Mai tânără decât dragostea…

Îmi place mult această melodie (ca multe altele cântate de Tatiana Stepa), deși amintirile mele se revoltă, de fiecare dată când o ascult, pentru că… eu cred că pentru orice copil mama e veșnic tânără. Cel puțin eu așa am văzut-o pe mama:   tânără mereu.  Și mama se purta ca și cum nu ar fi simțit anii. Zâmbea mereu. De cîte ori o vedeam, zâmbea. Chiar și atunci când îmi spunea că i-a fost rău, chiar și atunci când era tristă sau îngrijorată, mama zâmbea. Îmi zâmbea. Uneori printre lacrimi. Chiar și în acele clipe în care medicii mă alungau de lângă ea, și eu nu știam că o văd pentru ultima dată, mama zâmbea. Și avea impregnată pe chip acea stare de tinerețe spirituală, care mi-a fost (îmi e!) atât de dragă. Iată de ce, când ascult această melodie, în loc de cuvântul „bătrână”, aud: „mamă blândă, mamă frumoasă, mamă bună!”

Nu, mama nu era bătrână… Nu arăta asta, cel puțin. Nu era nici prea cochetă sau exagerat de preocupată de felul în care arăta, dar se îngrijea și nu-și trăda vărsta. Cu un an înainte de a o pierde, cardiologul care a supravegheat-o, timp de câteva săptămâni, la Centrul de cardiologie din Chișinău, i-a/ne-a (eram de față, când s-a întâmplat) propus o intervenție chirurgicală („pentru a îmbunătăți calitatea vieții”, după expresia dnei cardiolog). Mama s-a speriat, eu am încercat să  aflu de ce consideră că e nevoie de operație… Doamna a mai răsfoit fișa medicală a mamei și… a retractat: „Nu, nu e bună ideea, am crezut că încă nu aveți vârsta asta, noi nu recomandăm operație după o anumită vârstă…” Mama avea mult peste vârsta pe care o bănuia doamna… Pe mine m-a deranjat faptul că i-a sugerat, prin acest compliment nereușit, că are niște ani. Mama n-a arătat că ar fi surprinsă cumva (plăcut sau neplăcut), nu s-a simțit jignită (cu atât mai puțin!), dar știu bine că a durut-o… Și pe mine m-a durut! Și acum mă mai doare…

Nu, mama nu era bătrână. În dimineața zilei nefericite m-a sunat să-mi spună că ar vrea să ieșim în oraș, la o cafea sau un  ceai… Cu două zile înainte de acea zi, aproape că se certase cu tata, explicând de ce cartea pe care o pregătea pentru tipar trebuia să conțină niște note explicative, în ciuda faptului că era o reeditare a operei unui clasic român… Cu vreo săptămână înainte îmi povestise despre o expoziție pe care ar fi vrut să o vedem împreună (ne plăcea să mergem împreună la expoziții, spectacole, și mamei îi era dor, probabil, de clipele în care ne simțeam atât de bine împreună)…

E adevărat că de Revelion a renunțat să-și pună costumul pe care îl cumpărasem și îl pregătisem, în ajun, pentru această ocazie, se imțea prea slăbită. Dar după Revelion s-a simțit mai bine. A fost pe la țară, a făcut ordine în căsuța de la Condrița, s-a jucat cu nepoțica ei de trei anișori, a citit, a scris,  a lucrat… Până în ultima clipă, a glumit, a luat atitudine, a dăruit bunătate și dragoste.

* * *

Mama a plecat mult prea devereme…  Tânără (fără vârstă), iar acum… mai tânără și decât dragostea mea pentru ea, și a plecat ușor, ca într-un poem de Grigore Vieru, „pășind/ pe semintele ce zboară/ între ceruri și pământ” sau poate pășind pe cele mai frumoase versuri care s-au scris până acum…

* * *

Tudor Gheorghe…

Și… un poem superb, un argument al universalității iubirii filiale, cântat de Luciano Pavarotti:

* * *

În imagine: Pablo Picassă, Maternitate.

Sursa imaginii.