II. Lacrimile unui premier pot servi drept garanție?

Dacă sloganul/dezideratul integrării europene ar fi unul disputat între partidele de la guvernare și cele din opoziție, așa cum pretind toate aceste partide, de altfel, ar fi… mai mult decât perfect. Este o perspectivă pe care orice partid care dorește binele pentru cetățenii acestui stat ar trebui să o urmărească și să o susțină. Paradoxal, și susținătorii Guvernului, și contestatarii lui, se declară adepți ai integrării europene. Intervine însă atitudinea față de românism – aceasta fiind hârtia de turnesol, proba de autenticitate, piatra de încercare pentru visul nostru european. Nu poți pretinde că vrei în Europa, stând călare pe mârțoaga românofobiei, îmbrăcată în zdrențele moldovenismului de sorginte stalinistă.  Pentru alegătorul atent la detalii, atitudinea partidelor față de românism, față de continuitatea românismului în Basarabia, este un indiciu clar al adevăratei afilieri a actorilor politici. Spre exemplu, nu pot uita lacrimile Premierului la înmormântarea unuia dintre cei mai fervenți promotori ai românismului din ultimii ani, Dumitru Matcovschi. Nu știu dacă lacrimile unui premier pot fi luate drept o garanție politică, știu că nu poți arăta aceste lacrimi, fără să ai și intenția de a continua, prin instrumentele pe care postul și formația ta ți le oferă, visul poetului de a-și vedea Raiul: România reîntregită.

Pe trei noiembrie, printre cei care vor ieși să-și exprime aprecierea cursului proeuropean, vor fi mulți adepți ai reunirii celor două maluri de Prut. Ar fi bine ca și Guvernul să-și manifeste aprecierea și recunoștința pentru cei care visează la această reunire, pentru că (subliniez, pentru cei care au uitat cum le-a fost susținută campania electorală de către ascultătorii Vocii Basarabiei, unioniști declarați, de exemplu, și nu e singurul exemplu!) mai ales datorită lor au ajuns la guvernare și mai ales datorită lor se mai mențin acolo.

* * *

Consumerism

Publika.tv induce lumea în eroare.  Involuntar, bănuiesc. Vsevolod Cernei insistă că n-a găsit în dicționare termenul de „consumism” și, la rubrica de cultivare a limbii pe care o susține, ne explică sensurile cuvântului, considerând că termenul ar fi atât de nou pentru societatea noastră, încât nici nu și-a găsit loc în dicționare. Corect, nu și-a găsit loc în niciun dicționar (cel puțin deocamdată) forma de „consumism”, pentru că dicționarele noastre au optat pentru forma de „consumerism”:

CONSUMERÍSM s. n. mișcare de mase care își propune apărarea intereselor consumatorului față de abuzurile specifice societății de consum, precum și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. (cf. engl. consumer, consumator)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

consumerísm s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Explicația termenului englez (Wikipedia).

Am toate motivele să presupun că ideea de a explica acest cuvânt a venit în urma evenimentelor de ultimă oră din Turcia. De aici discuția ar putea deveni mult mai serioasă, pentru că e vorba despre civism, proteste, violențe, tensiuni sociale care devin, la un moment dat, explozive, despre interese geopolitice etc., dar nici confuziile lingvistice de la noi nu sunt un subiect de neglijat. Din păcate, a devenit o tradiție să fim foarte superficiali, atunci când ne exprimăm gândurile, de parcă n-am da nici doi bănuți moldovenești pe ele! Să nu uităm că, în ce ne privește,  grija pentru soarta  limbii materne a fost în stare să ridice masele de cetățeni și a stat la baza unor fenomene care au determinat schimbări majore pe hartă.

Sursa pozei din antet, care are și nu are legătură cu textul meu. 🙂

Ursul

„Știi ce trebuie să faci, dacă te rătăcești în pădure și te întâlnești cu un urs?”, mă întreabă mama, și eu deschid ochii a așteptare mirată și zâmbesc, imitând-o pe ea, pentru că și mama are acel aer misterios, pe care îl admiram în momentele cele mai plăcute  din câte puteau exista: cele de lectură, de joacă și de… discuții in-ter-mi-nabile cu ea. Am vreo șase ani, iar mama ține să-mi povestească o istorie din viața ei (și ce poate fi mai interesant pentru un copil, decât o istorie amuzantă din copilăria părinților lui?). Unele detalii ale poveștii le voi înțelege mult mai târziu, când voi reveni, obsedată parcă, asupra acestui subiect, încercând să înțeleg…

Deocamdată, am doar șase ani, sunt curioasă și aștept… povestea. Iar mama îmi spune în câteva fraze o „învățătură” pe care, probabil, a asimilat-o și ea cu minte de copil din istoria uneia dintre acele zile tragice din viața românilor din zona de ocupație sovietică:

–  Într-o zi, pe când eram și eu mică, tatăl meu, adică bunicul tău,  m-a luat de mână (eu fiind cea mai mare, așa s-au înțeles mama și tata: să merg eu cu tata, iar Dorina să rămână cu mama) și ne-am pornit la drum,  spre România...  Am mers drum lung, am stat puțin în ospeție la niște rude îndepărtate, apoi, prin pădure…  Am dormit în pădure și… ne-am întâlnit cu un urs! Să știi, când vezi că se apropie un urs, trebuie să te prefaci că ai murit, și ursul, oricât de flămând ar fi, te va lăsa în pace, pentru că ursul e un animal nobil, nu mănâncă mortăciuni… Așa mi-a spus mie tata, și  m-a învelit în haina lui, și m-a ascuns, și eu am stat nemișcată, și ursul s-a apropiat, ne-a adulmecat, dar… nu s-a atins de noi!

 – Și? Ați ajuns în România!?

– Nu, – zice mama  – ne-am întors acasă, tata a auzit, de la niște oameni de acolo de prin satul acela necunoscut, că nu se mai poate trece… „dincolo”! Asta trebuie să ții minte însă: ursul nu mănâncă mortăciuni.

Am revenit de nenumărate ori cu întrebări despre această poveste ciudată, dar mama nu ținea minte decât… „morala” despre urs. Nu-l văzuse, dar nu părea a avea vreo îndoială, pentru că așa îi spusese tatăl ei: că a fost ursul… Era și ea contrariată oarecum, mai ales că nu reușea să repereze cronologic evenimentul, iar confuzia îi era alimentată de alte neclarități din trecutul familiei sale, dar nu punea la îndoială povestea ursului din pădure.

Urmăresc reacțiile nepoatei mele de nici cinci anișori la diverse povești pe care i le spun și încerc să-mi dau seama ce interpretări ar putea exista pentru istoria cu ursul. Copiii sunt ușor de impresionat la vârsta asta, te cred, copilărește, și te admiră pentru increderea pe care tu, cu toate poveștile tale, reușești să le-o inspiri.

Mai târziu, maturizându-mă, am tot căutat răspunsuri, am adunat date, am răscolit toate albumele și toate amintirile rudelor, am reconstituit tabloul/filmul din… fragmentele unor vieți distruse, ca să ajung la concluzia că povestea asta, deși atât de incompletă și „cețoasă”, nu poate avea prea multe interpretări.  Cea mai plauzibilă e următoarea versiune: era aprilie 1941, pentru că e singura perioadă în care bunicul Ion, sătul de teroarea sovietelor, ar fi putut încerca să treacă frontiera.  Bunica povestea că bunicul ar fi cochetat cu ideile socialiste în tinerețe, fiind student la Iași, dar când au venit sovietele, și bunicul a văzut că acestea nu numai că nu dau pământ țăranilor săraci, așa cum promiteau propagandiștii bolșevismului, ci îi și expropriază pe cei care îl au (bunica provenea dintr-o familie înstărită, dintr-o dinastie  de preoți, astfel încât ar fi fost printre primele ținte ale terorismului bolșevic), s-a „trezit” imediat! Și… probabil, așa cum spun mulți supraviețuitori ai acelor evenimente, se zvonise prin satele basarabene că se deschide granița, și românii de pe malul stâng se vor putea repatria, dacă vor dori, și grănicerii sovietici nu le vor face nimic…

De ce nu au dormit cei doi drumeți, osteniți (dintre care unul era copil!), la rude, ci și-au petrecut noaptea în pădure? Probabil, pentru că era mai periculos, erau mai ușor de găsit de către patrulele de grăniceri, dacă rămâneau în casă la neamuri, decât dacă se ascundeau în hățiș. A fost sau n-a fost vreun urs? Cine știe? Eu am unele îndoilei, dar mama a păstrat în memorie frica și senzația apropierii unui pericol, deși n-a văzut ursul (nu și-l amintea!). Să fi fost în preajma unui pericol și mai mare: țeava vreunei arme de grănicer, spre exemplu? Așadar, asta bănuiesc eu: că era pe la începutul lui aprilie 1941 – una dintre acele zile tragice, pe care, mai târziu, mai mulți  bucovineni  mi le-au descris cu lacrimi în ochi, atunci când am colindat satele din regiunea Cernăuți, căutnd mai multe mărturii despre  masacrul de la Fântâna Albă.

Peste câțiva ani de la acel eveniment bunicul Ion a murit/dispărut în condiții mai mult decât suspecte…

Bunica Elena mi-a confirmat (cu o teamă explicabilă, pentru că era vorba de o „faptă antisovietică”, pe care ea o ascunsese autorităților, ceea ce putea avea urmări dintre cele mai grave) tentativa nereușită a bunicului Ion de a trece frontiera sovietică, dar n-a dat alte detalii despre asta, și nici n-a dorit să vorbească despre circumstanțele morții bunicului Ion, pe care eu nu l-am văzut niciodată, nici măcar în fotografii…

* * *

Zilele astea se fac 72 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă… Mama nu avea nici cinci împliniți.

* * *

Și în acest an, ca și în anii precedenți, pe 1 aprilie, când se comemorează victimele masacrului de la Fântâna Albă, câțiva curajoși au protestat în fața Ambasadei Rusiei la Chișinău, cerând condamnarea comunismului și retragerea armatei ruse de ocupație, staționată ilegal în stânga Nistrului:

* * *

P.S. Articol publicat de Adevărul și  de Constanța Express.

Libertatea de expresie din Republica Moldova, controlată de Kremlin

De câteva zile nu mai am libertate de mișcare pe internet. Am curățat tot, pentru că, inițial, am avut bănuieli că ar putea fi vorba de un virus. Am șters și postarea ce conținea un  „screenshot”, pentru a nu lăsa nicio urmă care să fi fost, eventual, „infectată”. Și totuși, problema persista. Și mai persistă și în acest moment. Din când în când,  în loc de pagina dorită, îmi apare foarte nedorita siglă a companiei rusești de telefonie mobilă „Bilain”: o sferă pictată în culorile gândacului de colorado (în imagine).  Ce s-a întâmplat? Nimic neobișnuit pentru o societate certată de mult timp cu valorile democratice. O instanță de judecată din Rusia a interzis două IP-uri, pentru a bloca două bloguri despre care am citit că ar fi propagat siucidul.  Deh, așa se vorbește „prin satul electronic”, dar care o fi adevărul, numai Dumnezeu știe, pentru că despre cele două bloguri se mai spune că există de mai mulți ani, și până în aceste zile n-au incomodat chiar atât de mult, încât să atragă sancționarea autorilor lor. Citez de pe un blog rusesc:

Новое в Замке: сказки, но для взрослых
Новости
Март 18, 2013 Автор: Zau
Пока весь wordpress заблокирован из-за несчастной пары постов какого-то там 2005 года в каких-то там двух невинных совершенно блогах (я видела скриншоты), приходится …заходить сюда левыми путями. Кому видно, тому видно. У кого Билайн и Ростелеком, тем не видно. (…)

Sursa: aici.

Diagnosticul celor de la WordPress, referitor la problemele tehnice pe care le are blogul meu, suna astfel:

„Hi there,   

Your trouble accessing WordPress.com is related to your ISP (Internet Service Provider). The screenshot you provided shows a blocked message from large Russian ISP Beeline, which is currently blocking all visits to WordPress.com addresses that happen to be on certain IP (Internet Protocol) addresses, due to a court order from the Russian government. Since our infrastructure uses load balancers to dynamically switch which sites are being served from which IP address at any given time to balance traffic, this explains why you can only intermittently reach the site.

While you may not be personally using Beeline as your ISP – and I realize you’re not in Russia – it looks like several smaller ISPs located outside Russia are using Beeline’s network, and so they too are affected by the situation.

 We’re very sorry for the inconvenience. We have been trying to work with Beeline – and a few other Russian ISPs – to find a solution for this issue, but there has been no resolution so far.”

Cu alte cuvinte, după două decenii și ceva de la proclamarea independenței Republicii Moldova, rețelele de telefonie mobilă și fixă de la noi depind tot de Moscova și, deci, de dispoziția Kremlinului. Și mă întreb, așa cum ar trebui să se întrebe fiecare dintre cetățenii Republicii Moldova: ce au păzit autoritățile moldovene atâția ani, în care ne-au hrănit cu iluzii  despre „integrarea europeană”, de n-au asigurat o piață a comunicațiilor liberă, în care să nu se admită imixtiunea Rusiei? Cum se gândesc politicienii noștri că am putea deveni o societate eligibilă pentru statutul de memru al UE, dacă Rusia deține controlul asupra unor importante mijloace de comunicare în masă de la noi?

Mai mult, n-am auzit pe nimeni dintre oficialii noștri să arate cel puțin îngrijorare față de problema cauzată de politica autorităților ruse. Probabil,  o situație ca asta este percepută ca ceva normal în mediile politice și de afaceri de la Chișinău! Am citit mai multe comentarii pe câteva forumrui americane despre acest caz. Dincolo de tactul și de formulările diplomatice ale comentariilor, se poate sesiza nedumerirea cetățenilor din statele democratice în legătură cu această situație, pentru că, în mod normal, interzicerea unor bloguri este percepută ca o barbarie în democrațiile occidentale.

Nu mai spun că și chestiunea acestui scandal din Rusia e oarecum dubioasă. Decizia de a pedepsi întreaga rețea de bloguri, în loc să se aplice sancțiuni doar autorilor care merită să fie pedepsiți (în cazul în care aceștia merită, desigur), este cel puțin una irațională, dacă nu sadică, și dacă nu e o acțiune de intimidare politică și de subminare a dreptului la libera exprimare. Este o acțiune care ne afectează direct, deși nu suntem cetățeni ruși și nu avem de ce să suportăm, alături de cetățenii ruși, injustiția care domină în politica acestui stat străin.

Cazul meu nu este singurul. Despre aceleași probleme au scris și alții. Spre exemplu, Curaj.Net, Roman Mihăeș, Traian Vasilcău. Nu știu cum se simt alții aflați în aceeași situație, dar eu mă simt ca… în Rusia. Și simt că drepturile mele cetățenești nu sunt protejate, la mine acasă.

P.S. În ultimul timp, se vorbește tot mai mult despre sumele uriașe pe care Guvernul le-ar fi irosit pe niște prostii, încurajând niște bloguri ce promovează, prin agramatismul lor, lipsa de respect față de norma literară (sursa: aici). Pentru o rețea de telefonie   independentă de Rusia însă, deocamdată, nu s-au găsit bani.

Fără politizare!

OK, nu politizăm. Doamne ferește. Vânătoarea este un fenomen eminamente politic. Devalizarea băncilor este unul apolitic. Dovadă că banul nu are miros! Orice comunist se transformă în capitalist, dacă pune mâna pe o bancă (firește, cu excepția băncilor din parc – pe alea, dacă pune mâna, tot comunist rămâne).

Deci, cum să nu? N-are rost să politizăm. Dacă vreți să scăpați de comuniști, dați-le și lor niște bănci de furat! Veți avea niște oligarhi roșii, eventual, cu pretenții de mari moraliști, zugrăvitori de biserici – orice ar fi bun pentru a camufla iubirea pentru… bănci.

Până aici cred că v-am convins. Păi, dacă relația cu o bancă transformă un comunist înverșunat într-un capitalist, înseamnă că banca este un fenomen politic în sine. Atunci, ce înseamnă „să nu politizăm”? Să închidem ochii la aspectul cel mai important al problemei resurselor financiare, care e cel politic?

Cei care vin cu apeluri de acest gen, săracii, fac dovada că au devenit „experți”, fără să-și termine lista obligatorie de lecturi. Altfel, ar ști care e legătura dintre politică și putere, putere și bani, bani și mass-media, mass-media și manipulare, manipulare și creiere, creiere și… situațiile absurde, în care moldoivanul votează cu picioarele…

Nu, deci, categoric, nu politizăm. Dimpotrivă, încercăm să DEPOLTIZĂM lăcomia guvernanților, cerându-le să se mai oprească din furat. Și, fiind vorba de banii contribuabililor și pentru că tot ei vor plăti pentru „salvarea” BEM!, consider că, cel puțin, avem dreptul să fim scutiți de campaniile mediatice de doi bani, în care presa se substituie justiției, face anchete în direct, face judecata după cum o taie capul, televizat, radiofonizat, mediatizat, hărțuiește, se dezlănuțuie, împingând adevărul și dreptatea dincolo de fundul mării. Du-te și mai caută acum adevărul în vâltoarea isteriei generale și televizate…

Acuma, voi căutați, căutați, pentru că, între timp, alții chiar au treabă: cu niște miliarde cole… 🙂

P.S. În nebunia ce a cuprins presa acestor zile, s-a „depolitizat” detot cazul lui Vadim Pisari, ca și subiectul cel mai dureros legat de starea justiției de la noi: cel al lui 7 aprilie…

Hora Unirii într-o bună dimineață

Simplu, în loc de Bună dimineața!  –  🙂

Unire în cuget și-n simțiri!

* * *

Iată versiunea întreagă a acestui imn însuflețitor  (în mod special drag mie, pentru că mi-l cânta bunica Elena, „la gura sobei”, în lungile seri de iarnă petrecute la țară):

Sursa imaginii: aici.

Actualizare: știrile TVR.

Aripa îngerului

Am scris despre crima de la începutul anului trecut și despre protestul lui Ghenadie Brega din prima zi a acestui an, am scris despre Transnistria, rana deschisă de la frontiera cu „marea slavă”… Filmul pe care l-am ales pentru această postare e în loc de confirmare, e ca o mărturie (conține mărturiile unui martor ocular la ororile războiului de pe Nistru). E un film despre sacrificiu și despre capacitatea/puterea  unui om care a văzut multe nenorociri și necazuri de a răspunde la provocările vieții prin fapte bune…

Imagine (antet): Cezara Colesnic (ulei pe lemn).

De Înviere: Speranță și Înviere…

Pentru prima dată în viață mi-a venit greu să termin pregătirile de Paști… Și nu numai pentru că nu mă mai puteam baza pe ajutorul mamei (ori de câte ori nu-mi reușea ceva, mama avea un sfat, un remediu – ușor și simplu – pe care mi-l „servea” prompt, „eficient” (că tot e la modă termenul), de parcă ar fi avut darul de a prevedea orice!), și nu pentru că plângeam de fiecare dată când un lucru îmi amintea de mama (am învățat foarte repede să văd printre lacrimi), ci pentru că de Paști, de regulă, comunicam cel mai mult cu mama: ba ce cumpărături să mai facem, ba ce cadouri ar fi mai potrivite pentru cutare sau cutare, ba unde mergem de Paști… tot felul de discuții ce adăugau farmec acestor pregătiri, care sunt, de fapt, un fel de exercițiu pentru fericire: te învață să dăruiești și să primești (Iubire și Grijă!)… Anul trecut și anul acesta, însă, au fost mult, mult prea triști, ca să se asemene cu pregătirile din ceilalți ani și să fie, cu adevărat, un demers în favoarea ideii de fericire. Au fost… o rătăcire de gânduri și sentimente.

Mici cadouri, pe care le pregătesc, de obicei, de Paști (niciodată ceva spectaculos sau prea scump – doar mici atenții)… De data asta, mă pierdeam, ori de câte ori dădeam peste lucruri pe care aș fi vrut să i le dau mamei… Lipsa mamei se simte în tot, inclusiv în orice cuvânt de-al tatei, care pare să se adreseze mamei, când vorbește cu mine (brusc, nu-l mai regăsesc nici pe el – cel puțin, nu așa cum eram obișnuită să-l văd eu)… În schimb, în relația cu Doru-mare, îl descopăr pe Doru-mic:  sincer, sensibil, generos, cuminte, înțelept și… puternic. Un Doru frumos! Așa cum îl țin minte din copilăria noastră, vegheată și dirijată cu tandrețe de mama… Mi-am zis: dacă s-ar mai lăsa și de fumat, ar fi băiatul perfect, așa cum îl vedea (își dorea să fie) mama…

Azi dimineață, la sfințirea bucatelor (la noi, ca și prin Bucovina, de altfel, s-a mai păstrat acest obicei), a spus părintele Ioan Ciuntu o frază cu referire la mama și mi-a întărit – cu două cuvinte doar! – speranța în învierea sufletelor noastre…

Știu, adevărata școală a Învierii e în noi, în felul în care găsim, fiecare în parte, calea spre Adevăr, prin conștientizarea sacrificiului cristic…  Și iarăși, mă gândesc la Gelu și la toți ai mei…  Și la natura care mereu învie, ca Hristos de pe Curce (Parcă ei nu îi este la fel de greu să renască după fiecare iarnă, după fiecare îngheț?) Și la mama, ca la o floare care a prins rădăcină…

De aceea, oricâte tristeți ar veni să submineze lumina din sufletele noastre, vă doresc, dragii mei prieteni, să vă fie primăvara (sau, altfel zis, conceptul de Înviere) sfetnic bun!  Hristos a Înviat! Și, cu El, speranța noastră învie și va învia mereu! „Pre moarte călcând”…

Să aveți liniștea, pacea și puterea sufletească, aducătoare de fericire! Să vă bucurați de Iubirea și de Lumina pe care sărbătoarea Învierii le propagă și ni le dăruiește! Să vă fie mereu aproape, sănătoși și fericiți toți cei la care țineți și vă sunt dragi! Să fie o Săptămână Luminată cu mult soare pentru sufletele voastre!