„Childa” ambasadorului sau Diplomația consternantă a „pacifismului militant”

Un  grup de „pacificatori” din contingentul armatei ruse, care nu se vrea dusă de pe teritoriul Republicii Moldova, pe care o ocupă în ciuda insistentelor cerințe ale oficialităților de la Chișinău de demilitarizare a zonei, împușcă, în condiții suspect de prostești, un tânăr cetățean al Republicii Moldova. Ambasadorul rus găsește de cuviință să facă o glumiță (glumă (ne)inspirată dintr-un film cu desene animate), în loc să-și arate consternarea față de comportamentul  agresiv al falșilor  pacificatori. Bineînețeles, comentariile din presa de la Chișinău nu pot fi decât pline de indignare și amărăciune, precum acesta, al poetei Moni Stănilă, din Timpul.  Pe bună dreptate se revoltă autoarea articolului, observând o esențială carență în discursul sarcastic al diplomatului rus. Din câte se pare, dl Kuzmin nu prea cunoaște diferența dintre noțiunile „acasă” și „în ospeție”. (Și, ce păcat, filmulețul la care face referire dl Ambasador este exact despre asta: despre arta de a te simți ca acasă, fiind în vizită, dar fără a uita că ești în ospeție.)

Ambasadorul, ca un vizionar sadea, avertizează presa:  să nu „se isterizeze”, care-cumva! Asta e marea grijă a reprezentantului Kremlinului, când moare un om: să „calmeze” presa.

Înțeleg și accept faptul că diplomația și umorul ar trebui să se înrudească, pe undeva, cumva… Dacă, însă, diplomatul stă prost cu simțul umorului (și, mai ales, al ridicolului), e mai bine să nu! Și să nu mai fie pus în situația de a face diplomație în glumă. Poate chiar să nu mai fie nevoit să facă diplomație! Ambasadorul Kuzmin nu e la prima „abatere”. A mai făcut „gafe” (sau declarații pe care oficialii de la Chișinău au preferat să le trateze ca pe niște simple gafe). Acum, însă, a sărit calul, s-a întrecut pe sine însuși: a glumit, referindu-se la moartea unui tânăr, transformând crima comisă de niște „pacificatori” ce au acționat sub steag rusesc într-o glumă de prost gust. Impresia pe care a lăsat-o e că politica Rusiei în problema transnistreană e doar… o glumă proastă. Dacă aș fi șef al diplomației ruse, l-aș rechema imediat pe dl Kuzmin, pentru prejudiciul adus imaginii Rusiei peste hotarele ei. Dar nu sunt. Pot doar să-mi pun întrebări, așa cum procedează și jurnalistul George Damian, de altfel: o serie de întrebări abslout legitime în legătură cu recenta crimă pe malul Nistrului.

Dacă Rusia nu-și recheamă ambasadorul buclucaș nici de data asta, e semn că oficialii de la Kremlin sunt de acord cu stilul inedit de a face diplomație al domnului Kuzmin. Dacă nici MAEIE nu-l expulzează, umbra cade și pe acest minister, care a dat dovadă nu o dată de verticalitate și profesionalism, și acum e cazul să-și confirme reputația. Sigur, înțelegem complexitatea situației, admitem chiar ideea că „incidentul” ar putea fi o nouă diversiune a Kremlinului (prea se leagă toate elementele „piesei” între ele!), dar MAEIE este în pericol de a se autodiscredita, a-și trăda vocația europeană, dacă nu ia măsuri drastice.

Dacă MAE al Rusiei nu-și retrage paiața glumeață, e de presupus că acest „diplomat” a fost trimis aici pentru alte scopuri decât cele ale unui simplu ambasador.  Se poate presupune că misiunea sa constă chiar în organizarea unor astfel de situații tensionate dintre cele două țări –  „prieteni strategici”, după cum se declară (sic!). MAEIE riscă să se confunde, în mod nefericit, cu „desenele animate”  ale Kremlinuliu, cu ambasadori-vorbitori în childuri, cu tot felul de aluzii la povești de adormit copiii, cu „pacificatori” ce desconsideră Pacea,  în timp ce pretind că o asigură (pacea, pentru care „militează”, de secole,.. ucigând).

P.S. Și mai e un aspect, la fel de sensibil: nu cred că diplomații din MAEIE își mai pot permite să stea la aceeași masă cu un diplomat care și-a pierdut, undeva pe podul de la Vadul lui Vodă, simțul ridicolului.