Tag Archives: comunism

Și cu suferința ei, m-a apărat

16 mai

Da, tot despre mama e  vorba. Sigur, e ceva natural, asta fac mamele: ne apără. Era jobul ei, de mamă. Sunt, însă, câteva secvențe din filmul vieții mele care ar merita povestite, pentru că… fac parte din acea, demnă de memorare, lecție de viață, pe care am luat-o de la mama și pentru care i-am fost mereu recunoscătoare… Iată una dintre ele.

Exista (și mai există și acum) pe aici o practică diabolică de a „scăpa” de oamenii incomozi. Fie că era vorba de disidenți politici (ideologici), fie că erau persoane la al căror post râvneau alții, de regulă neamuri de șefi, persoane cu pile, existau „incomozi”, de care regimul sovietic scăpa ușor, pentru că exista și arma contra acestor „elemente nesănătoase”: doctrina de partid, demagogia produsă de liderii acelui sistem (doctrina, adică o derivată din faimoasele teze maxist-leniniste, doar că ciopârțită, întoarsă pe toate părțile, cârpită, violată de toți analfabeții). La un moment dat, mama a devenit un astfel de „element”. Nu știu care a fost cauza principală, pentru care mama a fost supusă unei adevărate „torturi publice” – acele „discuții” și „condamnări colective”, „spălări de oase” (și „spălări de creier”), practicate de comuniști. Putea fi faptul că avea un extraordinar simț al limbii și, astfel, corectura ei era, de fapt, o redactare în toată legea, lucru pentru care mulți autori îi erau recunoscători, dar… nu și șefii de la ziarul la care mama lucra.

Putea fi și faptul că nepoata unuia dintre șefi avea nevoie să fie angajată – taman la acel ziar (nu știu de ce)… Că era o corectoare bună, de asta pot fi sigură, pentru că am ajutat-o pe mama la corectură încă de pe vremea când eram o școlăriță. Știu că mama nu doar corecta micile scăpări din texte, ci căuta în dicționare, dădea telefoane, pentru a se asigura că autorul va fi de acord cu redactările ei, avea grijă ca textele să nu apară cu enormități, de care era plină presa de la noi în acei ani (nu că acum ar fi într-o stare mult mai bună, dar pe atunci era nevoie de curaj, ca să intervii, în calitate de corector, în textul aprobat  deja de unul dintre șefi).

Nu știu de ce a devenit atât de important  și de râvnit un biet post de corector la ziar, pe care îl ocupa mama, așa încât „colectivul redacției”  n-a mai răbdat încă vreo câțiva ani, până să iasă mama la pensie în mod onorabil și legal, ci a fost nevoie să se organizeze acele adunări, în care mama era criticată pentru diverse „păcate”, unul mai ridicol decât altul… Pot doar să bănuiesc: probabil, regimul își simțea sfârșitul. Diverse studii secrete făcute în fosta URSS puteau să indice tendințe centrifuge și antisovietice, pentru că nu e un secret că acestea existau, și, deci, era de așteptat să existe și tendința de autoconservare a sistemului, manifestată prin acea „modă” de a se debarasa de oameni în care regimul nu avea încredere… Presa era bastionul de gardă al partidului. Studenții care erau selectați pentru facultatea de jurnalistică  erau printre cei mai îndoctrinați, filați, racolați etc. (apropo, mama făcea parte din acea primă generație de lucrători din presă care a făcut facultatea de filologie, nu facultatea de „ziaristică”, după cum o porecliseră studenții, și deci, nu prea era de „încredere”), deci, era logic, din punctul de vedere al sistemului, să  se pornească acele „mișcări tectonice”.

Mi-e greu să mă pronunț în mod categoric în privința motivelor care au determinat acea campanie desfășurată de niște șefi (bărbați, bine văzuți pe la CC, cu salarii mari, plini de sine – bine, unii dintre ei aveau să devină mai târziu „comuniști reformați” și chiar pro-români apreciați de „popor”, dar alții au fost și au rămas niște staliniști înrăiți) contra unei corectoare cu un salariu mizerabil, al cărei singur păcat era că își făcea bine munca. Da, mama era supracalificată pentru acel „job” (i-am zis și eu asta, explicându-i, de multe ori, cum funcționează un sistem în care angajatul este mai deștept decât șeful, iar competența nu este prețuită), dar mama nu avea pretenții mari: mama acceptase un post de corector, după ce se lansase foarte frumos, cu laude și aprecieri din partea acelorași șefi, în jurnalistică. Făcuse acest sacrificiu, pentru a putea avea grijă de noi, în primul rând, și, bineînțeles, ținând cont de tromboflebită, de care nu mai putea face abstracție, mai ales că se impunea și o intervenție chirurgicală…  Cert e că, la un moment dat, oameni serioși, șeful secției cadre a redacției, redactori cu stagiu și angajați care altfel erau destul de prietenoși cu mama (oameni pe care eu îi cunoșteam, pentru că uneori, după ore, treceam pe la redacție), s-au transformat în satrapi, urmăritori, judecători, care s-au pus pe „contabilizat” toate „hibele” de care o bănuiau pe mama (printre care faptul că folosea un DEX editat la București – dar un DEX românesc era absolut necesar, și oricine, dacă ar fi fost sincer, ar fi confirmat asta!), au convocat, consecutiv, la intervale mici de timp, trei adunări, în care mama a fost criticată și admonestată, așa încât să poată fi eliberată din post  după legile existente atunci…

Data concedierii coincidea, de altfel (întâmplător, probabil), cu ziua mea de naștere.

Au fost mai multe perioade critice, în care am simțit că aș putea să o pierd pe mama. Operațiile pe care le-a suferit, acutizările bolii etc. (am cunoscut frica de a o pierde pe mama, pe când aveam 23 de ani – de fapt, de atunci mi-am asumat responsabilitatea pentru starea de sănătate a mamei, iar faptul că acum am pierdut-o nu mi-l pot ierta, ca și cum eu, și nu medicii, ar fi trebuit să cunosc mai bine riscurile la care era expusă mama), dar cel mai mult au afectat-o pe mama aceste campanii, ale căror motive nu le înțelegea (pentru că nici nu aveau o logică). Am discutat mult cu mama despre asta. Mă doare și acum, când îmi amintesc… dar…

…cum în toate există și o parte a Adevărului, pentru care ai de ce să mulțumești,  există una și aici. Prin 94-95, venirea la putere a agrarienilor (PDAM, un fel de comuniști reformați) m-a prins în servicu diplomatic, departe de casă. Schimbarea guvernării a determinat schimbarea Ambasadorului, așa încât noi, diplomații „de rând” am nimerit între ciocanul  și nicovala luptei pentru posturi a nepoților și cumătrilor noilor șefi. Campania împotriva fiecăruia  dintre cei „nedoriți” a fost diferită (pe unii i-au „ademenit” pur și simplu, noile grupuri de interese). În ce mă privește, am rezistat cel mai mult dintre toți „membrii echipei fostului șef”, dar am simțit, când a început, pentru că… era o copie fidelă a campaniei pe care șeful secției cadre a redacției în care lucra mama a desfășurat-o, când a început să o persecute pe mama. A început cu bârfe, cu zvonuri, și a continuat exact așa ca în cazul mamei, cu adunări în care erau discutate… bârfele lansate de șefi. Diferența consta în  faptul că eram neapărată, ca mama. De la primele „acorduri” ale „spectacolului” ce urma să se joace, mi-am dat seama ce se întâmplă, eram pregătită (și experiența mamei m-a ajutat ENORM!), și, fiind pregătită, priveam „desfășurarea campaniei” chiar cu un fel de interes profesional: eram curioasă, dacă vor exista și elemente creative sau dacă scenariul va fi plagiat în modul cel mai primitiv, fiind vorba, în fond, de un sistem de apărare a mediocrității… Scenariile erau perfect identice, aveam să constat la sfârșitul fiecărui „act” (de fapt, degeaba așteptam să intervină ceva orginal în toată „dramaturgia” aia, pentru că acest tip de campanii era ceva de rutină în sistemul sovietic, și… avea un scop atât de evident – debarasarea de „elementele dușmănoase pentru sistem” -, încât nici nu merita efortul creativității).

M-am amuzat, urmărind „strădaniile” noilor mei șefi de a mă denigra, pentru că nimic nu mă putea afecta atât de mult, încât să cedez în fața lor. După ce văzusem, suferisem, împreună cu mama, umilințele unui „corector incomod”, nu puteam să nu-mi dau seama de gravitatea situației mele, luând în considerare miza postului pe care îl ocupam. Am depus cerere de plecare din post exact în ajunul adunării în care urma să fiu „condamnată” de către „colectivul de prieteni” cu care lucram, dar nu înainte de a fi scris câteva note, prin care informam conducerea MAE, în persoana minisrului de atunci, despre campania desfășurată de noul Ambasador…

I-am cam dezamăgit prin demisia mea pe autorii campaniei (dovadă că au încercat să se răzbune chiar și după plecarea mea), dar, chiar dacă nu a fost o experiență tocmai plăcută, nu am suferit atât de mult, cât ar fi dorit ei. Din păcate, mi-e teamă că tot mama a fost cea care a suferit, mai mult decât mine, aflând (mult mai târziu) despre acest episod.

Dacă n-am cedat nervos în acele adunări absurde (mi se reproșa, spre exemplu, faptul că-mi făcusem studiile la București și, deci, nu eram „de încredere” – absurd, în primul rând, pentru că majoritatea diplomaților noștri au făcut aceleași cursuri, la SNSPA,  București – asta dincolo de prostia „blestemului geopolitic”, practicat de agenții Kremlinului, care au făcut (și unii mai fac și azi) politică la Chișinău), este datorită acelei experiențe care a lovit-o atât de dureros, nemeritat și perfid, pe mama… Pe mine nu m-a mai putut lovi la fel de puternic, eram imună deja.

19 apr.

Revin cu greu la obiceiurile de pănă la tristele întâmplări din ultimele săptămâni și, mai ales, de până la cele de săptămâna trecută, când am pierdut un om drag (pe mătușa mea, tanti Dora, cum îi ziceam cu drag noi, nepoții ei)… Parcă presimțind ceva, tot vorbisem în ultimele postări despre inimă, și… uite că o altă inimă de aur a cedat sub povara tristeților pe care a fost nevoită să le ducă… Dumnezeu să o odihnească în pace, alături de cei drepți, pe matușa mea, tanti Dora, sufletul care mi-a însorit copilăria…

*  *  *

Nici inima Chișinăului nu e mai puțin tristă… Un articol din Timpul bate alarma, cu prilejul zilei internaționale a monumentelor istorice. Un alt articol, publicat inițial în Adevărul, scrie despre altă crimă de același fel. Și nu sunt unicele informații care ar trebui să ne îngrijoreze. Am vorbit și eu, în mai multe rânduri, despre această nimicitoare indolență, care ne lasă fără patrimoniu, înconjurați de clădiri hidoase, și ne subminează și sufletul, și inteligența… 

 *  *  *

Oameni de afaceri să fie oare cei care își construiesc viitorul pe ruinele memoriei orașului? Nu cred. Un om de afaceri deștept va profita de vecinătatea unei clădiri frumoase, nu o va desființa! O va îngriji, pentru că își va da seama că aceasta i-ar dona, i-ar conferi și afacerii lui ceva din prestigiul moștenit din vremuri mai vechi. Cei care se bat pentru o palmă de pământ în centru ar trebui să țină minte că acel loc se consideră centru DOAR atâta timp cât are MEMORIE. Fără memoria monumentelor din centrul Chișinăului, „centru” s-ar putea numi orice parte a orașului…

De fapt, fără această durabilă și senină memorie de piatră, ca și  fără celelalte dintre reperele sale culturale, Centrul orașului nostru ar putea fi ORIUNDE (metaforic vorbind, chiar și în altă țară, conform planurilor sovietice)!

 *  *  *

Rotund ca un măr, centrul vechi…

1 nov.

Azi dimineaţă mai mulţi tineri au organizat un scurt protest în centrul Chişinăului, prin care cereau edililor să salveze ce mai e de salvat din monumentele de arhitectură ale oraşului.

 Am remarcat şi eu, şi cred că nu sunt singura, tristeţea din ochii oraşului meu. Bombardat în război, deformat, mutilat în perioada sovietică,  el mai are curajul să păstreze aroma unui oraş cu istorie, rezistă, cum poate, prin forţele proprii, la agresiunea forţelor naturale şi, mai ales, la agresiunea prostiei şi relei voinţe…

Am mai spus-o şi prin alte părţi, şi cu multe ocazii: nepăsarea, prostul gust, politica sovietică, incompetenţa şi lăcomia au adus oraşul într-o stare de-ţi trezeşte milă. Frumuseţea lui se iţeşte sfios dintre zidurile deteriorate, edificiile oribile de inspiraţie proletkultistă şi construcţiile noi, absolut neinspirate. 

Cred că nu e un secret pentru nimeni de ce am ajuns să admirăm nişte dărâmături, în loc să ne plimbăm cu aere de mic-burghezi printre puţinele, de altfel, clădiri care atestă faptul că a existat şi pe la noi civilizaţie, arhitectură, arhitecţi, gospodari, în sfârşit… O ruină (fie şi cu valoare istorică) va fi mai greu de reconstruit decât de demolat şi va costa mai ieftin, aşa încât afaceriştii care nu-şi pot desfăşura „strălucitele activităţi” decât în centru, vor rămâne pe veci recunoscători celor care azi se uită indiferent cum, în viteză, cad rămăşiţele zidurilor care ne apără memoria… Mai e puţin şi zidurile vor dispărea, frumuseţea Chişinăului va deveni o metaforă, o ghicitoare („fără sfârşit”, dar şi fără începuturi!), un secret…  şi nimeni nu va mai înţelege de ce continăm să-l iubim…

P.S. Din câte ştiu (din câte susţin specialiştii), nici clădirile despre care se consideră că se bucură de atenţia organelor abilitate cu menţinerea şi îngrijirea monumentelor istorice, nici cele care sunt renovate din puţinele mijloace alocate pentru aceste scopuri nu vor rezista prea mult, pentru că tehnicile de renovare pe care le practicăm în prezent sunt „ucigaşe” pentru zidurile de piatră… Ca şi în cazul folclorului, monumentele de arhitectură „se cam duc” şi, împreună cu ele, şi noi ne pierdem în uitare. Şi… uităm un adevăr banal: ele sunt reperele memoriei şi argumentele creativităţii noastre, iar subminarea lor este o dovadă incontestabilă de risipă criminală şi de… prostie.

Șocuri matinale

10 apr.

M-am trezit devreme (în ultimii ani mă trezesc tot mai devreme; semn că mă maturizez și eu: cu fiecare minut, devin tot mai matinală – eu, care până nu demult aveam un regim de somn foarte original, personalizat, funcție de urgența sau lipsa proiectelor în care eram implicată – acum însă nu se putea altfel: aveam de definitivat programul zilelor următoare, numite pe la noi și Paștile Blajinilor)… Era pe la 4… Am citit: mai întâi niște pagini de istorie, un studiu care m-a șocat prin informația care – o nouă surpriză!  – mă privea personal, apoi știrile, din nou, șocante, după ce toată săptămâna am avut parte de atâtea imagini cu violențe, terorism, revolte, conflicte diplomatice etc., printre care cu greu își făceau loc subiecte mai luminoase, precum sărbătoarea Învierii sau normalizarea relațiilor dintre Chișinău și București, spre exemplu; la acest subiect, ce conține și o valoare simbolică, probabil voi reveni mai târziu; până atunci, însă, iată niște note de călătorie (ale unui foarte fin observator, în opinia mea), inspirate de vizita la Chișinău a Premierului României Emil Boc, la începutul acestei luni, cu ocazia emiterii primelor permise de trecere a frontierei cu UE:  ”Șmecherii” de la București, la Chișinău.

 * * *

Și azi… o nouă știre tristă, de-a dreptul paralizantă: accidentul aviatic de la Smolensk… Poate că voi reveni și asupra acestui subiect, la fel, mai târziu… Lumea discută și prin alte părți despre aceste evenimente… șocante: pe blogul  TOG, spre exemplu, sau printre cele mai incitante subiecte din Politeia…  Sau în Grădina de hărtie a Norei Damian…

Alții găsesc potrivită doar muzica, singura în stare să exprime tristețea în toată profunzimea ei: Antiteze (Mihail Neamțu)…

”Glumițele”

2 apr.

Am citit cel puțin trei glume în presa electronică de ieri, care erau prezentate așa, încât nu prea puteai să-ți dai seama, dacă e o glumă-de-1-aprilie sau știre-pe-bune (uneori, cele două se suprapun, printr-un mecanism de ”ajustare” a realității la nivelul percepției publicului). Peste câteva ore după difuzarea ”știrilor” o dezmințire apărea în pagina respectivă, aplanând spiritele. Asta mi-a adus în memorie un film vechi: niște adolescenți, impresionați de faptul că prin păcălelile de 1 aprilie au rănit persoane care nu meritau să fie ofensate (deh, știe toată lumea cât de cruzi pot fi niște adolescenți puși pe glume), jură, pe 2 aprilie, să nu mai spună niciodată minciuni… La sfârșitul zilei de 2 aprilie aceeași clasă de adolescenți, adunată în același loc, ajunge la concluzia că și adevărul rănește la fel de tare și… decide să revină la ”vechiul sistem”, combinat: parte minciună, parte adevăr (la această ”ordine” revin adolescenții din film pe 3 aprilie)… Probabil, regizorul așa își propunea să ajute la ”maturizarea” adolescenților (filmul era cu și pentru adolescenți) din URSS… Poate că nici azi multe nu s-au schimbat, poate că așa e de când lumea (Veritas odium paret)… Pe de altă parte: Amicus Plato, sed magis amica veritas!..

Totuși, poate ar fi bine ca, cel puțin în presă, fiecare știre-glumă  să fie însoțită de o mică dezmințre (ca de 1 aprilie), care să ne avertizeze, dacă nu ne-am prins, că adevărul trebuie căutat în altă parte. Sau: și în altă parte. Nu de alta, dar unele publicații (nu spui care, că nu e vorba de premii), produc un număr impresionant de glumițe de 1 aprilie și, din lipsă de spațiu probabil, le dau ceva mai târziu. De fapt, le distribuie, porționat, pentru celelalte zile din an sau procedează și mai ”gospodărește”: le păstrează pentru perioadele electorale.

Ce vor românii basarabeni

6 dec.

În turul doi al alegerilor prezidenţiale din România românii basarabeni au ieşit într-un număr şi mai mare la vot, comparativ cu primul tur de scrutin. Spre deosebire de alte dăţi, când se temeau să se exprime, azi mulţi dintre ei spun deschis ce aşteptări au şi pentru ce optează…

Un reportaj de la sectia de votare din Bălţi: http://www.jurnaltv.md/ro/news/37920/

Amenințările din aprilie i se par dlui Voronin act de toleranță…

21 iul.

Dl Voronin, din nou, se crede un mare filolog, ce știe mai multă lingvistică decât Eugen Coșeriu, și atacă din nou limba română, insistând că oricine s-a născut în Moldova vorbește ”limba moldovenească”. A uitat, probabil, de ucraineni, ruși, găgăuzi, bulgari…  http://omg.md/Content.aspx?id=4125&lang=1

A uitat și de Grigore Vieru, care și-a cântat cel mai frumos mama (apropo de ce zice Voronin că a vorbi românește înseamnă lipsă de respect față de părinți – părinții mei, dar și bunicii, au susținut mereu că vorbesc româna și că suntem români!), militând pentru recunoașterea drepturilor limbii române în R.Moldova. A uitat și de Eminescu (Suntem români și punctum!)… Ce să-i faci, așa e la bătrânețe, mai uită omul… 

A uitat și cât de intolerant a fost mereu față de românii din Republica Moldova. Acum pretinde că ar fi manifestat ”prea multă toleranță”! Ca să vezi… dacă atacurile furibunde la adresa românilor și culturii române înseamnă ”toleranță” în limbajul prezidențial, cam ce ar însemna în accepțiunea comuniștilor noștri ”intoleranță”?

Amenințările din aprilie ale lui Voronin: De notat cu câtă ură vorbește președintele despre tineri, despre România  și despre românism în genere. Niciun cuvânt despre cruzimea polițiștilor. Niciun cuvânt de condamnare a vandalismului ca fenomen (de altfel, nici nu au fost căutați vinovații pentru vandalisme, au căutat numai ”antistataliști”, folosindu-se de situație în scopuri electorale), doar insinuări ca România, opoziția  și românii din R.Moldova sunt de vină! Și unii deputați comuniști îndrănesc să afirme că  politica PCRM nu este românofobă!    

Apropo, am participat și eu la protestele din 10 noiembrie 1988. Îmi aduc foarte bine aminte despre ceea ce povestește dl Voronin. Am și scris despre acea diversiune din 10 noiembrie…

U.S. Senator Ben Cardin’s statement on Moldovan parliamentary elections

13 iul.

Calls the Moldovan Government to provide access for all electoral participants and civil society experts to public media

U.S. Senator Ben Cardin (D-MD), Chairman of the Commission on Security and Cooperation in Europe (U.S. Helsinki Commission), made the following statement on the upcoming repeated elections in Moldova:

„Mr. President, the Republic of Moldova holds repeated parliamentary elections on July 29, after previous elections on April 5 this year were followed by youth protests to display their lack of trust in the electoral process. These protests turned violent and led to arrests of hundreds of protesters, their severe beatings, and inhumane treatment while in police custody. Even an independent member of Parliament, Valentina Cusnir, was abused and beaten by police, suffering injuries. Three young men have died, and the cause of death is reported to be injuries from the beatings they received. Foreign journalists were expelled and local reporters were arrested and intimidated, their equipment was confiscated. The parliamentarian opposition parties, which accused the Communist Party in power of election fraud, have boycotted elections of the new President that, ultimately, triggered repeated elections. The Organization for Security and Cooperation in Europe stated that Moldova’s recent elections had ‘‘shortcomings that challenged some OSCE commitments, in particular the disregard for due process in adjudicating complaints of alleged irregularities and deficiencies in the compilation of voter lists lodged by opposition political parties.’’

„On July 29, the Government of Moldova has another chance to show her citizens and the international community that it remains committed to democratic principles and international standards. Moldovan authorities must provide access for all electoral participants and civil society experts to public media outlets, as well as ensure the ability of voters abroad to participate in this important poll. The United States should condition good relations with the new government of Moldova based on its respect for the rule of law and human rights. The U.S. Helsinki Commission, which I chair, will continue to monitor the conduct of the electoral process in Moldova and will hold a public briefing following the elections.”

Sursa: http://foundation.moldova.org/index/eng/

Oricât ar nega PCRM, este evident că din țările vestice ne vin semnale de îngrijorare în legătură cu gravele încălcări ale drepturilor omului de la noi. Declarația senatorului Ben Cardin este exact unul dintre aceste semnale, care nu poate fi ignorat. Sigur, PCRM îl va desconsidera, tot așa cum îi desconsideră pe cetățenii moldoveni și evită să răspundă la întrebările incomode pe care le adresează, în cadrul întâlnirilor electorale, alegătorii.

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

Products / Places / Services

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Căci mor trăind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Memoria Fonogramica

Muzici vechi pentru urechi noi

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

baletalessia

un site despre balet

The Tragic Life of Frank

Around five minutes ago I had this sudden revelation; that my life is quite sufficiently, tragic.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

ANDREEA VASILE

Povești despre oameni ca tine

%d blogeri au apreciat: