Nefericitul „după ce”

„1. Pe vremuri, în unele sate, femeile se adunau în grupuri mari la gospodăria cuiva şi duceau acolo bucate şi băutură, în noaptea de Bobotează. După ce mâncau, cântau şi dansau toată noaptea. Apoi, dimineaţa, ieşeau pe stradă şi se năpusteau asupra oricărui bărbat pe care îl întâlneau pe drum, ducându-l cu forţa la râu şi ameninţându-l că-l aruncă în apă.” (Sursa: internet.)

Asta citim într-un articol recent. Adică: femeile mănâncă, dansează, iar DUPĂ CE petrec astfel, se mai adună (o dată sau de mai multe ori), cu mâncare și cu băutură, la „gospodăria cuiva”? Cu ce scop, oare? Și de ce? Pentru că pofta vine mâncând?  Da! Sigur că da! Femeile se îmbată și, după ce petrec bine, vor să chefuiască și mai frumos, trei zile în șir, ca în povești! Așa da! Asta explică, probabil, și violența femeilor de Bobotează. Boboteaza este, deci, un bun prilej pentru a chefui și a pedepsi bărbații. 🙂

* * *

Toate aceste presupuenri s-ar risipi, dacă am avea ocazia de a-l întreba pe autorul textului  ce a vrut să spună de fapt și care e consecutivitatea normală, firească, a  faptelor pe care a dorit să ni le prezinte în articolul său. Bănuiala mea e că ar fi trebuit să scrie „după CARE”, în loc de nefericitul „după CE”. Expresia tradusă greșit din rusă „după ce” („posle chego” („posle chevo”)), în loc de „după CARE”, dă naștere unor confuzii periculoase, în cazul în care e nevoie să stabilești exact consecutivitatea unor acțiuni (spre exemplu, în rapoartele forțelor de ordine) sau, ca în acest caz, unor exemple savuroase de umor involuntar.

Partea defel comică a acestei povești a nefericitului „după CE” e că aceasta semnalează alienarea simțului lingvistic în cazul unor vorbitori nativi ai limbii române din stânga Prutului. Una e să amesteci, din lene sau din ignoranță, diverși termeni rusești într-o frază ce se vrea a fi în română, construită după regulile limbii române, mult mai grav e să nu-ți mai dai seama că un (repet, nefericit)  calc afectează logica mesajului pe care dorești să-l transmiți.