Tag Archives: bunica Elena

Drag, dor, mereu…

25 sept.

Două cântece care mereu îmi vor aduce aminte de bunica Elena. Am mai spus că bunica Elena cânta foarte mult (cânta și în strană la biserică, dar mai cânta și acasă, lucrând, sau la sărbători) –  nu e de mirare că multe cântece pe care le tot aud azi le-am învățat de la ea: așa necăjită cum era, chipul i se lumina, când începea să cânte.

Mi-e dor de munți de Caraimanu este o melodie care o înveselea pe bunica, în ciuda melancoliei pe care o inspiră acest cântec – și știu și de ce: îi amintea de copilărie, de viața ei fără de griji în casa părintească și de anii de școală, pe care  i-a păstrat mereu în amintire ca pe cea mai frumoasă perioadă din viața ei.  Am mai povestit despre astfel de clipe, de aduceri aminte, știu, dar azi mi-am amintit de bunica, mai întâi discutând cu tata, care s-a întors recent de la Condrătești, din satul de baștină al bunicii, apoi, ascultând acest cântec pe youtube:

* * *
Și alt cântec îndrăgit de bunica Elena, pe care, de asemenea l-am mai ascultat (alteori l-am și cântat) împreună cu voi, cititorii blogului meu, așa cum îl ascultam/cântam, altădată, cu mama, cu tanti Dora, cu mătușile mele sau alți oameni dragi:

Bunica și cântecele ei. Românești.

3 apr.

Am povestit, în repetate rânduri, despre cântecele bunicii Elena și felul în care acestea au construit conștiința mea românească și dorința de a continua ceea ce bunica a știut a „sădi” în sufletul meu. Am povestit apoi că în astă iarnă am înregistrat câteva (să fie vreo zece) melodii, așa cum le-am auzit de la bunici, în special de la bunica Elena. „Experimentul” s-a produs pe fondul unei bronșite, eu încercând să depășesc dificultățile de respirație cauzate de virus, dar nu numai pentru asta am făcut aceste înregistrări, ci și pentru că rudele mele, în special surorile mamei, mă tot roagă, de mulți ani, să fac acest lucru (se pare că bunica mi-a „încredințat” cele mai multe cântece – unele nu foarte cunoscute – anume mie,  unele dintre acestea nu le mai ține minte niciuna dintre mătușile mele).

Astea fiind spuse, cu titlu de scuză (care știu, mă acuză, deh!) pentru calitatea înregistrării, mai pun pe blog doar acest cântec din perioada interbelică, pe care bunica îl fredona adesea, în zilele lungi de iarnă, tricotând sau făcând alte necesare, uneori plictisitoare, munci casnice. Mie îmi plăcea piesa asta nu doar pentru ritmicitate și melodicitatea deosebită, ci și pentru că bunica părea să se înveselească și ea, atunci când mi-o cânta. Bunica mea, care și atunci când râdea, avea o lacrimă în ochi, punea punctul pe „i”, schimbând puțin textul, la final: „Sunt țăran, țăran român/ Și român vreau să rămân!”:

* * *

Și iată o altă istorie cu același cântec, povestită de Ion Proca, din al cărui articol am copiat textul textul de mai jos. Este, în mod evident, o altă versiune, dar asta doar confirmă că e vorba despre un cântec îndrăgit pe malurile Prutului, de vreme ce era trimis ca o scrisoare de dragoste peste… Nistru!

Cu plăvanii de la jug

Port în țarini mândrul plug.

Dragi mi-s boii, câmpul drag,

Brazde-adânci de-a lungul trag.

Hăi, hăi!

 

Umblă plugul cu doi boi,

Eu pun capăt la nevoi,

Samăn lanul roditor

și mă uit în viitor.

Hăi, hăi!

 

Seamăn ca și frații mei,

Am acelașii dor cu ei

Sunt plugar și sunt Român

și plugar vreau să rămân.

Hăi, hăi!

 

Dar când țara m-a chema,

Plug pe pușcă voi schimba

și voi trage în vrăjmaș

brazda mea de bun ostaș.

Hăi, hăi!

Cântecul și poezia ca O, mamă…

2 apr.

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi,

Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi…

* * *

Ziceam că bunica și mama cântau o versiune mai rară a acestei elegii eminesciene (sau că, cel puțin, pe internet nu se găsește varianta cunoscută de mine). Dintre toate variantele pe care le-am ascultat până acum, cea interpretată de Nicolae Lăcătuș este ceva mai apropiată de ceea ce cântau mama și bunica:

* * *

Și totuși, e diferită. Am înregistrat, acum câteva săptămâni, când stăteam acasă, având bronșită (deci, ca să-mi fie iertat faptul că nu-mi controlez vocea), cântecul așa cum îl cântam împreună cu mama și cu bunica Elena:

* * *

Apoi mai ziceam despre o altă variantă melodică a baladei lui Bolintineanu Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul. Iată înregistrarea făcută, la fel, acum câteva săptămâni, în aceleași „vitrege” condiții 🙂 :

P.S. Ar mai fi câteva cântece pe care aș vrea să le învețe cineva din familia mea. Nu știu cine va fi mai receptiv, dintre nepoții noștri, știu că neavând prea multe ocazii de a cânta împreună cu ei (din cauza distanței dintre noi, a kilometrilor ce ne despart), soluția cea mai convenabilă pare a fi asta: să-mi terorizez eventualii cititori, postând, din când în când, melodii auzite de la bunici. 🙂

 

 

Cea din urmă noapte…

24 ian.

… înainte de Hora Unirii…

mama (2)O melodie dintre cele mai dragi mie, pentru că păstrează amintirea bunicii mele Elena și a mamei mele,1956,iunie (2), bunica Elena care mi-o cântau adesea: Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare, pe versuri de Dimitrie Bolintineanu:

* * *

Bunica mi-a cântat acest cântec, și îl țin minte din copilărie, deși melodia era alta, în ritm de vals, extraordinar de frumoasă… Un timp l-am cântat fără ultimele strofe. Când am mai crescut, așa încât să înțeleg de ce nu se poate spune la școală că avem cărți românești în casă și că bunicii mei au memorie (adică mai știu cântece „de pe vremea românilor”!), bunica mi-a cântat și ultima parte a Legendei bolintinene:

„Dar Mihai se scoală și le mulțumește
Și luând paharul astfel le vorbește
— „Nu vă urez viață, căpitanii mei!
Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!
Ce e viața noastră în sclavie oare?
Noapte fără stele, ziuă fără soare.
Cei ce rabdă jugul ș-a trăi mai vor,
Merită să-l poarte spre rușinea lor!
Sufletul lor nu e mai presus de fierul
Ce le-ncinge brațul, iau de martur cerul!
Dar românul nu va câmpuri fără flori,
Zile lungi și triste fără sărbători.
Astfel e vulturul ce pe piscuri zboară
Aripile taie-i, că ar vrea să moară!
Astfel e românul și român sunt eu
Și sub jugul barbar nu plec capul meu.”

* * *

Hora Unirii  (alt fragment din copilăria mea, blând marcată de cântecele bunicii Elena), în interpretarea Mariei Tănase:

Cu inima română

1 dec.

Așa îmi cânta bunica Elena, pe când eram copilă și o ajutam să împletească ciorapi de lână, călduți, albi, moi, pentru noi, nepoțeii ei… Și azi simt nevoia să-i mulțumesc bunicii mele pentru inima ei de aur și… ROMÂNĂ!

Tanti Dora

27 apr.

E un semn de liniștire, cred, faptul că am ajuns să pot scrie despre femeia care, alături de mama și de bunica Elena, mi-a vegheat, cu dragoste, cu grijă și cu bunătate, copilăria…

tanti Dora (2)Tanti Dora, sora mamei, mătușa mea dragă, pe care am pierdut-o acum doi ani, a visat să devină medic. Din ziua în care a aflat că tatăl lor (bunicul meu, Ion) a murit din vina unor medici răi, după spusele bunicii Elena (bunica păstrând o discreție pe care nu mi-am putut-o explica niciodată, astfel încât moartea bunicului meu a rămas pe veci învăluită în mister). De atunci și-a zis că va deveni medic, unul foarte bun, și va avea grijă de toți, inclusiv de oamenii dragi. Și așa a și făcut.

Părea că nu ține seama de timp, deși era de o punctualitate exemplară, că zilele ei aveau o elasticitate miraculoasă și se întindeau atât cât aveau alții nevoie de ajutorul mătușii mele. Era o umbră de om, subțire, energică, neobosită, altruistă până la absurd, până la uitare de sine (faptul că nu mânca zile întregi, din lipsă de timp, nu pentru că ar fi avut vreo problemă cu greutatea, era o normă, pe care mulți dintre cei din jur nici nu o mai contestau – nici n-ar fi fost posibil, pentru că replica ei de serviciu era: „Tu crezi că eu, medic fiind, nu pot avea grijă de  sănătatea mea? Să știi că am eu grijă!”), luând decizii cu o rapiditate admirabilă, bazându-se pe cunoștințele sale temeinice (a fost o studentă foarte bună, ca și mama de altfel), dar și pe intuiția sa excepțională, a fost și director de sanatoriu (sanatoriul pentru copiii bolnavi de tuberculoză din Cornești, Ungheni), dar și simplu pediatru (mai târziu, la Ialoveni), plătită mizerabil, fără a îndrăzni să ceară mai mult sau, Doamne ferește!, să ia ceva ce ar fi putut însemna mită, a respins, poate chiar jignind pe câte vreun pacient plin de recunoștință, darurile aduse, chiar și atunci când acestea erau pur simbolice. Și, deși avea tot dreptul de a refuza să facă servicii vecinilor (mai ales că risca mereu să aibă neplăceri, dacă tratamentul recomandat de ea ar fi dat greș!), n-a refuzat, decât atunci când chiar nu avea alt sfat decât recomandarea de a apela la alt specialist.

tanti, unchiul si geluAvea inima bolnavă. De mică. Pe când avea vreo patruzeci de ani, i s-a propus să facă operație la inimă. S-a gândit mult labunica, mama și tanti Dora 5 această propunere, care venea din partea unor colegi, dar a refuzat. Și mereu a crezut că a procedat corect, mai ales că toți colegii ei care au apelat la bisturiu au decedat mult înaintea ei… Nici  mama mea nu era într-o situație mai bună, fiind bolnavă de trombolfebită. Au discutat despre aceste boli ale lor ca două surori, care au crescut împreună și își încredințau cele mai sacre planuri. S-au înțeles că, dacă se întâmplă ceva rău cu una dintre ele, cealaltă îi va crește copiii, așa cum i-ar fi crescut și îngrijit pe ai săi. Și au fost mereu atât de apropiate, încât eu am fost obișnuită să o știu mereu alături pe tanti Dora, aproape la fel de prezentă în viața mea cum era mama… Mama, bunica Elena, care m-a crescut până la vârsta de șapte ani, și tanti Dora au fost îngerii mei păzitori! Așa se face că eu și verișorul meu Gelu am crescut împreună, ca niște frați, iar tanti a fost alături de mine, atunci când mi-a fost mai greu: când s-a îmbolnăvit mama, tanti a fost cea care m-a ajutat să conștientizez ce se întâmplă, să am grijă de mama, fără a-mi arăta desperarea, deși desperarea mea era fără margini… Acela a fost momentul maturizării mele…

* * *

Nunta tanti si unchiulObișnuiam să discutăm, de câte ori aveam ocazia (în ultimul timp tot mai rar – și acesta era și este regretul meu cel mai mare!). Mult, îndelung. Tanti devenea volubilă, când simțea că eu am nevoie de sfaturile și de experiența ei. Explica orice fenomen sau eveniment cu atâta claritate, era atâta sinceritate în tot ce avea de spus, încât rareori nu reușea să te convingă de dreptatea ei. Avea o logică imbatabilă. Nefiind autoritară, își impunea voința prin argumente, cu acel farmec pe care îl au femeile care știu că sunt și deștepte și frumoase, și oneste. Când avea de demonstrat o idee, tanti se transforma într-un adevărat orator, deși, fiind mereu ocupată, solicitată de oameni suferinzi, care veneau să-i ceară ajutorul, nu și-a dat niciodată timpul pe vorbe. Cu atât mai prețios era pentru mine timpul pe care tanti mi-l acorda exclusiv mie. Lângă ea mă simțeam privilegiată. Așa încât, plecarea ei de lângă noi a fost o lovitură mult prea grea pentru toți cei care au cunoscut-o. Abia după ce tanti s-a dus, am descoperit cât de triști i-au fost ultimii ani. Mi-a  povestit mama ceea ce tanti Dora n-a îndrăznit…

La fel ca și mama, tanti avea grijă să ne arate numai partea luminoasă a vieții, nu-mi vorbea despre greutățile din familie,  despre lipsuri și necazuri, despre problemele de sănătate sau despre ceea ce considera că ar putea să mă deruteze. Îmi cultiva o atitudine pozitivă și încrederea că am toate calitățile pentru a lua, în orice situație, cea mai bună decizie. În mare parte, pentru succesele pe care le-am avut, ar fi trebuit să-i mulțumesc în mod special, dar… n-am apucat! Tanti s-a dus, când și mama, și eu, noi, cu toții așteptam să se facă mai bine, pentru că erau unele semne de ameliorare.

Am plâns-o mult, alături de mama, când s-a dus dintre noi… Mămica era distrusă… De multe ori îmi povestea plângând fragmente din copilăria și adolescența lor: de la năzbâtiile lor de fetițe curioase, care s-au aventurat să-și spele picioarele într-o fântână sau care au săpat un cuptor sub casa părinților și erau gata să aprindă acolo și focul, până la povestea primului sărut…

 * * *

La aproape un an de la plecarea mătușii mele într-o lume mai bună, ne-a părărsit și mama…

Azi tanti Dora ar fi împlinit 75 de ani.

* * *

Ca și în cazul mamei mele, e vorba de o viață dăruită celor dragi și trăită la cele mai înalte  standarde (sentimentale, morale, intelectuale) de care au fost în stare, și, pentru că sunt conștientă de sacrificiile pe care le-au făcut aceste ființe atât de dragi mie, nu pot accepta moartea ca pe o… moarte. O pot accepta doar ca pe o trecere în veșnicie, ca pe un pas decisiv spre înviere.

P.S. Despre mătușa mea, Teodora (Dorina) Bădiceanu, voi mai scrie, desigur. Am omis în mod intenționat  aspectele legate de politică, tanti fiind la fel de intransigentă și atunci când venea vorba de politică, a fost membră a staff-ului electoral al Leonidei Lari, s-a implicat în problemele orașului în care locuia (Ialoveni), a participat la toate mitingurile anticomuniste din anii guvernării PCRM și și-a educat în același spirit copiii și nepoțeii.

De ziua bunicii Elena

15 aug.

15 august (de Sântă Marie), ziua de naștere a bunicii Elelna, era ziua în care ne adunam cu toții la ea acasă, îi cântam cântecele îndrăgite și o făceam să se bucure pentru noi, noi bucurându-ne pentru ea. Așa era pe când bunica era sănătoasă și noi nu prea departe de casă.

Și mai târziu, când ne-am cam risipit prin lume, am continuat să sărbătorim ziua de 15 august: făceam așa încât să putem fi în această zi acasă… Și după ce bunicii ni s-au dus către Împărăția Cerurilor, am ținut să ne adunăm pe 15 august și să cântăm vechile romanțe, rămase de la bunicii noștri, păstrând astfel memoria lor și o frumoasă tradiție de familie…

E primul an în care mama nu-mi va fi alături pe 15 august și al doilea an de când nici tanti Dora nu mai este… Doar cântecele sunt aceleași. Prin ele vă am, bunii mei de departe, alături de mine, cu mine, în mine… Oriunde aș fi și orice aș face… Prin ele vegheați asupra sufletului meu, așa cum ați făcut-o mereu… Cu ele vă pot mulțumi pentru că mi-ați dăruit o copilărie lungă și fericită… Și această frumusețe, care nu m-a trădat niciodată, într-o lume care mizează tot mai mult pe trădare…

* * *

* * *

* * *

* * *

Da, și… o melodie-declarație în engleză…

Sursa imaginii de pe antet: aici.

P.S. Apropo de aceste cântece, care mi-au fost mereu foarte dragi, abia azi înțeleg adevărata lor valoare.  Abia acum pot simți, „până la os”, durerea declanșată de politica bolșevicilor prin care ni se interzicea accesul la cultura clasică, la istorie și la folclorul autentic. Nu sunt simple cântece, sunt legătura noastră cu cerul și cu strămoșii, cu toți cei care sunt legați de noi prin firul nevăzut al acestor roade sufletești… A ne despărți de ele înseamnă a ne ucide în mii și dureroase feluri, e o tortură la care românii basarabeni au fost supuși mai cu seamă în perioada sovietcă.

Îngeri blânzi

15 apr.

Azi se împlinește un an de la trecerea în lumea celor drepți a mătușii mele Teodora

(tanti Dora, cum obișnuiam să-i spun). S-a stins, fără să aștepte să stăm de vorbă (muuuult, muuult! – așa cum obișnuiam odinioară)… Îmi era foarte dragă. Tanti se implica în viața mea cu mărinimie maternă: fără să mă preseze, dar manifestându-și, de fiecare dată, cu hotărâre, tranșant, atitudinea. Tanti Dora era omul acțiunii, o perfecționistă exigentă, intransigentă și un spirit justițiar cum rar întâlnești… Un adevărat exemplu pentru mine. Și, nu în ultimul rând, sora mamei mele, colegă de clasă și cea mai bună prietenă din copilărie… La un an după plecarea ei, s-a dus și mama, de parcă tristețea pe care o purtam în suflet din anul trecut n-ar fi fost de ajuns…

 

Doi îngeri mi-au fost:  mama un înger melancolic, adesea trist, îndurerat, dar calm, inteligent și senin, tanti un înger de foc, săgeată, argint-viu, ambițios, energic, ferm… Doi îngeri la fel de blânzi, deși atât de diferiți. Tanti, fiind medic de profesie, își asumase în mod benevol, cu noblețea ce o caracteriza, rolul de doctor de familie. M-a lecuit de multe ori (și nu doar pe mine,  sigur), găsind soluții optime pentru problemele mele de sănătate. Tot așa mama știa să-mi lecuiască sufletul, ori de câte ori aveam nevoie de sprijinul ei…

* * *

Tanti a ținut foarte mult la conceptul de familie, insista mereu să nu ne îndepărtăm și să ne ajutăm reciproc. Mama, deși era ceva mai rezervată în atitudinile ei, menținea sentimentul cultivat de tanti, prin consecvența cu care  trata orice problemă și prin capacitatea enormă de a înțelege și a ierta…

În poze: 1) tanti Dora și unchiul Ilie, căsătoria civilă, 2) tanti, unchiul și Gelu, în fața casei lor din Cornești.

* * *

Mama povestea că, în copilărie, dacă se întâmpla să se mai certe cu tanti Dora, bunica Elena, mama lor, le tăia cheful de ceartă, amenințând că le pedepsește pe ambele, fără a căuta vinovatul, forțându-le astfel să caute o soluție pentru a păstra buna înțelegere și linștea în casă… În ultimul timp, au fost mai multe divergențe între mine și fratele meu. Chestiuni de principiu, la care eu, de regulă, renunț foarte greu… Uite că mama ne-a pedepsit pe ambii, îndepărtându-se de noi și forțându-ne să adoptăm o atitudine de compromis… Ceea ce tocmai am scris e, bineînețeles, o simplă metaforă. Mama nu ar fi acceptat să se despartă de noi, dacă ar fi fost voia ei. Ne iubea prea mult, pe toți, se bucura prea mult de fiecare întâlnire cu noi, ca să o pot bănui că ar fi fost alegerea ei să ne părăsească… Nu păstra mult timp supărea, nu pleca niciodată fără să ne arate că ne iubește și ne iartă, mereu căuta și găsea cărarea spre pace, mama a fost un vector de armonie în familia noastră, și nici acum nu ne-ar fi părăsit așa, subit, fără preaviz, fără un cuvânt de adio… Dacă ar fi fost voia ei!

* * *

Acum fac ordine în lucrurile mamei, și e așa, de parcă aș face-o în inima mea, ca o operație pe cord deschis… Lucrurile mamei, vorba vine, sunt așa cum au fost mereu: într-o ordine perfectă (așezate cu grijă în cutii, policioare, plicuri, păstrate cu aceeași grijă – tot: de la caietele noastre din școală, scrisorile noastre sau rețetele ei preferate până la mărțișoarele primite de la noi în fiecare  primăvară). Spre deosebire de inimă, care e tot răvășită…

* * *

Două dintre fotografii provin din arhiva familiei Olaru (a nanilor mei de botez, care au fost Olimpia și Ștefan Olaru, din Cotiujeni). Mulțumiri Marianei Moraru (Olaru).

* * *

De Paști… un poem de Traian Vasilcău

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

Products / Places / Services

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Căci mor trăind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Memoria Fonogramica

Muzici vechi pentru urechi noi

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

baletalessia

un site despre balet

The Tragic Life of Frank

Around five minutes ago I had this sudden revelation; that my life is quite sufficiently, tragic.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

ANDREEA VASILE

Povești despre oameni ca tine

%d blogeri au apreciat: