Castane

Era penultimul tău an pe Pământ.
Urma primul tău an în Cer…

„Ooo! Castane românești, ai zis, nu știam că sunt atât de bune!”

Tată, nici eu nu știam!

Dacă aș fi știut că era penultimul tău an!

Te-aș fi lăsat să te plimbi în acea zi însorită,

așa cum mă rugai,
Ți-aș fi permis, chiar și cu riscul de a te pierde!

„Poate că e ultima zi însorită a mea!, ai zis.”

N-a fost, nu era,

ultima

zi însorită a ta,
dar era ultima toamnă…

Ultima…

Era penultimul tău an
cu Soarele nostru mare

Vizibibil de pe Pământ,

Printre frunze-aurii

de castan,
Printre florile toamnei târzii,
O toamnă cum n-a mai fost alta

De luminoasă și caldă…

Ochii tăi suferinzi,

începând a-și pierde lumina,

Copilărește rotunzi,

cu o lacrimă în zâmbirea amară,

cerșindu-mi o oră solară,

și, de frica unei noi crize,

refuzul meu implacabil…

Abia acum, târziu și-nzadar,

Conștientizându-mi orbirea și vina,

Aș da oricăt și orice, ca să-ți pot oferi

Acea oră de toamnă,

de „părinte-ștrengar”,

hoinărind printre amintiri,

poate uitând de dureri, de operație…

poate aripi prinzând,

poate inspirație…

Poate niște castane…

…Le cumpărasem din primul magazin mare
deschis la Chișinău
cu capital românesc.
Și erau de peste Prut.
De pe malul de vest…

„Castane românești!, te-ai entuziasmat,

Tot ce e românesc e Bun!
Și nu piere! Nu piere! Nu piere!”

„Castane românești!, ai zis.”

Și le-ai inspirat aroma,
Înainte de a gusta din ele…
Tatăl meu, român, stoic, sever, luptător…

și gurmand,

ca și bunica mea Ecaterina,

Tată meu, care imi citea, râzând cu mine,
Rabelais: Pantagruel și Gargantua…
Apoi, plângând împreună,
Vaporul Alb

(Cinghiz Aitmatov)…

…Mâncam, amândoi, pentru prima dată

în viață,

castane…

Clipe și cuvinte pe care

Nu le poți cumpăra cu toți banii…

Peste un timp, nu mai vedeai bine, nu mai mergeai bine,
Dar simțeai aroma de castane, dominând peste simțuri,

Dureri, amintiri…

Aș vrea să refac filmul, aș vrea să mai savurăm, cu toți Ciocanii
(sau, cum îți plăcea să glumești, cu Ciocanele),
din familia noastră (mama, tu, Doru), castane!

Oare simțiți și voi, de acolo,

Regretul și dorul

din aroma de ultim rămas

a castanelor?