Tag Archives: „neutralizare juridică”

Amenințările din aprilie i se par dlui Voronin act de toleranță…

21 iul.

Dl Voronin, din nou, se crede un mare filolog, ce știe mai multă lingvistică decât Eugen Coșeriu, și atacă din nou limba română, insistând că oricine s-a născut în Moldova vorbește ”limba moldovenească”. A uitat, probabil, de ucraineni, ruși, găgăuzi, bulgari…  http://omg.md/Content.aspx?id=4125&lang=1

A uitat și de Grigore Vieru, care și-a cântat cel mai frumos mama (apropo de ce zice Voronin că a vorbi românește înseamnă lipsă de respect față de părinți – părinții mei, dar și bunicii, au susținut mereu că vorbesc româna și că suntem români!), militând pentru recunoașterea drepturilor limbii române în R.Moldova. A uitat și de Eminescu (Suntem români și punctum!)… Ce să-i faci, așa e la bătrânețe, mai uită omul… 

A uitat și cât de intolerant a fost mereu față de românii din Republica Moldova. Acum pretinde că ar fi manifestat ”prea multă toleranță”! Ca să vezi… dacă atacurile furibunde la adresa românilor și culturii române înseamnă ”toleranță” în limbajul prezidențial, cam ce ar însemna în accepțiunea comuniștilor noștri ”intoleranță”?

Amenințările din aprilie ale lui Voronin: De notat cu câtă ură vorbește președintele despre tineri, despre România  și despre românism în genere. Niciun cuvânt despre cruzimea polițiștilor. Niciun cuvânt de condamnare a vandalismului ca fenomen (de altfel, nici nu au fost căutați vinovații pentru vandalisme, au căutat numai ”antistataliști”, folosindu-se de situație în scopuri electorale), doar insinuări ca România, opoziția  și românii din R.Moldova sunt de vină! Și unii deputați comuniști îndrănesc să afirme că  politica PCRM nu este românofobă!    

Apropo, am participat și eu la protestele din 10 noiembrie 1988. Îmi aduc foarte bine aminte despre ceea ce povestește dl Voronin. Am și scris despre acea diversiune din 10 noiembrie…

Poesis: ”Mai bine poet decât politician”

17 iul.

Titlul aparține poetei Călina Trifan, iar textul  cucerește prin sinceritate, prin durerea neputinței de a influența cumva tragicomicul situației în care am ajuns, prin starea de slăbiciune, exprimată cu exactitate, prin puterea de a verbaliza sensuri ce nu se lasă prea ușor captate. Este o reacție profund feminină la excesul de forță demonstrat de Putere. (A propos de ”forță” și ”Putere”, observ că în ultimele zile produc tot mai multe pleonasme, parcă m-aș regăsi în ”cazanii” și ”sama de cuvinte”  medievale… – e și acesta un sindrom al rătăcirii printre sinuozitățile disputelor identitare, care ne-a afectat, de când suntem forțați, terorizați (prin metode din ce în ce mai brutale) să ne asumăm o identitate medievală, în schimbul dorinței noastre explicite de a intra în rândul democrațiilor europene moderne).

Puterea. PCRM, spus mai pe șleau… s-a străduit, mai cu binișorul (salarii atractive, mașini, secretare etc), mai cu amenințări și tot felul de măsuri coercitive, să creeze  niște duplicate pentru ”suprastructura”, esențialmente românească, a societății din RM. ”Nu se poate!, – părea să spună dl Voronin, – Eu dau BANI! Dau cât nu face! Să-mi creați, ACUM ȘI AICI, o Uniune a Scriitorilor care să scrie curat moldovenește, nu românește!”  Scriitorii (unii, foarte puțini dintre ei) au luat banii, au chefuit, s-au plimbat cu mașinile, au făcut ochi dulci secretarelor, dar… au uitat să mai și scrie.  Un fleac, veți spune! Da, dar fără acest ”fleac” nu există literatură. 🙂

S-au dat bani și pentru un dicționar. Să vadă toată lumea ce patrioți sunt comuniștii! Comuniștii, care poate că nu se prea pricep la administrație, dar măcar știu foarte bine să administreze ”limba și literatura” acestui popor, care, după cum consideră ei, nu este în stare de nimic, fără ”îndrumarea înțeleaptă” din partea unor ”mecenați” precum Stepaniuc, Voronin sau Tkaciuc!  Parcă, fără directivele prețioase ale PCRM ar putea scrie acest popor măcar o singură poezie ”neromânizată”?! Sigur că nu! Dovadă că a fost de ajuns să vină Gorbaciov cu politica lui de liberalizare (în special de transparentizare a discursului politic), și ”poporul nostru moldovenesc” îndată s-a molipsit de…  un fel de ”românizare” masivă! S-au apucat să-i citeze, în calitate de argument al românismului nostru, nu doar pe Mihai Eminescu, pe Ion Creangă sau pe Vasile Alecsandri,  dar și pe alți români, mulți dintre care  basarabeni de origine (precum au fost Constantin Stamati, Alexandru Donici, Alexandru Hâjdău, Matei Donici, Ion N. Halippa, Dumitru Moruzi, Constatin Stere etc.). Mai mult, au adus, în calitate de argumente ale românismului nostru, citate din operele unor cercetători ruși sau occidentali…  Devenise clar pentru toată lumea că suntem, ca și Eminescu, români și punctum. Așa încât, mânat de dorința fierbinte a oficialilor (adică a PCRM) de a pune capăt acestui ”dezmăț românizator”, autorul proiectului ”dicționar moldo-român”  (sau invers ( ? ) bine, nu contează, pentru că, oricum, este un dicționar monolingv) a încercat să-și facă cinstit datoria, ca să-și merite simbria. Misiune irealizabilă, spre tristețea mare a ”patrioților”, care au luat, totuși,  banii pentru acest proiect, deși, cu tot patetismul său patriotard, proiectul a rămas în coadă de pește. Deja degajă mirosul specific proiectelor nefinalizate… Nu știu cum îl vom repatria de unde a venit, probabil o să vină ONU, UE sau NATO, ca să ne scape de radiațiile lui toxice…

Alte milioane s-au dus pe manuale de istorie. Falsificată cu grijă, bine gândită încă de ”tătuca Stalin”… Miloane. Da, și? Când au ieșit tinerii în stradă să protesteze, tot înfăşuraţi în tricolorul românesc au ieșit. Și tot cu acele cântece din Orășelul Libertății au venit. Chiar dacă, între timp, pare să fi dispărut din peisaj ”regizorul” de pe vremuri… Acum spectacolul s-a derulat cu de la sine putere, fără regizor. Aparent fără regizor… Regizor lipsă…

Văzând că nu reușește să fie ”constructiv”, PCRM a decis să treacă la planulB, la ”destructivismul proletkultist” cu accente locale: a desființat Institutul de Istorie al AȘM, iar acum își propune să desființeze și Institutul de Filologie. Logica e simplă: pentru că nu a reușit să-i facă să ”cânte” așa precum dictează partidul de guvernământ, PCRM pare să fi hotărât că e mai bine să avem… o ”statalitate” fără istorici, fără lingviști și fără literatură! Fără cărți! Fără folclor (pentru că, se vede cu ochiul liber, și acesta e ”contaminat” de românism, iar starea asta nu e de azi sau de ieri, ci de secole)! Să rămânem numai cu politicieni! Și nici dintre ei nu toți au șanse să rămână, ci numai cei care nu au nimic de comentat! Și, eventual, dacă mai rămâne vreun cetățean, după toate ”purificările” preconizate – cu niște țărani supuși, care să-i hrănească pe politicieni, dar, iarăși, fără comentarii!

* * *

Paradoxul e uneori umbra noastră: el umblă după noi, după gândurile noastre, ca ața după ac. De câte ori v-ați surpins admirând un fir de iarbă care a crescut prin asfalt? De câte ori v-ați gândit la românismul basarabenilor, care a supraviețuit după 200 de ani de rusificare și a răzbătut, ca și acel fir de iarbă (prin întunericul țarismului, apoi prin teroarea stalinistă, apoi prin ticăloșia post-sovietică)? Rezistența prin iubire și prin poezie, asta pare să fie ”rețeta basarabeană”. Cel puțin, Călina Trifan asta sugerează. Nu o spune direct (parcă se poate altfel, în plină campanie de ”neutralizare juridică” a oponenților ideologiei oficiale?). ”Și totuși, nu există iubire pentru voi!” – pare să fie mesajul poetei către cei care i-au trezit repulsie prin fariseism și ”minciuna instituționalizată”. Cred că PCRM (sau alții care mai practică metodele perimate ale acestuia) va rămâne în istorie, purtând caftanul ridicol al bărbatului convins că poate cumpăra dragostea femeii dorite sau că o poate obține prin vicleșug și violență. Da, recunosc, ai Putere, va zice Poezia, dar nu ai… ”votul meu”. Nu ai votul de diamant! 

”E forma mea de protest, prefer să scriu poezie pentru un cititor-doi decât să fac politică împotriva propriului meu popor. E forma mea de a mă împotrivi îndobitocirii, e gura de aer şi libertate de care am nevoie. E revolta mea împotriva politicii amestecate cu sânge. Căci unde e suferinţă şi nedreptate, întotdeauna îşi face loc poezia! Poeziile pe care le voi scrie de azi înainte vor fi scrisori de dragoste adresate tuturor oamenilor al căror instinct al libertăţii primează asupra instinctului fricii, foamei, morţii.”, zice Călina Trifan.

* * *
În imagine: C.Brâncuși, Coloana infinită
sau Coloana fără sfârșit (foto wikimedia.org)

”Noi nu suntem românofobi. Noi nu avem niciun fel de fobii” – repeta un candidat din partea PCRM, în cadrul unei emisiuni de dezbateri electorale, isterizat și plin de ură pentru că îndrăznisem să-i cer socoteală pentru faptul că mi se contestă dreptul la identitatea românească.  Deh, e campanie electorală! Când am întrebat ce sancțiuni a primit V.Stepaniuc pentru declarațiile sale românofobe, n-am primit niciun răspuns.  Îi cred pe domnii tovarăși, ei vor să ajungă din nou la putere. Ei au milioane. Populația are doar sărăcie, și voturile ei par a fi ușor de cumpărat. Un singur vot nu le ajunge comuniștilor: votul de  diamant al Poeziei. Nu au voturile lui Grigore Vieru, Alexe Mateevici, Mihai Eminescu, așa cum nu au votul vechilor Cazanii… Tot așa cum, dacă s-ar fi întâmplat să-l ”caute” pe cealaltă parte a Prutului, nu ar fi avut votul lui Brâncuși, Blaga, Arghezi, Enescu, Grigorescu, Tonitza sau Baba… De fapt, se poate observa deja o tendință: Poezia a spus mereu că  nu-și dă votul pentru declarațiile deșarte ale vulpoilor care se spovedesc în fața electoratului, repetând că nu sunt românofobi.  A le cere complicitatea împotriva spiritualității românești e ca și cum ai vrea să păcălești natura, cerându-i votul pentru un program de distrugere a ei. Vorba poetului, ”când vii în verdele zăvoi,/ ca lacrima să-ți fie dorul,/ necinstea supără izvorul,/ și el se-ntoarce înapoi…” (V.Romanciuc)

P.S. Călina Trifan mai scrie în articolul său: ”Dacă istoria literară nu-mi va consemna numele – nicio pierdere. Căci anonimatul pe lângă numele pătat de sânge al politicianului e floare la ureche”. Nu mai poate fi vorba de anonimat,  dar, și după părerea mea, anonimatul  este o onoare, în comparație cu blestemul de a trăi o viață întreagă sub semnul minciunii.

P.P.S. De la 7 aprilie încoace n-am mai putut scrie decât pamflete și articole grăbite, de atitudine. Acum, citind aceste câteva rânduri în care îi refuzi, onest, pe farisei, mi-a revenit curajul lirismului și mi-am reamintit ”drumul” spre ”frigiderul  cu subiecte poetice”… Fapt pentru care îți rămân îndatorată, Călina Trifan!

Naţional-comunism moldovenesc sau Xenofobia de Stat a R.Moldova

29 apr.

 „Multstimate Domnule Vieru, Permiteţi-mi să fac acum o destăinuire publică: Să ştiţi că… şi eu sunt na-ţi-o-na-list”.” (V.Voronin, Discurs rostit la serata de creaţie a lui Grigore Vieru, 3 decembrie 2005)

O veche tradiţie stalinistă: românofobia instituţionalizată

Acum câţiva ani,Victor Stepaniuk, unul dintre liderii PCRM, se revolta, fără pic de jenă pentru fraza cu iz nazist pe care a emis-o:  „În ţara asta (P.Moldova – n.n.) sunt prea mulţi români!” În acelaşi interviu, publicat concomitent în ziarele Timpul şi Comunistul*, Stepaniuk insista pe expresia „neutralizare juridică”, referindu-se la „minoritatea românească” din RM, expresie prezentă în unul dintre documentele cele mai contestate, elaboarate de guvernarea comunistă – Concepţia Politicii Naţionale (2003).  Fiţi atenţi, pentru că aşa a început şi Hitler, mi-a zis un coleg din străinătate, cu care discutasem despre starea de lucruri  de la noi. Se vede că fraza spusă atunci de unul dintre ideologii principali ai PCRM nu era întâmplătoare, ci una programatică, fundamentală, caracteristică pentru ideologia de stat a RM – numită de promotorii acestei teorii şi „moldo-statalism”. Recentele evenimentele postelectorale de la Chişinău demonstrează că nimic  nu este întâmplător în politică, iar românofobia iese mereu la suprafaţă, de câte ori discursul moldovenist (alias moldo-statalist) este folosit – în lipsă de argumente – într-o polemică dintre Bucureşti şi Chişinău. Şi, ceea ce e şi mai trist, se confirmă că violenţa verbală nu pierde prilejul de a se transforma în violenţă fizică.  

Mulţi comentatori de la noi şi de peste hotare şi-au spus părerile privind natura persecuţiilor prin care trece în aceste zile societatea (şi mai ales comunitatea românească) din RM.  Ura liderilor PCRM faţă de contestatarii lor (care sunt, în mod evident, de diferite etnii şi purtători nativi ai diferitelor limbi, nu doar români) ia formele unui extremism naţionalist dezgustător.

Hate speech – atitudinea adoptată de Preşedintele Voronin

Discursul lui Vladimir Voronin este atât de vehement, încât nu mai poate fi credibil. Ura cu care miniştrii săi îi ameninţă pe părinţi că  în copiii lor se va trage, dacă aceştia vor fi prinşi în stradă, protestând, ura discursului prezindeţial, coroborată cu excesul de zel al Poliţiei în lupta cu „complotiştii minori contra statului moldovenesc” ar putea fi un bun subiect de comedie, dacă ea nu ar viza vieţile şi sănătatea generaţiei tinere a acestei ţări. Sub pretextul că se îngrijesc de securitatea cetăţenilor, comuniştii terorizează însuşi viitorul RM.

Şi toate acestea pentru că, fiind educat la şcoala stalinistă, Preşedintele Voronin încă nu a înţeles că între noţiunea de „român” şi cea de „moldovean” nu poate exista antagonism, iar relaţiile dintre etnii şi  naţiuni, în mod normal, nu se construiesc pe ură. Cu atât mai puţin productiv este acest tip de discurs („hate speech”) în consolidarea realţiilor internaţionale. Este inaccesibilă, pentru un stalinist, ideea că unionismul este o stare firească, în condiţiile în care tendinţa, în lumea modernă,  este fluidizarea frontierelor, schimbul cultural şi economic intens şi cât mai liberalizat şi depăşirea situaţiei de inchistare naţională, economică şi culturală, cu care ne-a obişnuit închisoarea sovietică. Da, s-ar putea ca unii lideri politici de la noi, obişnuiţi cu trândăvia şi câştigul ilicit, să fie speriaţi de schimbările care se  cer pentru a asigura o bună capacitate de integrare a RM în structurile europene. Ajutorul României, în acest sens, ar fi foarte binevenit, cel puţin pentru că, având aceeaşi limbă, nu am cheltui timp şi bani pentru traduceri şi elaborarea actelor în limba română – procedura de ajustare a legislaţiei naţionale la cea europeană fiind, în fond, aceeaşi. Or, ura care a acoperit ochii liderilor noştri românofobi este atât de mare, încât ei nu sunt în stare să aprecieze avantajul de a fi, prin voia istoriei, parte a unei naţiuni care deja a intrat în familia europeană, faptul că vorbim aceeaşi limbă nefiind decât un privilegiu. Comuniştii de la Chişinău sunt gata să dea vina pentru eşecurile politcii lor antidemocratice pe oricine: pe copii, pe statele vecine. De remarcat faptul că în 2005 tot dl Voronin vorbea despre un complot rusesc la adresa statului RM şi chiar arestase un presupus complotist, în persoana lui V.Pasat – ce-i drept, nu l-a bătut şi nu l-a violat, – iar peste un timp l-a extrădat „ţării complotiste”, adică Rusiei, şi s-a (re)împrietenit cu aceasta, devenind foarte blând cu cei pe care îi numise „duşmani ai statalităţii moldoveneşti”. 

 S-a mai menţionat, cu diverse ocazii, faptul că acţiunile  şi politica PCRM sunt absolut incoerente. Nici în acest caz, se pare, liderii comunişti încă nu s-au lămurit: ori a fost un complot – şi, atunci, sunt de vină liderii opoziţiei şi ţările (una sau toate împreună) vecine ale RM, ori e vorba de nişte copii, care nu pricep nimic, sunt manipulaţi şi nici n-au ce căuta la mitinguri (deşi, probabil, sunt mult mai bine instruiţi decât întreg aparatul birocratic al dlui Preşedinte, cu dl Preşedinte inclusiv)? De  fapt, ascultând cântecele acestor tineri, auzindu-i scandând: „Câte doi, câte doi, comuniştii la gunoi!” – oricine îşi poate da seama că sunt aceiaşi elevi, liceeni, care în 2001-2002 au apărat democraţia în RM şi au obţinut, prin protestele lor, atenţia organizaţiilor internaţionale şi monitorizarea conducerii comuniste de către APCE. Ulterior, conducerea comunistă a interzis accesul tineretului la mitinguri (cu excepţia celor comunsite, desigur – pentru că la noi dublele standarde sunt o normă), deşi la unele dintre acele mitinguri ale opoziţiei se discutau chiar problemele lor, destinele lor, ale tinerilor, şi, conform legilor în vigoare, au şi ei  dreptul la informare corectă şi la opinie. Ei bine, acei copii au crescut şi au revenit în PMAN. Poate că, atunci când au aruncat cu pietre, unii dintre ei, şi-au amintit cum erau vânaţi şi în 2002, ca şi acum, de Poliţia comunistă? Spun „comunistă” şi mă desolidarizez categoric de o politie vindicativă, care face dovada servilismului faţă de un singur partid şi a instinctelor lui criminale, apelând la tortură şi intimitări, sfidând legea şi bătându-şi joc de demnitatea cetăţeanului, de femei şi copii.

Vandalism şi teroare

Să fie clar, dezaprob vandalismul şi nu am nici cea mai mică simpatie faţă de cei care îl practică. Doar că mă îndoiesc că aceste recente acte de vandalism s-ar fi produs, dacă Puterea nu ar fi provocat mulţimea la acţiuni violente prin terorismul său guvernamental – prin acţiunile nedrepte, contrare principiilor democratice, libertăţilor fundamentale ale omului – începând cu dreptul la identitate şi terminând cu cel la libertatea cuvântului şi a întrunirilor (cazuri de acestea au fost semnalate chiar şi în perioada preelectorală). Revolta populară era inevitabilă, în condiţiile în care, ani la rând, simţim că suntem minţiţi. Un exemplu este recensământul populaţiei din 2004, în timpul căruia au existat numeroase cazuri de intimidare şi de manipulare a populaţiei (cazuri semnalate inclusiv de obeservatorii internaţionali), pentru ca rezulatele să fie „ajustate” la ideea partidului conducător despre ceea ce s-ar numi „componenţa etnică a RM”. Dacă ar fi adevărat că în 2004 eram doar 2% de etnici români în Basarabia (fără Transnistria), cum se întâmplă că acum, în 2009, partidele pe care Voronin le acuză de „unionism românesc” au obţinut 40%, dacă nu mai mult (în condiţiile în care au votat şi unii transnistreni)? Alte exemple: sondajul de opinie „La sfat cu poporul” şi, mai recent, referendumul din Transnistria (a se vedea, în acest sens, articolul Referendumul ca instrument de manipulare a opiniei publicehttp://www.gid-romania.com/Articolb.asp?ID=2839 ). Ştiu că acestea din urmă nu le-a gestionat PCRM, dar ideea e că în această regiune minciuna şi falsul sunt la ele acasă, oricum. Or, nu cred că populaţia RM se poate lăsa minţită la nesfârşit, pentru că orice răbdare are o limită. După cum nu cred că suportă prea bine piruetele prezidenţiale (azi cu Vestul, mâine cu Estul, poimâine, iarăşi cu Vestul). Se creează impresia că, în loc să găsească o metodă de a armoniza diferenţele care există în societatea noastră, PCRM profită de ele, adâncindu-le şi instigând diverse segmente sociale şi, mai ales, minorităţile unul contra altuia şi pe toate contra tuturor. După principiul Divide et impera!

Cine a instigat?

Faptul că, la un moment dat, mii de cetăţeni ai RM, chişinăueni, care, conform rezultatelor alegerilor, ar fi votat în mare parte şi cu inima deschisă cu PCRM,  au ridicat piatra contra celor două clădiri, considerate probabil, în mod superficial, de către Voronin ca fiind simboluri ale  „statalităţii moldoveneşti” este, totuşi, un semn că PCRM a devenit mult mai puţin popular decât pretinde. Indiferent dacă arborarea drapelului UE şi a tricolorului (care, după cum insistă guvernarea, ar fi doar românesc şi a fost numit de dl Voronin „fascist”) a fost un act sincer sau o diversiune, important e altceva: faptul că mulţimea, zecile de mii de protestatari, au aclamat gestul, l-au aprobat, în mod deschis. Nu încape îndoială că anume acest fapt – susţinerea ideii proeuropene de către tineri – i-a determinat pe conducătorii comunişti ai RM să declanşeze acea ruşinoasă „vânătoare de români” şi să se răzbune, astfel, până şi pe drapelul UE, uitând de promisiunea preelectorală de a construi, „împreună!”, o „Moldovă europeană”. Împreună cu cine? Cu antieuropenii? Cu cei care sunt împotriva steagului UE?

Partidul de guvernământ, având un impunător aparat represiv, după cum ne-am convins, urmărind evenimentele tragice din Chişinău, ar fi putut şti, mai bine decât toate echipele de sociologi, neguvernamentale, cât de nepopular a devenit, între timp, PCRM. Poate că a şi ştiut? Şi atunci, avea tot interesul să falsifice alegerile. Şi poate că le-a şi falsificat, aşa cum a falsificat recensământul populaţiei din 2004?  De aici şi presupunerea mea (dar nu numai a mea) că actele de vandalism din 7 aprilie a.c. au fost o diversiune. Numeroşi comentatori au semnalat mai multe acţiuni ale puterii care sugerau că aceasta făcea „manevre de război” (de la aroganţa cu care PCRM şi-a anunţat „victoria” înainte de rezultatele finale ale alegerilor şi până la aberantele acţiuni de închidere a frontierelor, ca pe timpul „războiului rece”,  pentru cetăţenii români şi pentru studenţii basarabeni care îşi fac studiile în România –  înainte de alegeri, în ajunul zilei de 27 martie). S-a şi anuţat, de la tribuna oficială, că se ştia de mai demult că se pregătea un „complot”/o „lovitură de stat” (vezi, în acest sens, declarţiile dlui Voronin, în care România este acuzată de organizare a acţiunilor de protest*). Dacă Puterea a ştiut despre „complot”, este vina ei că nu l-a putut preveni. Dar se pare că, în ciuda tuturor măsurilor din arsenalul stalinist, pe care le-a folosit puterea de la Chişinău, evenimentele de care oficialităţile se pregăteau atât de intens de câteva săptămâni (dacă nu chiar luni) s-au întâmplat, totuşi. Poate că nu era vorba de un complot? Poate că a fost doar o revoltă de proporţii mai mari? Şi, poate că instigatorii nu trebuie căutaţi în România, ci în manualele comuniste, impuse în modul cel mai nedemocratic de către PCRM, de „Istorie integrată”? Poate chiar în fragmentele falsificate, unde violenţa şi terorismul sunt prezentate ca metode de „luptă sfântă revoluţionară” a „clasei muncitoare”?

Or, cum au reacţionat autorităţile comuniste la actele de violenţă ale protestarilor? Atunci când ar fi trebuit să intervină, Poliţia a stat cu mâinile în sân, ca după aceea, să vâneze oamenii pe stradă, să bată cetăţeni asbolut nevinovaţi (că de!, se mai întâmplă să se facă şi nişte confuzii. „Vă expulzăm, pentru securitatea dumneavoastră personală: puteţi să păţiţi ceva, pentru că semănaţi cu cineva…”, îi explica un poliţist unei jurnaliste din România motivul pentru care aceasta era forţată să-şi întrerupă serviciul în RM). Poate că pentru prima dată jurnaliştii din România au avut în faţa ochilor un fragment din tabloul umilinţei la care sunt supuşi românii din Basarabia. Sigur, nu în fiecare zi se întâmplă pogromuri antiromâneşti, ca în acele zile când Poliţia fura oameni de pe stradă, îi sechestra, ca să-i facă să mărturisească fapte pe care nu le-au comis… Dar metoda menţinerii populaţiei într-o permanentă stare de frică, pe care autorităţile sovietice şi, mai târziu, succesorii acestora au cultivat-o aici este, în fond, aceeaşi: fie că e vorba de populaţia de la ţară, asupra căreia se lucrază cu metode specifice, fie că e vorba de intelectualitatea din RM (în mare majoritate conştientă de românitatea sa şi mult mai activă în procesul de rezistenţă la politica de deznaţionalizare) – în ambele cazuri Puterea are la dispoziţie pârghii exgerat de mari şi nepermis de dure pentru a manipula conştiinţe. Altfel, uneori e greu să explici unei persoane din afară ce înseamnă să fii român în RM şi de ce românismul, aici, trebuie, din când în când,  mărturisit ( identitatea de  român trebuie declarată ), aşa cum îţi mărturiseşti credinţa… Nu exagerez, este clar pentru toată lumea  că în orice regim totalitar identitatea este cel mai greu de păstrat, pentru că totalitarismul se ţine pe depersonalizarea individului şi supunerea lui în faţa puterii. Într-un regim de ocupaţie însă păstrarea identităţii este un lucru şi mai anevoios. Faptul că românii din RM şi-au păstrat până în prezent identitatea, în ciuda politcii românofobe, demosntrază o capacitate de rezistenţă deosebită.

Terorismul practicat de structurile de forţă contra celor pe care ar trebui să-i apere

 Dacă Poliţia noastră şi/sau SIS nu au alte metode de luptă contra infracţionalităţii, decât terorismul impotriva cetăţeanului onest, care le plăteşte salariul, nu e de mirare că structurile de forţă ale RM sunt absolut impotente în faţa adevăratelor pericole pentru securitatea RM. Nu e de mirare că, în loc să facă ordine pe malul stăng al Nistrului (unde o armată străină îşi bate joc de acest stat şi de acelaşi simplu cetăţean, plătitor de taxe şi impozite), ele preferă să se lupte cu copiii, cu femeile, cu jurnaliştii şi cu Limba Română. Cu adevărat – luptă eroică, demnă de nişte moldo-statalişti! Şi, după toate aceste isprăvi nemaivăzute, nu cred că se mai aşteaptă cineva ca aceşti tineri să mai creadă ce scriu manualele de „Istorie integrată” – că „românii băteau”. Realitatea îi învaţă că bat destul de bine şi naţional-comuniştii moldoveni, adepţii teoriei staliniste conform căreia românii… băteau mai tare decât staliniştii. Asta doar sună complicat. De fapt, e foarte simplu, pentru că bătaia, violenţa în general, ar putea avea, în acest caz, şi un efect instructiv, pe post de material didactic ilustrativ, şi clarifică ceea ce unii istorici au preferat să încurce, în loc să relateze cu detaşare ştiinţifică, fără patimă şi fără resentimente. Amară lecţie, dar memorabilă… O mică reactualizare a atmosferei de teroare din anii în care buncii noştri au fost forţaţi să renunţe la tot ce aveau, la avere, la demnitate, la identitatea de români, şi să accepte, de frică, minciuna comunistă.

Metode vechi propagandistice, combinate cu trucuri moderne

Am mai menţionat că acţiunile românofobe ale autorităţilor moldovene nu au început odată cu devastarea celor două clădiri publice din Chişinău. Românofobia este o constantă a spectacolului politic de la noi şi ia forma unor puseuri (renumitele deja „crize de românofobie”). Măsurile exacerbate, isterice chiar, ale autorităţilor comuniste contra aşa-zisei „tentative de lovitură de stat” – aşteptată, anunţată de către Chişinăul oficial – au început mult înainte de ziua alegerilor. Câteva dintre manevrele operate de conducerea RM în vederea izolării noastre de  zona euroatlantică vorbesc despre o pregătire minuţioasă a spectacolului la care am asistat. O parte dintre ele au fost deja menţionate în presă, de către diverşi comentatori, o parte vor constitui, probabil, obiectul unor viitoare studii. Printre acestea: rechemarea Ambasadorului Moldovei acredidat la Bucureşti exact înainte de declanşarea actualei crize diplomatice Bucureşti-Chişinău;  alegerea perioadei celei mai nefericite pentru opoziţie în care s-au comis abuzuri din partea Puterii – perioada vacanţei de Paşti, în care organismele internaţionale care ar fi trebuit să racţioneze nu s-au putut întruni de urgenţă; declaraţiile concertate ale Chişinăului şi ale Moscovei, care au invadat canalele diplomatice cu acuzaţii absolut nefondate la adresa României; exacerbarea discursului românofob, care incită la ură interetnică populaţia din interiorul RM, situaţie agravată de nedorinţa unor minoritari de a accepta ideea că trebuie să facă şi ei nişte minime eforturi de integrare; simultaneitatea proceselor de „înfierbîntare subită” în două dintre acele zone din fosta URSS calificate în mod generic drept „conflicte îngheţate” etc. Analiza mai amănunţită a acestora relevă nu doar faptul că lideraii de la Chişinău au avut un scenariu prgătit pentru zilele care au urmat imediat după alegeri, ci şi faptul că şi la Kremlin  s-a ştiut despre acest scenariu. Dovadă declaraţiile imediate ale unor politicieni ruşi, aparent indiferenţi, până nu demult, faţă de tot ce se întâmpla în RM. Prin contrast, Preşedintele României a avut nevoie de câteva zile, pentru a se informa despre natura evenimentelor de la Chişinău, ceea ce cred că este o dovadă că evenimentele au luat Bucureştiul prin surprindere. **

Cui prodest?

Chiar a doua zi după devastarea clădirii Parlamentului şi a Preşedinţiei, în timp ce Poliţia vâna oamenii pe stradă, Ministrul de Externe Stratan a alergat să ceară bani de la UE pentru restaurarea edificiilor avariate. O sumă frumuşică, după cum s-a putut constata, de care va benificia vreo firmă „răsărită peste noapte”, conform „tradiţiei locale”…

Şi încă ceva: nu vom şti niciodată câte fraude au comis comuniştii în lunga lor guvernare, pentru că – ciudat, nu-i aşa? – „complotiştii”, cei care, în mod logic, ar fi trebuit să fie interesaţi să pună mâna pe cât mai multe materiale incriminatoare, au nimicit toate actele importante – aşa sugerează declaraţiile oficialilor, cel puţin… Deci, ca să tragem o concluzie, ar fi bine mai întâi să ne întrebăm CUI PRODEST? –  cine beneficiază de pe urma mult discutatelor „vandalisme”? Nu mai spun de pretextul, de care a profitat cu grăbire dl Voronin, pentru a blestema şi înjura România şi românii în genere – nu că ar fi avut nepărată nevoie, dl Preşedinte a demonstrat că se poate răsti la România şi fără vreun pretext anume.

 Acuma stau şi mă întreb: ce fel de „complotişti anticomunişti” proşti o fi plămădit un „complot procomunist”, care o să ne coste cât nu ne-am imaginat vreodată? Mai ales că nu ne mai cheamă nimeni în UE, după ce poliţia de la Chişinău a hăituit şi a terorizat copii şi studenţi (mai ales având în vedere că unul dintre „capetele de acuzare” a fost faptul că ei au îndrăznit să arboreze drapelului UE pe cele două clădiri admistrative), a persecutat jurnalişti, pentru faptul că îşi făceau meseria, iar tortura, se pare, a fost principala metodă de a aduna dovezi incriminatoare. Oare chiar aşa de lipsiţi de minte să fie „complotiştii anticomunişti”? Când mă gândesc la acest aspect, la consecinţele pe termen lung ale acestor evenimente, cred că dacă i-aş prinde (pe adevăraţii făptaşi), i-aş mai bate şi eu o dată…

P.S. Citeam deunăzi un interviu cu un parlamentar străin, care nu prea pricepea ce e cu această RM şi nici de ce ne revoltăm noi aşa de tare că suntem minţiţi. Domnul susţinea că PCRM nu e un partid comunist, ci unul social-democrat.  Programul economic al PCRM (aşa carent cum este) pare unul, mai degrabă, liberal, nu social-democrat. Nici nu se putea altfel, comuniştii fiind de fapt cei mai mari capitalisti de prin părţile locului. Un capitalist nu e prost să-şi împartă averea săracilor aşa, doar de dragul teoriei marxiste. Deci, în această privinţă, a politicilor sociale, PCRM e un partid demagogic, populist, nu unul social-democrat, cum presupunea, eronat, parlamentarul respectiv. În ce priveşte cealaltă latură doctrinară a sa, PCRM este un partid naţionalist şi xenofob (promovând sloganul de tip hitlerist „Moldova numai pentru moldoveni”, „NU – steagului UE”, „închidem graniţele cu România”, acelaşi lucru faţă de Rusia ( în 2005),  omorâm şi snopim în bătaie vreo câteva sute de români, pentru că, vorba lui Stepaniuk, românii oricum „sunt prea mulţi”)… 

Aşa se explică faptul că, fiind  de fapt un „partid al îmbogăţiţilor peste noapte”, PCRM îmbracă o haina liberală, croită pentru ocazii exclusive, pentru a impresiona „auditoriul” din Occident, şi o dezbracă, atunci când trebuie să-şi facă propagandă electorală, îmbrăcând o haină populistă, de uz intern. Astfel se întâmplă că PCRM iese pe „piaţa internă” cu lozinci imposibil de tradus în viaţă, de genul: „salam de două ruble şi pânie de 16 copeici”, aproape ca pe timpuri, când cuvintele de ordine erau: „de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după necesităţi”,  şi, tot ca pe timpuri, îşi agresează propriii cetăţeni, vânând fantomatici complotişti, dezvăluindu-şi adevărata esenţă – extremismul rasist şi xenofob. Sub aspect doctrinar, un fel de struţo-cămilă, un naţional-comunsim moldovenesc.

––––

* – V. Stepaniuk: “Încetisor, am scos-o şi am făcut dintr-însa lege…” Vezi: Timpul, No. 107, 19 decembrie, 2003. Vezi şi: http://www.timpul.mdl.net/Article.asp?idIssue=12&idRubric=192&idArticle=384 [accessat în noiembrie 2006]

**-

***-

Variantă. Articol publicat şi în revista ACUM:  http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=9682

Update. o4.05.2009

Un interviu cu studentul în drept Damian Hâncu, bătut de poliţişti şi acuzat, fără a avea vreo vină: http://garda.com.md/exclusiv/amprente-de-bocanci-damian-hancu-%E2%80%9Eam-vazut-moartea-cu-ochii

Alt interviu, aleeaşi temă – drepturile omului în RM: http://garda.com.md/social/la-comisariatul-de-politie-cu-parlamentarii-europeni

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

Products / Places / Services

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Căci mor trăind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Memoria Fonogramica

Muzici vechi pentru urechi noi

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

baletalessia

un site despre balet

The Tragic Life of Frank

Around five minutes ago I had this sudden revelation; that my life is quite sufficiently, tragic.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

ANDREEA VASILE

Povești despre oameni ca tine

%d blogeri au apreciat: