Versuri ACUM

Doruri de Prut, de Argentina Gribincea

(Material propus pentru publicare la data de: 8-08-2008)

Abia am revenit în Ţară
şi mi-e dor de casă.
Dilema basarabeanului,
care ştie prea bine (pentru acest secol,
în care mobilitatea este cuvantul de ordine)
unde îi este casa: niciodată în Ţară!

Ca şi cum în Ţara nu ar mai fi loc pentru o casă…

Prietenii mei tot fac bancuri,
am rămas blocată pe un pod de flori, zic ei,
Iar florile s-au transformat în spini, zice presa…

Spinii, spânii…

Şi dincolo de pod sunt eu.
Şi dincoace de pod tot eu sunt.
E un pod. Între mine şi mine.
Şi daca mai sunt şi spini,
cine stie, or fi spinii
sufletului meu,
înfloriţi în sălbăticia
dintre cele două
doruri de Prut…

Bucureşti, 2005

http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=7899

Vară furtunoasă, de Argentina Gribincea

(Material propus pentru publicare la data de: 12-08-2008)

Eu cred că provin dintr-o ploaie
Sau din ceea ce o poartă, un nor…
Poţi rămâne trist în odaie,
Eu mă retrag, precum melcul,
În dor…

O ploaie a despuiat de floare salcâmii…
Ce soartă de artist, ploaie din nor:
În căderea lor, ca un dor ce revine,
Ploile se înalţă şi mor.

Mai ţii minte, în această odaie,
La geamul prin care trecuse un car,
Mă bucuram, inexplicabil, de-o ploaie.
Şi ploaie inseamnă amar

***
Hai să ne gândim şi la alţii:
Ne poate prinde bine
Odată!
Găndeşte-te, străine, şi tu la mine:
Îţi pot face mult rău:
Uitând că exişti.

***
În copilărie,
Eram scăldaţi în lacrimile
Pe care le vărsa uneori bunica.
Lacrimi de bucurie, banuiesc…
Dar, cine ştie…

Bunicii devin mici, cu timpul.
Doar lacrmile lor se măresc,
Până se revarsă peste ochii noştri

Acum,
Se scaldă o Ţară
În lacrimile bunicilor mei.
Lacrimi de tristeţe, banuiesc…
Dar, cine ştie…

***

Ploaia, soarele, vântul…
Ne-am înălţat destinul
pe aceste speranţe,
care flutură,
albe şi transparente,
legate de nişte stâlpi furibunzi…

Cum nimic nu mai e
durabil,
speranţele se năruie,
şi nici trecutul nostru
nu mai vrea să ne ştie,
şi rămânem, orfani,
cu ochii la icoane…

http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=7933

Flori spulberate, de Argentina Gribincea

(Material propus pentru publicare la data de: 24-08-2008)

Lalelele, ştiu, se doreau substituentele
orhideii pe care tu ai uitat-o pe un geam străin

dar lalele mi-a mai dăruit şi altcineva,
iar orhideea mă striga
din cimitirul simbolurilor trădate,
cerând răzbunare…

Da, ştiu, ne-am fi putut agăţa de lalele,
ca să nu fim aruncaţi din hora florilor,
dar între noi erau deja sutele de mile din contul tău de zburător,
iubirea noastră se hrănea din mila milelor gratuite,
închideam ochii, să nu văd inima ta aruncată
undeva printre dosarele prăfuite…

în sufletul meu îngheţase iarna,
iar primavara nu-mi mai răspundea la mesaje…
Şi orhideea uscată luase forma unei cruci.

Ştii povestea despre giuvaiergiul îndrăgostit,
care i-a făcut iubitei un trandafir
din pulbere de aur, strânsă de pe podea,
din atelier?

Lalelele şi orhideea nu mai sunt
decât nişte icoane spulberate.
Le-am strâns pulberea de aur, e aici!
Oare ce s-ar mai putea face din ea?

Chişinău – Haga – Bucureşti, 2006

http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=7969

Singuri, de Argentina Gribincea

(Material propus pentru publicare la data de: 5-09-2008)

Eu nu te voi mai vedea niciodată.
Pentru că nu te-am petrecut în ultimul drum,
Mi-e teamă că nu ne vom putea recunoaşte, acolo sus,

Nu voi mai auzi vocea ta,
Nu vei opri câinele care sare la mine,
Glumind cu el, ca să mă accepte mai uşor,
Nu mă vei recomanda lui, care va da, ruşinat, din coadă:
– Prostule, asta-i aceea care ţi-o trimis
De mâncare săptămâna trecută…

Acum unde eşti să ne faci prezentările?
Câinele nostru mă latră, bunică!

http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=8013

Ultimul zbor, de Argentina Gribincea

(Material propus pentru publicare la data de: 2-02-2009)

Avionul mă duce pentru ultima oară
acasă.

Din țara caselor înflorite și a zidurilor
îmbrăcate în poeme,
în care, odată, am venit
cu un vis.

Aș vrea să cobor direct în norul
de asupra căruia zbor.

Lumina amintirilor îmi înghite lacrimile.

La aterizare îmi voi abandona visul în aeroport.

Dumnezeu va avea grijă să-l găsească cineva
care îl merită! (Atâta imi trebuie,
sa ma acuze, pentru asta, de terorism!)

P.S.Pe unul dintre zidurile pe care mi le-ai arătat
chiar tu vei scrie cu ochii
patru randuri
din ultimul meu poem.

http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?poet=5379