Între da și nu, ploaia

29 Iul

„De ce salcâmii? De ce ploaia? Stai să-ți povestesc… Ți-am zis că n-am avut nuntă? Nu, nici nu se punea problema, pentru că… Adică, ce nuntă? Nu ne mai ardea de nuntă…Ți-am zis că, din această cauză, toată viața mea e ca o nuntă continuă, mă rog, una… neterminată? Ți-am povestit, dar prea puțin. Știu că nu ai timp să mă studiezi – tu studeizi orașe, capitale (și eu nu sunt nici măcar un orășel de provincie” – D. s-a oprit pentru o clipă din cocheta-i ofensivă, ca să vadă cât de mult a exagerat în practicarea naricisismului. Ce e narcisismul? E mitomania pusă în slujba binelui nostru comun, care este împerecherea și înmulțirea speciei umane – așa crede D.).

„Eram în anul doi, la Litere, ambii porniți pe fapte mari și cam duși cu pluta: el voia să facă teatru, eu să dansez, chiar dacă nu-mi mai doream să fiu dansatoare profesionistă (la anul doi eram deja destul de matură, ca să nu mai visez cai verzi pe pereți, ci să-mi doresc o familie (da, și cinci copii!), dar mai întâi, dans și draaaagoste! Multă și nemaiîntâlnită dragoste. Tot niște cai, albi, pe pereți…)  Și el părea să fie eroul perfect… Ne înțelesesem să ne vedem la 18.00 în fața statuii lui Ștefan cel Mare. El venea de la bibliotecă, eu de la ziua de naștere a unei colege… Știi cum sunt colegele… Deși știau că aveam întâlnire, m-au reținut, ba cu o vorbă mai picantă, ba cu un banc, o intrigă, ba cu amenințări că se supără, da rrrău!, ba cu sfaturi „utile” („Lasă-l să aștepte! Cu cât îl chinui mai mult, cu atât te iubește mai tare!”), așa încât am întârziat nu mult, doar o oră (știi că femeile se împart în punctuale și nepunctuale? Cele punctuale întârzie până la o oră și un sfert. Cele nepunctuale mai mult. Na, am devenit misogină, ca să-ți placă și ție de mine!” – Nu, asta nu trebuia să spună, dar e târziu să retracteze. E târziu și pentru că îi e somn, și de oboseală, nu-și mai „simte” interlocutorul: are impresia că în fața ei e un robot, care nu recepționează nimic din ce se străduiește ea să-i explice, fapt ce o face să încurce cronologia, să sară peste detalii importante, revenind, fanatică, asupra lor, odată ce și le amintește).

„Nu știam asta! Serios? Și tu ce fel de femeie punctuală ești? Îmi spui și mie?” – Ahamdeci, ascultă, recepționează! Bun…

„Nu-i judecăm pe cei prezenți! OK?” – D. clipește ostentativ, sperând să i se ierte, împreună cu efortul cochetăriei, și micile prostioare (mari prostii încă n-a spus… Sau a spus?)

„Era sfârșitul lui martie, dar era încă frig. Era frig, dar nimeni nu se aștepta să ningă. Și… când am ieșit din căminul studențesc unde avusese loc petrecerea, ploua și ningea concomitent. Eu purtam o rochie roșie din lână subțire, un trenci, subțire și el, bej-roz, și sandale de vară, alb cu roșu. Și am înghețat bocnă! El era la costum și tremura ca varga, trist, la poalele statuii lui Ștefan. Nici nu speram să-l mai găsesc, mi s-au umezit ochii, văzându-l așa, cu trei lalele roșii în mâinile înghețate, îmi imaginam cum se simte, dar nici n-am apucat să-i povestesc despre „metodele dure” prin care fetele mă reținuseră la petrecere, eroul meu m-a luat în brațe, apoi, punându-mă, cu grija cu care așezi un obiect  de scristal, pe pojghița de gheață de sub picioarele noastre, mi-a zis, spunând mai mult cu pupilele enorme decât cu vocea: „Mulțumesc că ai venit! Credeam că te-ai supărat și nu o să mai vii!”

Ne-am tot dat întâlniri prin parcurile și scuarurile din jurul Universității. Ne priveau cu milă profesorii, care în drum spre facultate, treceau pe lângă noi, mirându-se, probabil, că puteam sta ore în șir, aproape nemișcați, eu în brațele lui, sărutându-ne. Ore în șir! Nici prin cap nu-mi trecea ce ar putea simți bietul băiat. Și comedia asta a durat ceva mai mult de un an. La un moment dat, am început a ne ciondăni. Din nimic. De fapt, nici nu știam dacă ideile sau gustruile noastre se potrivesc, pentru că noi nu comunicam. Cel puțin, nu verbal. Habar nu am dacă era, într-adevăr, tipul meu de bărbat. Nu știam nimic despre el, decât că mă aștepta în holul facultății de Litere și nici nu mă lăsa să urc pe scară la etaj, unde se țineau cursurile de obicei. „Hai, că n-a venit învățătorul, nu avem lecții azi!”, îmi zicea. „Nuuuu?”, întrebam eu. Învățasem repede să mimez acel gen de naivitate șmecheră, pentru că asta îi plăcea să vadă la mine. „Nu!” – asta însemna că mergem să ne sărutăm. În parc. Până se lăsa întunericul. După ce se făcea întuneric, mă conducea până la scara blocului, unde ne mai sărutam, dar nu mai mult de o oră, eu intram, fericită, în casă, el pleca, flămând și obosit, la cămin…

Da, ziceam că, în mod absolut logic, am început a ne ciondăni, după aproape un an de practicare a acestui tip de perversiuni… Cel mai frumos ne-am certat într-o zi cu ploaie. O ploaie absolut superbă, caldă, neașteptată, aromată cu flori de salcâm – aproape la fel de frumoasă ca propunerea lui  – de a ne căsători. Mergeam spre casă. Da, poate că e un detaliu important, sigur, este: purtam o rochie albă din in topit, cu dantelă fină, cusută de mama… Poate că rochia a fost de vină pentru felul în care nu-mi răspundea la întrebări: tăcea ursuz, ținând capul și privirile în jos. I-am spus că dacă nu-i place de mine, ar trebui să ne despărțim, cât e lucru cu cinste. Nu știu dacă am zis asta din cochetărie… „Poate că ar trebui să ne căsătorim?”, mi-a dat el replica. „Da! Sigur, ar trebui să renunțăm la facultate și să ne căsătorim!” – ironia mea l-a lăsat mut. La „datoria de a fi student” nu s-a gândit. Triumfam, câștigasem eu: timp pentru gândire! Așa credeam eu, cel puțin. De fapt, nu știu de ce triumfam, era o prostie,  cred că nici nu-mi dădeam seama că m-a cerut de nevastă în acea manieră stângace și sinceră, iar eu, de fapt, l-am respins, la fel de stângace, dar nesinceră! În mintea mea, cererea suna întruna, ca și cum ar fi repetat-o, ca să se asigure că înțeleg! Nu înțelegeam nimic. Am înțeles mult mai târziu, când am reevaluat scena cu ochii unui regizor de teatru…

Aici intervine ploaia... Imediat după replica mea, idioată, în decorul, regal, al salcâmilor universitari (cunoști decorul, nu?), o aversă puternică, nu foarte lungă, dar suficientă ca să ne ude până la piele și să-mi scuture florile de salcâm peste rochia albă – și astfel, am avut parte de o rochie albă cu flori… de salcâm, amprentate în tesătura fină (și, aporpo, n-am putut salva rochia aia, a fost singura dată când am purtat-o!) A trebuit să ne grăbim. Cu ocazia ploii,  eroul meu a intrat, pentru prima dată, în casa noastră, iar mama  i-a dat să îmbrace o cămașă de-a tatălui meu. Speram ca părinții mei să reacționeze cumva la starea plouată în care ne aflam: să spună că poate rămâne să doarmă la noi, dar… ți-ai găsit! Mama mi-a dat fierul de călcat, gata înfierbântat: „Ia arată-ne că știi să calci!” M-am conformat. Uitasem de replica mea, țineam minte doar propunerea lui. Îi călcam hainele cu sentimentul pe care ar trebui să-l aibă o soție adevărată! – în imaginația mea, căsătoria noastră se întâmplase deja…

El a îmbrăcat hainele uscate de mine și a plecat. La puțin timp după asta ne-am despărțit. Cum? Frumos. Dramatic. Așa ca în filmele sovietice: nici nu aveam alte modele pe care să le imităm…

* * *
Fragment. Puteți citi și: Citind sex&Perestroika

* * *

3 Răspunsuri to “Între da și nu, ploaia”

  1. coltulcultural Iulie 30, 2014 la 3:23 pm #

    Mi-a plăcut mult fragmentul. De cine e scris? Autor basarabean? Deși nu m-am identificat cu situația, n-am trăit-o, dar stilul ales m-a îndemnat să citesc tot și să mai vreau. Sunt tare curios de autor, nu știu de ce…

    • CiGriArg Iulie 30, 2014 la 6:32 pm #

      Mulțumesc frumos, dragă Mihai! Delicat și plăcut mod de a face complimente.🙂 Păi, dacă ar fi fost scris de altcineva decât de mine, aș fi menționat neapărat acest lucru.🙂 Deci, da, autorul (autoarea) e din Basarabia. Este un fragment dintr-o bucată de proză, dspre care nu știu nici când va fi bună de tipar, nici dacă va reuși să devină ceea ce aș vrea să fie (aici n-aș vrea să deschid parantezele până la definitivarea proiectului). Ambele fragmente, legate între ele, fac parte din acel proiect (nu știu dacă e bine să-i zic roman – cu siguranță însă nu e poem🙂 )…

  2. bksp Iulie 31, 2014 la 1:09 am #

    – „Deșteaptă-te, Române! … Între da și nu, ploaia”. –

    Aceasta cred ca nu mai e fictiune, ci… un fel de „amintiri din copilarie” (ceva mai matura) varianta basarabeana🙂 .
    Cam am eu impresia sau personajul principal (al romanului) are un melanj de nostalgii si… regrete peste timp…(?!)

    -In copilarie cand, fiind impreuna cu altcineva/altii, vedeam ceva si vroiam sa marcam acest lucru ca fiind pentru sine, spuneam „STOP AL MEU/ A MEA”.-
    POT SA AM EU PRIMUL ROMAN, CU AUTOGRAF? VA ROG! („stop, al meu”!)

    (p.s. Si, cand nu mai apare deloc… :(( In ce categorie se incadreaza, „Cele nepunctuale”?
    Am „luat-o” de DOUA ori. Culmea e ca amandoua avusesera la un moment dat, fata de mine, o atitudine posesiva… dar asta nu le-a impiedicat sa… :))) Una era „prietena”, cealalta nu a fost. Si era… (machidoanca :))) ). -(si in „epoci” diferite)-)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

vanilla

lovely damned teenage years

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Robson Cezar

"My work exists as an expression of "dar um jeitihno" - the Brazilian notion of "finding a way". For me, art is a means of survival."

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

J.J. Anderson's Blog

Thoughts from the author of Trailer Park Juggernauts

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Trubadur prin Avalon

Mi-aș dori ca într-o zi sufletele noastre să se privească de atât de aproape încât atunci când vom clipi să le atingem cu genele.

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 19-year-old wallflower

CritDicks.com

A precariously critical, humorous take on life’s interactions with food and drink!

Descopera misterele naturii

Discover the mysteries of nature

Tassles Of Intertwined Emotions

Poetry, Quotes & Random Thoughts

dan moldovan

blog de poze

find the details

Interiors news and finishing touches for homes

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Imperfect Beauty

"Do what you like and like what you do ! Imperfection is a part of beauty !" - Rocsee

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Caci mor traind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

Capitalism pe pâine

Fondator si director: Mihai Giurgea

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Folclor muzical românesc

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta!” - Anton Pann

%d blogeri au apreciat asta: