Tag Archives: Ion Ciocanu

Florile unei zile de mai

8 mai

Fori pe cerFlorile unei zile se numără seara. 🙂

Aseară am revăzut înregistrările și fotografiile din 6 mai și am decis să pun câte ceva pe blog: multe mi s-au părut demne de ochiul unui eventual cititor: și culorile acelei zile, și lumina unei întâlniri care mi-a adus aminte de mama, și, mai ales, discuțiile, deși scurte, dar consistente, cu scriitorii Zina Tarlapan (sau Zina Cenușă, numele de debut al scriitoarei) și Efim Tarlapan, dar și cu tatăl meu, Ion Ciocanu (veți vedea de ce, pentru că dialogul cu tata l-am și imprimat cu telefonul mobil).

* * *

Copaci cu flori 2

* * *

Efim Tarlapan

Efim Tarlapan

Z.Tarlapan și I.Ciocanu, 06.05.2014

Zina Tarlapan și Ion Ciocanu. 06.05.2014

În scuarul Uniunii Scriitorilor a fost înregistrat un fragment dintr-o emisiune dedicată creației lui Efim Tarlapan, care săptămâna viitoare, pe 17 mai, împlinește 70 de ani.

* * *

Efim Tarlapan și Ion Ciocanu, pregătindu-se de emisiune

* * *

Emisiunea va fi pe post peste vreo săptămână, la TRM (dacă am înțeles eu bine)…

* * *

copaci cu flori 3

 

* * *

060520141395Mai târziu, odihnindu-ne pe o bancă în parc, l-am convins pe tata să-mi repete câteva dintre istoriile pe care mi le-a povestit de atâtea ori. Cum lui tata nu-i place să se repete, de data asta, tata a omis cam multe detalii savuroase. Și totuși, sunt lucruri interesante, după părerea mea.

Dacă ceea ce spune tata nu e la fel de important pentru alții cât e pentru mine, sunt câteva imagini cu pomi înfloriți pe străzile Chișinăului, care să bucure ochii oricui! 🙂

* * *

* * *

* * *

Copaci cu flori 4

 

„Catchehismul cătcători”

3 mai

Bunicul Mihai (2)Povestea bunică-mea Ecaterina, Dumnezeu să o ierte, această pătăranie despre tatăl meu și râdea cu poftă, de câte ori își aducea aminte…

Cică, era încă în viață Mihai (sau Mi(h)alache), bunicul meu drept (pe care eu nu l-am cunoscut, pentru că s-a stins de tânăr, în timpul foametei), și tocmai venise din armată (armata română) și, nu știu pentru ce, avea nevoie să învețe Catehismul. Repeta niște întrebări și răspunsuri, ca să le memorizeze, după ce le citea  cu voce tare, așa încât tatăl meu, pe atunci foarte mic (să fi avut vreo doi, trei ani), a reținut înaintea tatălui său întregul text. Într-o zi, bunica a trebuit să meargă la niște vecini, la priveghi, și l-a luat și pe tata cu ea. Atmosfera de priveghi părându-i cam tristă, tata s-a apucat să umple liniștea specifică a evenimentului cu ce știa el, mai nou, să zică: a început a recita textul pe care tocmai îl învățase de la taică-său. Femeile care mai erau pe acolo, venite și ele, cum se obișnuia, la priveghi, s-au trezit că râd, în loc să bocească, iar un vecin mai în vârstă, auzindu-l pe tata, i-a zis bunicuței: „Aista are să ajungă departe!” Ce recita tata? Probabil, Catehismul (probabil, ortodox), doar că pronunța așa cum auzise urechea lui de copil: „Catchehizmu cătcători”. Sigur, nu știa ce recită, iar unele cuvinte le schimonosea, neînțelegându-le, dar gesticula și explica atât de convingător, încât stârnea mare veselie în jur.

În poză: bunicul Mihai (singura fotografie pe care o avem cu el)

Neabdicarea din grai

28 apr.

Traian VasilcăuTraian Vasilcău

Neabdicarea din grai

                         Pentru Ion Ciocanu

Cerul peste Tabani nesomnu-și are,
Gravid de stele, seamãnã dovezi.
Graiul e-un tron zidit în fiecare, —
Dacã nu ești cuvînt, nu poți sã-l vezi.

Îl vede cel care din zori în searã
Ca pe-un copil al sufletului sãu
Îl dã în leagãn, pentru-a cîta oarã,
Rugîndu-se la ceruri sã nu moarã
În zilele-i ce-s nopți surpate-n hãu.

O, el pare ferice doar cînd dînsul
Pe turla veșniciei se înnimbã.
Frumoasã e și a tãcerii limbã,
Dar graiul nostru — frate drept cu plînsul —
Îi bate-n amintiri ca o poveste,
Îl ia la braț ca pe-un strãmoș visat
Și-atunci, din tronul lui neabdicat,
Ciocanu spune graiului cã Este

Munte de aur, de nestrãmutat,
Cu flori îl scrie și nu obosește.

* * *

Poem publicat în trilogia „Regasit in Cer”, Iași, Editura „Mega-Mix”, 2009

Scrisoare mamei

26 apr.

Mama în rochie etnoPrin 1992, o colegă, o fire extraordinar de dotată și de nobilă, mi-a făcut un cadou foarte scump și drag: un set pentru corespondență japonez, cu un ornament floral, delicat, specific pentru cultura niponă, imprimat pe hârtia semitransparentă – o adevărată operă de artă, destinată comunicării cu cei dragi. O vreme am păstrat prețiosul cadou, neștiind cum ar fi mai corect: să-l folosesc sau să-l păstrez pentru mine: să-l folosesc, ar fi însemnat să-l înstrăinez, să-l păstrez, ar fi însemnat să nu-i onorez menirea…

Și, cum adeseori se întâmplă, sentimentele au rezolvat dilema… Era ziua mea de naștere, eram departe de părinți, îmi era dor, am scris o scrisoare, care a luat forma unui poem… Un poem care s-a potrivit perfect: și cu dimensiunile plicului, și, mai ales, peste ani, cu semnificația și profunzimea simbolurilor care s-au unit  cu parfumatul simbol japonez. Cred că am ales cea mai frumoasă destinație pentru un cadou atât de special…

E o poezie, pentru că așa s-au „așezat” rândurile scrisorii, dar una care a fost destinată doar ochilor mamei. Sigur, aScrisoare mamei, București, 1992 citit-o și tata, puțin mirat de unele formulări, pe care nu le-a comentat însă, înțelegând că poemul era o expresie a dorului… de ambii părinți.

Azi public un fragment din acel poem, pentru că și azi mi-e dor… Și azi, ca și atunci, când studentă fiind, îi scriam de la București…

* * *

București, 10 aprilie 1992

 

 

Dragă mămică,

De data aceasta îți scriu doar ție, pentru că am „ceva” numai pentru tine. (Tăticu ar putea să se supere pentru că zic iarăși „ceva”?)

 

Pentru tine

                                               Când așteptai să vin pe lume, citeai doar cărți care să-mi cultive aptitudini pentru frumos. Îmi citeai tot ce găseai mai plin de poezie printre cărțile din casă. Era ca și cum ai fi căutat grăunciori de aur, ca să aduni de o ploaie pentru rădăcinile mele…

 

 

Dulce(le) în gura ta

firesc e rodește.

Mai cântă-mi, mamă,

și mai citește-mi

încă ceva

(și acum, când eu îți spun

ce e nou prin librării!)!

Tot ce-i rostit de tine

sună eminescienește!

 

Învață-mă ce este mai frumos

și ce culori să port,

în alt fel să te repet,

măicuță!

și pentru că îți semăn,

să primesc,

în loc de flori,

în dar

o Țărăncuță*!

 

Necaz și fericire,

și bolile la vremea lor,

cu tine le voi duce,

și nu îmi e rușine nici acum

să-ți plâng de dor

și să te chem

măicuță dulce

* –  e vorba despre cântecul lui Dan Spătaru, îndrăgit de mama.

 

* * *

P.S. E de prisos să menționez că mama a păstrat cu mare grijă scrisoarea… Am găsit-o în cutia cu mărțișoarele mele, alături de scrisorile fratelui meu…

Adevărata poveste a dimineții de Înviere

20 apr.

Adevărat, Hristos a înviat!

Murivale Iisus

Vasile Mureșan. Iisus

* * *

Mergeam prin centrul orașului, având grijă să nu se stingă lumânarea, Sfânta Lumină a Învierii, și îmi treceau prin memorie imagini dintr-un film drag sufletului meu:

…o dimineață la fel ca asta, în care mergeam pe același drum, obosite, dar nespus de fericite: mama, tanti Dora și eu, cu micile noastre coșuri de Paști, după o noapte în care ascultasem întreaga slujbă în biserica Sfânta Teodora de la Sihla – vai! în sala în care eu, elevă  fiind, am luat lecții de sport (căci asta au făcut sovieticii din mai toate bisericile: săli de sport, depozite de vinuri, grajduri, muzee în cele mai bune cazuri). Mergeam, alături de ele, obosită, dar atât de fericită!

* * *

Andrei Mudrea. Orheiul Vechi iarna

A. Mudrea. Orheiul vechi

A fost una dintre primele slujbe de Paști în biserica redeschisă, după lungi ani de întuneric bolșevic (ani în care zidurile bisericii au găzduit chiar sediul Muzeului ateismului). Memoria mea păstrează fragmentele-simboluri, selectând detaliile cele mai elocvente: pereții nezugrăviți ai bisericii (din care „s-au scos toate odoarele”, vorba poetului) și cele câteva femei prezente la slujbă, înșirându-și prosoapele albe și expunând, pentru sfințire, coșurile pline cu merinde – imagini din filmul creat de creierul meu, pentru a putea face față… dorului.

* * *

Butuceni, Toamnă. Iurie Matei

I.Matei. Butuceni

… și o altă dimineață, în care, împreună cu mama, traversam Bucureștii, ținând în mână Lumina Sfântă, luată din dealul Patriarhiei și păstrată pe toată perioada slujbei la… Biserica Albă, unde mama a ascultat, stând liniștită, senină, atentă, pe un scaun pe care l-a apreciat bucuroasă

Murivale, Temă de peisaj

V.Mureșan. Peisaj

(pentru că, altfel, fără el, picioarele ei n-ar fi rezistat atâtea ore), până la rugăciunea, spusă frumos, ca în fiecare an, pentru frații de peste Prut – fapt ce a încântat-o pe mama, care mi-a amintit, în contextul acelei zile de sărbătoare luminată, că și în timpul slujbei de Paști de la biserica ei de suflet, Sfânta Teodora, lumea se roagă pentru românii de pe celălalt mal al râului nostru îndurerat.

Îndurerat, pentru că a devenit hotar între frați!

* * *

Acum, singură, traversând orașul inundat de noapte și de luminițele plutind printre clădirile adormite, acestea erau imaginile care m-au „condus” până la ușa… lui tata.

Nostalgia cu pisic cenusiu (2)

C.Kolesnik. Nostalgie

Tata, foarte supărat că mă obosesc prea mult, m-a lăsat să dorm până la „ora mea” (8.30), deși îl rugasem să mă trezească pe la „ora lui” – adică 5-6…

* * *

Și tot discutând și glumind pe seama „regimului de sărbători”, greu de suportat, am transformat

Dialog. Tudor Zbarnea

Dialog. Tudor Zbarnea

dimineața de Paști în continuarea seriei de amintiri – amintiri care, spre deosebire de noi, nu dorm și nu vor adormi niciodată… Dacă îmi scriu „filmul” până la capăt…

* * *

Am discutat ceva mai îndelung decât de obicei, ca apoi să gustăm ceva împreună, după care eu poartă stelară, S.Plămădealăm-am luptat eroic să nu mai adorm, iar tata s-a luptat cu tentația de a se apuca de lucru – deh, nu i-a reușit, cum mereu i se întâmplă în zilele de sărbătoare – tata eșuează lamentabil, atunci când își propune să se relaxeze! 🙂

Hristos a înviat!

* * *

P.S. Sursele imaginilor: Facebook și paginile personale ale autorilor 

P.P.S. Urmează alte imagini/tablouri (dacă mă lasă computerul meu nărăvaș să-mi termin de povestit… filmul) 🙂

Colț de rai, și trist, și drag

11 apr.

Casa veche din CondrițaUn subiect dureros și drag în același timp: casa de la Condrița.Covorul bunicii Ecaterina

Mama ne-a părăsit exact în timpul în care, împreună, căutam soluții pentru eterna – acum așa pot să-i zic – noastră „îndepărtare”. Doream să schimbăm locuințele pe care le aveam (eu și părinții mei), în așa fel, încât să stăm cât mai aproape.

Una dintre soluții era o casă, nu prea mare, fără turle și alte accesorii covorul buniciikitsch, dar destul de încăpătoare, în care să fie loc și pentruCondrița, mere căzute bibliotecile noastre, și pentru eventualii oaspeți (printre care mulți nepoți, verișori, prieteni), și destule băi, și un mic lot, care să-i permită lui tata să-și exercite pasiunea pentru grădinărit, și loc pentru afirmarea talentului mamei în ale gospodăriei, și teren pentru imaginația ei demnă de un designer versat… Frumoase planuri, la care ne plăcea să visăm și să contribuim.

* * *

Dumnezeu a avut alte planuri cu noi…

* * *

21092013796Azi mă doare orice are tangență cu acest subiect… Poate că e sentimentul de vinovăție, că n-Părul de la Condrițaam reușit să fac,  pentru mama, un lucru esențial: ordine în propria-mi viață (așa cum îmi cerea, cu strictețe, pentru că și-a dorit mereu să mă vadă fericită). Așa se face că, deși nu mi-am condrița, copacidorit niciodată să plec pentru mult timp de acasă (excepție făcând micile călătorii), am fost mereu departe de casă și, cel mai regretabil, de mama. Iată de ce Condrița, grădinaproiectul „imobiliar”, de „unificare” a „gospodăriilor” noastre, odinioară unu proiect energizant pentru mine, acum îmi provoacă tristețe.

* * *

Bibloiteca de la Condrița (2)Un timp, tata nu găsea mai mare plăcere, decât să se izoleze la Condrița, unde și-a mutat oDrum spre Condrița parte din bibliotecă și un birou mare și greu, capabil să țină pe el numeroasele și voluminoasele  proiecte ale cărților lui (cine îl cunoaște nu poate să nu știe și felul în care lucrează tata: cu sete, lacom, colegii numindu-l, mai în glumă, mai în serios, „mașină de citit”).

cărți la CondrițaAcum… nimic nu mai e la fel,  nici tata, nici eu, nici bucuria pe care în mod normal o resimțeam, când ne apropiam, cu mașina, de pădurea de la Condrița (poza din dreapta e făcută în timpul unui popas improvizat, pentru a admira dealurile înflorite și înverzite, în drum spre bunici – acum o groază de ani!), și probabil că însingurarea/izolarea în tristețea casei de la Condrița i-ar face mai mult rău decât bine.

* * *

Condrița, vedere spre pădureAm scris în repetate rânduri despre Condrița…  Azi, când nu mai e mama, să ne dea sfaturi, și nu mai putem amâna vânzarea casei de la Condrița, revin cu pozele din astă toamnă. Fotografii făcute în grabă, mai mult dintr-un imbold, nu din dorința de a arhiva clipele neprețuite. Dintr-un imbold neînțeles ori din sentimentul că, inevitabil, fotografiile vor deveni, peste un timp, singuraCondrita, toamna 2013 amintire despre  casa din Condrița noastră (nu din cea cu faimă „prezidențială”),  unde și-au „zidit”, ca Meșterul Manole: tata mai toate concediile, bunica ultimii ani din viață, iar mama dorul de noi… Și unde dorul nostru s-a întâlnit, printre frunze, ciripit de păsări, dangătele clopotelor de la Mănăstirea din vecinătate, cu ecoul dorului ei…

 

Iertare, iertare, iertare!

20 feb.

Blogul meu face azi cinci ani (cinci ani pe wordpress, pentru că până a ajunge pe wordpress, a mai fost și pe yahoo, blogspot și… of, pe unde n-a mai fost!). Sper că postarea  de azi este una porivită la aniversară! 🙂

* * *

V-am obișnuit  deja cu postările mele în care îmi exteriorizez mândria, dar și recunoștința față de părinți și bunici. Cerându-mi iertare pentru o explicabilă doză de vanitate, insist și de această dată pe sentimentul de recunoștință (în general, pentru toți cei pe care aceste rânduri îi evocă, și în special pentru tata).

Citeam zilele astea în Timpul, într-un articol de Constantin Tănase,  intitulat Testamentul lui Grigore Vieru:

Când era încă printre noi i s-a reproșat slăbiciunea pentru „pomelnice”. Ce erau aceste „pomelnice” care-i supăra atât de mult pe unii?

… În 1988, când URSS și PCUS erau încă în forță, nu era o acțiune lipsită de riscuri să ataci conducerea de partid și de stat a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM). La începutul acelui an, – insist, e vorba de anul 1988! -în cadrul unei adunări generale a Institutului de Limbă al Academiei, am criticat cu text deschis politica Partidului Comunist al RSSM și personal a prim-secretarului PCM (Simion Grossu) în domeniul limbii. Tot în acel an, în iunie apar articolele mele (scrise în colaborare cu V. Bahnaru) „Mai adevărat ca adevărul” (revista „Nistru”, iunie 1988) și „Alfabet pe banca acuzaților” (săptămânalul „Literatura și arta”, 10.06.1989), care, potrivit cercetătorilor, „au dat un nou impuls proceselor de renaștere națională, ce dominau în societate, oferindu-le un fundament teoretico-științific”. Articolele apăreau imediat după eseul lui V. Mândâcanu, „Veșmântul ființei noastre”.

Aceste articole apăreau, cum preciza în „Primul Testament” Gr. Vieru, „în 1988, când încă nu se prăbușise imperiul sovietic” și, mai adaug eu, nimeni nu credea că se va prăbuși. Vieru a înțeles mai bine ca nimeni altul la ce risc ne-am expus, de aceea, anticipând posibilele „măsuri de răspuns” ale partidului, ne-a luat apărarea într-un articol publicat în „Literatura și arta”. Luarea lui de atitudine a tras mult la cântar…
Acum să revenim la „pomelnicele” poetului. Am recitit „Primul Testament”, prezentat la adunarea generală a Academiei și „Al doilea Testament”, prezentat în fața Adunării consacrate împlinirii a 90 de ani de la votarea Actului Unirii Basarabiei cu România. În esență, aceste testamente sunt un imn de recunoștință față de toți acei care au trudit la zidirea și păstrarea Limbii Române…Iată care era rostul „pomelnicelor” lui Vieru…
* * *

Știam că în unul dintre „Pomelnicele” despre care vorbește Constantin Tănase e și un poem dedicat lui Ion Ciocanu. L-am căutat, pentru că îmi era dor să-l recitesc.

Sigur, am găsit poemul „Fericit…”, despre care știam:

  • * * *          Lui Ion Ciocanu

Fericit cel ce s-a șters

De steaua din frunte

Ca de scuipatul dracului!

 

Fericit cel care

Și-a alipit sufletul

De steaua din cer

Ca de focul din vatră!

 

Fericit cel care-a găsit drumul!

Grigore Vieru, Strigat-am către Tine, București-Chișinău, Litera Internațional, 2002, pag. 237.

Și aici  doza de vanitate s-a terminat, pentru că au urmat revelațiile… 🙂

* * *

Am continuat „cercetările”, din curiozitate, dorind să văd cât de mare e acest „Pomelnic” și în ce companie stă acolo numele tatălui meu.  Mai ales că și maestrul Constantin Tănase vorbește despre generozitatea lui Vieru, dar subliniind voința poetului de a-și (re)UNI prietenii întru lumina unionismului românesc:

Da, uneori Vieru a fost foarte generos, dar această „slăbiciune”, generozitatea, e proprie numai oamenilor cu adevărat mari, care își slujesc Cetatea, nu burta suverană. Detractorii poetului se fac a uita că primul „pomelnic” Vieru l-a făcut încă în anii “60. Iată cum le răspunde însuși poetul „prietenilor” săi: „Domnii tovarăși scriu în presa lor cum că suntem plătiți pentru unionism de către statul român. Îi informez că încă prin anii ”60 ai secolului trecut în una din cărțile mele (e vorba de „Numele tău” – n.n.) am inclus câteva poeme unioniste dedicate lui Arghezi, Blaga, Brâncuși, Sorescu, Stănescu, Labiș”… E clar pe cine irita aceste „pomelnice”: pe acei pe care și azi îi irită grozav aceste nume.

* * *

Așa, urmând un imbold natural, curiozitatea, mi-am amintit frumoasele versuri dedicate de Grigore Vieru  lui Nichita Stănescu, Sofiei Vicoveanca, lui Marin Sorescu, lui Dumitru Blajinu, lui Tudor Arghezi, Anei Blandiana, Leonidei Lari (care i-a răspuns cu alte poeme), lui Mihai Eminescu, lui Constantin Brâncuși etc.  Așa am dat și peste acest cântec, de o frumusețe tipică pieselor grigorevierene dedicate graiului matern – limbii române:

Iertare

Lui Ion Ciocanu

            Muzica de Ion aldea-Teodorovici

Ești izvorul de lumină

Din care mă-nfirip.

A mea frunte se închină

Părintescului tău chip,

Graiule.

 

Nemilos ți-a fost destinul,

Iar noi nu te-am apărat,

Te-a rănit barbar străinul,

Fiii tăi te-au supărat,

Graiule.

 

Refren:

Iertare, ieratre, iertare,

Tu, grai înlăcrimat,

(Ce iar’ ai odrăslit)!

Iertare, iertare, iertare,

Că nu te-am apărat,

(Că nu te-am ocrotit)!

 

Le-o fi altora cam frică,

Eu pe tine te aleg,

Fie pâinea cât de mică,

Numai tu să-mi fii întreg,

Graiule.

 

Nemilos ți-a fost destinul,

Iar noi nu te-am apărat.

Te-a rănit barbar străinul,

Fiii tăi te-au supărat,

Graiule.

 

Refren:

Iertare, ieratre, iertare,

Tu, grai înlăcrimat,

(Ce iar’ ai odrăslit)!

Iertare, iertare, iertare,

Că nu te-am apărat,

(Că nu te-am ocrotit)!

 

Din cartea: Grigore Vieru, Învierea, Cântece sacre, Chișinău, Agenția Litera, 1990, pag. 23-25.

* * *

Primul gest, impulsionat de aceste lecturi, a fost să-l sun pe tata, care, ascultându-mă, mi-a zis: „Da știam și despre cântec, dar unul ca acesta putea fi dedicat oricărui altui cetățean care iubește și respectă limba română. Primul poem, – da, acela cu siguranță mă face să mâ simt mândru că Vieru s-a gândit și la mine!” Al doilea gând a fost să-mi cer iertare de la Grigore Vieru, pentru că, deși îi sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce poezia sa a însemnat și înseamnă pentru mine, totuși nu-i cunosc toată opera.  Al treilea gând a fost de a-i mulțumi dlui Tănase pentru acest articol. Și… în sfârșit: dacă vreodată o amnezie cruntă ne va face să „uităm” (cum s-a mai întâmplat, în istoria noastră recentă) că limba ne e română, că suntem români, că purtăm răspunderea pentru soarta graiului pe care părinții și străbunii noștri l-au apărat, recuperarea memoriei va putea începe cu… celebrele „Pomelnice”  ale lui Grigore Vieru.

* * *

Iată piesa, interpretată de Felicia Dunaf:

Poduri din și spre… noi înșine

6 mai

Vin din eternitate, prin imaginea folclorică, sunt exploatate în tot felul, inclusiv în literatura tuturor timpurilor (și a tuturor popoarelor), iar în folclorul românesc simbolizează trecerea spre veșnicie. Podurile din pânză, din metafore,  din nume, din simboluri, din amintiri, din lecturi, din piatră, din poezie, din poezie cântată, din lexeme, din foneme, din cruci, din sfere, din pătrate, din triunghiuri (fie și amoroase, doar unele dintre ele! :)), din frunze, din spini,  din Ghimpi!, din flori,  Poduri  de flori din poduri de flori! –  vin  din sinele nostru, ne conduc spre noi însine, îndulcindu-ne accesul în eternitate…

* * *

* * *

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

Products / Places / Services

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Căci mor trăind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Memoria Fonogramica

Muzici vechi pentru urechi noi

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

baletalessia

un site despre balet

The Tragic Life of Frank

Around five minutes ago I had this sudden revelation; that my life is quite sufficiently, tragic.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

ANDREEA VASILE

Povești despre oameni ca tine

%d blogeri au apreciat: