Și cu suferința ei, m-a apărat

16 Mai

Da, tot despre mama e  vorba. Sigur, e ceva natural, asta fac mamele: ne apără. Era jobul ei, de mamă. Sunt, însă, câteva secvențe din filmul vieții mele care ar merita povestite, pentru că… fac parte din acea, demnă de memorare, lecție de viață, pe care am luat-o de la mama și pentru care i-am fost mereu recunoscătoare… Iată una dintre ele.

Exista (și mai există și acum) pe aici o practică diabolică de a „scăpa” de oamenii incomozi. Fie că era vorba de disidenți politici (ideologici), fie că erau persoane la al căror post râvneau alții, de regulă neamuri de șefi, persoane cu pile, existau „incomozi”, de care regimul sovietic scăpa ușor, pentru că exista și arma contra acestor „elemente nesănătoase”: doctrina de partid, demagogia produsă de liderii acelui sistem (doctrina, adică o derivată din faimoasele teze maxist-leniniste, doar că ciopârțită, întoarsă pe toate părțile, cârpită, violată de toți analfabeții). La un moment dat, mama a devenit un astfel de „element”. Nu știu care a fost cauza principală, pentru care mama a fost supusă unei adevărate „torturi publice” – acele „discuții” și „condamnări colective”, „spălări de oase” (și „spălări de creier”), practicate de comuniști. Putea fi faptul că avea un extraordinar simț al limbii și, astfel, corectura ei era, de fapt, o redactare în toată legea, lucru pentru care mulți autori îi erau recunoscători, dar… nu și șefii de la ziarul la care mama lucra.

Putea fi și faptul că nepoata unuia dintre șefi avea nevoie să fie angajată – taman la acel ziar (nu știu de ce)… Că era o corectoare bună, de asta pot fi sigură, pentru că am ajutat-o pe mama la corectură încă de pe vremea când eram o școlăriță. Știu că mama nu doar corecta micile scăpări din texte, ci căuta în dicționare, dădea telefoane, pentru a se asigura că autorul va fi de acord cu redactările ei, avea grijă ca textele să nu apară cu enormități, de care era plină presa de la noi în acei ani (nu că acum ar fi într-o stare mult mai bună, dar pe atunci era nevoie de curaj, ca să intervii, în calitate de corector, în textul aprobat  deja de unul dintre șefi).

Nu știu de ce a devenit atât de important  și de râvnit un biet post de corector la ziar, pe care îl ocupa mama, așa încât „colectivul redacției”  n-a mai răbdat încă vreo câțiva ani, până să iasă mama la pensie în mod onorabil și legal, ci a fost nevoie să se organizeze acele adunări, în care mama era criticată pentru diverse „păcate”, unul mai ridicol decât altul… Pot doar să bănuiesc: probabil, regimul își simțea sfârșitul. Diverse studii secrete făcute în fosta URSS puteau să indice tendințe centrifuge și antisovietice, pentru că nu e un secret că acestea existau, și, deci, era de așteptat să existe și tendința de autoconservare a sistemului, manifestată prin acea „modă” de a se debarasa de oameni în care regimul nu avea încredere… Presa era bastionul de gardă al partidului. Studenții care erau selectați pentru facultatea de jurnalistică  erau printre cei mai îndoctrinați, filați, racolați etc. (apropo, mama făcea parte din acea primă generație de lucrători din presă care a făcut facultatea de filologie, nu facultatea de „ziaristică”, după cum o porecliseră studenții, și deci, nu prea era de „încredere”), deci, era logic, din punctul de vedere al sistemului, să  se pornească acele „mișcări tectonice”.

Mi-e greu să mă pronunț în mod categoric în privința motivelor care au determinat acea campanie desfășurată de niște șefi (bărbați, bine văzuți pe la CC, cu salarii mari, plini de sine – bine, unii dintre ei aveau să devină mai târziu „comuniști reformați” și chiar pro-români apreciați de „popor”, dar alții au fost și au rămas niște staliniști înrăiți) contra unei corectoare cu un salariu mizerabil, al cărei singur păcat era că își făcea bine munca. Da, mama era supracalificată pentru acel „job” (i-am zis și eu asta, explicându-i, de multe ori, cum funcționează un sistem în care angajatul este mai deștept decât șeful, iar competența nu este prețuită), dar mama nu avea pretenții mari: mama acceptase un post de corector, după ce se lansase foarte frumos, cu laude și aprecieri din partea acelorași șefi, în jurnalistică. Făcuse acest sacrificiu, pentru a putea avea grijă de noi, în primul rând, și, bineînțeles, ținând cont de tromboflebită, de care nu mai putea face abstracție, mai ales că se impunea și o intervenție chirurgicală…  Cert e că, la un moment dat, oameni serioși, șeful secției cadre a redacției, redactori cu stagiu și angajați care altfel erau destul de prietenoși cu mama (oameni pe care eu îi cunoșteam, pentru că uneori, după ore, treceam pe la redacție), s-au transformat în satrapi, urmăritori, judecători, care s-au pus pe „contabilizat” toate „hibele” de care o bănuiau pe mama (printre care faptul că folosea un DEX editat la București – dar un DEX românesc era absolut necesar, și oricine, dacă ar fi fost sincer, ar fi confirmat asta!), au convocat, consecutiv, la intervale mici de timp, trei adunări, în care mama a fost criticată și admonestată, așa încât să poată fi eliberată din post  după legile existente atunci…

Data concedierii coincidea, de altfel (întâmplător, probabil), cu ziua mea de naștere.

Au fost mai multe perioade critice, în care am simțit că aș putea să o pierd pe mama. Operațiile pe care le-a suferit, acutizările bolii etc. (am cunoscut frica de a o pierde pe mama, pe când aveam 23 de ani – de fapt, de atunci mi-am asumat responsabilitatea pentru starea de sănătate a mamei, iar faptul că acum am pierdut-o nu mi-l pot ierta, ca și cum eu, și nu medicii, ar fi trebuit să cunosc mai bine riscurile la care era expusă mama), dar cel mai mult au afectat-o pe mama aceste campanii, ale căror motive nu le înțelegea (pentru că nici nu aveau o logică). Am discutat mult cu mama despre asta. Mă doare și acum, când îmi amintesc… dar…

…cum în toate există și o parte a Adevărului, pentru care ai de ce să mulțumești,  există una și aici. Prin 94-95, venirea la putere a agrarienilor (PDAM, un fel de comuniști reformați) m-a prins în servicu diplomatic, departe de casă. Schimbarea guvernării a determinat schimbarea Ambasadorului, așa încât noi, diplomații „de rând” am nimerit între ciocanul  și nicovala luptei pentru posturi a nepoților și cumătrilor noilor șefi. Campania împotriva fiecăruia  dintre cei „nedoriți” a fost diferită (pe unii i-au „ademenit” pur și simplu, noile grupuri de interese). În ce mă privește, am rezistat cel mai mult dintre toți „membrii echipei fostului șef”, dar am simțit, când a început, pentru că… era o copie fidelă a campaniei pe care șeful secției cadre a redacției în care lucra mama a desfășurat-o, când a început să o persecute pe mama. A început cu bârfe, cu zvonuri, și a continuat exact așa ca în cazul mamei, cu adunări în care erau discutate… bârfele lansate de șefi. Diferența consta în  faptul că eram neapărată, ca mama. De la primele „acorduri” ale „spectacolului” ce urma să se joace, mi-am dat seama ce se întâmplă, eram pregătită (și experiența mamei m-a ajutat ENORM!), și, fiind pregătită, priveam „desfășurarea campaniei” chiar cu un fel de interes profesional: eram curioasă, dacă vor exista și elemente creative sau dacă scenariul va fi plagiat în modul cel mai primitiv, fiind vorba, în fond, de un sistem de apărare a mediocrității… Scenariile erau perfect identice, aveam să constat la sfârșitul fiecărui „act” (de fapt, degeaba așteptam să intervină ceva orginal în toată „dramaturgia” aia, pentru că acest tip de campanii era ceva de rutină în sistemul sovietic, și… avea un scop atât de evident – debarasarea de „elementele dușmănoase pentru sistem” -, încât nici nu merita efortul creativității).

M-am amuzat, urmărind „strădaniile” noilor mei șefi de a mă denigra, pentru că nimic nu mă putea afecta atât de mult, încât să cedez în fața lor. După ce văzusem, suferisem, împreună cu mama, umilințele unui „corector incomod”, nu puteam să nu-mi dau seama de gravitatea situației mele, luând în considerare miza postului pe care îl ocupam. Am depus cerere de plecare din post exact în ajunul adunării în care urma să fiu „condamnată” de către „colectivul de prieteni” cu care lucram, dar nu înainte de a fi scris câteva note, prin care informam conducerea MAE, în persoana minisrului de atunci, despre campania desfășurată de noul Ambasador…

I-am cam dezamăgit prin demisia mea pe autorii campaniei (dovadă că au încercat să se răzbune chiar și după plecarea mea), dar, chiar dacă nu a fost o experiență tocmai plăcută, nu am suferit atât de mult, cât ar fi dorit ei. Din păcate, mi-e teamă că tot mama a fost cea care a suferit, mai mult decât mine, aflând (mult mai târziu) despre acest episod.

Dacă n-am cedat nervos în acele adunări absurde (mi se reproșa, spre exemplu, faptul că-mi făcusem studiile la București și, deci, nu eram „de încredere” – absurd, în primul rând, pentru că majoritatea diplomaților noștri au făcut aceleași cursuri, la SNSPA,  București – asta dincolo de prostia „blestemului geopolitic”, practicat de agenții Kremlinului, care au făcut (și unii mai fac și azi) politică la Chișinău), este datorită acelei experiențe care a lovit-o atât de dureros, nemeritat și perfid, pe mama… Pe mine nu m-a mai putut lovi la fel de puternic, eram imună deja.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

vanilla

lovely damned teenage years

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Robson Cezar

"My work exists as an expression of "dar um jeitihno" - the Brazilian notion of "finding a way". For me, art is a means of survival."

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

J.J. Anderson's Blog

Thoughts from the author of Trailer Park Juggernauts

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Trubadur prin Avalon

Mi-aș dori ca într-o zi sufletele noastre să se privească de atât de aproape încât atunci când vom clipi să le atingem cu genele.

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 19-year-old wallflower

CritDicks.com

A precariously critical, humorous take on life’s interactions with food and drink!

Descopera misterele naturii

Discover the mysteries of nature

Tassles Of Intertwined Emotions

Poetry, Quotes & Random Thoughts

dan moldovan

blog de poze

find the details

Interiors news and finishing touches for homes

Blog de multe parale

„Nu voi fi un om obişnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar.” Peter O Toole

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Imperfect Beauty

"Do what you like and like what you do ! Imperfection is a part of beauty !" - Rocsee

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Caci mor traind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

Andrei Botnari. Photography and travel blog

Capitalism pe pâine

Fondator si director: Mihai Giurgea

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Folclor muzical românesc

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta!” - Anton Pann

%d blogeri au apreciat asta: