Despre un anume tip de nostalgie

8 Apr

Buc. Magheru

Există nostalgii poetice, „nostalgii dulci”, unele chiar benefice sau, cel puțin, nedistructive… Dar nu despre ele e vorba acum, ci despre nostalgiile care ne sabotează viitorul.

1990. București. Prima mea impresie, după entuziasmul și apoi nedumerirea, trezite de vederea… Gării de Nord și, ceva mai târziu, a centrului istoric, la fel de sumbru, aparent abandonat și lăsat să se degradeze, după o noapte nedormită în trenul cu numele ipocrit de „Prietenie”, a fost un sentiment specific, bacovian. Un sentiment aproape poetic, romantic, dacă n-ar fi fost senzația acută de foame – deh, după o noapte nedormită și două zile în care am băut, într-o veselie, împreună cu mai mulți colegi din Chișinău, numeroase pahare de ceai neîndulcit.🙂 Am înțeles într-un sfârșit că am ajuns la o oră nepotrivită într-un București gri, prăfuros, rece (iarna avea să ni se pară și mai rece, iar vara mult prea cald, și nu tocmai practicabil, asfaltul topindu-se, docil, sub pașii noștri.

Așa era: am ajuns la București într-o sâmbătă. Ne-au întâmpinat la gară colegii din Țară. Nu, n-am avut nicio dificultate înBucurești, Victoriei comunicarea noastră: noi,  moldoveni, care nu făcuserăm nicio oră de limba română în vreo școală – ne-am descurcat foarte bine cu limba de acasă – ei, colegii noștri din București, tot cu limba de acasă, pentru că nici ei nu făcuseră nicio oră de „moldovenească”.  Aceeași limbă, ca din aceeași casă: de pe malul drept, noi de pe cel stâng al Prutului. Ne-au îmbrățișat, am vorbit, am făcut cunoștință – erau tineri, frumoși, veseli, la fel ca și noi, de altfel, doar că mult mai calzi și mai descătușați în manifestările lor și, dacă era vreo diferență între noi, ținea de aspectele comunicării non-verbale – ne-au condus la hotel, unde urma să stăm până luni, ca apoi să fim cazați București, încoritîntr-un cămin. Așadar, în primul meu weekend la București am stat într-un hotel de lux, dar, pentru că era duminică, n-am avut ce mânca până luni după amiază, pentru că… nu existau alimentare care să aibă program duminica. N-am știut dacă aveam asigurat dejunul, așa încât n-am îndrăznit să întrebăm, cel puțin, din timiditate (sau bun-simț)… Ne-am plimbat toată ziua pe străzile unui oraș aproape pustiu (nu era Bucureștiul de acum, cu toate luminile aprinse, demne de Micul Paris.

Nu aveam bani românești, dar nici dacă i-am fi avut, n-am fi reușit să mergem la teatru sau la vreun concert, dinBucurești, centru simplul motiv că teatrele păreau să fi anunțat grevă generală: nicio lumină în holurile sau casieriile teatrelor, pe care le-am căutat, urmând instrucțiunile primite, la plecarea din Chișinău, de la tatăl meu, iar pe unele chiar le-am găsit!

București, septembrie 2011Ar fi multe de povestit, și poate că voi reveni odată asupra unor detalii interesante, dar ceea ce vreau să subliniez acum e că există o mare diferență între România de atunci și cea de acum. Poate că unii au uitat sau se fac a uita că, spre exemplu, prin 90-92 aproape că nu se găsea lapte în magazine (nu în orice magazin sau nu în magazinele accesibile nouă, cel puțin). Pentru o sticlă de lapte se stătea la cozi lungi, de pe la 5.00. Probabil, colegilor din Țară situația li se părea acceptabilă. Pentru noi însă a fost un șoc să înțelegem cât de multă suferință au îndurat românii din dreapta Prutului pe vremea lui Ceaușescu. Suferință fizică, dar și morală. Anii de studii care au urmat au însemnat nu doar o experiență academică extraordinară, ci, în special, o școală a maturității, pentru că am fost puși în situația de  a conștientiza că noi, basarabenii, nu eram singurii români victime ale regimului totalitar, că românii de pe ambele maluri au fost la fel de persecutați și la fel de nefericiți. Și concluzia, care ni se părea firească, era că ambele maluri au suferit destul, că am fi meritat și puțină fericire după toate necazurile suportate.

Să fie clar, povestesc despre aceste greutăți, pentru că, în opinia mea, sunt un argument în favoarea apropierii deBucurești, 2011 lumea occidentală (știu, nu e o lume ideală, pentru că așa ceva nu există – omul nefiind perfect, de unde să se ia o societate de oameni perfectă? – dar este incomparabil mai bună decât lumea din care veneam noi: lumea „lagărului socialist”). Nu regret că am ales să-mi fac studiile la București în acea perioadă grea pentru România, pentru că așa am înțeles-o mai bine. Regret însă că oamenii uită atât de repede niște lucruri… E valabil și cu referire la Republica Moldova – cred același lucru despre amnezicii de pe ambele maluri: că ar merita să trăiască în mizeria după care suspină.

Basarabia e România

București, 2011

Pe scurt, mi se pare firesc să fim nemulțumiți de felul în care merg treburile în prezent, să criticăm puterea, guvernul, birocrația aberantă (nu și pe cea funcțională), dar să regretăm trecutul totalitar – asta ar fi o clasică probă de debilitate.

9 Răspunsuri to “Despre un anume tip de nostalgie”

  1. Mircea Cucu Aprilie 8, 2014 la 3:54 pm #

    uitasem cozile postrevoluționare care se făceau din noapte la lapte. ah, uitasem!
    sunt oameni care au dus-o mai bine înainte – pe timpul lagărului socialist – decât acum. e normal ca ei să regrete acel timp sau, măcar, acele beneficii de care se bucurau atunci. regretul e subiectiv, e individual, e personal, nu ți-l bagă ție pe gât, nu e transmisibil, tot așa cum lipsa ta de regret nu poate diminua regretul altuia.
    e interesant că omul poate regreta chiar o perioadă din viața lui în care a dus-o prost din toate punctele de vedere, iar asta numai și numai pentru că răul prezent e mai tangibil, mai viu decât răul memorat. mai mult, unii ar putea regreta timpurile alea și numai pentru că atunci erau mai tineri, mai puteau spera în ceva, se mai puteau minți.

    • CiGriArg Aprilie 8, 2014 la 4:17 pm #

      Salut, Mircea, și mulțumesc pentru comentariu!

      Înțeleg toate astea, cunosc și „mecanismul” prin care unii profită de electoratul nostalgic, dar tocmai de aia am subliniat că nu despre nostalgiile „poetice” este vorba, ci despre nostalgia orbitoare, care ne provoacă amnezii care ne vor conduce în mod inevitabil la eșec (iar din cauza agresivității Rusiei, s-ar putea să fie nu doar un eșec regretabil, ci unul ireparabil, cu daune catastrofale). La acel tip de „nostalgie distructivă” mă refeream…

      Aș vrea ca nostalgia să rămână la locul ei, un fel de poezie pentru suflet, să nu se transforme într-o armă a trecutului, pentru că, trebuie spus acum, trecutul a fost criminal de nedrept cu noi. Oricât de rău ar fi acum, în trecut am fost sclavii unui sistem odios, care n-a murit. Mai mult, are și acel trecut unele „vise erotice” cu noi – tot un fel de nostalgie, una „geopolitică” să-i zicem.

      • Mircea Cucu Aprilie 9, 2014 la 1:00 pm #

        nu văd nimic poetic în nostalgia după un trecut în care, spre exemplu, găseai un loc de muncă chiar dacă aveai 40 de ani. ok, pot să formulez și așa: nu văd nimic poetic în nostalgia după acel aspect al unui trecut totalitar în care nu erai considerat expirat pe piața muncii dacă aveai 40 de ani.
        sigur, mi se pare prostește să regreți un timp sau un regim, să regreți tot ce a însemnat el. mă întreb cine o face.
        sper că facem o distincție fermă între existența unei nostalgii, de orice fel ar fi ea, și profitul pe care îl trag unii de pe urma existenței acelei nostalgii. condamnarea, dacă e cazul, a celui din urmă nu atrage neapărat și oricum condamnarea (sau blamarea) celei dintâi. (altfel, schimbând ce e de schimbat, ar trebui să condamni orice sentiment pentru că există întotdeauna unii care pot deturna și scoate un profit ticălos de pe urma existenței acelui sentiment.)
        mai departe, sper că facem o distincție la fel de fermă între existența unei nostalgii și deciziile pe care le ia cineva în virtutea acelei nostalgii pe care o are. de ce? simplu pentru că nostalgia cu pricina are numai o pondere în luarea respectivelor decizii. o altă pondere o are prezentul, întunericul și lumina preazentului (i.e. realitatea), dar mai ales cum resimte decidentul prezentul acesta (i.e. percepția realității).

        • CiGriArg Aprilie 9, 2014 la 2:48 pm #

          Absolut de acord. Am subliniat de mai multe ori că nu condamn nostalgia ca sentiment, ci nostalgia care ne nenorocește, adică nostalgia ca factor politic.🙂

          Nu cred că poți avea nostalgii după timpuri în care găseai de lucru după 40 de ani, pentru că, în primul rând, era mult mai complicat decât atât: găseai de lucru, dar nu neapărat bine plătit sau satisfăcător, iar în al doilea, oricum nu erai prețuit după capacități și hărnicie, ci după alte criterii (pile, loialitate față de regim, abilități „șmecherești” etc.). Deci, poți să regreți că azi e rău (așa cum am scris în articol), dar să pretinzi că atunci era mai bine, nu cred că poți, dacă ești perfect sincer cu tine însuți (persoana II sing., aici, e cu sens general – sper să nu se interpreteze ca atac la persoană🙂 – altfel, eu ar fi trebuit să am „nostalgia” asta, dar nu o am!) Și nici nu o voi avea, oricât de greu mi-ar fi.🙂

          • Mircea Cucu Aprilie 10, 2014 la 12:16 am #

            eu n-am mai văzut de mult intelectuali care să admită că s-au înşelat, că au greşit, că s-au folosit de-un argument scrântit ş.a.m.d. adăstarea prelungită în spaţiul ideilor şi al discuţiilor le dă impresia că sunt prea hârşiţi pentru a o zbârci. când nu spun sau nu gândesc despre oponent că e prost, au, cel mult, condescendenţa de a crede că nu le-a înţeles năstruşnica idee sau mult prea subtilul argument. tu ai întâlnit în ultimul timp pe cineva dintre intelectuali care să mărturisească/admită că a bătut câmpii?

            revenind la chestiune, replica mea este următoarea: când nu găseşti de lucru pentru că ai 40 de ani sau peste (când nici măcar nu te cheamă la un interviu pornind de la considerentul vârstei), este natural să fii nostalgic după o lume, fie ea şi totalitară, în care adesea găseai joburi prost plătite sau în care operau alte criterii de evaluare&recompensare decât cele meritologice. are oare rost să spun că acum, de regulă, joburile pe care le găseşti au aceleaşi tare?

            • CiGriArg Aprilie 10, 2014 la 12:24 am #

              …sigur că au aceleași tare, pentru că nici societate nu e alta, e aceeași.🙂 Doar sistemul este mult mai liber, există mai multe oportunități, există libertatea de a călători, exista șanse să găsești un job în altă țară, nu doar în orașul în care stai. Sigur că era mai bine pe timpuri, pentru că, înainte de a avea un job în București, trebuia să ai buletin de București, nu? La Chișinău așa era. Pentru cineva de la țară era un chin să se realizeze în oraș. Plus că era și obligativitatea limbii ruse: altfel degeaba aveai capacități… Pe scurt, regret, dar nu văd unde aș putea greși, repetând că: da, nu e o situație ideală, dar, în ansamblu – deci, nu neapărat în domeniul joburilor pentru cei de vârsta mea! – e mult mai bună decât acum douăzeci și ceva de ani.

            • CiGriArg Aprilie 10, 2014 la 12:40 am #

              Și mai e ceva. Eu chiar am impresia că nu sunt înțeleasă. Am „îndulcit” puțin titlul și unele formulări din articol, în eventualitatea că (lăsând la o parte faptul că am subliniat că în acest caz mă revoltă nostalgia instituționalizată, mentalitatea care determină regresul, nu sentimentele individuale) cititorii blogului s-ar putea să se simtă ofensați, dar nu cred că era nevoie de aceste schimbări, pentru că nu cred că cineva dintre cei cu care am comunicat prin intermediul blogului meu chiar ar alege revenirea la sistemul totalitar, dacă ar avea de ales. Nici chiar Mircea!🙂

              • Mircea Cucu Aprilie 10, 2014 la 12:47 am #

                🙂 mircea se duce la culcare. se va gândi mâine dacă şi ce să-ţi mai spună. oricum e convins şi se bucură că eşti onestă şi înfrumuseţată de nişte valori în care crede şi el. măcar în unele

                • CiGriArg Aprilie 10, 2014 la 12:53 am #

                  Oh, credeam că o să mă pot lăuda mâine că n-am dormit toată noaptea – cu un prieten de peste Prut!🙂

                  dar… cum și mie mi-e somn… mulțumesc, Mircea! Pentru mai multe lucruri, printre care aceeași onestitate despre care ziceai adineaori.🙂

                  Noapte bună!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

vanilla

lovely damned teenage years

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Robson Cezar

"My work exists as an expression of "dar um jeitihno" - the Brazilian notion of "finding a way". For me, art is a means of survival."

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

J.J. Anderson's Blog

Thoughts from the author of Trailer Park Juggernauts

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Trubadur prin Avalon

Mi-aș dori ca într-o zi sufletele noastre să se privească de atât de aproape încât atunci când vom clipi să le atingem cu genele.

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 19-year-old wallflower

CritDicks.com

A precariously critical, humorous take on life’s interactions with food and drink!

Descopera misterele naturii

Discover the mysteries of nature

Tassles Of Intertwined Emotions

Poetry, Quotes & Random Thoughts

dan moldovan

blog de poze

find the details

Interiors news and finishing touches for homes

Blog de multe parale

„Nu voi fi un om obişnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar.” Peter O Toole

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Imperfect Beauty

"Do what you like and like what you do ! Imperfection is a part of beauty !" - Rocsee

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Caci mor traind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

Andrei Botnari. Photography and travel blog

Capitalism pe pâine

Fondator si director: Mihai Giurgea

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Folclor muzical românesc

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta!” - Anton Pann

%d blogeri au apreciat asta: