Numărând comuniști…

M-am surprins făcând calcule, intrigată de pretenția unora (reprezentanți ai PCRM, în special), care insistă că participanții la protestul comuniștilor contra alegerii președintelui au atins, azi, numărul de 80.000. Este exact cifra ce se vehicula referitor la cele mai mari proteste din perioada sovietică: la Marea Adunare Națională din 31 august 1989, spre exemplu. Acum,  să comparăm filmele: iată un fragment filmat de Victor Bucătaru (cadre din arhiva personală a regizorului) de la Marea Adunare Națională de la Chișinău din 31 august 1989. În acea zi, eu am stat în apropierea străzii Pușchin: aglomerația era mare și marea (de oameni) se întindea departe de limitele PMAN (pe atunci ”Piața Biruinței”): dincolo de străzile Bănulescu-Bodoni (pe atunci Gogol) și Pușchin, dar și parcul Catedralei era împânzit de lume, oameni care nu încăpuseră în Piață se înghesuiau pe aleile parcului, până aproape de strada Columna (pe atunci Frunze)…

* * *

* * *

Dacă e adevărat că la Marea Adunare Națională din 31 august 1989 au luat parte aproximativ 80.000 de oameni, atunci cum se poate susține că azi au fost tot atâția? A se vedea imaginile publicate de Unimedia sau Jurnal.md,  Nu că ar conta prea mult numărul protestatarilor comuniști (eu îi cred: au făcut eforturi mari, au făcut tot ce au putut, și au adus foarte mulți oameni sî protesteze în Piață), dar cele două evenimente nu suportă vreo comparație: organizarea unui număr atât de mare de participanți la Marea Adunare Națională  a fost consecința unui întreg proces de descătușare a conștiinței naționale. Un simplu protest, la chemarea vreunui partid, azi, poate aduna mulți oameni (unii mai sinceri, alți mai profitori), dar niciodată nu va atinge acea cotă, și nici acel grad de implicare sufletească.

P.S. Așadar, „Moldova, acum ai președinte!” (ca să cităm – cu puțină ironie, recunosc – sloganul neinspirat al postului de televiziune PubliKa (neapărat cu „K”)! În sfârșit, se poate spune că Republica Moldova a depășit criza politică, deși ar fi doar parțial adevărat, pentru că o eventuală modificare a Constituției, care să clarifice lucrurile (spre exemplu, articolul de tristă faimă cu numărul 13), nu cred că va fi posibilă în actualul parlament. Totuși, e bine. Timpul nu așteaptă, problemele nici atât. Problemele (vechi) nu s-au terminat, și… altele (noi) abia încep.

P.P.S. Imagini de la scrutinul prezidențial.

 Discursul candidatului Nicolae Timofti (înainte de scrutin).

Discursul deputatului Igor Dodon (unul dintre donatorii „voturilor de aur” de azi).