„Struguraș de pe colină”. In memoriam: Maria Bieșu

Spune-i badei când să vină…

Mama ascultă muzică.  Și cântă… Și eu încerc să-i imit vocea, pentru că îmi place cântecul, îmi place vocea mamei. Și a cântăreței – îmi pare cunoscută. Îmi place starea mamei, îmi place atmosfera pe care mama a „instaurat-o”, punând acest disc de vinil…

– Ce voce! Mamă dragă! Cine cântă?

– Maria Bieșu! – Mama zâmbește, știe de ce sunt atât de mirată (la ora la care se întâmplă acest dialog Maria Bieșu este deja o renumită cântăreață de operă, „Cea mai bună Cio Cio-san” ).

– Cum? Maria Bieșu cântă muzică populară? – nu-mi vine să cred, uitându-mă la discul pe care mama îl pune din nou.

– Da, a debutat cu acest cântec, și eu am scris despre ea…

Mama îmi povestește despre Maria Bieșu (detalii pe care eu nu am de unde să le știu)…  Era foarte talentată, ar fi devenit o interpretă de muzică populară excepțională, zice mama, dar se simțea, de pe atunci, că poate fi mai mult, vocea o recomanda pentru operă…

Cât de multe știe mama! – Nu mai sunt atât de mică, încât să cred că mama le știe pe toate de pe lume, și totuși, ce spune mama e, mereu, atât de interesant, sunt lucruri pe care nu le pot afla din alte parte, și mă uit la mama cu ochi plini de admirație…  Discurile pe care le are mama conțin adevărate comori! Unele dintre cântece, nu toate, mi le amintesc: sunt cântecele de debut, nealterate de cenzură (care avea să se înăsprească, mai târziu), ale unor interpreți foarte dragi și foarte populari (Nicolae Sulac, spre exemplu, cu al său Dor de mamă)… În anii de debut ai acestor interpreți, părinții mei mergeau des pe la spectacolele de la Teatrul Verde din Valea Morilor și, fiind un teatru de vară, unde aveau acces și copiii, mă luau și pe mine… Chiar dacă eram foarte mică pe atunci, am păstrat amintiri cu părinții mei (tineri și îndrăgostiți de muzică), așa cum am păstrat în inimă minunatele coronițe din flori albastre, de câmp – culese și împletite împreună cu mama, în poienițele din Valea Morilor. Coronițele copilăriei mele,  preludiile  concertelor tinereții părințilir mei.  Părinții mei făceau așa încât, înainte de spectacol, să petrecem câteva ore, plimbându-ne prin păduricea din Valea Morilor.

Vorbim, vorbim… și mai ascultăm cântece, și ne amintim de concertele de la Teatrul de Vară și… iarăși cântăm – da, eu sunt deja destul de mare ca să apreciez cântecele vechi, și sunt conștientă că aceste „cadre din filmul memoriei” sunt (vor deveni, peste un timp) o valoare,  mai mult, vor fi de neprețuit…  și cântăm împreună: mama și eu… Să fi durat această secvență vreo câteva zeci de minute (20? 30?). Eu am arhivat-o ca pe o veșnicie comprimată într-o clipă. Am mii de astfel de clipe de diamant, conservate în memoria mea, ca într-o cutie de bijuterii. De câte ori îmi va fi dor de mama, nu am decât să deschid cutia mea cu diamante.

* * *

Colo-n vale la fântână/Două fete spală lână. /Una spală, alta-ndrugă/ Că-i face lui badea glugă… Mai vin’, bade, pe la noi/ Lasă turmele de oi,/Lasă grijă și nevoi/Și ne cântă din cimpoi)… 

Când voi fi mare, voi fi ca mama mea!

* * *

Cred că mama simțea admirația mea, și cred că asta o făcea fericită (și era atât de frumoasă când era veselă!) O admiram și pentru că era atât de apropiată de lumea artelor (și a știut să mă îndrepte spre acea lume).

* * *

* * *

* * *

Cea mai bună Cio-Cio-san de pe meleagurile noastre, ne-a părăsit și ea în această dimineață… Era doar cu un an  mai în vârstă decât mama, și știu că nu se simțea bine deloc, în ultimul timp…

Of! Struguraș de pe colină!..

Strugurași de pe coline!..