Un Rai la feminin

17 Apr

Sigur, am căutat și știam care este originea și semnificația numelui mamei mele (Raisa ori, diminutiv, Raia), și totuși, glumeam de multe ori că numele mamei provine de la Rai, e o formă feminină a Raiului… Metaforic vorbind, mama asta a fost pentru noi, familia, copiii ei mai ales: un Rai pe Pământ. Cu blândețea ei, mama reușea să îndulcească orice necaz (mic sau mare).  Ne ierta (chiar și atunci când ne probozea) orice insensibilitate, greșeală, mojicie… Poate că nu făcea bine, poate că ar fi trebuit să fie mai severă (poate că astfel ne-ar fi determinat să fim mai atenți, mai grijulii cu ea), dar… așa era mama. Un suflet de înger cu chip de înger.

* * *

Dotată cu o răbdare și cu o diplomație ieșite din comun, mama reușea să împace pe toată lumea, chiar și pe cei mai ambițioși și mai abrazivi dintre noi – era greu să fii supărat pe mama mea, ea avea darul de a însenina atmosfera din jurul ei…

* * *

Mama a crescut fără tată (moartea bunicului meu drept, Ion, rămânând până acum un mister – bunica nu prea dădea detalii despre împrejurările ei, iar mama și tanti aveau explicații contradictorii despre circumstanțele în care s-a stins tatăl lor, fapt ce m-a făcut să înclin să cred că a fost vorba de politică), a stat doar cu bunica Elena și cu sora Dorina, în satul Cotiujeni, unde familia lor fusese evacuată în perioada războiului. În trei – până la cea de a doua căsătorie a bunicii (cu bunicul pe care l-am cunoscut și eu, Tudor (Toadere) Popescu) și apariția celorlalte două surori: Ludmila și Nina.

În copilărie, fiind cea mai mare dintre surori, mama le ajuta pe celelalte fete să se îmbrace (frumos): le făcea coafuri originale și drăgălașe, le călca rochițele, le inventa, croia, cosea costume

pentru sărbătorile organizate la școală (una dintre pasiunile mamei era confecționarea/alegerea ținutelor  de sărbătoare… Colegii mei, spre exemplu, considerau că mama mea e croitoreasă, pentru că eu aveam cele mai frumoase costume de carnaval – cusute de mama, cu mâna ei – și mama nu era decât… jurnalistă). Prietenele mamei (dar mai ales sora Dorina) povesteau, cu titlu de glumă, că, după ce se vedeau gata de plecare, ajutate de mama în pregătirile lor, o așteptau în prag, nemulțumite că mama nu reușise să se îmbrace „la timp”, ca să nu se lase așteptată… Mama protesta, le atrăgea atenția că sunt nedrepte cu ea, dar… nu le purta pică, ci continua să le ajute atât pe acele prietene, cât și pe surorile mai mici. Așa era mama…

Și mai era îndrăgostită de frumos și… nu accepta să facă un lucru de mânutială. Perseverența și grija pentru detalii i-a adus multe bucurii (pentru că în tot ce făcea dovedea o dexteritate deosebită), dar și necazuri (dar despre asta, poate, cu altă ocazie).

În poză: diriginta de clasă a mamei. Textul de pe verso: Un gând curat  celei mai bune fetițe ce și-a făcut studiile în clasa mea. Raiei de la Maria Ivanovna. Cotiujeni, 11 (sau 16?) / VIII – 61.

* * *

Elevă fiind, mama visa să devină avocat. Asta îi recomandau și profesorii, bazându-se pe capacitățile și asiduitatea ei. A ales, însă, filologia, și n-a regretat, mai ales că la facultate l-a întâlnit pe tata… Au avut împreună o studenție frumoasă și și-au legat destinele, ambii, de soarta limbii române în Basarabia. Și i-au rămas fideli, înțelegând că limba română este esența românismului. Un detaliu doar: ultima corectură făcută de mama (acum câteva sptămâni) la o carte de Alecu Russo a adus o serie de discuții în familia noastră, pentru că mama nu accepta să scrie cuvântul România cu literă mică, așa cum e în orginal, în textul lui Russo („românie”, cu sensul de românitate). „Da, înțeleg, zicea mama, dar azi avem o țară, care se numește România, și cuvântul trebuie scris numai cu majusculă. Sau, cumva, în subsol, explicat de ce e cu literă mică!” Tata, convins că are dreptate, a fost nevoit să corecteze din nou – peste tot  pe unde apărea cuvântul buclucaș.

* * *

Mi-am petrecut copilăria pe la bunici (ba la cei din Colicăuți, Briceni, ba la cei din Cotiujenii Mari). La Chișinău veneam în vizită (mai mult de sărbători sau pentru consultații la policlinică). Am mers la grădiniță doar un an: pe atunci nu existau grădinițe în limba română, și părinții mei au decis că e mai sănătos să frecventez „grădina buncii” decât grădinița rusificatoare… Mama venea să stea cu noi la sfârșit de săptămână, mama fiind la începutul unei promițătoare cariere jurnalistice, care îi lua mult timp. Asta dincolo de trimboflebita (tromboza venelor profunde), care se datora unor traumatisme suferite în perioada adolescenței, când mama a făcut gimnastică artistică, și care s-a agravat după nașterea mea… O boală perfidă, care amenința, încă de pe atunci, să producă ceea ce s-a produs pe 30 martie 2012 și ne-a luat-o pe mama de lângă noi… Și totuși, mi s-a întipărit bine în minte imaginea mamei din acei ani: senină, încrezătoare, purtând rochii elegante, un parfum dumnezeiesc și… pe mine – la matinee teatrale. Mama scria pe teme legate de viața culturală a orașului și, în perioadele în care stăteam la Chișinău, mă lua cu ea la spectacolele despre care avea să scrie… Așa le-am văzut în câteva roluri memorabile pe actrițele Mariana Druc, Paulina Zavtoni, Domnica Darienco și altele (alții)… Țin minte scene întregi din spectacolele văzute împreună cu mama, pe care le reproduceam acasă, înfășurată în perdeluțe din dantelă, încurajată de mama să mizez cât mai mult pe imaginația mea de copil… Mama avea marele talent de a se juca și a ființa, natural, cu dezinvoltură, în lumea copiilor ei (și, mai târziu, a nepoților). Datorită ei, poezia și cântecul, teatrul, arta în general n-au lispit nicio zi din viața noastră.

* * *

Ne jucam împreună, ca două prietene de aceeași vârstă… Așa îmi părea mie, pentru că mama nu doar îmi citea cărți, ci le și „punea în scenă” pentru mine, mă făcea să intru în rolul diverselor personaje. Și, mai ales, ne plăcea să ne jucăm cu păpușile mele, pentru care mama, adesea, cosea hăinuțe. La fel cum și mie îmi cosea haine.

Tot ca un fel de joacă, făceam mâncare alături de mama, doar că eu foloseam ustensile mici, ca de jucărie… Era un fel de copilăreală frumoasă în metodele de educație aplicate de mama.

În poze: costume pentru spectacolele în care participam la grădiniță, create în întregime sau ajustate și decorate, înfrumusețate de mama (toate costumenle și hainele mele purtau semnul, amprenta spiritului creativ al mamei). Și mai târziu,  când, fiind domnișoară, am început a-mi alege singură ținutele, părerea mamei era la fel de prețioasă în ochii mei…

Rolurile s-au inversat în utlimii ani, când mama a purtat cu plăcere hainele pe care i le cumpăram eu – de la București  sau din orașele prin care treceam, fiind mai mult în deplasare, decât acasă…

* * *

Pozele cu noi mici. Sigur că mama le-a păstrat (orice părinte face asta), așa cum a păstrat desenele noastre, caietele, carnetele de note, felicitările, scrisorile pe care i le-am trimis din străinătate, mărțișoarele noastre… Am observat, însă, la un moment dat, că fotografiile au suferit unele „operații estetice”: mama decupase, pe unde a putut, imaginea noastră din fotografiile făcute cu diverse ocazii, în care noi apăream alături de… „chipul lui Ilici”. Asocierea imaginilor copiilor ei cu imaginea lui Lenin i se părea inacceptabilă. Nu aveam multe poze din astea, dar câteva au fost, totuși: făcute în timpul „praznicelor comuniste”… În poza aceasta se vede clar fundalul „ideologizat”, dar și înverșunarea mamei contra acelui fundal…

* * *

Și eu, și fratele meu am avut costume populare românești, când eram mici. Costumul meu, cu care mă mândream de fiecare dată când îl îmbrăcam, a fost adus din România de nana Olimpia și înfrumusețat, cusut cu mărgele (după sfatul nanei) de… mâna mamei.

Mama a avut grijă să ne cultive sentimentul apartenenței la românitate, chiar și în timpurile în care însuși cuvântul „român” era interzis. Mama a găsit metode excelente de a ne ține aproape de indentitatea noastră autentică: lecturile din clasici, apoi cântecele (mama, care mai cântase și în corul școlii, avea o voce frumoasă și cânta foarte bine, la fel ca și surorile ei, și bunica, și bunicul), micile simboluri românești, care adunate împreună, vorbeau despre faptul că suntem români…

* * *

Păpușa Monica… Am numit-o astfel, după ce mama mi-a citit  (sigur, din capitolele referitoare la copilărie)  romanul La Medeleni… Păpușa era blondă, deci trebuia să fie Monica (nu putea fi Olguța). Și era foarte frumoasă, și îmi era foarte dragă, și mamei îi era dragă, așa încât mama mă ajuta să-i cos rochițe noi. Rochia pe care Monica o poartă în această poză este croită de mama dintr-o față de masă foarte frumoasă, pe care mama a „sacrificat-o” cu dragă inimă, pentru a-i face straie noi păpușii mele preferate…

Alteori, ca să mă facă să fiu ascultătoare, mama îmi dicta comportamentul, pornind de la premisa că păpușa era fetița mea, după cum eu eram fetița ei (trebuia să mă trezesc înaintea păpușii (tot așa cum mama se trezea înaintea mea), spre exemplu, să mă spăl, să-mi iau micul dejun, să merg la grădiniță (după cum mama mergea în fiecare zi la lucru)… Râdeam, mai târziu, cum îi reușea mamei frumoasa manipulare prin care îmi exploata instinctul matern, cerându-mi să fiu disciplinată – după exemplul său!  Mama trebuia să mă disciplineze cumva, după atâția ani de zburdat pe la țară, pentru că peste un an aveam să merg la școală, iar spiritul meu rebel, de țărăncuță alintată de bunici, nu prea mă recomanda pentru stilul de viață de la Chișinău. Răbdarea și talentul mamei m-au ajutat să mă adaptez perfect, mama n-a aplicat niciodată forța.

* * *

Va urma. Voi mai scrie despre mama, pentru că  mai sunt multe de spus, lucururi simple, dar scumpe și dragi mie, despre care am vrut nu o dată să scriu, dar am amânat – mai ales că mama îmi cerea să fiu ceva mai discretă în ce o privește (spre exemplu, mama m-a rugat să nu completez pagina pe care i-am dedicat-o pe blogul meu – asta se întâmpla prin 2009 – (mama considera (și avea dreptate!) că stau prea mult timp în fața monitorului, ceea ce nu e bine pentru sănătate – mai ales ținând cont de precedentul tromboflebitei în familia noastră – și mama își făcea griji pentru mine). În plus, e vorba de o discreție ce a caracterizat-o pe mama și pe care o voi menține, astfel încât tonul articolelor mele despre ea nu va depăși o anume limită, pe care mama, cu siguranță, și-ar fi dorit să o respect.

2 Răspunsuri to “Un Rai la feminin”

  1. isis Aprilie 18, 2012 la 3:25 pm #

    Am multe cuvinte pe buze, dar nu se lasa asternut niciunul. Altadata…
    Azi am primit o lectie, Argentina. Multumesc.

    • CiGriArg Aprilie 18, 2012 la 3:59 pm #

      Dragă Isis, eu sunt cea care trebuie să mulțumească (și chiar sunt recunoscătoare ție și altor cititori din aceste triste zile). De ce? Recentele postări sunt mai mult niște pagini de jurnal, niște memorii, și scriu, de fapt, despre lucruri pe care fiecare om le trăiește odată și odată… Sigur, nu sunt banalități, dar sunt, totuși ceva mai intime decât articolele obișnuite de pe blogul meu.

      Dacă, din tot ce scriu, se alege un gând bun, un sentiment frumos, este un prilej de bucurie (cu sens de: mulțumire) pentru mine: pentru că așa, am impresia, mama e chiar aici, cu noi… Deci, încă o dată: eu îți mulțumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

vanilla

lovely damned teenage years

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Robson Cezar

"My work exists as an expression of "dar um jeitihno" - the Brazilian notion of "finding a way". For me, art is a means of survival."

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

J.J. Anderson's Blog

Thoughts from the author of Trailer Park Juggernauts

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Trubadur prin Avalon

Mi-aș dori ca într-o zi sufletele noastre să se privească de atât de aproape încât atunci când vom clipi să le atingem cu genele.

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 19-year-old wallflower

CritDicks.com

A precariously critical, humorous take on life’s interactions with food and drink!

Descopera misterele naturii

Discover the mysteries of nature

Tassles Of Intertwined Emotions

Poetry, Quotes & Random Thoughts

dan moldovan

blog de poze

find the details

Interiors news and finishing touches for homes

Blog de multe parale

„Nu voi fi un om obişnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar.” Peter O Toole

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Imperfect Beauty

"Do what you like and like what you do ! Imperfection is a part of beauty !" - Rocsee

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Caci mor traind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

Andrei Botnari. Photography and travel blog

Capitalism pe pâine

Fondator si director: Mihai Giurgea

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Folclor muzical românesc

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta!” - Anton Pann

%d blogeri au apreciat asta: