Arhiva | septembrie, 2016

O dilemă veche, universală şi transpruteană

26 sept.

O recentă dispută dintre doi intelectuali români (se poate citi  aici  despre ce este vorba), care pare a se rezuma la realităţile din dreapta Prutului, deşi dilema e veche (şi universală), mă face să revin la problema identitară din stânga Prutului. Şi nu doar pentru că e campanie electorală, iar chestiuna identitară este din nou cap de afiş, ci pentru  că spectacolul electoral astăzi are câteva planuri- teme – suprapuse, astfel încât alegătorului  îi va fi cam greu să le identifice şi, deci, algerea pe care o va face va fi, din nou, una pur intuitivă, dacă nu manipualtă de… politruci.

Mai întâi, pornind de la articolul dlui Dragoş Paul Aligică, nu cred că trebuie contrapuse cele două tipuri de intelectuali (intelectualul care se implică în „trebuirle Cetăţii”, care participă la viaţa politică, şi „intelectualul detaşat”, care urmăreşte mai degrabă ca un arbitru, scena politică). „Privitorii”, observatorii nu sunt mai puţin importanţi, pentru că scena politică are nevoie, ca orice scenă, şi de critici buni.  Dar şi intelectualii care se sacrifică, implicându-se mai mult în politică, intelectualii care îşi asumă rolul de lideri, mi se par absolut necesari. Altfel, dacă n-ar fi ei, imaginaţi-vă cât de jos ar cădea scena politică.

Dilema, în spaţiul nostru, este mai dramatică decât în societăţile democratice „aşezate”, care n-au cunoscut comunizarea, apoi „tranziţia” (deşi nici acolo o asemenea dilemă nu e lipsită de sens). Dramatismul decurge din specificul nostru… geopolitic.

Consider că implicarea intelectualului e un sacrificiu, pentru că, oricât de onest ar fi un scriitor sau profesor, cercetător etc., odată intrat în jocul politic, îşi asumă unele dintre viciile echipei din care face parte, chiar dacă nu le contractează (suportă un transfer de imagine, pe care trebuie să şi-l asume). Şi, dacă se îndepărtează de echipă, are de suportat alte atacuri şi critici, din partea foştilor colegi. Şi mi-e greu să-mi imaginez că, într-o atmosferă atât de încinsă, un intelectual îşi poate vedea liniştit de operă – deci,  în mod sigur, se sacrifică.

Iată de ce nu cred că-i poţi reproşa intelectualului dorinţa de a se dedica domeniului pentru care are vocaţie, în care produce performanţă şi se simte util. Pe de altă parte, dacă intelectualul se retrage în turnul său de fildeş, ar putea veni un timp când politrucii vor asedia chiar turnul, încercând să pună mâna nu doar pe putere, ci şi pe domeniile de expertiză ale intelectualului.

E o situaţie pe care societatea românească de pe ambele maluri ale Prutului o cunoaşte din proprie experienţă, din perioadele de totalitarism. Există pericoul ca mentalitatea totalitaristă, remanentă, să reconstituie structurile care îi sunt cele mai familiare, adică cele totalitariste. Aceasta se poate întâmpla oricând, dacă societatea civilă nu e destul de vigilentă şi activă.

Exemple avem pe ambele maluri ale Prutului, cel mai elocvent fiind cazul „moldovenismului”, adică resuscitarea teoriilor staliniste în perioada de administraţie „agrariană” (Partidul Democrat Agrar, PDAM), în Republica Moldova. Administraţie care ne-a deturnat cursul geopolitic şi ne-a adus în această criză permanentizată, în care suntem azi, caracterizată prin mafiotizare profundă, când se fură miliarde, în lipsa unor mecanisme de control eficiente în sistemul bancar şi a unei transparenţe adecvate unei societăţi democratice. Criza este cauzată şi de factori de natură geopolitică, dat fiind că separatismul transnistrean contribuie la starea de incertitudine şi ilegalitate, în care a fost „cultivat” statul Republica Moldova. Economia tenebră a ajuns să dicteze regulile politice, mulţi dintre politicieni au fost sau mai sunt implicaţi în procesul de formare a sectorului „din umbră” al economiei, au avut sau mai au  în anturajul lor interlopi, ajung ei înşişi să facă puşcărie, după ce au acţionat ca nişte interlopi, iar încrederea populaţiei în politicieni e sub zero.

 

Şi unul dintre „complicii” de neînlocuit ai jafurilor a fost”moldo-statalismul”,  o adevărată „religie” a politrucilor de formaţie sovietică, a acestor „eroi ai zilelor noastre”, care nu se dau duşi, „tronând” de un sfert de secol peste „afacerea Republica Moldova”, cum o numeşte într-un recent interviu un fost Premier moldovean.

Aparent, e o chestiune „foarte patriotică”: este vorba despre „consolidarea naţiunii civice moldoveneşti”, despre o doctrină identitară care să contribuie la coeziunea societăţii, după cum ne îndeamnă şi azi mulţi politruci. Deci, ce rău au făcut „agrarienii”, când au promovat moldovenismul ca ideologie oficială a Republicii Moldova, ostracizând românismul şi unionismul? Au pus înaintea căruţei administrative boii stalinişti ai „moldovenismului primitiv”, reinstaurând, contrar prevderilor Constituţiei, un control ideologic în „politicile de cadre”, în domniul administraţiei publice, apoi în societate în întregime. În realitate, s-au dat, ca nişte impostori ce erau, „patrioţi ai ţărişoarei”, care luptă contra „unioniştilor” („Jandarmul român nu va fi la noi stăpân”, vorba actualului pretendent la preşedinţie, unul dintre purtătorii sloganului moldovenist, Dodon), ca să poată fura în voie. Controlul ideologic le asigura „intimitatea” în timpul jafului organizat.

Doar activismul societăţii civile, mai ales al intelectualilor, implicaţi în proteste, în susţinerea opoziţiei unioniste, a permis normalizarea, parţială, a situaţiei: reabilitarea cuvântului „român” şi, iarăşi: parţial, a sintagmei „limba română” (să nu uităm că în Constituţie, această rectificare  nu s-a produs!), iar lupta nu e nici pe departe câştigată, atâta timp cât intelectualul este ţinut mereu sub ameninţarea „excomunicării”,  în cazul în care forţele loiale defunctei URSS (alias CSI), iau toată puterea. Impostorii, politrucii, ajunşi în fruntea bucatelor, nu se limitează la domeniul prevăzut de „fişa postului”, ci intră cu bocancii plini d noroi în turnul de fildeş al intelectualului, chiar în mijlocul împărăţiei de vis a acestuia! Spre exemplu, îşi comandă un interviu la cel mai „echidistant” post de radio, unde, la o oră de maximă audienţă, îi spune cetăţeanului că limba lui maternă, pe care linviştii o numesc română, se numeşte, de fapt „moldovenească”. Sau, şi mai „frumos”, îi face agenda: îi trasează sarcini de partid şi termene de predare a „lucrărilor”.

În acest sens, azi intelectualul român este mai important (și asta datorită rolului său de lider neformal), dar şi mai vulnerabil decât oricând. Și decât alții. Din considerente… geopolitice.

 

Campanie electorală sub semnul unionismului românesc

22 sept.

Am ajuns să vedem trei concurenţi unionişti, adepţi declaraţi ai reunirii românilor (alţii consideră că sunt patru, şi nu ştiu câţi unionişti or mai fi „sub acoperire”!), în campania electorală pentru Preşedinţia Republicii Moldova. De notat că asta se întâmplă în contextul unui război românofob, care, deşi „la foc mic” în ultimul timp, dar ameninţând mereu  să reizbucnească, durează deja de decenii, şi a unor şabloane mentale care prevăd marginalizarea, ignorarea şi subminarea, pe toate căile, a opţiunilor unioniste şi chiar a segmentului de electorat care se identifică prin valorile româneşti.

Multă lume pare a fi scandalizată de faptul că avem atât de mulţi candidaţi unionişti, citim , în presă, printre rânduri, nemulţumirea „alegătorului derutat”, care este nevoit să aleagă dintre unionişti. Se tot lamentează unii că nu există un „candidat unic”: al unioniştilor, al dreptei, al celor din opoziţie etc. Da, inflaţia de candidaturi pentru preşedinţie este evidentă, iar o listă mult prea lungă de veleitari ar putea descuraja electoratul, dar asta a devenit deja o tradiţie repmoldovenească. Mai mult, cred că cetăţeanul ar trebui să-şi facă unele griji, numai dacă lista ar fi prea scurtă!

Referitor la lipsa unui „candidat unic al unioniştilor” (iertate să-mi fie aceste calchieri din rusă, tautologii sau repetiţii stângace, dar acesta e termenul inventat de „experţi”).

Campania electorală presupune că actorul politic (fie că e un partid, fie că e un lider) face propagandă: promovează propriul program şi atacă vehement programele concurenţilor. Asta e competiţia pentru putere. Dacă politicienii intraţi în cursa electorală n-ar face asta, ar însemna că sunt incapabili, slabi sau că au intrat în competiţie pentru alte scopuri decât cel declarat. Faptul că politicienii unionişti sunt şefi de partide îi forţează să se bată între ei (pentru că există o competiţie, pentru locul de lider, şi în interiorul partidelor – în orice caz, asta presupune un partid!) De aia susţin că sintagma „partid unionist ” e o contradicţie în termeni. Însuşi cuvântul „partid” sugerează o „parte”, o fracţiune, deci, fracturare: pe segmente sociale, pe doctrine, pe caractere etc. Pe când „unionist” vine, evident, de la „unire” (în acest caz, a mai multor părţi, fracţiuni, segmente, caractere şi, desigur, partide, pentru a face, împreună, Unirea). Lupta pentru putere se bazează pe acest tip de competiţie, altfel nu e luptă politică, ci simularea ei (apropo, simularea luptei se vede, analizând campania candidaţilor de mucava, de umplutură).
Competiţia pentru Preşedinţie este însă un exerciţiu care îi va scoate mai în faţă pe purtătorii de mesaje unioniste şi, cu ei, şi ideea de Unire. Deocamdată, nu avem de ce ne panica, după părerea mea. E un propgres însuşi faptul că avem competiţie pe segmentul unionist al electoratului. Oferta vine după cerere, iar cererera e în creştere. E tot ce ne trebuie, de fapt.

De ce, pe lângă lipsa de eleganţă, expresia „candidat unic al unioniştilor” denotă şi incoerenţă? Mai întâi, e o calchiere din rusă (după „edinaja candidatura” sau „edinyj candidat”). Rusa este foarte permisivă cu tautologiile, cel mai elocvent exemplu fiind sintagma „commercheskii magazin”, care e pe deplin accetabilă, în rusă. Nu şi în română! Româna cere mai multă strcteţe, precizie, un fel de economie filologică. Însuşi cuvântul „candidat” presupune un proces de selecţie. În campania electorală, partidele au dreptul să propună doar câte un candidat (selecţia producându-se în cadrul partidului, conform regulamentelor interne ale formaţiunii). Sigur, unele partide recurg la şiretlicul falşilor concurenţi electorali, clonând partide şi populând scena politică şi spaţiul mediatc, pentru a deruta audienţa, cu personaje butaforice, dar asta e la limita legii. Şi/sau a moralităţii. „Şmecherilovicismul” acesta este blamabil, oricum, pentru că legea prevede un singur candidat per partid. Dacă e să respectăm litera şi spiritul legii, candidaţii falşi ar trebui sancţionaţi. Atâta doar că e foarte greu să distingi cu exactitate „falsurile” din puzderia de actori care se lansează în campanii electorale.

Deci, revenind la expresia „candidat unic”, candidatul, odată înaintat, e unul singur. E unic şi irepeteabil! 🙂 Adică, e suficient să zici „candidatul unioniştilor” sau „candidatul partidelor unioniste”, ca să fie clar cine e. Dacă e! 🙂 Dacă nu e, se va afla în competiţie. Şi se va afla cine e, în urma competiţiei.

Şi mai e un aspect. „Candidatul unic” n-ar fi reunit toate voturile unioniste. Orice om are şi adversari. Personali, politici, de conjunctură etc. Deci, sigur, ar fi rămas unionişti şi dincolo de „numărătoare”. Nu mai explic şi celălalt aspect, legat de faptul că în toate partidele există membri unionişti (mai puţin pe la Dodon şi alţii ca el, cred, dar nu exclud!), iar votanţii acestor partide inlcud şi opţiunile unioniste. Iată de ce ar fi greşit să credem că alegerile vor arăta exact procentajul unioniştilor. Nu e ca şi cum am vota la un referendum pentru Unire. Competiţia politică e altceva decât lupta pentru Unire. E într-o relaţie de antonimie cu Unirea.

E, oare, o catastrofă prezenţa mai multor candidaţi unionişti în cursa electorală? Dacă ar exista şansa ca un candidat unionist să iasă învingător din primul tur, da, ar fi o catastrofă. Dar nu cred că astfel de şanse există. Altfel, nu e nicio catastrofă. De obicei, mai multe partide, însumat, obţin voturi mai multe, decât coaliţiile lor (dar mai multe decât ar obţine fiecare partid, separat). Sigur, dacă este vorba despre calcule electorale precise, şi ai în faţă doar dorinţa de a ajunge într-un fotoliu, şi ai toate şansele să-l obţii, e mai bine să faci coaliţie, dar dacă e o cauză mai importantă, cum e cazul unionismului, faptul că sunt mai multe candidaturi ar putea fi un mijloc mai eficient de a trezi conştiinţa celor care mai dorm. Şi riscuri prea puţine.

În orice caz, efectul ar putea fi mai bun într-o competiţie ca asta, decât dacă ar fi intrat în arenă o singură persoană şi ar fi încasat toate loviturile din partea contracandidaţilor, căzând sub ele.

Şi mai sunt câteva aspecte, despre care voi vorbi după încheierea turului întâi (sau chiar după alegeri, eventual). Mai întâi, pentru că acum lumea nu e receptivă la analize de acest tip: e un timp al febrei electorale, toată lumea e contagiată, într-o măsură mai mare sau mai mică. Şi doi, procesul electoral este o formă de maturizare civică, el trebuie lăsat să se desfăşoare, veghind doar asupra corectitudinii lui. Pentru unionişti, e un proces de două ori mai important, dat fiind că e pentru prima dată când sloganul unionist intră în competiţie electorală, cu trei candidaţi concurenţi, care se adresează unui electorat care s-a simţit mereu subestimat, neglijat şi, de multe ori, chiar trădat. Doamne ajută! Să fie de bun augur!

Când trec Prutul, sunt acasă!

16 sept.

* * *

Romanță de toamnă

5 sept.

Sau toamna ca o romanță…

Vasile Mardare

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian's Blog - Gânduri Neinfinite

Neoproză „smart emotional”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

Industry Insider Reviews

Adela Teban

La Vie en Rose

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Căci mor trăind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Memoria Fonogramica

Muzici vechi pentru urechi noi

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

baletalessia

un site despre balet

The Tragic Life of Frank

Around five minutes ago I had this sudden revelation; that my life is quite sufficiently, tragic.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

%d blogeri au apreciat: