Cum…

Continuarea articolului „Guvernați de o…  topică străină”

„Cum credeți, de ce…?” în loc de: „Ce credeți? De ce…?” – este un alt indiciu al gândirii rusificate. Au explicat filologi, scriitori, profesori că este GREȘIT să construiești o frază românească după calapodul rusesc „Kak ty dumayeși, pocemu…?”, dar degeaba! Jurnaliștii, cei care ne influențează limbajul și, implicit, gândirea – prin prezența lor în CASA NOASTRĂ, în FIECARE ZI – continuă să ne rusifice. Faptul că posturile TV țin neapărat să ne intoxice cu filme de duzină, dublate în rusă, e un fleac, pe lângă vorbirea INFECTĂ a jurnaliștilor care se pretind români, cu școală bună, nepătați, echidistanți etc. Filmele alea plictisitoare și „trădătoare” (pentru că trădează intențiile posturilor care le difuzează!) doar confirmă că problema e la… Șefii organelor de presă.

De ce persistă în eroare presa noastră de toate culorile, deși s-a spus de atâtea ori că sunt ridicole și filmele dublate în rusă, și greșelile gramaticale pe care le propagă mereu, și pronunția rusificată? Probabil, e problema anturajului. Așa vorbesc șefii, deținătorii trusturilor de presă. Anturajul, mediul din care vin televiziunile (și presa în general) este unul rusificat (mă refer la personalul conectat la „sacul cu bani”, desigur, la căile pe care „merg”/„vin” banii). Unul care găndește și respiră rusește, pentru că este crescut pe trunchiul vechilor structuri de forță, SOVIETICE, cu rădăcini la Kremlin și, deci, cu interese „concrescute” cu ale acestuia…

Trist? NU, tragic! Dar există un antidot: când auzim/vedem un „formator de opinie” pe care îl trădează propria exprimare rusificată, să ÎNȚELEGEM că adevărul NU poate fi la el. Și să acționăm în consecință.

Astfel, ieșim de două ori învingători. Mai întâi, nu ne lăsăm „recrutați” în cohorta celor ce nu-și cunosc bine limba maternă. Și doi: vorbirea greșită a vreunui pretins formator de opinie ne poate ajuta să nu luăm drept adevăr absolut chiar toate minciunile prezentate de purtătorii unei gândiri tributare Kremlinului.

Guvernați de… o topica străină

„O întâmplare la vânătoare”, parcă desprinsă din vreo piesă din literatura rusă, a fost cauza pentru care s-a contramandat întâlnirea dintre Premierul Vlad Filat cu omologul său de la București Victor Ponta, dacă e să credem ce zice presa (că deja nu mai știi pe cine să mai crezi!)…

Aliajul fragil care ținea AIE pe linia sa geopolitică pare să fi cedat (prea ușor!) în fața unui accident, pe care aceasta l-a gestionat fără prea multă onestitate. Nu e greu să înscrii în logica acestor evenimente declarațiile absurde ale unor lideri ai AIE, precum declarația spicherului Parlamentului Marian Lupu privind unul dintre cele mai exploatate subiecte electorale de pe la noi.

Departe de mine gândul să amestec aici vreun „agent secret”, dar analizând situația, nu poți să nu observi că de aceasta se pot bucura doar… adversarii cursului proeuropean al Republicii Moldova. Deci, ne descurcăm de minune și fără „agenți”. Mai mult, nu e prima dată când ne convingem că „agentul secret” cel mai periculos pentru noi este chiar prostia proverbială a „moldoivanului”…

* * *

„Cum Kremlinul l-a împuşcat pe Sorin Paciu ca să ne bareze calea spre UE” se intitulează un articol, în care incidentul din Pădurea Domnească este persiflat, în stilul caracteristic presei superficiale, cu care suntem obișnuiți de ani de zile. Am căutat să văd de ce autoarea a inversat ordinea firească a cuvintelor, cu ce scop nobil a adoptat topica frazei rusești… Negăsindu-l, n-am vrut să o bănuiesc de scopuri dezonorante, ci doar de obișnuința unora de a scrie „așa cum vorbesc și… cum gândesc”, adică… rusificat… Gramatica este cea care structurează gândirea, e o legătură fundamentală între gramatică și logică. Avem în acest caz un exemplu foarte bun, care demonstrează această legătură, articolul cu pricina purtând în titlu un calc rusesc, unul dintre cele mai blamate și mai urâte, despre care s-a vorbit de multe ori în presă (ca să nu mai spun de manualele de limba română), se face și mai vinovat de o logică drastic redusă, probabil, din cauza sentimentalismului exagerat al autoarei, care nu înțelege că ceea ce dumneaei numește „scuipat de politicieni” este, în primul rând, vina celui pe care, prin articolul său, încearcă în mod desperat să-l apere: liderul partidului care deține ministerele care se fac vinovate de „tăinuirea” care a nemulțumit-o atât de dureros pe autoare… Doamna a cam… uitat să-i reproșeze idolului său politic (articolul este o adevărată declarație de afiliere politică a jurnalistei!) faptul că ministerele respective n-au reacționat cu promptitudine.

* * *

Dincolo de topica rusească a frazei, e o topică nefirească a gândului, care se face mereu simțită, când deschizi televizorul sau paginile ziarelor. Topica nefirească, inversată, care face ca membrii AIE să se autodiscrediteze, atunci când ar trebui să se ridice la înălțimea posturilor pe care le-au râvnit și le dețin, am impresia că stă și la baza guvernării noastre, dar și la baza politicii editoriale a unor organe de presă (întâmplător, sponsorizate din surse necunoscute)… Cum să crezi că nu suntem guvernați conform acestui gen de topică a… gândirii – una profund kremlinistiă, una care se observă cu ochiul liber și în discursul unor lideri AIE -, atunci când constați că toată lumea a sărit să-i ceară socoteală pentru incidentul din Pădurea Domnească unui lider din AIE care n-a a avut nici cea mai mică tangență cu evenimentul? Ar fi de răs, dacă n-ar însemna că e grav: că cineva încearcă să manipuleze opinia publică, astfel încât albul să pară negru, și invers.

P.S. Am evitat, cât am putut, să abordez acest subiect. La întrebările cunoscuților referitoare la  tragedia din Pădurea Domnească, răspundeam că nu vreau să completez rândul celor care își dau cu părerea despre  un eveniment despre care pot doar să presupună cum s-a întâmplat… M-am simțit obligată să iau atitudine abia acum, când a devenit clar faptul că iresponsabilitatea (lipsa de logică, adulația pentru vreun politician sau, invers, ura pentru altul, sau… lăcomia) unor jurnaliști riscă să provoace dezmebrarea AIE. Sper să nu fie prea tâzriu.

A se citi, în aceeași ordine de idei, articolul  lui Vitali Cătană Rezervația Științifică Republica Moldova.

„Childa” ambasadorului sau Diplomația consternantă a „pacifismului militant”

Un  grup de „pacificatori” din contingentul armatei ruse, care nu se vrea dusă de pe teritoriul Republicii Moldova, pe care o ocupă în ciuda insistentelor cerințe ale oficialităților de la Chișinău de demilitarizare a zonei, împușcă, în condiții suspect de prostești, un tânăr cetățean al Republicii Moldova. Ambasadorul rus găsește de cuviință să facă o glumiță (glumă (ne)inspirată dintr-un film cu desene animate), în loc să-și arate consternarea față de comportamentul  agresiv al falșilor  pacificatori. Bineînețeles, comentariile din presa de la Chișinău nu pot fi decât pline de indignare și amărăciune, precum acesta, al poetei Moni Stănilă, din Timpul.  Pe bună dreptate se revoltă autoarea articolului, observând o esențială carență în discursul sarcastic al diplomatului rus. Din câte se pare, dl Kuzmin nu prea cunoaște diferența dintre noțiunile „acasă” și „în ospeție”. (Și, ce păcat, filmulețul la care face referire dl Ambasador este exact despre asta: despre arta de a te simți ca acasă, fiind în vizită, dar fără a uita că ești în ospeție.)

Ambasadorul, ca un vizionar sadea, avertizează presa:  să nu „se isterizeze”, care-cumva! Asta e marea grijă a reprezentantului Kremlinului, când moare un om: să „calmeze” presa.

Înțeleg și accept faptul că diplomația și umorul ar trebui să se înrudească, pe undeva, cumva… Dacă, însă, diplomatul stă prost cu simțul umorului (și, mai ales, al ridicolului), e mai bine să nu! Și să nu mai fie pus în situația de a face diplomație în glumă. Poate chiar să nu mai fie nevoit să facă diplomație! Ambasadorul Kuzmin nu e la prima „abatere”. A mai făcut „gafe” (sau declarații pe care oficialii de la Chișinău au preferat să le trateze ca pe niște simple gafe). Acum, însă, a sărit calul, s-a întrecut pe sine însuși: a glumit, referindu-se la moartea unui tânăr, transformând crima comisă de niște „pacificatori” ce au acționat sub steag rusesc într-o glumă de prost gust. Impresia pe care a lăsat-o e că politica Rusiei în problema transnistreană e doar… o glumă proastă. Dacă aș fi șef al diplomației ruse, l-aș rechema imediat pe dl Kuzmin, pentru prejudiciul adus imaginii Rusiei peste hotarele ei. Dar nu sunt. Pot doar să-mi pun întrebări, așa cum procedează și jurnalistul George Damian, de altfel: o serie de întrebări abslout legitime în legătură cu recenta crimă pe malul Nistrului.

Dacă Rusia nu-și recheamă ambasadorul buclucaș nici de data asta, e semn că oficialii de la Kremlin sunt de acord cu stilul inedit de a face diplomație al domnului Kuzmin. Dacă nici MAEIE nu-l expulzează, umbra cade și pe acest minister, care a dat dovadă nu o dată de verticalitate și profesionalism, și acum e cazul să-și confirme reputația. Sigur, înțelegem complexitatea situației, admitem chiar ideea că „incidentul” ar putea fi o nouă diversiune a Kremlinului (prea se leagă toate elementele „piesei” între ele!), dar MAEIE este în pericol de a se autodiscredita, a-și trăda vocația europeană, dacă nu ia măsuri drastice.

Dacă MAE al Rusiei nu-și retrage paiața glumeață, e de presupus că acest „diplomat” a fost trimis aici pentru alte scopuri decât cele ale unui simplu ambasador.  Se poate presupune că misiunea sa constă chiar în organizarea unor astfel de situații tensionate dintre cele două țări –  „prieteni strategici”, după cum se declară (sic!). MAEIE riscă să se confunde, în mod nefericit, cu „desenele animate”  ale Kremlinuliu, cu ambasadori-vorbitori în childuri, cu tot felul de aluzii la povești de adormit copiii, cu „pacificatori” ce desconsideră Pacea,  în timp ce pretind că o asigură (pacea, pentru care „militează”, de secole,.. ucigând).

P.S. Și mai e un aspect, la fel de sensibil: nu cred că diplomații din MAEIE își mai pot permite să stea la aceeași masă cu un diplomat care și-a pierdut, undeva pe podul de la Vadul lui Vodă, simțul ridicolului.

Soluția? Aderarea Republicii Moldova la NATO

În prima dimineață a acestui an, când, ne grăbeam să ne spunem cuvinte frumoase, în speranța unui 2012 mai bun (cât mai bun!), un adolescent era împușcat, pe malul Nistrului (același râu blestemat, care mai ține minte multe alte crime),  de  niște „pacificatori”. ”Pacificatori”, în contextul conflictului înghețat de pe Nistru, înseamnă armata rusă, adică lupul deghizat în blană de oaie, căci armata aceasta a fost parte a conflictului de pe Nistru (fapt stabilit nu doar prin nenumărate mărturii, ci și prin decizie CEDO), a folosit metode josnice de luptă contra civililor, a violat, a ucis oameni neînarmați, ca să nu mai spunem că și pretextul pentru declanșarea războiului a fost unul profund ticălos, românofob: nemulțumirea Kremlinului față de decizia Chișinăului de a proclama limba română (în Constituție „limba moldovenească”) drept limbă oficială în Republica Moldova.  Separatismul transnistrean a fost și este, după cum bine știm, o manifestare extrem de violentă a românofobiei Kremlinului, dar și a instinctului său imperialist.

S-a discutat și răsdiscutat despre niște detalii (spre exemplu, dacă cel cu arma avea dreptul să tragă). Esențialul, însă, tinde să fie escamotat: nu avea dreptul, pentru că prezența trupelor ruse la Nistru, autointitulate „pacificatoare”, este ilegală. Nimeni, în afară de Rusia și liderii-marionetă transnistreni, nu a admis vreodată necesitatea prezenței acestor trupe la Nistru. Rusia ne asigură în permanență – dar mai ales atunci când ne insultă  sau chiar ne agresează – că ne iubește. E adevărat că ne spune pe alt nume (Rusia nu a recunoscut vreodată dreptul nostru la autoidentificare), iar „iubirea” ei seamănă  cu a unei amante geloase, crizele de „gelozie” repetându-se la cel mai mic progres al Republicii Moldova pe arena internațională, atunci când demonstrăm că dorim și suntem în stare să ne apropiem de lumea civilizată… Frustrarea Rusiei în fața „rivalului” său, Occidentul, se manifestă prin agresivitatea declarațiilor, în plan diplomatic, și, ca în acest caz, prin diversiuni și violență la Nistru. Avem, pe de altă parte, precedentul Georgiei… Georgia a fost, în primii ani după implozia URSS, o țară extrem de loială față de Rusia, a permis amplasarea bazelor militare rusești pe teritoriu georgian. „Recunoștința” Rusiei s-a manifestat printr-un război și mai sângeros decât războiul de pe Nistru. În cazul Republicii Moldova, schema comportamentală a agresorului de la Kremlin este asemănătoare. Nici azi, după aproape douăzeci de ani de neutralitate asumată a Republicii Moldova, cetățenii noștri nu sunt în siguranță, mai ales atunci când se află în preajma oamenilor înarmați purtând simbolurile statului rus pe uniformă.

Așa se face că „iubirea ” Rusiei ține într-o permanentă stare de frică populația Republicii Moldova. Înainte de a analiza alte aspecte ale vieții sociale și politice de la noi, trebuie să ținem cont de un fapt decisiv pentru soarta oricărei comunități: încă nu suntem liberi, suntem, în continuare, un teritoriu ocupat, agresat de o armată străină.  Agresat de „iubirea” lacomă a unui stat care își terorizează chiar și cetățenii proprii, la ei acasă (și, în acest caz, ce să mai așteptăm noi, „cuceriții”, „sclavii” de odinioară?)… Contra unei astfel de „iubiri” trebuie să cauți soluții urgente. Mai ales în astfel de situații, indolența este autodistructivă. Din fericire, soluția există: NATO.

* * *

Hyde Park: „Eliberați-ne de „eliberatori”!”

Sursa Video: curaj.net.

* * *

Iartă-ne, Vadim Pisari (Blogul lui Roman Mihăeș).

Europa Liberă: Doliu și proteste la Pârâta.

Europa Liberă: Doliu la Nistru.

* * *

Protest la Ambasada Rusiei din București.

* * *

Ministrul Teodor Baconschi despre acest caz, la TVR.

* * *

Reacția Rusiei.

Reacția Tiraspolului.

Reacția OSCE.

* * *

Joe Biden despre NATO și perspectivele de aderare ale Republicii Moldova.

PL solicită expulzarea Ambasadorului Kuzmin.

Articol de Constantin Tănase, în Timpul.

Related articles

• US Embassy in Moldova urges calm in Trans-Dniester (seattletimes.nwsource.com)
• Wess Mitchell: America nu se poate retrage din Europa (civitaspoliticsblog.wordpress.com)
• Moldova’s stuck in search for unity (guardian.co.uk)