cu toate că autoritățile au susținut ar avea legătură cu gruparea teroristă ANTIFA? Asta da motiv de supărare!

Ciudat, nu-i așa? Omul lasă baltă afacerile care i-au adus averi (averi care te cam pun pe gânduri, ce-i drept, pentru că un cetățean cinstit nu le adună așa, peste noapte) și vine la Chișinău, sperând ca într-o jumătate de an nu doar să se afirme în mediul politic de la noi, ci să și ajungă parlamentar. Ce poate fi mai frumos decât să fii ales în legislativul unei țări de care te leagă „amintiri din tinerețe”? Omul merge cu lăutari prin orășelele noastre, dornice de petreceri, și, ca prin minune, sondajele explodează, arătând că ar fi mari șanse ca „visul moldovenesc” al „tânărului om de afaceri” să se împlinească. Se creează impresia că cetățenii moldoveni n-au mai auzit o cântare, de când mama i-o făcut! Aici întervine guvernul, care descoperă că tovarășii săi politici fac stocuri de arme și planifică un „maidan moldovenesc”.  Tovarășii sunt arestați (apropo, ce se mai aude despre cazul lor?), iar șeful și omul lor de încredere… nu. Dimpotrivă, este ajutat să se întoarcă, pe ascuns și de urgență, în Rusia, iar alegerile se desfășoară fără un candidat, care fusese deja inclus în  buletinele de vot. Sigur, alegerile arată că „fugarul candidat” ar fi acumulat o groază de voturi, dacă ar fi rămas la fața locului, iar beneficiarul uluit de fericire al faptului că acesta a șters-o se pomenește un concurent cu un mesaj politic asemănător, care nu avea cine știe ce șanse, cu toate că a tot bătut drumul  până la Putler și înapoi, pe toată perioada campaniei electorale, și a făcut cheltuieli impresionante. Dovadă că electoratul antisistem din Republica Moldova votează cu urechea muzicală. Până aici, e „binișor”, deci. Problema e că prea e totul pe placul noii coaliții de la Chișinău: când vine vorba să protestăm contra ei, hop! sare fugarul de Usatîi cu promisiunea de a ne acorda ajutor (și, de când cu războiul Rusiei contra Ucrainei, s-a cam denaturat sensul termenului de „ajutor”, acesta căpătând valențe peiorative). Și nu poți, domnule, să faci un pas, fără ca fugarul de la înschisoare să nu reacționeze, de acolo, din raiul său putlerist, obstrucționând, de la distanță, dreptul la libera exprimare în Republica Moldova. Curat murdar: un fel de opritor intangibil în calea integrării noastre în UE!

Și, cu toate aceste potlogării ale diversioniștilor monstruoasei coaliții, mitingul s-a desfășurat fără incidente. N-au fost mii de persoane, așa cum se anunțaseră (deh, lumea e fricoasă și comodă, mai ales într-o duminică ploioasă de iarnă), dar câteva sute tot au fost. Și s-a scandat împotriva deturnării cursului proeuropean, fie că s-a scandat „Jos comuniștii!”, fie că „Jos Lupu!” sau „Unire!” – toate aceste lozinci susțin direcția geopolitică spre Vest, condamnând ipocrizia liderilor PD și PLDM. S-a scandat așa, deși se anunțaseră „oaspeți nepoftiți”, după cum ziceam. Oricum, e limpede că și electoratul de stânga este dezamăgit de „trădare”, considerând, probabil, că PCRM ar trebui să stea în opoziție și să aștepte ca Putin să invadeze Republica Moldova, dar nu, n-a fost niciun steag cu stele roșii. Doar tricolorul și lozinci proeuropene.

Dezamăgiți ar putea fi mai mulți. Poate chiar cei care au umplut rețelele de socializare cu amenințări și scenarii apocaliptice. Una e bine: organizatorii și participanții, toți cei care au avut curajul să iasă  în stradă au mai șters puțin din pata rușinoasă de pe imaginea Republicii Moldova, care, deși pretinde că ar fi o „țară europeană” și a tot fost lăudată pentru „povestea de succes”, nu știu cum face, că  se tot împiedică în drumul său spre Europa.

Și totuși,  s-a reconfrimat un adevăr amar: nemulțumiți avem mulți, dar puțini sunt cei aleși să lumineze întunericul în care ne zbatem de la 1812 încoace.

P.S. Iată cum a văzut acest miting un jurnalist ceva mai sceptic, cel care a comentat despre caracterul contradictoriu al lozincilor de la miting. Poate unii consideră că, la un miting, părerile, gesturile, sloganurile etc. trebuie să fie orchestrate, ca pe timpuri, și dictate de sus, ca la mitingurile proeuropene, organizate, cu cheltuieli uriașe, de chiar liderii partidelor din actuala alianță (pe care au numit-o, paradoxal, Alianța Moldovei Europene!), care azi declară că Republica Moldova nu va mai depune cerere de aderare la UE, pe motiv că oricum cererea îi va fi respinsă? (A se vedea, în acest context, declarația lui Marian Lupu). Faptul că la miting au venit mai mulți nemulțumiți demonstrează un lucru evident, care se observă și cu ochiul neînarmat: AME pornește la guvernare cu un deficit considerabil de încredere. Și, din păcate, acest deficit nu are cum să dispară, ci, din contră, va deveni o problemă, la un moment dat, le va juca festa actualilor „șmecheri victorioși”. Când? S-ar putea să se întâmple, după regula ghinionului, taman atunci când le va fi lumea mai dragă. Or, dacă le e dragă, ar trebui să abandoneze infantilismul de tip agrarian, cu sloganul,  care i-a consacrat, despre vițelul blând, care suge de la două vaci.

* * *
În imagine: miting pro Europa, organizat de partidele din AIE

Sursa imaginii: Jurnalul.ro (via Unimedia.md)

 

 

 

Cu dor de noi: „Noi îl vrem pe Cuza Domn!”

26 Ian

hora (2)Un prieten care a dansat Hora Unirii cu înalți demnitari români, de la Iași, București, Chișinău (de la Chișinău fiind prezenți, bineînețels, reprezentanți ai PL) și, cu români (inclusiv moldoveni, de pe ambele maluri de Prut) din toată Țara, mi-a povestit cât de frumos a fost acest 24 ianuarie acolo, la Iași,  unde mi-a fost și mie inima – tristă. Cu o zi înainte, la Chișinău, cele două partide ceva mai răsărite din fosta alianță proeuropeană și-au rezolvat nevoile urgente pe seama alegătorilor creduli. Cetățeni care le-au dat votul, cu speranța că aleșii lor au intenția sinceră de a continua reformele și a realiza mult-promisa și mult-elogiata în campanii electorale integrare europeană.  Ca să fie și mai dureros pentru votantul amețit de-a binelea, „ciobenii” politicii moldovenești au încercat să dea vina pe al treilea partid al alianței, PL – mizând, desigur, pe ideea care zace de mult timp în mințile adormite ale unor politicieni care nu s-au coborât de douăzeci de ani din fotoliile de parlamentari (de parcă ar fi prins acolo rădăcini): „moldoveanul îi prost ca noaptea”, poate fi manipualt și șmecherit de oricine are un pic de școală făcută la fostul KGB! Nu exclud că unii dintre votanții acestor partide ar putea fi atât de naivi, încât chiar să nu observe cât de lacom tindeau liderii acestor două partide către o alianță cu o fracțiune sau alta a fostului megapartid comunist, actualmente spart în surcele roșioare și împrăștiat prin toate colțurile scenei politice moldovenești. Nu știu care stare a acestui partid e mai periculoasă: cea aglomerată sau asta, răsfirată și pleoștită peste tot. Știu însă bine că situația nu are cum să devină roz peste noapte. Lucrurile se vor limpezi, căci asta e viața: cu ulciorul nu mergi de multe ori la apă -, dar până la limpezire, vom avea de suportat crize valutare, economice, sociale, despre cele politice nici nu mai zic, toate fiind legate între ele – și toate astea, din cauza lipsei de consecvență, lipsei de caracter, prostiei și nestăpânitei atracții către Kremlin a celor mai influenți dintre politicienii de la Chișinău. Un lucru e bun: apele s-au separat, iar alegătorii au văzut, în sfârșit, ce mincinoși ordinari se ascund și ce harbuz mare și rotund a crescut  în spatele bannerelor care le promiteau reforme, o Moldovă fără comuniști, o Moldovă fără sărăcie (vorba vine, iată o glumă amară, auzită zilele astea: „Acum că „Moldova fără sărăcie” s-a rezolvat, a venit vremea să se rezolve și „Moldova fără comuniști!””).

* * *
Prietenul meu, abia revenit de la Iași, mi-a trimis un cântec, pe care el l-a auzit întâia oară, iar eu mi l-am amintit, pentru că l-am tot ascultat, de zeci de ori, cu inima strânsă, când, studentă fiind, împreună cu ai mei colegi de la filologie, „prindeam” printre bruiaje Cenaclul Flacăra.  E un cântec de dor de noi, cei care am fost și cei care mai suntem. De noi, cei care vom fi, în ciuda agresivității cu care mediocritatea și lașitatea încearcă să-și lărgească bârlogul rău mirositor, strivind tot ce-i mai frumos în juru-i.  Un cântec pe care prietenul meu (nefiind român!) l-a îndrăgit, simțindu-l așa cum mulți moldoveni (deci, români, de fapt) din Parlament nu-l vor simți niciodată.

* * *
Un cântec vechi georgian spune cam așa: „să cântăm, să ne audă dușmanii și să se întristeze, văzând că mai avem poftă să cântăm!” Georgienii, poporul care știe aproape la fel de bine ca noi, românii, cum e să ființezi într-o baladă. Tristă.

* * *

 

* * *
Articol publicat și pe portalul Știri Locale

Cum se minte pe la noi

23 Ian

Cum se minte la Chișinău, de îngheață apele politice? Simplu. Cum se respiră.
Totuși, dacă vrei un impact geopolitic serios, faci unele eforturi, îți pui imaginația în mișcare (păi chiar așa, pentru ce ne-o dat Dumnezeu imaginație? Nu pentru a o folosi în scopuri nobile, precum acapararea întregii influențe politice, care înseamnă putere, care înseamnă bani, surse de existență, femei etc.?) Așadar, întâi alegi un locșor retras. De preferat, aeroportul Chișinău, concesionat (de nu știu care mare gospodar maldavan) rușilor – e cea mai bună soluție contra nesuferiților de jurnaliști nechemați, ăia care se bagă peste tot  și vor să știe prea multe, dar și pentru a-i umili pe europeni, dându-le de înțeles că nu mai există loc în RM unde Putin nu ar avea câțiva oameni băgați în mod absolut legitim, care să aibă posibilitatea să te spioneze. Apoi, promiți europenilor că vei face „tăt cum trebu!”, dai din cap de sute de ori, ca să-i amețești bine. După care îți vezi de treabă, adică faci exact invers, dar pretinzi că „iuroepenii” nu ți-au „recomandat” nimic, pentru că ei „nu se amestecă în treburile interne ale Moldovei”, iar cei care nu respectă înțelegerea (da, aia inexistentă, dintre „partidele democratice” și „europeni”!) sunt liberalii (cum de ce? pentru că n-au spete largi la Moscova, nu sunt neamuri politice cu Voronin, pentru că nu-ți place cum se uită, pentru că nu merg în Pădurea Domnească etc., etc.). Apoi, te răzgândești și inventezi chiar tu niște „recomandări”, așa, mai convenabile („boborul” va înghiți orice, că doar n-o să plece la Bruxelles, să-i interogheze pe „europeni”, să afle ce-ți recomandară!) Și pretinzi că alea sunt! Și că Ghimpu nici nu vrea să audă de ele. După care… guleai, gubernia! Ah, și dacă un jurnalist care chiar știe să-și facă meseria totuși merge la Brixelles și face un interviu și, astfel, se descoperă că tu minți cum respiri? No, mare lucru! Zici că ai vrut să faci un săniuș bun la Chișinău, pe apele politice înghețate, acum, după Bobotezele noastre (veche și nouă), fără ger, fără zăpadă (mai e un pic, ia să vedem: Sf. Valentin, Dragobete, 23 februarie, Mărțișor, 8 martie, Floriile, Paștile… – măi, n-o rămas mult până la Crăciun!),  e musai să-l chemi și pe Putler, să se dea și el pe gheața făcută de tine, cu efortul minții tale, ascuțite și luminate. Poate cade odată bine detot, de-i vine mintea la cap și i se trezește, în sfârșit, mila și grija  de cetățenii Rusiei, și ne lasă în pace – pe noi și pe ucraineni!

* * *

Iată interviul jurnalistei Europei Libere Iolanda Bădiliță cu președintele Alianței Liberalilor și Democraților pentru Partidul European, liberalul Graham Watson (descifrarea îmi aparține):

„E.L.: Dle Watson, vă mulțumesc pentru acest interviu. Voi începe prin a vă întreba, de ce ați ales un aeroport pentru întâlnirea de acum două zile cu liderii proeruropeni de la Chișinău? A fost ca în filme!

G.W.: Cei trei care am zburat de la Bruxelles, reprezentantii PPE, socialiștilor și liberalilor, trebuia să ne întoarcem la Bruxelles în acea noapte, aveam la dispoziție doar patru ore. Partidele moldovene cu care ne-am întâlnit au considerat că va fi cel mai eficient să ne întâlnim în aeroport. Și așa a fost, am folosit timpul la maxim. Am avut o lungă discuție, extrem de eficientă.

E.L.: Și care a fost sfatul dvs. pentru dl Ghimpu?

G.W.: Sfatul pe care i l-am dat a fost același pe care l-a primit și dl Filat de la PPE, și dl Lupu de la socialiști: să cadă la înțelegere pentru o coaliție de guvernare a partidelor democratice, care să mențină Moldova pe calea integrării europene.

E.L.: Dl Marian Lupu, președintele PD, a propus joi o coaliție de guvernare între partidul său și PLDM, partidul condus de dl Filat și dl Leancă. O coaliție din care să fie însă exclus Partidul Liberal, condus de dl Ghimpu. Cum comentați acest lucru?

G.W. : Nu cred că este o soluție cu care trebuie mers mai departe, căci va aduce la un guvern minortar, sau, dacă va avea majoritate, va fi o majoritate parlamentară cu partidul domnului Voronin sau cu partidul dlui Dodon. Nu este calea cea bună pentru progres în Moldova. Cele trei partide democratice ar trebui să fie capabile să cadă de acord asupra unei formule de guvernare. Și, este adevărat, când am fost la Chișinău, le-am propus o astfel de formulă.

E.L.: Lucrurile s-au desfășurat într-un alt mod, observ.

G.W.: Regret acest lucru și sper că democrat-liberalii, PLDM, îi vor spune dlui Lupu că nu aceasta este calea de urmat. Că are nevoie de o coaliție de trei partide, pentru a avea majoritate sigură, cu care să poată promova reformele.

E.L. : Dar, dle Watson, dl Lupu nu a ascuns niciodată faptul că, citez, „are diferende ireconciliabile cu dl Ghimpu”.

G.W.: Atunci nu este un politician adevărat. Toți avem diferende, dar în politică niciodată nu e bine să ai diferende ireconciliabile. Cei doi au putut lucra, s-a văzut. Cred că sunt în stare să lucreze și acum împreună. Trebuie doar să vrea. Poate că dl Lupu preferă să lucreze cu comuniștii? Cel mai important pentru RM este să rămână pe calea reformelor și a integrării europene, iar pentru asta este nevoie de o coaliție a celor trei partide proeuropene.”

Pentru comparație, iată câteva link-uri cu declarațiile liderilor noștri după discuția cu oficialii europeni:

Independent

Timpul

Unimedia

Cotidianul

 Adevărul

AIE-PL=BMD=PDAM

22 Ian

Fără îndoială, situațiile de criză sunt foarte incomode pentru societate, perturbative pentru economie, neplăcute, în general, dar extrem de utile pentru analiza politică, radiografierea construcției factorului politic și, mai ales, pentru elaborarea de noi formule sau actualizarea formulelor de comunicare între elementele acestei construcții.

Recenta criză politică a AIE (care nu e ceva nou, să fim sinceri: fiind continuarea crizelor din anii precedenți, trebuia și putea fi anticipată și chiar prevenită!) nu face excepție: este pe atât de neplăcută, pe cât de utilă. Ne-am obișnuit atât de mult să apreciem cu superficialitate discursul politic autohton, în ciuda faptului că prezintă prea puține semne de normalitate, încât nici nu mai cerem prea multă claritate de la aleșii noștri. Suntem fericiți când ne divulgă, la nervi, câteva inițiale sau când le scapă vreo aluzie. Pe de o parte, există o rațiune pentru acest comportament al negociatorilor, dat fiind că stăm într-o zonă în care puțină discreție nu strică, zonă de „conflict înghețat”, și trecem printr-o perioadă de exacerbare a conflictelor din aceeași serie. Pe de alta, nu e normal să acceptăm orice decizie a aleșilor noștri, numai pentru că, vezi bine, le-am acordat toată încrederea, în urma unei campanii electorale „cu năbădăi”. O modalitate de a le controla pornirile de animale politice, astfel încât să nu se automutileze, cel puțin, mi se pare necesară.

Actuala criză, aparent generată de discuția în jurul problemei depolitizării justiției, a devoalat intențiile principalilor lideri de pe arena politică de la noi, făcându-i să se exprime mai puțin protocolar. Așa, auzind mai multe declarații ale liderilor PD (Dumitru Diacov și Marian Lupu) referitoare la ideea unui procuror din spațiul UE pentru Republica Moldova, nu poți să nu le compari cu celebrele „teze” ale agrarienilor, de pe timpuri (fostul PDAM), privind „Moldova pentru moldoveni” sau pericolul românesc, sau alte declarații la fel de primitive și de xenofobe ale foștilor nomenklaturiști sovietici, aciuați acum prin diverse partide.

Jocul, e adevărat, ceva mai nuanțat al PLDM trădează doar dorința de a participa la actul de guvernare, mai puțin grija pentru corectitudinea acestuia. Felul în care ideea aderării la NATO este respinsă de ambele partide, zise proeuropene, dezvăluie adevăruri triste, intuite de multă lume și până acum. Una dintre concluziile care se impun, analizând declarațiile liderilor cu pondere în procesul de luare a deciziilor din cele două partide, vizează vocația politică a PD, care nu se deosebește prea mult de PLDM și care este nu doar de stânga, așa cum și-ar dori liderii partidului să se creadă, nu e social-democrația, ci  comunismul oligarhic (de fapt, comunismul esențial, clasic, pentru că un alt tip de comunism nici nu există în natură), iar libidoul lui geopolitic este unul estic (de preferat, satisfăcut pe bani vestici, occidentali). După declarațiile de ultimă oră, balansând între xenofobia de tip sovietic și discursul patriotard moldovenist, nu mai văd diferențe fundamentale între aceste două partide și PCRM sau alte derivate ale acestuia (precum PSDM, bunăoară) sau formațiunile anterioare, din care acesta se revendică ideologic. Autorii proiectului „Lucinschi” (cei care au „sugerat” chemarea lui Lucinschi la Chișinău) știu mai bine acest lucru, pentru că tot ei sunt autorii campaniilor de linșaj mediatic aplicat „intrușilor” în sistemul de „privilegiați”, foști nomenklaturiști sovietici. Așadar, esența motivației politice, la noi, nu trebuie căutată în gradul de onestitate sau în atașamentul pentru valorile europene ale unora sau altora, ci în interese personale sau de „gașcă” (mai ales financiare).

Hârtia de turnesol, cheia pentru dezlegarea ecuației privind orientarea geopolitică a unui partid din Republica Moldova sau altul a fost, până mai ieri, felul în care acesta se raportează la moldovenism, dar – atenție! – vorbim despre ideologia susținută în mod sistematic de liderii-fondatori, nu de „sateliții” întâmplători ai acestora, pe care formațiunile îi folosesc pentru a-și camufla esența moldovenistă în perioadele de precocitate, de „pubertate instituțională”. În momentul în care o astfel de formațiune devine destul de „matură” și nu mai are nevoie de niciun „camuflaj”, ea se debarasează de „balastul ideologic” unionist sau filoromân, rămânând o structură aglomerată pe criterii „pure”: ambiții și orgolii (care au fost poreclite, la un moment dat, „principii și valori”), pentru care cea mai potrivită „ideologie” este „moldovenismul primitiv” (sau: moldo-statalismul), adică un naționalism local, extremist și agresiv, care permite clasei de oligarhi să acapareze cât mai multă putere, marginalizându-i pe cei mai slabi (intrușii, inadaptații, considerați inadaptabili, „visătorii”, „utopicii” etc.). Exact asta se întâmplă acum cu ceea ce în 2009 s-a vrut a fi AIE, dar n-a reușit decât să acutizeze reactivitatea elementului sovietic, moștenit din fostul regim, totalitarist, la procesele reformatoare.

Noutatea momentului actual ține  de cele două elemente iritante pentru partenerii de coaliție din programul electoral al PL: tema NATO și tema corupției, în mod special tema aducerii unui procuror „străin”. Xenofobia viscerală a foștilor „agrarieni” transpare acum  în protestele vehemente ale celor care au ridicat, odinioară, moldo-statalismul la rang de politică oficială a Republicii Moldova („moldovenii au votat pentru partide de moldoveni, nu de străini!” (a se vdea, în acest sens, declarațiile liderilor PD: Marian Lupu, Dumitru Diacov)).

Ca să fie mai clar, e de ajuns să privim atent la structura ideologică a fostului BMD, în care încăpuseră, ca într-o salată foarte complicată, mai toate curentele ideologice prezente pe piață în acel moment. A fost de ajuns ca BMD să prindă contur și să se impună, oarecum, prin aportul celor mai tineri și mai nepătați dintre membri, că s-a și dezmembrat, lăsând scena politică liberă pentru alte lupte de „restructurare politică”. AIE repetă, în mare parte, și structura, și mișcarea, oarecum haotică, a  AMN, iar mai târziu a BDM, pe scena politică. Și cred că-i va repeta și deznodământul, cel care a marcat, mai înainte, și PDAM-ul: dispariția (eventual, căderea sub pragul electoral) – din cauza legăturii fatale dintre moldo-statalism și corupție. AIE devine vulnerabilă în fața PCRM, chiar din clipa în care se zbate să înlăture PL-ul din componența sa. Acest lucru, semnalat și de analiști, și de politicieni din afară, nu poate opri însă tendința generală. Destructurarea AIE e  ca și realizată (cu toate străduințele multora de a o menține pe linia de plutire). Nici nu se putea altfel, pentru că „pilonii” acestor construcții (partide rezultate din dezmembrarea fostului PC al R.S.S. Moldovenești) au rămas aceiași, actorii principali, scenariștii și regizorii, la fel. Doar actorii din rolurile secundare se schimbă, în funcție de gradul de usaj mediatic și moral al acestora. Ca în orice telenovelă ieftină, de altfel.

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Robson Cezar

"My work exists as an expression of "dar um jeitihno" - the Brazilian notion of "finding a way". For me, art is a means of survival."

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian's Blog - Ganduri Neinfinite

“I've lived through some terrible things in my life, some of which actually happened.”― Mark Twain

Trubadur prin Avalon

Mi-aș dori ca într-o zi sufletele noastre să se privească de atât de aproape încât atunci când vom clipi să le atingem cu genele.

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

A precariously critical, humorous take on life’s interactions with food and drink!

Tassles Of Intertwined Emotions

Poetry, Quotes & Random Thoughts

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

ialina scrie

De acum voi scrie si pe noul site http://zenblog.eu/

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Caci mor traind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Folclor muzical românesc

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta!” - Anton Pann

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

%d blogeri au apreciat asta: