Cu dor nesfârșit de frumusețe

5 ian.

* * *

Primele zile ale acestui an mi-au fost marcate de sentimente contradictorii, pe care nu m-am grăbit să le exteriorizez, pentru că au și o componentă frumoasă, luminoasă, dar și una mai puțin optimistă. Totuși, ambele perspective mi se par demne de discutat, dar nu oricum, ci așezat, calm – pentru o mai bună înțelegere a societății noastre și a perspectivelor ei. Sper să reușesc, în articolele care urmează, să abordez, pe rând, temele pe care acest început de an mi le-a furnizat cu multă generozitate.

* * *

* * *

În prima zi a anului l-am întrebat pe unul dintre prietenii de peste Prut cu care obișnuiam să discut diverse probleme legate de politică, dacă a găsit aici, la noi (pentru că știam că ne-a vizitat de multe ori), mai multă sau mai puțină autenticitate decât dincolo de Prut. Nu mi-a dat un răspuns categoric, dar a comparat programele de Revelion și a subliniat că posturile noastre au pus mai mult accent pe autentic (pe folclorul autentic, aș sublinia eu) decât televiziunile de la București. Sigur, e un aspect pe care ar trebui să-l dezvoltăm, dar aici ne oprim, ca să remarcăm ideea că, atunci când vorbim despre autenticitate, gândul nostru zboară direct la sursele (și la REsursele) etnofolclorice. Și nu e nici de mirare, nici greșit (poate ușor banal, uzitat, dar nu neapărat rău, în esență). Folcloricul și etnograficul ne-a scos din anonimat și continuă să ne fie o respectabilă carte de vizită, cu toate că am impresia că noi, românii, în dorința arzătoare de a părea moderni, avem uneori tendința de a subestima valoarea moștenirii noastre culturale, în general, și a celei etnofolcorice în special.

* * *

* * *

valentina-vidrascu

Valentina Vidrașcu

Valentina Vidrașcu

Valentina Vidrașcu

Cum la început de an setea de nou și de creativitate se manifestă mai pregnant și ne îndeamnă să ne îndreptăm privirile către diversele arte și – de ce nu? – către podiumurile de modă, am dat peste câteva imagini și filmulețe care surprind trendurile din moda internațională. Și mare mi-a fost plăcerea să constat că pot apela cu încredere la creațiile Valentinei Vidrașcu, probabil cea mai frumoasă și mai autentică dintre vocile din domeniul designului vestimentar de la Chișinău – după ce am răsfoit cu atenție și am tot admirat colecțiile designerilor din lume. Nu e vorba că aș fi găsit corespondențe la Dior, Miu Miu sau la alții (deși am găsit!), ci de sentimentul de… autenticitate, despre  care ziceam.

* * *

Drăgaica

Drăgaica. Designer: Valentina Vidrașcu

Da, mătase, catifea, lână și alte țesături naturale, combinate cu dantelă, broderie, aplicații de tot felul (inclusiv cunoscutele broderii cu mărgele și paiete, aplicate în cel mai curajos mod pe reverele paltoanelor sau chiar pe spatele hainelor de iarnă, dar în acea mult prea sofisticată formulă, mult prea rafinată dozare – astfel, încât nu trece peste limitele esteticului), opere de o eleganță aparte, în care vechiul, tradiționalul (și, implicit, folcloricul), transformat și luminat de puterea gândului, să reînvie în fiecare sezon, creând forme noi de expresie pentru corpul uman (bineînțeles, cel feminin, în special) în mișcare. Mișcare – întru o mai frumoasă și mai fericită ființare!

Haine, dar nu pur și simplu articole de îmbrăcăminte, ci creații menite să ne vorbescă despre frumusețea corpului uman, un vas prețios al sufletului și al visului! Veșminte, în care mișcarea să devină un stil, o formă coregrafică, admirabilă și memorabilă, de parcă ar purta în ea un grăunte de veșnicie…. Este exact detaliul pe care l-am regăsit, de câte ori mi-a fost dor de o formulă vestimentară inedită, care să mă exprime cu mai multă exactitate, în creațiile Valentinei Vidrașcu. Mereu.

poze-cd-001-copy

Rochie de Valentina Vidrașcu

Cu fiecare dintre colecțiile sale, pe care le caracterizează atât noutatea, cât și fidelitatea față de tradiție și autentic (da, acea tradiție și acel autentic, despre care vorbeam cu prietenul meu de peste Prut), Valentina Vidrașcu întinereșete. Și pare o sursă de energie inepuizabilă. Azi Valentina Vidrașcu marchează o cifră rotundă, dar, cu toate meritele și cu toate că a consacrat mulți ani dezvoltării unui domeniu în care e greu să te impui, să fii original și să ajungi să creezi tendințe, și cum nici nu arată că ar fi prea atașată de cifre, timp (și vremuri în general), ci mai degrabă nepăsătoare față de trecerea anilor, și cum e mereu în mișcare, într-un zbucium creativ, parcă purtată de un dor nesfârșit de frumusețe, doamna Valentina Vidrașcu lipsește de pe listele cu personalități „programate” pentru diverse distincții guvernamentale. Sigur, mai e timp pentru distincții. Și mai e timp (sunt convinsă că nu e târziu!) să ne întoarcem fața către izvoarele noastre ne autentic și frumusețe. Așa, discret și cu recunoștință, cum te-ai pleca să iei apă din izvor.

* * *

Sursa primei imagini: aici
Sursa celei de-a doua imagini: Interviul realizat de
Alice Nastase Buciuta pentru revista Tango

Sursa celei de-a treia imagini: aici
Sursa celei de-a patra imagini: aici
*
 * *

Alte câteva articole despre Valentina Vidrașcu în:


Forbes

Blogul Natei Albot

Basarabenii

Evenimentul Zilei

Fashion&Beauty

Timpul

… și lista poate contimua la nesfârșit!

* * *
Pagina oficială a Valentinei Vidrașcu

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

Products / Places / Services

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Căci mor trăind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Memoria Fonogramica

Muzici vechi pentru urechi noi

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

baletalessia

un site despre balet

The Tragic Life of Frank

Around five minutes ago I had this sudden revelation; that my life is quite sufficiently, tragic.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

ANDREEA VASILE

Povești despre oameni ca tine

%d blogeri au apreciat: