Tag Archives: Dumitru Matcovschi

Lumina stelei. In memoriam Dumitru Matcovschi

3 Iul

 A trecut un an. Dumnezeu să-l odihnească pe poetul Dumitru Matcovschi, luminată fie-i amintirea. A suferit, dar și-a împlinit datoria de Om (așa cum și-a propus). Opera lui, cărțile, cuvintele, metaforele au rămas aici, luptătoare.

Este a noastră limba noastră/ și noi suntem cu ea popor,/ cum stelele/ din cer/ sunt stele/ cu veșnică lumina lor…

Tema limbii materne și a plaiului natal este chintesența esteticii matcovschiene. Sigur, nu sunt singurele teme care îi susțin opera, după cum nu sunt temele îndrăgite doar de el. Mai mult, simbolurile-suport sunt de multe ori comune cu ale altor colegi de generație, lucru firesc, pentru că poetul a făcut parte din generația scriitorilor basarabeni luptători pentru recuperarea valorilor românismului, pentru reabilitarea cuvintelor românești (chiar în cadrul așa-zisei „limbi moldovenești” – și această luptă pentru cauza comună, pentru salvgardarea limbii materne, creează un climat aparte în mediul intelectual și artistic), apoi pentru trecerea la alfabetul latin, apoi… Și astăzi luptă. Altfel. Poate că de acolo dintre stele, din veșnicia adevărului, continuă lupta începută aici pe pământ. Luptă cu armele pe care le-a(u) creat.

Recitind și redescoperind opera lui Dumitru Matcovschi, pare firesc faptul că unele dintre acele metafore sunt reluate – e adevărat, în contexte diferite -, astfel încât se creează impresia că nu avem în față poeme și cicluri de versuri, ci un continuu monolog interior, chiar dacă acest monolog ia uneori forma unor dialoguri (cu amprenta experienței de dramaturg), chiar dacă acest monolog interior se „sparge” în voci și personaje diferite: soția poetului Alexandrina, fiicele Dumitrița și Adriana, frați, surori, colegi, personaje istorice, personaje din piesele sale de teatru, apoi șoferul Struț (după cum s-a constatat, în realitate un recidivist eliberat condiționat), cel care a condus autobuzul care l-a accidentat pe poet, apoi veneticii, dușmanii, dar și corbii, căprioarele, fauna, flora – toate devin instrumente de redare a discursului poetic și construiesc un adevărat cor pentru ceea ce poetul numește, în titlul plachetei din 1991, Imne și blesteme. Blestemul este adresat celor care ne suprimă, veneticului, mancurtului, vicleanului, hoțului, călăului. Imnul e pentru România și români – pentru cei curați la suflet: „Literele noastre dragi,/ Literele noastre sfinte, / Când se-adună în cuvinte, / Sunt mai dulci ca niște fragi”. De la strofa dulce despre literele-fragi pornește „povestea”, îmbrăcată în metaforă (astfel încât ai nevoie să-ți amintești metaforele „istorice”, pe care se clădește întreaga poezie), a alfabetului nostru (evident, latin): „Sunt latine, jur că sunt,/ Sună ca un clopot greu,/Miez de noapte luminând,/Limba noastră, graiul meu”.

 

Continuarea în Evenimentul Zilei: aici și aici.

Articol preluat de site-ul ÎnLinieDreaptă.

Anunțuri

Cadou-poezie-cântată

13 Mar

Mi l-a trimis cineva pe mail, de aia îmi place de două ori mai mult. 🙂

II. Lacrimile unui premier pot servi drept garanție?

3 Noi

Dacă sloganul/dezideratul integrării europene ar fi unul disputat între partidele de la guvernare și cele din opoziție, așa cum pretind toate aceste partide, de altfel, ar fi… mai mult decât perfect. Este o perspectivă pe care orice partid care dorește binele pentru cetățenii acestui stat ar trebui să o urmărească și să o susțină. Paradoxal, și susținătorii Guvernului, și contestatarii lui, se declară adepți ai integrării europene. Intervine însă atitudinea față de românism – aceasta fiind hârtia de turnesol, proba de autenticitate, piatra de încercare pentru visul nostru european. Nu poți pretinde că vrei în Europa, stând călare pe mârțoaga românofobiei, îmbrăcată în zdrențele moldovenismului de sorginte stalinistă.  Pentru alegătorul atent la detalii, atitudinea partidelor față de românism, față de continuitatea românismului în Basarabia, este un indiciu clar al adevăratei afilieri a actorilor politici. Spre exemplu, nu pot uita lacrimile Premierului la înmormântarea unuia dintre cei mai fervenți promotori ai românismului din ultimii ani, Dumitru Matcovschi. Nu știu dacă lacrimile unui premier pot fi luate drept o garanție politică, știu că nu poți arăta aceste lacrimi, fără să ai și intenția de a continua, prin instrumentele pe care postul și formația ta ți le oferă, visul poetului de a-și vedea Raiul: România reîntregită.

Pe trei noiembrie, printre cei care vor ieși să-și exprime aprecierea cursului proeuropean, vor fi mulți adepți ai reunirii celor două maluri de Prut. Ar fi bine ca și Guvernul să-și manifeste aprecierea și recunoștința pentru cei care visează la această reunire, pentru că (subliniez, pentru cei care au uitat cum le-a fost susținută campania electorală de către ascultătorii Vocii Basarabiei, unioniști declarați, de exemplu, și nu e singurul exemplu!) mai ales datorită lor au ajuns la guvernare și mai ales datorită lor se mai mențin acolo.

* * *

Nuntă în Basarabia

2 Iul

Comemorându-l pe Dumitru Matcosvchi, ar merita să ne amintim și de filmul (un succes de netăgăduit) Nuntă în Basarabia,  al cărui regizor, ginerele poetului (Nap Toader), s-a inspirat, în mod evident din experiența proprie de „regățean căsătorit cu o basarabeancă”, și chiar din dramatica biografie a regretatului Dumitru Matcovschi. Filmul e o comedie romantică, frumoasă, care  exploatează ingenios clișeele ce stau la baza percepției problemei identitare pe ambele maluri ale Prutului. De notat că în ciuda sarcasmului, prezent aproape în fiecare dintre cadrele filmului, tragismul destinului lui Dumitru Matcovschi este reliefat destul de bine, ca și tragismul destinului Basarabiei, de altfel (cele câteva scene de „conflict” dintre „oaspeții de la București” și „gazdele” din Basarabia fiind suficiente pentru a puncta un rezumat al istoriei ocupației… ruse în teritoriile românești).

Îmi dau seama cât de complicată a fost misiunea regizorului, care a reușit să transpună o tragedie în termenii unei comedii, fără a scandaliza opinia publică și, după părerea mea, fără a aduce prejudicii poeticului. Niciodată n-a fost ușor să vorbești despre drama poetului Dumitru Matcovschi. Puțini reușesc. Poetul însuși a izbutit să o exprime, dar nu oricum, ci prin intermediul mijloacelor poetice – în versurile pe care le-a scris parcă dintr-un efort dureros și dintr-o dorință de recuperare, intensă :

Din morți numai Hristos a înviat,

Cu moarte a călcat, voinic, pre moarte,

De-aceea voi muri neapărat,

Chiar pe această pagină de carte…

(Hristos a înviat, volumul Imne și blesteme, Chișinău, ed. Hyperion, 1991)

* * *

Plâng pe fila de caiet,

Scriu vreo două-trei cuvinte

Și le șterg, și nu țin minte:

Eu am fost cândva poet?

Dor, mi-e dor de un repaus,

Pe un mal de apă lină,

Să nu văd nici un „Ikarus”* (* – marca autobuzului care l-a lovit pe 17 mai 1989, pe șoseaua spre aeroport, nu departe de iazul de la ieșirea din Chișinău – n.n.),

Ba chiar nici o limuzină.

(Poemul Eu nu pot)

* * *

Și atunci, de ce-am trăit?

Sunt bolnav, le pare bine

Unora, dar le-ar părea

Și mai bine, dacă-ar fi

Și m-aș stinge într-o zi…

(Care-i rostul?)

* * *

Viața mi-e scumpă,

Viața mi-e sfântă,

Viața mi-e sărbătoare.

Nu plânge, poete,

Te bucură, cântă,

Fii piatră,

Fii stâncă,

Fii mare.

(Poemul Eu cânt…)

* * *

Unele dintre versurile lui Dumitru Matcovschi le veți întâlni în film, în situații uneori neașteptate, în contextul realităților est-prutene, în scene memorabile prin „coregrafia” complicată realizată pe o muchie de cuțit – exact spațiul de hotar dintre tragicul și comicul temei identității românești la est, dar și la vest de Prut:

* * *

* * *

Pentru comparație, un clip din realitatea nunților basarabene:

Plânge dealul, plânge valea

2 Iul

Pânge dealul, valea plânge,

așa cum plâng dealurile și văile noastre, când ne părăsesc oamenii dragi…

* * *

Versuri de Dumitru Matcovschi

Stephen the Great detail of a dedication minia...

Stephen the Great detail of a dedication miniature in the 1473 Gospel at Humor Monastery. (Photo credit: Wikipedia)

La Căpriana pe-nserat,

La Căpriana pe-nserat,

La mănăstirea Căpriana,

Bătrâne clopotele bat,

Bătrâne clopotele bat

Și aerul purificat,

Și aerul purificat

Îmi oblojește dulce rana.

Aici luptăm poporul tot,

Aici luptăm poporul tot,

Aici luptăm poporul tot,

Cel însetat de răzbunare,

Și ne conduce-un voievod,

Și ne conduce-un voievod,

Un cel mai tânăr voievod,

Pre nume Ștefan, sfânt și mare.

Răsare iarba din pământ,

Răsare iarba din pământ,

Și, blând, se leagănă stejarii,

Și cad barbarii rând pe rând,

Și cad barbarii rând pe rând,

Și-și cer iertare, ca barbarii.

Dar împăratu-i împărat,

Dar împăratu-i împărat

Și nu știe să uite răul,

Crucea în sus a ridicat,

Și sabia a fulgerat

Și a lovit în cap călăul.

La Căpriana toate vin,

La Căpriana toate vin,

Din vremea ce îndepărtată;

Noi, moldovenii, să le știm

Și, moldoveni, să ne-nfrățim

Cu moldoveni de altădată.

Bat clopotele repetat,

Bat clopotele repetat,

Bat clopotele repetat

La mănăstirea Căpriana.

Aici un meșter, un bărbat,

Aici un meșter, un bărbat,

Îndrăgostit, ne-nduplecat,

În piatră o zidi pe Ana.

Bat clopotele pe-nserat

La mănăstirea Căpriana.

Vă rog frumos…

1 Iul

Continuând gândul despre moștenirea lui Dumitru Matcovschi

  • Vă rog frumos, nu căutați norocul dincolo de locșorul ăsta…
  • Doina lui Eminescu tot de la Nistru începe… Noi suntem țara, noi suntem mărgioara…
  • Eu n-am sărbători. Marea mea sărbătoare este masa de scris… (Apropo de această afirmație, cam în același sens scria și Leonida Lari, despre norocul de a fi poet: „Poate de aceea bucurii mici nu am,/Că am o fericire atât de mare?”)
  • Poezia este și rugăciune, și, uneori, se ascultă cu ochii închiși...
  • Poezia se scrie în genunchi (poezia adevărată) și se ascultă cu ochii închiși…
  • Neamul nostru nu-i călător prin lume, noi suntem acasă...

Sunt fraze spicuite din discursul poetului cu ocazia unei seri de creație, organizată în satul de baștină, Vadul Rașcov

* * *

  • „Rașcu” în limba dacă însemna „pungă”… Aici era trecerea, aici scoteai punga…

Dumitru Matcovschi despre istoria satului său, despre „bătaia cu pietre”, pe Nistrul înghețat, cu „veneticii” de peste râu (și „rău”), despre urmașul lui Barbu Lăutaru, despre folclor, despre blestem, despre distrugerea folclorului, a autenticului, despre viața de după 89…

  • Singurătatea este a poeților… Care poet n-a fost singur? Cine a scris în comun?
  • Eu în România sunt străin, deși m-am născut în România (se referă la faptul că s-a născut în România Mare, dar azi dincolo de Prut nu-l cunoaște nimeni)…
  • Noi nu avem lideri…
  • Eu mă mândresc că satul nostru e de piatră… Noi suntem tari ca piatra… Piatra asta intră în sufletul omului…
  • Omul de la câmpie a trăit (mereu) cu capul în jos (cu capul plecat – n.n.)… Toți eroii României sunt munteni!

* * *

Mă-mbată dulce floarea liliecilor,

În țara mea oricând e luna mai,

Să tot trăiești acum și-n vecii vecilor

Pe-acest pământ coborâtor din rai…

Poetul „spânzurat de limbă”*

29 Iun

Greu… ne luăm, în aceste zile, rămas bun de la cel care a fost și este poetul despărțirii de imperiul sovietic și poetul „spânzurat de limbă”  (conform tuturor aparențelor, poetul a fost pedepsit de forțele imperialiste pentru curajul de a-și fi apărat cu bărbăție limba maternă): Dumitru Matcovschi. Originar de pe la nordul Basarabiei, pe unde a copilărit și mama, redactor-șef (adjunct) la săptămânalul Cultura, la care a lucrat și mama, unul dintre puținii autori cu operă interzisă de cenzura sovietică (placheta de versuri Descântece în alb și negru a fost retrasă din librării și topită, neajungând la cititori,  autorul destituit din funcție, devenind un „indezirabil” al regimului bodiulist; mai târziu, cântecul Basarabia a fost, la fel, interzis), autorul mai multor versuri, piese, texte ale unor cântece foarte populare, Dumitru Matcovcshi era deja foarte iubit de public, atunci când a făcut un pas dintre cei mai curajoși pe care un poet basarabean îi putea face în acele condiții de „Perestroica”: fiind redactor-șef  al revistei Nistru, a publicat Doina lui Eminescu (multe dintre operele eminesciene erau în continuare interzise, inaccesibile cititorului de rând), apoi renumitul articol al lui Valentin Mândâcanu Veșmântul ființei noastre, apoi romanul interzis al lui Constantin Stere În preajma revoluției… Cu siguranță, fiind și deputat în legislativul unional, și cetățean respectat la el acasă, ar fi făcut mult mai multe, dacă n-ar fi fost zdrobit, pur și simplu, într-un „accident” absurd, în condițiile în care se afla singur, lângă mașina sa, care se pare că se defectase, la marginea imensei șosele care ducea spre aeroport (fiind, pe atunci, aproape necirculată), la 17 mai 1989… Azi  s-a vorbit mult despre acel „accident”, despre care însuși poetul scrie un poem, intitulat elocvent: Atentatul). Poetul a înviat din morți, atunci, în 1989, probabil așa cum a reînviat românismul basarabean, prin contribuția sa, limba română lărgindu-și aria de răspândire și recuperându-și funcționalitatea. Imaginea lui Dumitru Matcovschi a devenit un simbol al acestei învieri, și pe bună dreptate, dar numai el și familia lui au știut cu adevărat ce chinuri și ce durere a avut de îndurat. Și ce preț are viața, recâștigată în acest mod…

* * *

A fost și rămâne scriitorul cel mai incomod dintre contemporanii noștri, având un discurs neîmpăcat, abraziv, poate chiar tăios, atunci când se adresează  politicienilor, dar blajin și îngăduitor cu cei care hrănesc această palmă de pământ, menținând-o verde (culoare-simbol, mereu prezentă în versurile lui Matcovschi)… Blajin era și cu angajații revistei pe care o conducea, și cu cititorul/spectatorul, căruia îi încredițează un tezaur întreg de valori („est-etice”, ca să-l citez tot pe Em.Galaicu-Păun), valori pe care nu le impune decât în forma unor povețe bătrânești (deci, iarăși, cu blândețe). Paradoxală această blândețe, alăturată (sau contrapusă) vehemenței discursului său politic…

* * *

La inimile multora a ajuns pe aripile cântecului, și asta nu doar pentru că s-a angajat, la fel ca alți poeți, în curentul textierilor, crezând, pe bună dreptate, că rusificarea poate fi combătută, anihilată, prin intermediul unor melodii cu texte frumoase românești (spre exemplu, cântecele din care mulți moldoveni s-au inspirat la alegerea numelor copiilor lor, în special nume de fete), dar și pentru că fiecare piesă a sa avea și un fel de „imn” specific: un cântec pe versurile lui Dumitru Matcovschi (așa se face că multe dintre șlagărele din anii adolescenței mele erau, la origine, melodii din piesele acestui poet, piese care, și ele, la rândul lor, mi-au marcat adolescența: Cântec de leagăn pentru bunici, Tata, Pomul vieții, Abecedarul, Troița, ca să numim doar câteva):

Flori de tei se scutur iară…

* * *

* * *

* * *

* * *

* * *

* * *

Și azi, la fel, versurile lui Matcovschi, tulbură inimile românilor…

* * *

Mi-a fost șef. Nu știu dacă a aflat vreodată că sunt fiica unei colege, căreia i-a fost, la fel, șef (redactor-șef adjunct), la ziarul Cultura, știu că l-a întrebat pe șeful meu direct, cel care îmi propusese postul, dacă sunt majoră. Puiul ăsta va face revista?, – așa ar fi întrebat, dacă e să-l cred pe foarte exigentul, dar și foarte sincerul și responsabilul Boris Covaci… Mama, aflând că-mi va fi șef, s-a bucurat: „Matcovschi e om deștept, o să-ți fie ușor să lucrezi cu el!” Și avea dreptatate: a fost unul dintre acei șefi, rari, care e blând cu subalternii, și dur, tranșant, „incomod”, atunci când trebuie să spună adevărul superiorilor săi (pe atunci, acest rol – absurd și nefericit – îl aveau șefii „pe cultură” de la Comitetul Central al partidului (comunist, sigur). Se știe că șefii „ordinari” (și chiar am cunoscut un astfel de „șefuleț” – din fericire, doar unul, majoritatea șefilor mei au fost oameni integri, oameni-model, oameni de la care aveai ce învăța și cărora le sunt recunoscătoare pentru oportunitățile pe care mi le-au deschis) sunt slugarnici cu superiorii și tiranici cu subalternii. Am lucrat la revista Nistru exact în perioada celebrului articol al lui Valentin Mândâcanu, am făcut parte din echipa care a scos la lumină acel articol, despre care se vorbește ca despre un catalizator al luptei de renaștere națională în Basarabia sovietică. Recent, mi-a fost dat să citesc unele comentarii de-a dreptul ridicole pe tema asta. De pildă, un comentator anonim, într-o discuție despre articolul lui Valentin Mândâcanu, pune la îndoială puterea de penetrare a articolului, pretextând că revistele de literatură au „un tiraj de câteva sute de exemplare”. Câteva sute este tirajul acestor reviste azi, când nimeni nu le mai citește, când presa de bulevard a împăienjenit ochii opiniei publice, când operele valoroase și articolele „incomode” sunt „bruiate” prin intermediul presei de diversiune. Pe atunci însă tirajul revistelor literare era destul de mare (până la apariția articolului lui Mândâcanu revista Nistru avea un tiraj de câteva mii, iar după a ajuns la câteva zeci de mii (aș putea afla cifra exactă, dar, din câte îmi aduc aminte, se vorbea în redacție de 80.000!), și se cuvine să menționez că tirajul s-a epuizat imediat, iar numerele care au urmat erau căutate ca pâinea caldă, la  fel cum foarte căutat era și ziarul Literatură și artă, fapt datorat tot articolelor de atitudine, tranșante, oneste, curajoase, pe care le publica). Dincolo de asta, articolul Veșmântul ființei noastre a ridicat ștacheta și… prestigiul publicațiilor periodice. După ce s-a văzut că și la Chișinău se poate publica un articol precum  „Veșmântul…” (prin comparație cu Literaturnaia Gazeta, Argumenty i facty, Komsomolskaia Pravda – câteva publicații „centrale”, care ne-au șocat (dar au și dat tonul) prin intransigența față de diversele fenomene negative din societatea sovietică), jurnalismul a devenit o forță și aici, în Basarabia…

Am fost martora acelor evenimente, pe care acum le retrăiesc, privindu-le prin prisma acestor ani de „independență”, marcați de lașitatea politicienilor noștri, care au deturnat cursul  evenimentelor lansat de oameni precum Dumitru Matcovschi… Nu pot decât să plâng faptul că deși am avut personalități cu care ne mândrim (oameni ca Dumitru Matcovschi, Leonida Lari, Grigore Vieru, Ion Dumeniuc, Doina și Ion Aldea-Teodorovici, Ion Vatamanu, Lidia Istrati), n-am știut să-i păzim și să-i prețuim, ne-am lăsat descurajați de acțiunile hrăpărețe ale Kremlinului… Azi avem niște politicieni care ne mint fără ezitare, pentru că au învățat bine „lecția” Kremlinului despre „capul plecat, pe care sabia nu-l taie” (faptul că „nici soarele nu-l vede” pare să nu-i deranjeze!)… Atât de bine au învățat lecția, încât joacă tontoroiul, își fac publicitate electorală pe mormintele celor mai frumoși dintre patrioții acestui pământ, pentru a  ne „vrăji”, a câta oară, ca să le dăm votul, ca ei… să ne  mențină în rețeaua de prostituție a Kremlinului.

* * *

Aș vrea să revin la amintirile frumoase despre Dumitru Matcovschi. Sunt multe. Cele mai frumoase amintiri sunt versurile, articolele publicistice, dramaturgia, opera acestui martir al neamului românesc. În mod sigur, voi reveni… Și nu o dată!

* – titlul este inspirat de o metaforă dintr-un poem de Emilian Galaicu-Păun, metaforă inspirată, la rândul ei, din Biblie.

P.S. Alte bloguri, alte surse, alte articole, același subiect:

Versuri la moartea poetului Dumitru Matcovschi

Corespondență Agerpres

Discursul lui Dumitru Matcovschi la ceremonia de decernare a Ordinului Meritului Cultural

Cartotecă TRM: cântece pe versurile lui Dumitru Matcovschi (Atenție! – cu unele inexactități)

Blogul lui Traian Vasilcău

Blogul Mariei Șleahtițchi

TRM despre Dumitru Matcovschi

Lista va fi completată.

* * *

EVERYDAY LIFESTYLE

There is only one happiness in this life,to love and be loved.

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Robson Cezar

"My work exists as an expression of "dar um jeitihno" - the Brazilian notion of "finding a way". For me, art is a means of survival."

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian's Blog - Ganduri Neinfinite

“I've lived through some terrible things in my life, some of which actually happened.”― Mark Twain

Trubadur prin Avalon

Mi-aș dori ca într-o zi sufletele noastre să se privească de atât de aproape încât atunci când vom clipi să le atingem cu genele.

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

A precariously critical, humorous take on life’s interactions with food and drink!

Tassles Of Intertwined Emotions

Poetry, Quotes & Random Thoughts

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Zen blog

De acum voi scrie pe noul site http://zenblog.eu/

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Caci mor traind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Folclor muzical românesc

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta!” - Anton Pann

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

%d blogeri au apreciat asta: