Tag Archives: Viorica

Mai suntem acasă? Vom mai fi mâine?

20 iul.

Zilele trecute, am cunoscut-o pe fetița unei bune prietene din studenție, care stă de mulți ani în Franța și pe care n-am văzut-o de un car de ani. Venită în ospeție la bunica și la mătușa ei din Chișinău, pentru o scurtă vacanță înainte de o importantă etapă de stagiatură, Cătălina este studentă la una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Franța și își croiește o carieră în domeniul economiei. Sigur că întâlnirea m-a emoționat. Mai mult, a fost ca un impuls pentru aceste notițe. Confruntarea cu amintirile din studenție și analiza unor schimbări din societatea noastră mi-a readus în memorie aceste îndoieli și temeri, care nu-mi dau pace de mult timp.

Mă așteptam să văd o domnișoară frumoasă, brunetă, inteligentă, spirituală, spontană și îndrăzneață, așa cum o știam pe Viorica, prietena mea. Cătălina m-a convins cu ușurință că are toate calitățile pe care le bănuiam, cu o singură excepție: este șatenă, aproape blondă, demonstrând că îl moștenește și pe tatăl său. Dincolo de acest detaliu, comunicând cu ea, am avut mereu impresia că mi-am întâlnit vechea prietenă: gesturile, zâmbetul, privirea, felul de a glumi, ironic, inspirat, dar fără pic de răutate, politețea exemplară, dragostea pentru artă – toate amintindu-mi de Viorica, fata care, odată, s-a prezentat așa, apropiindu-se de mine, după o oră de gimnastică artistică, subliniind că am fost și colege de școală, sugerând că am avea mai multe lucruri în comun și, deci, mai multe șanse să devenim prietene, iar apoi, mulți ani la rând mi-a confirmat acest lucru, împărtășind cu mine pasiuni (pentru limba și literatura franceză, în primul rând, apoi pentru teatru și alte arte) și convingeri, noi două fiind mereu alături în cele mai îndrăznețe proiecte, alimentate generos de imaginația și de ambițiile noastre. Viorica era, de obicei, inițiatoarea „escapadelor” noastre culturale, datorită ei am încercat de toate câte puțin: yoga, pantomimă, teatru etc. Cu Viorica (și datorită ei) am dansat în tocmai trei formații, ambițioasa mea prietenă fiind convinsă că, dacă ne propunem ceva, reușim (și asta fără a renunța la orele de studiu sau la cele de somn). Și avea dreptate. Acum, discutând cu fiica ei, unele scene din trecut mi-au revenit în mod firesc în memorie (de pildă, la un miting, prin 89, mergând alături de ea, ascultând cum se scanda în jur, tăceam, intimidată de tunetul vocii mulțimii, capabilă să răstoarne o întreagă U.R.S.S. „Hai, zi și tu, mi-a spus Viorica la un moment dat, cu acea doză, obișnuită, de ironie, trebuie să scandezi asta, ca să nu uităm cumva: „Noi suntem acasă! Noi suntem acasă!”)

Spre deosebire de noi, Cătălina nu are experiența acestor proteste, nu știe ce înseamnă să i se conteste identitatea, să i se interzică limba maternă. În Franța, unde a crescut (părăsind Republica Moldova la vârsta de șase ani), își construiește un viitor – în limba franceză, citind mai mult în franceză și în engleză, dar fără a uita limba părinților și a bunicilor săi. Vorbește o română excelentă, chiar dacă are uneori tendința să supună normele limbii române celor ale limbii franceze. Imediat (se) corectează, semn că o preocupă acuratețea exprimării. Dialogând cu ea, m-am surprins întrebându-mă, cum se poate ca un copil crescut în străinătate să vorbească românește mai bine decât mulți dintre cei care au crescut aici, într-un mediu majoritar românesc? De ce pronunția ei, vocabularul, topica frazei, sunt atât de armonioase și de fidele normelor limbii române, pe când la Chișinău limba română continuă să fie rusificată și atacată de agresivitatea teoriei moldoveniste și de incompetența persoanelor și instituțiilor publice? Ce fel de societate lăsăm urmașilor, dacă, în douăzeci și ceva de ani, câți au trecut de la implozia URSS, n-am reușit să facem dreptate limbii române? De ce ne vine mai ușor să fim români oriunde în lume, decât la noi acasă? Mai suntem acasă? Vom mai fi mâine? Cum vom asigura minoritarilor dreptul la identitate și la conservarea culturii lor, dacă nu am reușit noi înșine să ne păstrăm, nealterate, identitatea și cultura, moștenite din strămoși?

Guvernul ne promite democratizare și europenizare. Știu oare guvernanții că într-o societate modernă atacurile xenofobe, precum sunt cele românofobe, practicate de unele dintre posturile de televiziune de la noi, sunt pedepsite de lege și descurajate de public? Mi-e teamă că partidele care au venit la guvernare cu promisiuni dintre cele mai generoase au cam uitat de responsabilitatea de a satisface și aceste necesități – în mod categoric, vitale, ale unei comunități: dreptul la identitate și asigurarea continuității culturale. Da, inclusiv dreptul la identitate al poporului băștinaș, adică al românilor basarabeni. Sunt întrebări pe care mi le pun, de fiecare dată când văd copii născuți aici, în Basarabia, și educați în emigrație. Când vom face ordine în spațiul public și vom crea, la noi acasă, un mediu lingvistic sănătos, adică primul lucru pe care îl datorăm memoriei celor care au luptat pentru păstrarea limbii române în Basarabia (Grigore Vieru, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Ion Vatamanu, Ion Dumeniuk și alții), dar și generațiilor care vin în urma noastră? Deocamdată, prin indolența noastră, am creat un mediu ostil unei exprimări frumoase, unul de care trebuie să te ferești, dacă vrei să nu contractezi o vorbire agramată și respingătoare. Eu însămi, pentru a-mi „corecta” vocabularul și a mă feri de calcurile rusești, prezente în spațiul public de la noi, sunt nevoită să fac pauze de „detoxifiere lingvistică”, (auto)izolându-mă, pentru lecturi, și ignorând, periodic, audiovizualul autohton, un regretabil poluant lingvistic.

* * *

Publicat în Evenimentul zilei.

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

Products / Places / Services

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Căci mor trăind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Memoria Fonogramica

Muzici vechi pentru urechi noi

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

baletalessia

un site despre balet

The Tragic Life of Frank

Around five minutes ago I had this sudden revelation; that my life is quite sufficiently, tragic.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

ANDREEA VASILE

Povești despre oameni ca tine

%d blogeri au apreciat: