Tag Archives: Jurnal

PICASSO, MÁLAGA. UN PICTOR, UN CĂMIN-ep.3

12 apr.

Am lipsit (motivat”!). 🙂 Am revenit, dar în mod sigur vor mai fi pauze (unele neanunțate, unele poate chiar neprevăzute, deși acum s-ar zice că le cam „prevăd”:) …). Deh, e primăvară și în suflet (și în organismele noastre astenizate, și în țară! 🙂 Am revenit însă și aduc „stropi de cristal din blogosferă”. Și asta e ceea ce contează cel mai mult.

Colțul Cultural

Săptămâna aceasta continuăm seria noastră prin prezentarea următoarelor cinci opere din selecția realizată de Muzeul Picasso Malaga.

Imagine

JARRÓN CON FLORES Y PLATO DE PASTELES

(VAZĂ CU FLORI ȘI PLATOU DE PRĂJITURI)

Vallauris, 1951

Natura moartă încadrează diverse obiecte pentru a forma două ansambluri diferite. Vaza este construită pe un suport de lut ars ( piciorul și gâtul), cu un atașament de metal (mânerul). Din vază ies două flori pline de țepi. La cealaltă extremă a bazei este un platou cu dulciuri realizat, de asemenea, cu accesorii din lut ars, deasupra căruia artistul a modelat un sortiment de prăjituri. Abilitatea lui Picasso de a descoperi analogii vizuale între materiale diferite – spini și petale, argilă și prăjituri – se manifestă, din nou, prin această operă de mare efect. Artistul efectuează un proces prin care ”preschimbă” obiectul, alertând spectatorul asupra artificiului operei.

Vezi articolul original 453 de cuvinte mai mult

Lumina florilor, Floarea luminilor

8 mai

Lumânări aprindem

și cerșim

nemurire,

partea din viață, Iubirea,

care nu se cerșește,

se cucerește, se merită…

 

Cea mai frumoasă parte din mine

s-a prăbușit și a zburat

fără întoarcere și

fără moarte…

 

 

O parte din mine s-a rupt de trup

și m-a părăsit, și m-a durut, și m-a iertat,

iubindu-mă,

frumos, înflorit, luminat…

și eu iubesc țara de flori și lumini

în care

s-a prăbușit și s-a-nălțat…

Lumina florilor, Floarea luminii…

 

Adună-mă, Doamne, pe mine, culege-mă,

(cu) cea mai frumoasă și cea mai fragilă

parte din mine,

plecată înspre lumini și flori,

pe drum de lumini și flori,

între lumini și flori,

cu Tine, Doamne, adunat din Lumină,

dacă lumina din mine

se învrednicește de nemurire,

învrednicește-mă, Doamne, Tu

de Lumină,

de-al Florii de lumină gând

și de Floarea gândurilor luminate,

Lumina florilor și Floarea luminii,

 

Oare câtă frumusețe mi-a rămas?

Îmi ajunge, oare,

ca să-mi câștig

restul de nemurire,

nemurirea întreagă –

Floarea luminii, Lumina florilor?

 

Imagine: fragment din cea mai veche fotografie cu mama…

* * *

* * *

„Sub stele trece apa…”

30 apr.

* * *

Grigore Vieru – Mi-e dor de tine, mamă

Sub stele trece apa,
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.

Maicuta mea: grădină,
Cu flori, cu nuci și mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!

Măicuțo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor și omenie
Și cântec fara moarte!

Vânt hulpav pom cuprinde
Și frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale brațe,
Mi-e dor de tine, mamă.

Tot cască leul iernii,
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ți caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge fața,
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, batrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.

Sursa.

Ușoară Cruce

19 apr.

„Ușoară, maică, ușoară…” G.Vieru

Ne agățăm de modernitate

ca de o Cruce

mai ușoară…

„Uşoară, maică, ușoară…”

Există metode

moderne

de a îndepărta ce e valoros

și a sta

suspendați printre gunoaie…

 

Este greu să stăpânești

valori.

Ai nevoie de timp,

iar timpul e de aur și el.

Ai nevoie de știință,

ca să le poți evalua.

Ai nevoie de suflet,

ca să le poți păstra.

Ai nevoie

să nu încetezi să muncești,

să crezi și să visezi,

să lupți și să mori,

ca să ai voie să trăiești

printre astre de diamant…

 

Este ușor să te stăpânească niște gunoaie

închzi ochii

îți anihilizei toate simțurile

și zici că

urăști gunoaiele

și stai suspendat printre ele,

agățat de modernitate

ca de o Cruce…

„Ușoară, maică, ușoară…”

Sau: pleci.

Cu „Țara în raniță”,

dezgustat, cu ura aproape,

cu dragostea departe,

îți iei modernitatea

ca pe o cruce

ușor portabilă

și pleci

dincolo de orizont

dincolo de soare

dincolo de ploaie

dincolo de nuci…

„Ușoară, maică, ușoară…”

Ușor, te duci…

 

Și revii, târziu,

ca să constați

că  orizontul…

și el a plecat…

„Ușoară, maică, ușoară,

Ai putea să mergi călcând

Pe semințele ce zboară

între ceruri și pământ…”

Un Rai la feminin

17 apr.

Sigur, am căutat și știam care este originea și semnificația numelui mamei mele (Raisa ori, diminutiv, Raia), și totuși, glumeam de multe ori că numele mamei provine de la Rai, e o formă feminină a Raiului… Metaforic vorbind, mama asta a fost pentru noi, familia, copiii ei mai ales: un Rai pe Pământ. Cu blândețea ei, mama reușea să îndulcească orice necaz (mic sau mare).  Ne ierta (chiar și atunci când ne probozea) orice insensibilitate, greșeală, mojicie… Poate că nu făcea bine, poate că ar fi trebuit să fie mai severă (poate că astfel ne-ar fi determinat să fim mai atenți, mai grijulii cu ea), dar… așa era mama. Un suflet de înger cu chip de înger.

* * *

Dotată cu o răbdare și cu o diplomație ieșite din comun, mama reușea să împace pe toată lumea, chiar și pe cei mai ambițioși și mai abrazivi dintre noi – era greu să fii supărat pe mama mea, ea avea darul de a însenina atmosfera din jurul ei…

* * *

Mama a crescut fără tată (moartea bunicului meu drept, Ion, rămânând până acum un mister – bunica nu prea dădea detalii despre împrejurările ei, iar mama și tanti aveau explicații contradictorii despre circumstanțele în care s-a stins tatăl lor, fapt ce m-a făcut să înclin să cred că a fost vorba de politică), a stat doar cu bunica Elena și cu sora Dorina, în satul Cotiujeni, unde familia lor fusese evacuată în perioada războiului. În trei – până la cea de a doua căsătorie a bunicii (cu bunicul pe care l-am cunoscut și eu, Tudor (Toadere) Popescu) și apariția celorlalte două surori: Ludmila și Nina.

În copilărie, fiind cea mai mare dintre surori, mama le ajuta pe celelalte fete să se îmbrace (frumos): le făcea coafuri originale și drăgălașe, le călca rochițele, le inventa, croia, cosea costume

pentru sărbătorile organizate la școală (una dintre pasiunile mamei era confecționarea/alegerea ținutelor  de sărbătoare… Colegii mei, spre exemplu, considerau că mama mea e croitoreasă, pentru că eu aveam cele mai frumoase costume de carnaval – cusute de mama, cu mâna ei – și mama nu era decât… jurnalistă). Prietenele mamei (dar mai ales sora Dorina) povesteau, cu titlu de glumă, că, după ce se vedeau gata de plecare, ajutate de mama în pregătirile lor, o așteptau în prag, nemulțumite că mama nu reușise să se îmbrace „la timp”, ca să nu se lase așteptată… Mama protesta, le atrăgea atenția că sunt nedrepte cu ea, dar… nu le purta pică, ci continua să le ajute atât pe acele prietene, cât și pe surorile mai mici. Așa era mama…

Și mai era îndrăgostită de frumos și… nu accepta să facă un lucru de mânutială. Perseverența și grija pentru detalii i-a adus multe bucurii (pentru că în tot ce făcea dovedea o dexteritate deosebită), dar și necazuri (dar despre asta, poate, cu altă ocazie).

În poză: diriginta de clasă a mamei. Textul de pe verso: Un gând curat  celei mai bune fetițe ce și-a făcut studiile în clasa mea. Raiei de la Maria Ivanovna. Cotiujeni, 11 (sau 16?) / VIII – 61.

* * *

Elevă fiind, mama visa să devină avocat. Asta îi recomandau și profesorii, bazându-se pe capacitățile și asiduitatea ei. A ales, însă, filologia, și n-a regretat, mai ales că la facultate l-a întâlnit pe tata… Au avut împreună o studenție frumoasă și și-au legat destinele, ambii, de soarta limbii române în Basarabia. Și i-au rămas fideli, înțelegând că limba română este esența românismului. Un detaliu doar: ultima corectură făcută de mama (acum câteva sptămâni) la o carte de Alecu Russo a adus o serie de discuții în familia noastră, pentru că mama nu accepta să scrie cuvântul România cu literă mică, așa cum e în orginal, în textul lui Russo („românie”, cu sensul de românitate). „Da, înțeleg, zicea mama, dar azi avem o țară, care se numește România, și cuvântul trebuie scris numai cu majusculă. Sau, cumva, în subsol, explicat de ce e cu literă mică!” Tata, convins că are dreptate, a fost nevoit să corecteze din nou – peste tot  pe unde apărea cuvântul buclucaș.

* * *

Mi-am petrecut copilăria pe la bunici (ba la cei din Colicăuți, Briceni, ba la cei din Cotiujenii Mari). La Chișinău veneam în vizită (mai mult de sărbători sau pentru consultații la policlinică). Am mers la grădiniță doar un an: pe atunci nu existau grădinițe în limba română, și părinții mei au decis că e mai sănătos să frecventez „grădina buncii” decât grădinița rusificatoare… Mama venea să stea cu noi la sfârșit de săptămână, mama fiind la începutul unei promițătoare cariere jurnalistice, care îi lua mult timp. Asta dincolo de trimboflebita (tromboza venelor profunde), care se datora unor traumatisme suferite în perioada adolescenței, când mama a făcut gimnastică artistică, și care s-a agravat după nașterea mea… O boală perfidă, care amenința, încă de pe atunci, să producă ceea ce s-a produs pe 30 martie 2012 și ne-a luat-o pe mama de lângă noi… Și totuși, mi s-a întipărit bine în minte imaginea mamei din acei ani: senină, încrezătoare, purtând rochii elegante, un parfum dumnezeiesc și… pe mine – la matinee teatrale. Mama scria pe teme legate de viața culturală a orașului și, în perioadele în care stăteam la Chișinău, mă lua cu ea la spectacolele despre care avea să scrie… Așa le-am văzut în câteva roluri memorabile pe actrițele Mariana Druc, Paulina Zavtoni, Domnica Darienco și altele (alții)… Țin minte scene întregi din spectacolele văzute împreună cu mama, pe care le reproduceam acasă, înfășurată în perdeluțe din dantelă, încurajată de mama să mizez cât mai mult pe imaginația mea de copil… Mama avea marele talent de a se juca și a ființa, natural, cu dezinvoltură, în lumea copiilor ei (și, mai târziu, a nepoților). Datorită ei, poezia și cântecul, teatrul, arta în general n-au lispit nicio zi din viața noastră.

* * *

Ne jucam împreună, ca două prietene de aceeași vârstă… Așa îmi părea mie, pentru că mama nu doar îmi citea cărți, ci le și „punea în scenă” pentru mine, mă făcea să intru în rolul diverselor personaje. Și, mai ales, ne plăcea să ne jucăm cu păpușile mele, pentru care mama, adesea, cosea hăinuțe. La fel cum și mie îmi cosea haine.

Tot ca un fel de joacă, făceam mâncare alături de mama, doar că eu foloseam ustensile mici, ca de jucărie… Era un fel de copilăreală frumoasă în metodele de educație aplicate de mama.

În poze: costume pentru spectacolele în care participam la grădiniță, create în întregime sau ajustate și decorate, înfrumusețate de mama (toate costumenle și hainele mele purtau semnul, amprenta spiritului creativ al mamei). Și mai târziu,  când, fiind domnișoară, am început a-mi alege singură ținutele, părerea mamei era la fel de prețioasă în ochii mei…

Rolurile s-au inversat în utlimii ani, când mama a purtat cu plăcere hainele pe care i le cumpăram eu – de la București  sau din orașele prin care treceam, fiind mai mult în deplasare, decât acasă…

* * *

Pozele cu noi mici. Sigur că mama le-a păstrat (orice părinte face asta), așa cum a păstrat desenele noastre, caietele, carnetele de note, felicitările, scrisorile pe care i le-am trimis din străinătate, mărțișoarele noastre… Am observat, însă, la un moment dat, că fotografiile au suferit unele „operații estetice”: mama decupase, pe unde a putut, imaginea noastră din fotografiile făcute cu diverse ocazii, în care noi apăream alături de… „chipul lui Ilici”. Asocierea imaginilor copiilor ei cu imaginea lui Lenin i se părea inacceptabilă. Nu aveam multe poze din astea, dar câteva au fost, totuși: făcute în timpul „praznicelor comuniste”… În poza aceasta se vede clar fundalul „ideologizat”, dar și înverșunarea mamei contra acelui fundal…

* * *

Și eu, și fratele meu am avut costume populare românești, când eram mici. Costumul meu, cu care mă mândream de fiecare dată când îl îmbrăcam, a fost adus din România de nana Olimpia și înfrumusețat, cusut cu mărgele (după sfatul nanei) de… mâna mamei.

Mama a avut grijă să ne cultive sentimentul apartenenței la românitate, chiar și în timpurile în care însuși cuvântul „român” era interzis. Mama a găsit metode excelente de a ne ține aproape de indentitatea noastră autentică: lecturile din clasici, apoi cântecele (mama, care mai cântase și în corul școlii, avea o voce frumoasă și cânta foarte bine, la fel ca și surorile ei, și bunica, și bunicul), micile simboluri românești, care adunate împreună, vorbeau despre faptul că suntem români…

* * *

Păpușa Monica… Am numit-o astfel, după ce mama mi-a citit  (sigur, din capitolele referitoare la copilărie)  romanul La Medeleni… Păpușa era blondă, deci trebuia să fie Monica (nu putea fi Olguța). Și era foarte frumoasă, și îmi era foarte dragă, și mamei îi era dragă, așa încât mama mă ajuta să-i cos rochițe noi. Rochia pe care Monica o poartă în această poză este croită de mama dintr-o față de masă foarte frumoasă, pe care mama a „sacrificat-o” cu dragă inimă, pentru a-i face straie noi păpușii mele preferate…

Alteori, ca să mă facă să fiu ascultătoare, mama îmi dicta comportamentul, pornind de la premisa că păpușa era fetița mea, după cum eu eram fetița ei (trebuia să mă trezesc înaintea păpușii (tot așa cum mama se trezea înaintea mea), spre exemplu, să mă spăl, să-mi iau micul dejun, să merg la grădiniță (după cum mama mergea în fiecare zi la lucru)… Râdeam, mai târziu, cum îi reușea mamei frumoasa manipulare prin care îmi exploata instinctul matern, cerându-mi să fiu disciplinată – după exemplul său!  Mama trebuia să mă disciplineze cumva, după atâția ani de zburdat pe la țară, pentru că peste un an aveam să merg la școală, iar spiritul meu rebel, de țărăncuță alintată de bunici, nu prea mă recomanda pentru stilul de viață de la Chișinău. Răbdarea și talentul mamei m-au ajutat să mă adaptez perfect, mama n-a aplicat niciodată forța.

* * *

Va urma. Voi mai scrie despre mama, pentru că  mai sunt multe de spus, lucururi simple, dar scumpe și dragi mie, despre care am vrut nu o dată să scriu, dar am amânat – mai ales că mama îmi cerea să fiu ceva mai discretă în ce o privește (spre exemplu, mama m-a rugat să nu completez pagina pe care i-am dedicat-o pe blogul meu – asta se întâmpla prin 2009 – (mama considera (și avea dreptate!) că stau prea mult timp în fața monitorului, ceea ce nu e bine pentru sănătate – mai ales ținând cont de precedentul tromboflebitei în familia noastră – și mama își făcea griji pentru mine). În plus, e vorba de o discreție ce a caracterizat-o pe mama și pe care o voi menține, astfel încât tonul articolelor mele despre ea nu va depăși o anume limită, pe care mama, cu siguranță, și-ar fi dorit să o respect.

De Înviere: Speranță și Înviere…

15 apr.

Pentru prima dată în viață mi-a venit greu să termin pregătirile de Paști… Și nu numai pentru că nu mă mai puteam baza pe ajutorul mamei (ori de câte ori nu-mi reușea ceva, mama avea un sfat, un remediu – ușor și simplu – pe care mi-l „servea” prompt, „eficient” (că tot e la modă termenul), de parcă ar fi avut darul de a prevedea orice!), și nu pentru că plângeam de fiecare dată când un lucru îmi amintea de mama (am învățat foarte repede să văd printre lacrimi), ci pentru că de Paști, de regulă, comunicam cel mai mult cu mama: ba ce cumpărături să mai facem, ba ce cadouri ar fi mai potrivite pentru cutare sau cutare, ba unde mergem de Paști… tot felul de discuții ce adăugau farmec acestor pregătiri, care sunt, de fapt, un fel de exercițiu pentru fericire: te învață să dăruiești și să primești (Iubire și Grijă!)… Anul trecut și anul acesta, însă, au fost mult, mult prea triști, ca să se asemene cu pregătirile din ceilalți ani și să fie, cu adevărat, un demers în favoarea ideii de fericire. Au fost… o rătăcire de gânduri și sentimente.

Mici cadouri, pe care le pregătesc, de obicei, de Paști (niciodată ceva spectaculos sau prea scump – doar mici atenții)… De data asta, mă pierdeam, ori de câte ori dădeam peste lucruri pe care aș fi vrut să i le dau mamei… Lipsa mamei se simte în tot, inclusiv în orice cuvânt de-al tatei, care pare să se adreseze mamei, când vorbește cu mine (brusc, nu-l mai regăsesc nici pe el – cel puțin, nu așa cum eram obișnuită să-l văd eu)… În schimb, în relația cu Doru-mare, îl descopăr pe Doru-mic:  sincer, sensibil, generos, cuminte, înțelept și… puternic. Un Doru frumos! Așa cum îl țin minte din copilăria noastră, vegheată și dirijată cu tandrețe de mama… Mi-am zis: dacă s-ar mai lăsa și de fumat, ar fi băiatul perfect, așa cum îl vedea (își dorea să fie) mama…

Azi dimineață, la sfințirea bucatelor (la noi, ca și prin Bucovina, de altfel, s-a mai păstrat acest obicei), a spus părintele Ioan Ciuntu o frază cu referire la mama și mi-a întărit – cu două cuvinte doar! – speranța în învierea sufletelor noastre…

Știu, adevărata școală a Învierii e în noi, în felul în care găsim, fiecare în parte, calea spre Adevăr, prin conștientizarea sacrificiului cristic…  Și iarăși, mă gândesc la Gelu și la toți ai mei…  Și la natura care mereu învie, ca Hristos de pe Curce (Parcă ei nu îi este la fel de greu să renască după fiecare iarnă, după fiecare îngheț?) Și la mama, ca la o floare care a prins rădăcină…

De aceea, oricâte tristeți ar veni să submineze lumina din sufletele noastre, vă doresc, dragii mei prieteni, să vă fie primăvara (sau, altfel zis, conceptul de Înviere) sfetnic bun!  Hristos a Înviat! Și, cu El, speranța noastră învie și va învia mereu! „Pre moarte călcând”…

Să aveți liniștea, pacea și puterea sufletească, aducătoare de fericire! Să vă bucurați de Iubirea și de Lumina pe care sărbătoarea Învierii le propagă și ni le dăruiește! Să vă fie mereu aproape, sănătoși și fericiți toți cei la care țineți și vă sunt dragi! Să fie o Săptămână Luminată cu mult soare pentru sufletele voastre!

„Enigmatici și cuminți”…

7 apr.

Este Ziua Mondială a Sănătății. Ziarul de gardă ne amintește, cu această ocazie, că avem, există în societatea noastră o problemă  dureroasă: cea a bătrâneții …   În societățile prost organizate, precum a noastră, bătrânii nu au aceleași șanse de a înainta în vârstă ca semenii lor din lumea civilizată... 

M-am convins și eu, de nenumărate ori, că la noi bătrânii sunt tratați urât, ceea ce înseamnă că imaginea colectivă, fața societății noastre este urâtă…

Înflorite ninsori

12 mart.

* * *

* * *

* * *

* * *

Și un cântec de dragoste (se putea altfel, fiind vorba de flori de primăvară…?)🙂

* * *

Sper că v-am convins să fiți veseli și fericiți ca cireșii înfloriți și să aveți o zi și o săptămână minunate!

P.S. Da, și niște sfaturi pentru astenia de primăvară

 

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

Products / Places / Services

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Căci mor trăind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Memoria Fonogramica

Muzici vechi pentru urechi noi

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

baletalessia

un site despre balet

The Tragic Life of Frank

Around five minutes ago I had this sudden revelation; that my life is quite sufficiently, tragic.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

ANDREEA VASILE

Povești despre oameni ca tine

%d blogeri au apreciat: