Tag Archives: românism

Clipe de cristal, voci de argint, amintiri de aur

2 Mai

Hristos a înviat!

Cântec. 1989

Pentru M.M.

Colindă, Marie!

Colind sau învie speranța.

E cald, e curat, e iubire,

E mai, ca în vechea romanță.

Colindă, Marie.

Demult s-a dus iarna.

Colindă, să fie

Multă  iubire

În loc de armă.

Văzduhul flămând cum absoarbe

Colindul acesta, și viața

Se cântă, și-s florile dalbe,

Și-i iarăși duminică-n Piață.*

Colindă, Marie,

Pari o tristă vestire.

Colindă, să fie

Timp fără prihană

Și multă iubire!

Tu cânți, și colindul ne duce

Spre unicul, pașnicul țărm,

Cel verde, și simplu, și dulce,

La care mereu aspirăm.

Colindă, Marie,

Se-apropie iarna,

Colindă, să fie

Multă iubire

În loc de arme.

Treziți de colind, stăm în poarta

Deschisă, ca niște brațe de frați.

Colindul ne lasă în soarta

La care și voi aspirați.

Colindă, Marie,

Colindă, să fie

Timp fără prihană

Și multă iubire!

*- Piața Marii Adunări Naționale, unde în anii de redeșteptare națională se țineau cenacluri literare și de muzică, se recita și se cânta poezie și se discuta politică.

(Variantă. Publicat în Literatură și Artă nr. 37 (2457) din 10 septembrie 1992)

*  *  *

Ce faci, dacă eşti puţin răcită, de fapt ceva mai mult decât puţin, dar primeşti o invitaţie la dialog din partea unei frumoase artiste, cu o voce pe care ai admirat-o de la prima audiţie şi pe care o admiri în continuare? Accepţi, chiar dacă, în sinea ta,  ţi-ai fi dorit să tergiversezi, să amâi o şansă ca asta pentru „vremuri mai bune”. Ce poate rezulta din asta? În mod paradoxal, ceva interesant (pe alocuri, repet, neaşteptat de frumos!) 🙂

Cântăreaţa despre care vă povesteam este entologul (cercetătoarea, muzeologul, scriitoarea, jurnalista) Maria Mocanu, cea care mi-a inspirat , în 1989, poemul Cântec, şi, recent, cu doar câteva zile în urmă, a lansat această provocare: să discutăm despre… folclor.  Este vina mea, dacă răspunsurile mele trădează emoţii şi o stare uşoară de febrilitate (şi mă conving a mia oară că ar fi cuminte să rămân fidelă cuvântului scris, pe care l-am ales drept instrument de exprimare cu mulţi ani în urmă şi care mă exprimă cel mai exact – e domeniul meu). Dacă sunt, totuşi, demne de atenţia celor care ascultă, e meritul  talentatei jurnaliste Maria Mocanu.

Mi-a făcut bine discuţia (chiar dacă au mai rămas multe de spus!), mi-a fost plăcut să „navighez” printre subiectele propuse de gazda emisiunii Dor de izvor,  m-au copleşit amintirile (amintiri de aur: clipe de cristal, efectul melodiilor condamnate la eternitate prin frumuseţea lor, vocile de argint ale interpreţilor)  şi… tot ele, amintirile, mi-au trezit dorinţa de a redeschide alte subiecte şi de a… scrie. Pentru toate astea ţin să-i muţumesc dnei Maria Mocanu! Şi, bineînţeles, pentru piesele puse pe post, mai ales pentru melodia de la urmă, una dintre cele mai dragi!
Puteţi asculta emisiunea aici:  Radio Chişinău

Anunțuri

Efectul Nicolae Sulac (IV)

11 Mai

Se vor fi întrebând unii, de ce am scris tocmai atâtea articolașe despre „efectul Nicolae Sulac”, în loc să scriu unul și bun, de ce am fragmentat „subiectul”, în loc să-l dezvolt într-o singură postare. În primul rând, aveam nevoie de spațiu pentru melodiile cele mai reprezentative, acestea fiind principalele argumente. În al doilea rând, concluzia și explicațiile de rigoare sunt și ele audiovizuale, deci vor ocupa spațiu, strâmtorând puțin cuvintele. Romanul lui Ion Druță Bisercia albă conține o idee, care, extrapolată, se potrivește și în cazul lui Nicolae Sulac, dar și al altor artiști de la noi. Cu cât sufletul este înjosit, umilit mai mult, zice Ion Druță, cu atât setea lui de înălțare, de libertate este mai mare.  Și cazul lui Nicoale Sulac demonstrează acest adevăr: cu cât s-au străduit autoritățile sovietice să ne rusificie mai tare, cu atât setea de a rămâne ceea ce suntem,  adică români, e mai puternică. Și cu cât alterarea folclorului a fost mai înverșunată (a se vedea chiar acele melodii, interpretate de Nicolae Sulac, pe care el afost nevoit să le mutileze, pentru a le putea promova pe scenă), cu atât atracția pentru autentic este mai puternică. Așa, în ciuda dictatului falsificatorilor din folcloristica sovietică, s-a dezvoltat o reacție de răspuns: fenomenul Tălăncuța, care a generat un curent de cercetare a folclorului și de promovare a autenticului. Și tot așa, în diverse forme, reacția la rusificare a impulsionat tendința de recuperare a valorilor românismului.  Și, ca dovadă, tot melodiile despre care am scris în aceste scurte notițe, precum și alte melodii pe care le-am mai publicat și cu alte ocazii.

Ansamblul Plăieșii, un continuator al liniei Tălăncuței, este cunoscut mai ales pentru cântecul Sus pe malul Nistrului, una dintre variantele căruia a cântat-o și Nicolae Sulac. Acesta este efectul Nicoale Sulac: o dovadă că în ciuda oricăror greutăți, autenticul își găsește calea spre lumină, precum firul de iarbă care străbate asfaltul.


* * *

* * *

* * *

Drag, dor, mereu…

25 Sep

Două cântece care mereu îmi vor aduce aminte de bunica Elena. Am mai spus că bunica Elena cânta foarte mult (cânta și în strană la biserică, dar mai cânta și acasă, lucrând, sau la sărbători) –  nu e de mirare că multe cântece pe care le tot aud azi le-am învățat de la ea: așa necăjită cum era, chipul i se lumina, când începea să cânte.

Mi-e dor de munți de Caraimanu este o melodie care o înveselea pe bunica, în ciuda melancoliei pe care o inspiră acest cântec – și știu și de ce: îi amintea de copilărie, de viața ei fără de griji în casa părintească și de anii de școală, pe care  i-a păstrat mereu în amintire ca pe cea mai frumoasă perioadă din viața ei.  Am mai povestit despre astfel de clipe, de aduceri aminte, știu, dar azi mi-am amintit de bunica, mai întâi discutând cu tata, care s-a întors recent de la Condrătești, din satul de baștină al bunicii, apoi, ascultând acest cântec pe youtube:

* * *
Și alt cântec îndrăgit de bunica Elena, pe care, de asemenea l-am mai ascultat (alteori l-am și cântat) împreună cu voi, cititorii blogului meu, așa cum îl ascultam/cântam, altădată, cu mama, cu tanti Dora, cu mătușile mele sau alți oameni dragi:

Stropi, de ieri și de azi, „de sineală, de aur, de sânge…”

15 Sep

Primul lucru pe care îl observi la o manifestare a Acțiunii 2012 (acum și a Tinerilor Moldovei), după ce ochiul se obișnuiește cu strălucirea triluminoasă a drapelului nostru și cu iile răsărite ca florile în câmp, în spațiul acesta, răvășit, dezechilibrat și,  altfel, dominat de un stil vestimentar nu tocmai ascultător cu recomandările esteticului, sunt cosițele și părul frumos răsfirat pe umerii fetelor-stegărese (sau stegărițe?) E și firesc, la aceste adunări vin foarte mulți tineri și tinere. Apoi cauți cu privirea cunoscuți. Puțini sunt cei pe care i-aș recunoaște, dar fețele îmi sunt, deja, prin simpla lor prezență aici, dragi (încă din perioada în care  purtam (și eu) cosițe și costum popular pe la mitinguri și proteste anticomuniste, atunci când văd fețe luminându-se la auzul acordurilor cântecelor dedicate limbii române, am acel sentiment de pace sufletească, pe care îl poți încerca doar în familie sau în mijlocul celor mai buni prieteni). Și, la o privire mai atentă, nu sunt doar tineri, sunt cetățeni de toate vârstele, inclusiv bătrâni, inclusiv copii, de mână cu bunicii sau părinții lor. Constați, la un moment dat, că toți sunt frumoși, solari și tineri, prin elanul lor…

Ce au făcut acești tineri cu panglici tricolore la încheietura mâinii, de m-am hotărât să le dedic pe blogul meu niște metafore și timp?  Un Marș. Al Tricolorului. Un tricolor de trei sute de metri (dispoziția culorilor nu-mi permite să zic „înlungime”, s-ar potrivi, mai degrabă „în lățime”), pe care l-au purtat prin Țară și care a ajuns, ieri, și la Chișinău. Nu doar au plimbat tricolorul, ci l-au și cântat, l-au omagiat și l-au extins: prin promisiunea de a-l prelungi și de acum încolo, prin însăși ființa lor, până acolo unde visul lor îi va ajuta să ajungă.

* * *

* * *

Acultând cum, emoționați, „înfășurați” în cele trei culori, tinerii noștri (trei nume am reținut ieri: Lara Stegărescu, Iulian Gramațki, George Simion, dar cu siguranță, mulți simțeau la unison) își declară speranțele, identificându-se, așa cum o făceau și străbunicii, și părinții lor (și, da, și noi: „Limba română, unica stăpână!”, „Trăiască, Trăiască și-nflorescă Moldova,  Ardealul și Țara Românească!”, „Basarabia e România!”, „Basarabia, nu uita: România-i casa ta!”), sub soarele unui septembrie generos cu noi, cu nevoia noastră de lumină, de căldură, de iubire, și stropii speranțelor noastre, au luat aceleași culori, precum havuzul bacovian, în amurg (pe care avem datoria de a-l prelungi într-un alt răsărit de soare):

de sineală, ca profunzimea cerurilor și a rugilor noastre,

de aur, ca holdele de grâu și ca bogăția plaiurilor noastre, păstrate prin curățenia credinței noastre,

de sânge, ca  sângele vărsat de strămoșii noștri pe brazda care și azi ne hrănește, ne iartă, ne cheamă…

* * *

P.S. La câțiva metri de trimuful Tricolorului românesc, niște valuri roșii, purtând pe coamă culorile Rusiei și numele Rusiei (strigat de voci de copii, aduși acolo la inițiativa unui fiu al unei profesoare de limba română!), își fluturau amenițarea cu Uniunea Vamală  („era și de așteptat, mi-a scris un prieten: „banii vorbesc!”” – era și de așteptat, mi-am gândit eu: armele sună la frontiera de est!) – dovadă că nu e vreme potrivită pentru cântece de leagăn, e vreme de trezie.

P.P.S. Marșul Tricolorului în fața Ambasadei Rusiei, filmat de Alexandru Vakulovski:

* * *

Mai multe fotografii de la Marșul Tricolorului: aici.

Toamna derinocerizării noastre

1 Aug

În perioada de „domnie” a agrarienilor (adică a Partidului Democrat Agrar), un cunoscut epigramist de la Chișinău a scris câteva strofe despre o vacă, numită Manea, care s-a pierdut, și s-a zvonit mai apoi prin sat că ar fi fost văzută la Chișinău, în Parlament. Întâmplător sau nu, în parlamentul de atunci era un deputat pe nume Manea, care a reacționat iritat, dând în judecată publicația Literatură și artă, în care apăruse epigrama ofensatoare. Publicația a fost nevoită să-i prezinte scuze deputatului, iar autorul epigramei a mai adăugat o strofă la buclucașa sa operă, strofă care se termina cu o concluzie îmbucurătoare: „Vaca Manea s-a găsit!”, făcând aluzie la ridicolul situației, în care deputatul agrarian s-a autodenunțat, recunoscându-se în eroina epigramei.

În toți acești ani de existență a Republicii Moldova, Parlamentul nostru a fost o inepuizabilă sursă de umor, voluntar și nu tocmai, astfel încât distracția ne-a fost garantată mereu. Nu și siguranța zilei de mâine, nu și drepturile elementare. Spre exemplu, xenofobia este condamnată, cazurile de xenofobie fiind, uneori, pedepsite (a se vedea cazul profesorului Victor Cravcenco), dar nu și atunci când xenofobia este de fapt românofobie (a se vedea numeroasele ieșiri românofobe ale unor așa-ziși istorici, invitați la diverse posturi de televiziune în calitate de „analiști politici”). Legile noastre sunt atât de imperfecte, încât funcționarea lor este problematică, dacă nu imposibilă, ele fiind sabotate de greșelile, intenționate sau neintenționate, prezente în textele legislative. Cel mai elocvent exemplu în acest sens este contradicția dintre textul Declarației de Independență și Constituție, primul text consacrând în cel mai clar mod termenul „limba română”, iar Constituția venind să-i opună acestuia termenul de „limbă moldovenească”. Cu regert, Legea care stă la baza legislației noastre este o mostră de text votat de niște oameni agramați, dușmani ai științei, text care ne-a blocat, pentru mult timp, proiectul de edificare a unei societăți civilizate.

Cum s-a putut întâmpla ca în Legislativ să ajungă oameni atât de iresponsabili? Alegerile noastre sunt o formă de perpetuare a vechilor structuri, sovietice, prin acele metode perimate, moștenite de la vechiul sistem de selectare a „exponenților poporului”. Aparent, s-au schimbat unele lucruri: avem pluralism politic și dreptul la libera asociere, dar nomenklatura sovietică s-a adaptat în mod miraculos acestor noi condiții, profitând de miopia opiniei publice. „Politica este o curvă bătrână, care are mereu nevoie de oameni virgini”, ca să citez o replică celebră din piesa Titanic Vals de Tudor Mușatescu. Pe orice listă de partid intră un „virgin” (un candidat necompromis) sau mai mulți, având rolul de „locmotivă”, trăgând după sine câteva zeci de personaje mai mult sau mai puțin cunoscute, care, altfel, n-ar avea nicio șansă să fie alese. Personaje care își folosec apoi influența în scopuri personale, de cele mai multe ori antagonice cu interesele celor pe care sunt chemate să-i reprezinte.

Știu, veți zice: dacă asta e regula jocului, înseamnă că de vină e democrația! Ei bine, nu e. Legile noastre depind de fiecare vot din Legislativ, de fiecare argument spus sau omis, de fiecare minciună, de fiecare intrigă țesută în culisele acestei instituții, care ar trebui să întrunească floarea societății, nu penali care se ascund de justiție în penumbra imunității parlamentare. Altfel, obținem nu doar un parlament al „rinocerilor” ionescieni, ci și legi întocmite astfel, încât să promoveze „rinocerita”. Atâta timp cât listele de partid vor continua să fie niște ascunzișuri pentru „rinoceri” (alteori, nu „rinoceri”, ci doar niște „vaci rătăcite”) nicio reformă nu va fi posibilă în societatea noastră, afectată și ea de „sovietiă” acută. În România, procesul de „derinocerizare” a început. Cu întârziere, e adevărat, dar deja există rezultate, fapte. La noi? Nimic. Suntem într-o situație demnă de o nouă piesă de teatru: toată lumea ne laudă pentru frumosul nostru succes în frumosul „proiect european”, dar succesele reale întârzie să se manifeste, parcă stând să vadă dincotro bate vântul geopolitic.

Nu mă voi opri asupra recentelor scandaluri din Parlament. Sper ca acestea să trezească alegătorul, dezgustat și apatic, și să-l mobilizeze. Aș vrea să cred că există deja în societatea noastră un nucleu sănătos, din societatea civilă, care va studia cu atenție listele pe care, în toamna care vine, partidele politice ni le vor propune. Vreau să cred că și presa va avea capacitatea de a-și depăși instinctele vechi, de „tribună de partid”, și va face un pas important spre normalitate, încercând să informeze publicul despre fiecare dintre candidații prezenți pe listele partidelor și rămânând rece la comenzile politice, care, în mod sigur, vor fi la fel de insistente ca și până acum. Știu că e vară, iar până la alegeri mai este. Foarte bine. Avem acest răgaz pentru a ne pregăti de examenul de europenism din toamnă: derinocerizarea (sau „demaneizarea”) Parlamentului.

Publicat în Evenimentul zilei (ultima accesare: 11/11/2014)

Mai suntem acasă? Vom mai fi mâine?

20 Iul

Zilele trecute, am cunoscut-o pe fetița unei bune prietene din studenție, care stă de mulți ani în Franța și pe care n-am văzut-o de un car de ani. Venită în ospeție la bunica și la mătușa ei din Chișinău, pentru o scurtă vacanță înainte de o importantă etapă de stagiatură, Cătălina este studentă la una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Franța și își croiește o carieră în domeniul economiei. Sigur că întâlnirea m-a emoționat. Mai mult, a fost ca un impuls pentru aceste notițe. Confruntarea cu amintirile din studenție și analiza unor schimbări din societatea noastră mi-a readus în memorie aceste îndoieli și temeri, care nu-mi dau pace de mult timp.

Mă așteptam să văd o domnișoară frumoasă, brunetă, inteligentă, spirituală, spontană și îndrăzneață, așa cum o știam pe Viorica, prietena mea. Cătălina m-a convins cu ușurință că are toate calitățile pe care le bănuiam, cu o singură excepție: este șatenă, aproape blondă, demonstrând că îl moștenește și pe tatăl său. Dincolo de acest detaliu, comunicând cu ea, am avut mereu impresia că mi-am întâlnit vechea prietenă: gesturile, zâmbetul, privirea, felul de a glumi, ironic, inspirat, dar fără pic de răutate, politețea exemplară, dragostea pentru artă – toate amintindu-mi de Viorica, fata care, odată, s-a prezentat așa, apropiindu-se de mine, după o oră de gimnastică artistică, subliniind că am fost și colege de școală, sugerând că am avea mai multe lucruri în comun și, deci, mai multe șanse să devenim prietene, iar apoi, mulți ani la rând mi-a confirmat acest lucru, împărtășind cu mine pasiuni (pentru limba și literatura franceză, în primul rând, apoi pentru teatru și alte arte) și convingeri, noi două fiind mereu alături în cele mai îndrăznețe proiecte, alimentate generos de imaginația și de ambițiile noastre. Viorica era, de obicei, inițiatoarea „escapadelor” noastre culturale, datorită ei am încercat de toate câte puțin: yoga, pantomimă, teatru etc. Cu Viorica (și datorită ei) am dansat în tocmai trei formații, ambițioasa mea prietenă fiind convinsă că, dacă ne propunem ceva, reușim (și asta fără a renunța la orele de studiu sau la cele de somn). Și avea dreptate. Acum, discutând cu fiica ei, unele scene din trecut mi-au revenit în mod firesc în memorie (de pildă, la un miting, prin 89, mergând alături de ea, ascultând cum se scanda în jur, tăceam, intimidată de tunetul vocii mulțimii, capabilă să răstoarne o întreagă U.R.S.S. „Hai, zi și tu, mi-a spus Viorica la un moment dat, cu acea doză, obișnuită, de ironie, trebuie să scandezi asta, ca să nu uităm cumva: „Noi suntem acasă! Noi suntem acasă!”)

Spre deosebire de noi, Cătălina nu are experiența acestor proteste, nu știe ce înseamnă să i se conteste identitatea, să i se interzică limba maternă. În Franța, unde a crescut (părăsind Republica Moldova la vârsta de șase ani), își construiește un viitor – în limba franceză, citind mai mult în franceză și în engleză, dar fără a uita limba părinților și a bunicilor săi. Vorbește o română excelentă, chiar dacă are uneori tendința să supună normele limbii române celor ale limbii franceze. Imediat (se) corectează, semn că o preocupă acuratețea exprimării. Dialogând cu ea, m-am surprins întrebându-mă, cum se poate ca un copil crescut în străinătate să vorbească românește mai bine decât mulți dintre cei care au crescut aici, într-un mediu majoritar românesc? De ce pronunția ei, vocabularul, topica frazei, sunt atât de armonioase și de fidele normelor limbii române, pe când la Chișinău limba română continuă să fie rusificată și atacată de agresivitatea teoriei moldoveniste și de incompetența persoanelor și instituțiilor publice? Ce fel de societate lăsăm urmașilor, dacă, în douăzeci și ceva de ani, câți au trecut de la implozia URSS, n-am reușit să facem dreptate limbii române? De ce ne vine mai ușor să fim români oriunde în lume, decât la noi acasă? Mai suntem acasă? Vom mai fi mâine? Cum vom asigura minoritarilor dreptul la identitate și la conservarea culturii lor, dacă nu am reușit noi înșine să ne păstrăm, nealterate, identitatea și cultura, moștenite din strămoși?

Guvernul ne promite democratizare și europenizare. Știu oare guvernanții că într-o societate modernă atacurile xenofobe, precum sunt cele românofobe, practicate de unele dintre posturile de televiziune de la noi, sunt pedepsite de lege și descurajate de public? Mi-e teamă că partidele care au venit la guvernare cu promisiuni dintre cele mai generoase au cam uitat de responsabilitatea de a satisface și aceste necesități – în mod categoric, vitale, ale unei comunități: dreptul la identitate și asigurarea continuității culturale. Da, inclusiv dreptul la identitate al poporului băștinaș, adică al românilor basarabeni. Sunt întrebări pe care mi le pun, de fiecare dată când văd copii născuți aici, în Basarabia, și educați în emigrație. Când vom face ordine în spațiul public și vom crea, la noi acasă, un mediu lingvistic sănătos, adică primul lucru pe care îl datorăm memoriei celor care au luptat pentru păstrarea limbii române în Basarabia (Grigore Vieru, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Ion Vatamanu, Ion Dumeniuk și alții), dar și generațiilor care vin în urma noastră? Deocamdată, prin indolența noastră, am creat un mediu ostil unei exprimări frumoase, unul de care trebuie să te ferești, dacă vrei să nu contractezi o vorbire agramată și respingătoare. Eu însămi, pentru a-mi „corecta” vocabularul și a mă feri de calcurile rusești, prezente în spațiul public de la noi, sunt nevoită să fac pauze de „detoxifiere lingvistică”, (auto)izolându-mă, pentru lecturi, și ignorând, periodic, audiovizualul autohton, un regretabil poluant lingvistic.

* * *

Publicat în Evenimentul zilei.

Greșeli de exprimare moștenite din dictatură

20 Iun

(Articolul de ieri. Fragment)

O cunoșteam, dar acum nu contează despre cine este vorba. A susținut câteva examene/teste (în care a citit, a recitat și a redactat vreo zece texte). N-a obținut postul. I s-a spus verde în față că avea un accent „prea românesc”. Asta însemnând  că nu i se putea încredința un post „de răspundere” (adică, să prezinte emisiuni televizate, care nici măcar nu erau difuzate în direct). N-a fost acceptată nici pentru funcția de redactor, probabil din aceleași motive: de „accent ce nu inspiră încredere”.

Când mi s-a povestit această întâmplare, mi-am dat seama de ce „televiziunea moldovenească” era un mijloc de deznaționalizare, prezentându-ne „modele” de pronunție defectă, în loc să ne învețe cum să pronunțăm corect.

Astăzi, urmărind unele posturi de televiziune de la Chișinău, am impresia că, deși multe s-au schimbat în domeniul mass-media, criteriul selecției cadrelor după principiul „să nu pronunțe cumva corect” a rămas valabil.


Așa se face că am pierdut deja șirul „vedetelor” care nu știu să se exprime, mănâncă silabe întregi, pun accentele aiurea, palatalizează consonantele după modelul pronunției rusești, impunând norme fonetice aberante, ce contravin specificului limbii române, și desființează în modul cel mai dizgrațios vocalele . Ai impresia că se află într-un fel de război nedeclarat cu bietele sunete.

În plus, reclamele difuzate de posturile noastre sunt, dacă nu în rusă, atunci într-o română stâlcită, absolut ridicolă, ceea ce te face să închizi imediat sonorul, ca să te ferești de avalanșa de greșeli pe care ți le bagă „sponsorii” în casă și în creier.

Cu siguranță, e vorba de o legislație lingvistică depășită, care nu reglementează corect aspectele legate de dreptul românofonilor la păstrarea limbii lor materne pe teritoriul Republicii Moldova. La acest capitol, Republica Moldova este restanțieră.

Pe de altă parte, cu regret, nici presa scrisă nu se ridică în toate cazurile la nivelul unor standarde onorabile.

Continuarea în Evenimentul Zilei: aici și aici.

 

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Robson Cezar

"My work exists as an expression of "dar um jeitihno" - the Brazilian notion of "finding a way". For me, art is a means of survival."

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian's Blog - Ganduri Neinfinite

“I've lived through some terrible things in my life, some of which actually happened.”― Mark Twain

Trubadur prin Avalon

Mi-aș dori ca într-o zi sufletele noastre să se privească de atât de aproape încât atunci când vom clipi să le atingem cu genele.

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

A precariously critical, humorous take on life’s interactions with food and drink!

Tassles Of Intertwined Emotions

Poetry, Quotes & Random Thoughts

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

ialina scrie

De acum voi scrie si pe noul site http://zenblog.eu/

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Caci mor traind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Folclor muzical românesc

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta!” - Anton Pann

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

%d blogeri au apreciat asta: