Arhiva | 12:04 pm

Nefericitul „după ce”

19 ian.

1. Pe vremuri, în unele sate, femeile se adunau în grupuri mari la gospodăria cuiva şi duceau acolo bucate şi băutură, în noaptea de Bobotează. După ce mâncau, cântau şi dansau toată noaptea. Apoi, dimineaţa, ieşeau pe stradă şi se năpusteau asupra oricărui bărbat pe care îl întâlneau pe drum, ducându-l cu forţa la râu şi ameninţându-l că-l aruncă în apă.” (Sursa: internet.)

Asta citim într-un articol recent. Adică: femeile mănâncă, dansează, iar DUPĂ CE petrec astfel, se mai adună (o dată sau de mai multe ori), cu mâncare și cu băutură, la „gospodăria cuiva”? Cu ce scop, oare? Și de ce? Pentru că pofta vine mâncând?  Da! Sigur că da! Femeile se îmbată și, după ce petrec bine, vor să chefuiască și mai frumos, trei zile în șir, ca în povești! Așa da! Asta explică, probabil, și violența femeilor de Bobotează. Boboteaza este, deci, un bun prilej pentru a chefui și a pedepsi bărbații. 🙂

* * *

Toate aceste presupuenri s-ar risipi, dacă am avea ocazia de a-l întreba pe autorul textului  ce a vrut să spună de fapt și care e consecutivitatea normală, firească, a  faptelor pe care a dorit să ni le prezinte în articolul său. Bănuiala mea e că ar fi trebuit să scrie „după CARE”, în loc de nefericitul „după CE”. Expresia tradusă greșit din rusă „după ce” („posle chego” („posle chevo”)), în loc de „după CARE”, dă naștere unor confuzii periculoase, în cazul în care e nevoie să stabilești exact consecutivitatea unor acțiuni (spre exemplu, în rapoartele forțelor de ordine) sau, ca în acest caz, unor exemple savuroase de umor involuntar.

Partea defel comică a acestei povești a nefericitului „după CE” e că aceasta semnalează alienarea simțului lingvistic în cazul unor vorbitori nativi ai limbii române din stânga Prutului. Una e să amesteci, din lene sau din ignoranță, diverși termeni rusești într-o frază ce se vrea a fi în română, construită după regulile limbii române, mult mai grav e să nu-ți mai dai seama că un (repet, nefericit)  calc afectează logica mesajului pe care dorești să-l transmiți.

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian's Blog - Gânduri Neinfinite

Neoproză „smart emotional”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

Industry Insider Reviews

Adela Teban

La Vie en Rose

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Căci mor trăind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Memoria Fonogramica

Muzici vechi pentru urechi noi

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

baletalessia

un site despre balet

The Tragic Life of Frank

Around five minutes ago I had this sudden revelation; that my life is quite sufficiently, tragic.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

%d blogeri au apreciat: