Superlativul (dincolo de gramatică)
Mă tratai cu un fel de superlativ ameţitor
pentru iluzia de înălţime, probabil
Nu-mi ştiai secretul: eram reticentă
la modul superlativ
şi restanţieră la acest gen
de gramatică
Protestam
şi mă rugam de Dumnezeu
pentru
o cât de mică scădere de înălţime…
* * *
Masca de gheişă
Buzele tale deveneau zmeurii
încet ne înălţam în vârfuri
şi luam înălţime
Şi luam înălţimile
ca pe nişte banale cetăţi
din vecinătatea muntelui
ori ca pe nişte superlative…
De la un timp, zmeuriul se transforma în aromă de
cireaşă coaptă,
răscoaptă, apoi vişinie
în contrast cu strălucirea ta
de porţelan
Deveneai un fel de mască de gheişă
plutitoare
apoi, nu-ţi mai vedeam decât pupilele dilatate
şi irisul înflorit
Superlativ
şi aproape ascuns în pupile
N-aş fi crezut că te confunzi
atât de uşor
cu superlativul…
dacă n-aş fi văzut
* * *
Când redeveneai palid, material şi…
materialist,
îţi ascundeai masca
în iris
ca între irişii lui Monet
şi atunci
deveneam conştientă
că ruga mi-a fost ascultată
* * *
Uneori, mai descopăr masca de gheişă
în iris, în voce, în gest…
şi desperarea ia forma clasică,
de pe vremuri,
când tot aşa, departe, erai, şi tot eu,
eu
cutreieram oraşul
în căutarea unui mod de teleportare…
* Per angusta ad augusta!
Declaraţia
GriArg 
Păi, gramatica bunului simţ zice-aşa,
că oricât de sus i-ar sta capul cuivaului,
picioarele îi rămân la fel de jos ca ale mele.
Scade, dar de obicei scade dorinţa,
când înălţimea e un rang şi nu întins de os.
Iar superlativului îi cade perla şi rămâne un scobit,
puţin venal, mult veninos…
Iar, măştile? Măştile cad, oricare ar fi ele,
fiindcă se-asudă sub ele-ades şi se rup…
căci ştiu din ce-s făcute: materie şi vis. 🙂
Bine te-ai reîntors Griarg, te îmbrăţişez cu drag.
Pauza ţi-a fost muză, i-ar mie mi-ai adus un zâmbet în plus pe buze.
🙂 Mersiiiii!… Dragă Almanahe, din fericire, gramatica superlativului nu prea ţine cont de gramatica bunului-simţ (am şi martori!). 🙂 Altfel, da, să fiu mai atentă, data viitoare, la situaţia picioarelor, pentru că, din ce am observat eu, până acum, superlativii au doar… zmeură şi iris.
Te cred! cine să ştie mai multe secrete despre măşti, dacă nu cineva care mănâncă (din) teatru!
Şi iarăşi Daaa! pauza mi-a fost muz (ă). 🙂 Şi a contribuit oareşcum la curajul meu, care, fie vorba entre nous, are limite strânse: celelalte poeme din acelaşi ciclu vor apărea direct pe hârtie, evitând blogurile şi feisbukurile. 🙂