Instituția dansului nostru popular

Pe când eram adolescentă, părinții, și în special tata, obișnuiau să mă antreneze în diverse activități pe care el le considerau folositoare pentru formarea mea. Mai ales în timpul vacanțelor școlare, în care eu nu aveam voie să stau degeaba, să mă uit la televizor sau să ies în oraș cu prietenii, tata se ținea de capul meu, nelăsându-mi răgaz pentru distracții pe care el le considera inutile. Lucru care mă înfuria de-a binelea. În schimb, mă simțeam egală cu el, atunci când îmi cerea opinia sau, și mai bine, ajutorul. Într-o vacanță de vară i-am tradus o colecție de articole apărute în presa franceză despre Ansamblul Joc, revenit dintr-un turneu internațional. Tata tocmai scria o carte despre conducătorul Ansamblului Joc, Vladimir Curbet, și avea nevoie de cât mai multe citate referitoare la acel turneu. Îmi aduc aminte că am fost indignată, citind, printre zecile de articole bine documentate, și unele conținând epitete care sugerau că am fi un ”popor slav”. Nu-mi amintesc citatul cu precizie, țin minte doar că se făcea referire la culoarea albastră a ochilor dansatorilor noștri și nu cred că sugestia se referea la altceva, atunci când autorul scria cu încântare despre ”les reflets bleu des yeux des peuples slaves”… Alte articole, însă, îmi inspirau mândrie pentru tot ce simboliza, la acea oră, Ansamblul Joc: arta, folclorul nostru, frumusețea tinerilor noștri, frumusețea Pașilor lui Vladimir Curbet…

În unul dintre articole, autorul se întreba de ce o mică republică sovietică reușise să creeze un ”balet popular” (”național”), iar o Franță, cât e ea de mare, nu. Chiar așa, îmi ziceam și eu, care văzusem câteva spectacole de dans folcloric din nordul Franței, și rămăsesem încântată, de ce nu are și Franța un fel de Joc? (Mai târziu aveam să înțeleg de unde a venit ideea stilizării dansului folcloric, și asta avea să-mi explice de ce fenomenul nu putea fi ”exportat” dincolo de hotarele URSS.) Și azi sunt fascinată de diversele tradiții ale altor popoare, tradiţii care ne atrag prin noutatea lor  și… prin forța distanței dintre noi şi ei.

Și totuși, nu e de mirare că am avut/avem de unde selecta material pentru o școală inedită de balet popular, de vreme ce dansurile folclorice românești sunt de o efervescentă complexitate și bogăție…

* * *

 * * *

Suita din Carpați. Ansamblul Academic de Stat Joc, director artistic Vladimir Curbet – înregistreare mai veche, mai puțin calitativă, dar cu atât mai valoroasă, cu cât demosntrează că avem din ce (și cu cine, și cu ce) susține o întreagă instituție, care este dansul nostru popular.

Pictând o iubire

Că tot vorbeam de confluențe… ”Confluența sufletelor ” s-ar traduce (din limba rusă) titlul unei picturi de Marc Chagall. Știa artistul de ce și-a numit astfel creația! Povestea iubirii unui pictor, între lumină și culoare, și câteva zeci de cuvinte, atât cât să încapă într-un poem (sau printre ele un poem): Chagall și Bella.