Ana mea

Verde fraged, verde luminat,

Aur de grâu peste cer

Revărsat…

Coroniță cu dragoste

Împletită-n cosițe,

Ochii tăi înflorind

În fiece floare

În fiece rând…

* * *

Floarea salcâmului scuturată de ploi

Floarea orelor triste ca un rug între noi,

Rug de cuvinte nespuse,

Cântate,

Rugă de viață

Și de sănătate,

Flori de nemoarte din cerul de versuri,

Durere ce iartă, creând universuri,

Mama, durerea ei,

Plânsul meu pentru ea,

Cine șite-a iubi poate nu va uita,

Cântecul mamei, și nimeni ca ea

Cântând și iubind… a iubi, a ierta…

* * *

Verde trist, verde îndurerat

De-argint amintiri peste gând

Ruinat

Floarea castanilor bătută de vânt

Printr-un oraș delirând…

* * *

Floare căzută, spumos,

Poetic, ritmat,

Peste lumea ce-n graba ei

Și-a uitat

Durerea și moartea,

Iubirea și cântul,

Și munții, și marea,  și cerul, și vântul…

Praf de oraș iubit, neuitat,

Cântat de poeți,

Poate nemeritat,

În pleoape-mi lovește,

Spre a  se șterge icoana

Din flori împletite, din care

Mama

Îmi zâmbește!

* * *

Oricine, oricât ar lovi

Nu o va atinge.

Adânc ocrotită de ochiul meu,

Nicio vamă

Nu mi-o va găsi, nu mi-o va lua,

Sub aripa pleoapei,

Ca pe un prunc,

O voi purta…

* * *

Zidită în visul meu

Înălțată cu o stea,

Ana mea!

Cât de mică e lumea!

În comparație cu dragostea ta,

E-o lume pitică detot, și slabă,

Și păzită de o inimă-stea,

Ana mea!

* * *

Așa cum odată

mi-ai pus pe genunchi

prima carte,

zâmbindu-mi,

cu încredere,

dar și cu

severitate,

acum, plecând dintre florile mele,

spre stele, cu stele,

mi-ai lăsat

moartea

în inimă și sub pleoape…

* * *

Și-ncet înfloresc în inima mea

Moartea și viața sub formă de stea –

Stea-floare

din cărți-coronițe

lin-căzătoare

printre florile-stele,

rugămințile mele…

* * *

Din zâmbetul tău

ca o floare de mai

Mă privește durerea

cărării spre rai,

Ascunsă de raiul ochilor tăi

ca-ntr-o cupă de floare

lacrima mierii din tei…

* * *

În florile ochiului tău mă ascund

În ele îmi răsădesc lacrima, plânsul…

Cuvintele nespuse, gândurile neîmplinite

Se aștern peste ochii mei

În care tu dormi liniștit

Și nu te mai doare nimic,

Nici măcar nimicul!

Nici inamicul…

Nu te revoltă răutatea, prostia

Te leagănă

În versul său

Nins-înflorit

Poezia…

* * *

Din colțul de rai ce, prin durere, zâmbind

Mi l-ai cedat,

Cuvinte-nfloresc, tinzând să acopere cerul

Înalt,

Cerul ochilor tăi,

Cerul florilor

Din coronițele copilăriei,

Cerul cărților tale,

Transportate, ușor, de o stea,

Steaua  Anei lui Manole,

Mama mea – Ana mea!

* * *

Sursa primei imagini.

Sursa celei de-a doua imagini.

Alte imagini: aici, aici, aici, aici și aici.