Greșeli de exprimare moștenite din dictatură

20 Iun

(Articolul de ieri. Fragment)

O cunoșteam, dar acum nu contează despre cine este vorba. A susținut câteva examene/teste (în care a citit, a recitat și a redactat vreo zece texte). N-a obținut postul. I s-a spus verde în față că avea un accent „prea românesc”. Asta însemnând  că nu i se putea încredința un post „de răspundere” (adică, să prezinte emisiuni televizate, care nici măcar nu erau difuzate în direct). N-a fost acceptată nici pentru funcția de redactor, probabil din aceleași motive: de „accent ce nu inspiră încredere”.

Când mi s-a povestit această întâmplare, mi-am dat seama de ce „televiziunea moldovenească” era un mijloc de deznaționalizare, prezentându-ne „modele” de pronunție defectă, în loc să ne învețe cum să pronunțăm corect.

Astăzi, urmărind unele posturi de televiziune de la Chișinău, am impresia că, deși multe s-au schimbat în domeniul mass-media, criteriul selecției cadrelor după principiul „să nu pronunțe cumva corect” a rămas valabil.


Așa se face că am pierdut deja șirul „vedetelor” care nu știu să se exprime, mănâncă silabe întregi, pun accentele aiurea, palatalizează consonantele după modelul pronunției rusești, impunând norme fonetice aberante, ce contravin specificului limbii române, și desființează în modul cel mai dizgrațios vocalele . Ai impresia că se află într-un fel de război nedeclarat cu bietele sunete.

În plus, reclamele difuzate de posturile noastre sunt, dacă nu în rusă, atunci într-o română stâlcită, absolut ridicolă, ceea ce te face să închizi imediat sonorul, ca să te ferești de avalanșa de greșeli pe care ți le bagă „sponsorii” în casă și în creier.

Cu siguranță, e vorba de o legislație lingvistică depășită, care nu reglementează corect aspectele legate de dreptul românofonilor la păstrarea limbii lor materne pe teritoriul Republicii Moldova. La acest capitol, Republica Moldova este restanțieră.

Pe de altă parte, cu regret, nici presa scrisă nu se ridică în toate cazurile la nivelul unor standarde onorabile.

Continuarea în Evenimentul Zilei: aici și aici.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

vanilla

lovely damned teenage years

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Robson Cezar

"My work exists as an expression of "dar um jeitihno" - the Brazilian notion of "finding a way". For me, art is a means of survival."

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian's Blog - Ganduri Neinfinite

“I've lived through some terrible things in my life, some of which actually happened.”― Mark Twain

Trubadur prin Avalon

Mi-aș dori ca într-o zi sufletele noastre să se privească de atât de aproape încât atunci când vom clipi să le atingem cu genele.

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

A precariously critical, humorous take on life’s interactions with food and drink!

Descopera misterele naturii

Discover the mysteries of nature

Tassles Of Intertwined Emotions

Poetry, Quotes & Random Thoughts

dan moldovan

blog de poze

find the details

Interiors news and finishing touches for homes

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Caci mor traind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Folclor muzical românesc

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta!” - Anton Pann

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

%d blogeri au apreciat asta: