Tag Archives: copilărie

De doi ani fără o rămurea de iasomie…

31 mart.

mama la BucureștiIeri s-au făcut doi ani de când mama nu mai e lângă noi, deși e mereu cu noi, în gândurile noastre.  Bănuiesc, timpul și de acum încolo va curge cu viteza luminii… Cu atât mai dureros, cu cât pierderile nu se vor opri…

Dacă am reușit să nu plângem, povestind și amintindu-ne despre mama, e pentru că am avut de ce ne bucura și cu cine să ne bucurăm de amintirea mamei…

* * *

Nu voi pretinde că nu mă doare, dar nici nu voi mai scrie că cea mai luminoasă parte a mea a trecut pragul acestei lumi, deși e adevărat, și nimic nu o va întoarce… Nu voi scrie ce am mai scris, deși tristețea nu s-a diminuat, și nici nu vreau să dispară definitiv. Nu voi scrie toate astea, dar nu pentru a nu fi repetitivă, ci pentru că fiecare dintre noi a pierdut sau va pierde, la un moment dat, pe cineva drag, astfel încât nu bucuria de a fi, ci durerea de a nu mai fi, este formula acestei lumi… Sau invers – depinde cum privești relația dinte viață și moarte…

O discuție din aceste zile mi-a amintit că timpul trece, implacabil, și nu voi reuși să fac nici a mia parte din ce mi-am propus.  Poate doar unele lucruri pe care mi le-am propus, precum cele câteva bloguri pe teme culturale, „autonome” și totuși complementare…

Unul a și fost creat, este vorba de blogul tatălui meu. Altele vor urma…  Unul va fi dedicat exclusiv dificultăților de exprimare atestate de diverși lingviști în spațiul pruto-nistrean. Și asta pentru că mama în special, și părinții mei, în general, au fost mereu preocupați de problema curățeniei și păstrării limbii române în Basarabia.

* * *

 

A.C. 30.03.2014Cum ziua de ieri a fost una extrem de „intensă”, voi lăsa imaginile să vorbească, deși ele nu reflectă toată ziua, pe care am împărțit-o, în felii egale, cu familia, cu prieteni (cărora le mulțumesc!), apoi cu poemele și cântecele îndrăgite de mama… Am ajuns acasă târziu, obosită, dar, așa cum i-ar fi plăcut mamei, liniștită și, în măsura în care starea aceasta e posibilă, acum – după ce nu o mai am lângă mine și nu o pot îmbrățișa – veselă.

Sigur, n-aș fi avut acea stare de liniște, dacă n-ar fi apărut, între timp, cartea lui tata, dedicată mamei (Rămurea de iasomie, un jurnal, o carte de memorii, în care amintirea mamei este ca o pânză, pe care este pictat tabloul anilor trecuți).

* * *

Aticia, copila fratelui meu, jucându-se, ieri, 30 martie 2014, în parc, pe unde m-am/ne-am plimbat, nu o dată, cu mama…

* * *

* * *

Iasomia, floarea dragostei și simbolul frumuseții eterne…

* * *

 

 

Nu, bătaia nu poate fi din rai!

9 feb.

asteptare (2)Nu voi înțelege niciodată rațiunea metodelor violente de a corecta comportamentul unui copil. Nu pot înțelege violența împotriva unui minor și,  mai ales, violența unui părinte împotriva propriului copil. Cine crede că nu se poate educație fără bătaie, greșește: am văzut mulți părinți care au reușit să-și educe copiii fără a-i lovi, nici măcar „așa, ușor” sau „simbolic”, și fără a folosi un limbaj violent. Exigența și severitatea, care trebuie să fie calitățile unui părinte, nu au nicio legătură cu brutalitatea. Mama, spre exemplu, a știut să fie severă și exigentă cu noi, atunci când a fost nevoie, dar n-a aplicat niciodată forța, ca să ne facă să conștientizăm greșelile noastre. A avut mereu, în funcție de vârsta noastră (a mea sau a fratelui meu), povești, jocuri, promisiuni/oferte tentante,  argumente etc., pe care le-a folosit cu pricepere, așa încât a reușit să ne dea educația pe care a considerat că trebuia s-o avem…  Sigur, până la o vârstă anume, de la care oricine devine responsabil de propria evoluție, misiunea părinților fiind să-i pregătească pe copii pentru zbor, nu să zboare în locul lor…

Am mai spus: poate că mama a fost prea bună cu noi, copiii ei, poate că ar fi putut fi ceva ma severă, dar… nu-i pot înțelege pe părinții violenți, indiferenți, comozi, indolenți, nerăbdători etc., la fel cum nu-i pot înțelege pe copiii care, devenind maturi, nu au grijă și dragoste pentru părinții care i-au crescut, le-au consacrat cei mai frumoși ani și le-au dat tot ce au avut mai de preț…

Zilele astea, toată atenția mijloacelor mass-media fiind captată de vânătoarea din Pădurea Domnească, discuția despre fetița ucisă în bătaie de propriul părinte a trecut aproape neobservată, deși este un subiect cel puțin la fel de grav ca cel al „accidentelor comise” prin păduri, în timpul acestui sport necivilizat, care este vânătoarea, sau ca situația din domeniul bancar…

Duminică, 10 febriarie, la 11.00, în Piața Marii Adunări Naționale, cetățenii conștienți de pericolul acestei plăgi sociale, care este violența domestică, vor protesta contra mentalității conform căreia „bătaia e din rai”…

* * *

* * *

În imagini: tablouri de Cezara Colesnic.

Copiii tornadei

1 iun.

http://www.cezarakolesnik.com/shop/en/oil-painting?page=shop.product_details&flypage=flypage-ask.tpl&product_id=18&category_id=6Nuanțe de verde, galben, albastru, mov, roz… note și combinații inedite (pentru că în regiunea din care provin fenomenul tornadelor nu este ceva obișnuit)  figuri deșteptătoare pentru imaginație… – scena mi-a devenit familiară abia după aceste triste zile, pentru că mi-a vorbit, la un moment dat, prin forța metaforicelor mâini îndreptate spre cer din tabloul Cezarei Kolesnik (Colesnic), despre neputință și deznădejde, sentimente pe care le regăsesc – tăios, acut – în stările mele din utlima perioadă…

* * *

Da, mâinile întinse a rugă spre cer este gestul-metaforă care ar putea identifica acest picior de plai, despre care ne plăcea odinioară (și ne-ar plăcea și acum) să credem că e o gură rai. Din păcate, tabloul este neschimbat, încă de pe vremea înveșnicită de autorul Mioriței: este un loc extraordinar de frumos, și azi, dar la fel de trist. Nu voi scrie de ce spun azi, de ziua copilului, lucruri atât de pesimiste, care, probabil, ar nemulțumi pe unii, chiar dacă multă lume ar sări să adauge argumente la șirul pe care eu l-aș începe cu dezorganizarea socială, sistemul de sănătate dat peste cap, atitudinea ostilă față de segmentele vulnerabile ale societății, lipsa unei griji pentru artă, literatură, cultură în genere, lipsa unei culturi comunitare etc.  Voi invoca forța argumentului artistic, cel care poate impresiona și o inimă de piatră: tablourile Cezarei Colesnic,  unde copilăria are aproape toate atributele normalității: culori sclipitoare, peisaje de vrajă, atmosferă de visare, de poveste – toate reflectate în privirile triste ale copilului sortit să se maturizeze în acest decor – repet,

frumos, dar văduvit de căldura părintească. Sunt copiii satelor noastre, cu bunici și mătuși care joacă rolul de mame, 

 cu pici crescuți „de la distanță”, ghidați prin telefon și via internet, de părinții plecați la muncă peste hotare.

* * *

Am crescut și eu cu binicii. După nașterea mea, mama a stat luni în șir la pat, din cauza tromboflebitei, apoi a trebuit să-și reia serviciul la ziar, și nu exista altă soluție pentru mine, decât casa bunicilor de la țară. Așa se face că am stat și eu, în primii ani, mai mult pe la bunci, și ambelor bunicuțe, Elena și Catinca, le-am zis „mama” (spre deosebire de „mămica” –  mama mea, care era doar una!). Ca și copiii de azi, îmi primeam în vizită părinții,  doar că mult mai des: la fiecare sfârșit de săptămână. Aveam parte de acele două zile de răsfăț (în compania părinților, sub aripa lecturilor cu tata și a dialogurilor cu mama), dar, întreaga săptămână, îmi era dor și mie de mama (adică de părinți), iar unul dintre cântecele pe care le cântam, fără a înțelege în profunzime despre ce spuneau versurile (înțelegeam doar că e un cântec trist, dar asta era de ajuns), a fost cunoscutul „Dor de mamă” al lui Nicolae Sulac… Era un scenariu tipic pentru realitatea sovietică și mulți dintre colegii mei au avut parte de același gen de „copilărie semirurală”. Eu am dus-o tot așa, până s-a găsit un loc pentru mine mai aproape de părinți: la o grădiniță (rusească, din alea românești nici nu existau pe atunci în Chișinău), urmând ca, mai apoi, mama să opteze pentru un post mult mai puțin solicitant (schimbând locul din redacție pe unul de corector la același ziar), așa încât să fie în stare să-mi acorde mie ceva mai mult timp. Când am mers la școală, mama a fost cea care m-a ajutat să învăț a… învăța.

Acum? De ce e situația de acum mai rea decât cea de atunci? Un exemplu: o rudă de a mea și-a lăsat copilul, născut în Germania, acasă la părinții din sat, pentru o lună, intenționând să se angajeze la serviciu acolo, în Germania, și să caute o grădiniță pentru copil. O lună pe care acel copil a petrecut-o agățat cu ochii de gardul ce despărțea curtea casei bunicilor de grădină, șoptind, ore în șir: „mamamamamamamamaaaaa…” Sigur, părinții au venit în mare grabă și l-au luat, când au înțeles cât de traumatizantă e această experiență pentru el. Nu-i voiau răul, dimpotrivă, voiau să respire și el aer de țară, să mănânce sănătos, să-și cunoască mai bine bunicii… Or, probabil că vorba cântecului nu e chiar exactă, și ar trebui reformulată: „Fie pâinea cât de rea, tot mai bună lângă mama mea!”

* * *

În mod sigur, a fost dramatică situația noastră, a copiilor crescuți într-un regim inuman, în care urma să fim transformați în robi ai nomenklaturii, orfani de cultură și limbă maternă, înstrăinați de rădăcinile noastre istorice – niște biete „frunze de dor”, măturate de vânt (apropo, există – subtile sau directe, dar fără îndoială remarcabile – aluzii la proza lui Ion Druță în creația Cezarei Colesnic). Ceea ce li se întâmplă, însă, azi copiilor abandonați în grija rudelor (sau chiar a unor străini) de către părinții muncitori la negru prin străinătate este o tragedie, e continuarea situației din perioada sovietică, urmarea ei logică și inevitabilă (iar faptul că schimbarea în bine întârzie adaugă acea notă de nezădejde despre care vorbeam)… Și nu e  doar tragedia ochilor triști ai acestor copii. Ochii lor sunt viitorul nostru, încremenit cu mâinile ridicate spre cer – probabil, ca o tornadă, care, în zbuciumul ei, a luat forma unui copac desfrunzit…

Nu cred că artista și-a propus în mod deliberat să creeze un film sumbru despre viața noastră, deși, discutând cu ea, îți dai seam că analizează și rezonează dureros la problemele realității care o inspiră. Lucrările Cezarei Colesnic sunt o reacție specifică a unui artist deosebit de sensibil și sunt… polifonice: tristețea copilăriei ce se consumă departe de părinți nu este singura linie melodică din această simfonie cromatică, iar copilăria rămâne un vis frumos, păstrând prospețimea și tandrețea culorilor,  o întreagă lume, răsfrântă, cu inocență și grație, în lumina din ochii, pe alocuri înlăcrimați, din aceste tablouri.

În mai multe interviuri, printre care și unul destul de recent, Cezara explică de unde a pornit ideea seriei de portrete de copii: artLine.ro. Copii cu ochii triști sau dormind, visând dragoni (balauri?) colorați, cai (albi sau nu), pisici (de toate culorile), înghețată, flori, jucării, bunici, căsuțe (albastre, ca din povești), îngeri – un univers încântător și multicolor, dar… marcat de un acut sentiment de singurătate (simbolizat, în mod neașteptat în acest context, de pălăria cu pană de păun a unui personaj de inspirație druțiană: Trofimaș – simbol „împrumutat” din altă epocă, din altă operă, din alt concurs de idei, și „răsădit” în actualitate, care se „prinde”, se înscrie exact în noile circumstanțe, de parcă n-ar fi suferit nicio transportare), sugerând, prin starea pe care o degajă, în ansamblu, atmosfera de orfelinat – Seria Odă copilăriei este un tulburător imn dedicat Frumuseții (adică: iubirii, maternității și feminității, pentru că, înainte de a deveni copil, Frumusețea a fost mamă, femeie și iubită), dar, probabil, și cel mai frumos și mai puternic argument contra fenomenului masiv de abandon, care periclitează soarta societății noastre.

Aș sugera fiecărui guvern (fiecărui ministru din fiecare guvern), care vine la putere, să privească, înainte de ceremonia de învestire, în ochii melancolici ai copiilor din tablourile Cezarei. Și abia după să-și rostească jurământul…

P.S. Aceste și alte tablouri le regăsiți pe pagina web a Cezarei Colesnic, dar și pe pagina FB a tinerei pictorițe.

P.P.S. Se pare că nu e vorba de tornade, ci de o furtună (ceva mai obișnuit decât o tornadă). Bine, în subiectivismul meu, pe care mi-l asum, mi-am imaginat că furtuna din tablou e o tornadă, iar copiii sunt ceva mai mult decât niște copii întristați de ceva… Niște personaje deosebit de înțelepte, prin sensibilitatea lor, frați de suflet cu Micul Prinț al lui Exupéry…

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

Products / Places / Services

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Căci mor trăind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Memoria Fonogramica

Muzici vechi pentru urechi noi

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

baletalessia

un site despre balet

The Tragic Life of Frank

Around five minutes ago I had this sudden revelation; that my life is quite sufficiently, tragic.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

ANDREEA VASILE

Povești despre oameni ca tine

%d blogeri au apreciat: