Ce nu vreau să spun

15 Mar

În acest scurt inventar al lucrurilor pe care aș fi vrut să le păstrez doar pentru mine, dar trebuie spuse, totuși:

– zambile pentru memoria mamei…

 – sincerități și impolitețe, pentru că timpul nostru are obrăznicia de a expira…

Cu toată groaza pe care sunt în stare să o simt într-o zi de primăvară ca cea de azi, cred că Rusia nu se va rușina nici de data asta și își va satisface nevoile imperialiste, în ciuda protestelor întregii lumi. Și în ciuda rațiunii.

* * *

Noi doi am fost mai apropiați în cele câteva luni de până la căsătorie decât în cei nouă ani de căsnicie. Și mai apropiați în anii în care nu ne vedeam cu lunile, decât în lunile în care ne vedeam zilnic.🙂 Așa se face că  am divorțat, și abia pe urmă, peste ani!, ne-am despărțit cu adevărat. Știu, e cam ciudat, dar așa a fost… să fie. Îmi aduc aminte mărturisirea altei soții de diplomat: numai soție de diplomat să nu fii, stai închisă într-o colivie – de aur, dar totuși colivie.  Bine, subiectul acesta e un fir de poveste – de povestit în alte circumstanțe, mai fericite… Ideea e că paradoxurile nu se termină niciodată în viața mea, nici n-aș mai concepe viața mea fără paradoxuri. Unul dintre paradoxuri a fost faptul că am divorțat, deși sunt contra divorțului (cu rare excepții, în cazuri extreme). Paradoxul e că nici divorțul, iar mai apoi despărțirea noastră, nu păreau să aibă un sens, după cum nici căsnicia noastră nu mai avea unul.

Am înțeles sensul (ascuns) al pașilor acelui „tangou ciudat”, pe care îl dansam, ghidați parcă  de o muzică necunoscută, abia mult mai târziu… Dacă n-am fi divorțat, probabil că n-aș fi avut șansa de a fi atât de aproape, de fapt, chiar alături de mama, de a (-i) vorbi (sigur, nu atât de mult cât aș fi vrut, pentru că noi două nu ne săturam de discuții niciodată – am început să discutăm de când am spus primele cuvinte, și a fost un dialog continuu, până în ultima zi, în care ne-am tot sunat –  despre Bine și Rău, despre limba română, despre identitatea românească, despre familie, despre bunici, despre cărți, despre… planuri, proiecte, idealuri), de cântece (prea puține, totuși, ținând cont de faptul că mamei îi plăcea atât de mult să cânte!), de glume (mama avea cel mai rafinat simț al umorului: nu rănea niciodată, pe nimeni, cu ironia ei, deși nu scăpa nicio ocazie de a ironiza – și aici un paradox, deh!)… N-aș fi avut ocazia asta, pentru că mama n-ar fi îndrăznit să-mi spună cât de rău se simte (așa cum nu a arătat niciodată cât de mult suferă), iar eu n-aș fi avut timp să stau suficient de mult cu părinții, încât să-mi dau seama că mama are nevoie de ajutorul meu… N-am putut să o ajut cum aș fi vrut (mi-am pus prea multă speranță în sistemul nostru medical), dar, cel puțin, am fost aproape, am îmbrățișat-o,  (i-) am vorbit, mi-a plâns pe umăr, i-am dus flori (nu, nu de Ziua internațională a femeii, pentru că mama, ironizând, cum obișnuia, ne spunea tuturor să nu-i cumpărăm flori (prea scumpe, în opinia ei), pentru că ea nu e „femeie internațională”), ci, pur și simplu, văzând un ghiveci parfumat de zambile albastre, n-am putut rezista imboldului de a i le duce mamei)… Zambilele albastre, cu o albină rătăcită printre frunze și petale, de acum exact doi ani, au fost ultimele flori vii pentru zâmbetul mamei…

Și, cel mai important, dacă n-aș fi fost la Chișinău în acea primăvară, cea mai dureroasă perioadă a vieții mele, probabil că n-aș fi primit ultima lecție de la mama: n-aș fi văzut-o, cu doar câteva zeci de minute înainte de sfârșit, fiind absolut lucidă, deși suferindă, răspunzând calm, cu demnitate, clar, în limba română, întrebărilor doctoriței de la registratură, care îi punea întrebări în limba rusă, făcându-se a nu înțelege că mama îi sugera să-i vorbească românește.

* * *

Alt sens, poate la fel de… drept, mi se dezvăluie în aceste zile, când înțeleg bine avantajul lipsei oricărei afilieri, oricăror obligații, fie politice, fie de rudenie, față de vreun partid politic sau autoritate decizională. Ca soție de diplomat, n-aș fi îndrăznit, din discreție, din responsabilitate asumată față de cariera soțului, evident, să spun nici atât cât a spus Ambasadorul Republicii Moldova la Washington, Igor Munteanu, fapt pentru care a fost admonestat de șefii săi de la Chișinău.

* * *

Și tocmai pentru că am această libertate, nu se mai cade să fiu „politicoasa” de altădată. Rusia e pusă pe „fapte mari”, e pornită rău și, de la Olimpiadă încoace, parcă a apucat-o strechea. De fapt, era clar și până la Olimpiadă, când s-au văzut sărăcia și spiritul dictatorial care au marcat organizarea Jocurilor Olimpice, că Rusia are de gând să se implice în Maidanul ucrainean. Colac peste pupăză, jirinovski a anticipat evenimentele, într-o emisiune în care prorocea invazia din Crimeea: a zis, într-un discurs din seria celebrelor sale discursuri extremiste,  că Rusia va ataca Ucraina după terminarea Jocurilor Olimpice. Și iată că Rusia nu doar atacă Ucraina, folosind scenariul transnistrean – de ce nu, dacă anterior a funcționat atât de bine? – ci ne mai și amenință cu separatismele pe care le-a alimentat în toți acești ani. Și toată lumea pare să fie surprinsă, tot așa cum la infinit se repetă scenariul sosirii surprinzătoare a iernii, în fiecare an, când autoritățile unor localități sau municipii rămân consternate, de parcă iarna ar veni pentru prima dată pe Pământ. Agresivitatea Rusiei este dezaprobată de cele mai mari puteri din vest, Rusia este somată să-și înceteze acțiunile militare, ilegale, pe teritoriul Ucrainei. Răspunsul Rusiei este în deplină concordanță cu imaginea pe care imperialismul rus și-a făcut-o de-a lungul secolelor. Și totuși, la Chișinău se vorbește în șoaptă despre aceste acțiuni criminale ale Rusiei, diplomații care cer ajutor în Occident sunt „preveniți” că își depășesc atribuțiunile, iar noi mergem pe la teatre și expoziții, ca și cum războiul nu ne-ar privi de peste Nistru  cu un zâmbet sinistru…

* * *

Ascult amuzată explicațiile unor oameni „naivi degeaba”, eufemistic vorbind, care ne spun să nu intrăm în panică, războiul e departe. Vorba vine, nu intrăm în nimic, dar nici încrederea că Rusia a pornit cu tancurile într-o amplă acțiune caritabilă nu e cel mai convingător semn de…  „scaun la cap”. Mulți români din dreapta Prutului cu care am discutat, evident influențați de propaganda „stângistă” din ultimii ani, par a aștepta pomană de la Putin (gaz ieftin, plus tezaurul, Basarabia și Nordul Bucovinei). Apropo de așteptări, Putin e puțin ocupat în acest moment, dar cum termină în Crimeea, a promis că ne acordă toată atenția. Și apoi, dacă „mințim frumos”, așa cum ne-am învățat în anii de ocupație sovietică, ne va da și un pupic, poate.

4 Răspunsuri to “Ce nu vreau să spun”

  1. Claudia Buruiana Martie 15, 2014 la 5:49 pm #

    Scrii foarte frumos, Argentina!

    • CiGriArg Martie 15, 2014 la 8:35 pm #

      Dragă Claudia, cred că, de fapt, tu citești frumos!

      Mă bucur să te „văd” aici, pe blogul meu, iar când vii pe la Chișinău, mi-ar plăcea să stăm de vorbă mai pe îndelete. Până la o eventuală revedere, îți urez sănătate, bucurie, alături de cei dragi, o primăvară senină și luminoasă!

  2. pinkela Martie 18, 2014 la 1:39 pm #

    Frumos e putin spus!🙂 Imi place stilul tau de a trece de la un subiect la altul cu atata lejeritate🙂 Te imbratisez cu drag!

    • CiGriArg Martie 18, 2014 la 2:10 pm #

      Și eu te îmbrățișez, dragă Raluca! Și îți mulțumesc pentru vorbele bune!🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

vanilla

lovely damned teenage years

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Robson Cezar

"My work exists as an expression of "dar um jeitihno" - the Brazilian notion of "finding a way". For me, art is a means of survival."

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

J.J. Anderson's Blog

Thoughts from the author of Trailer Park Juggernauts

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Trubadur prin Avalon

Mi-aș dori ca într-o zi sufletele noastre să se privească de atât de aproape încât atunci când vom clipi să le atingem cu genele.

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 19-year-old wallflower

CritDicks.com

A precariously critical, humorous take on life’s interactions with food and drink!

Descopera misterele naturii

Discover the mysteries of nature

Tassles Of Intertwined Emotions

Poetry, Quotes & Random Thoughts

dan moldovan

blog de poze

find the details

Interiors news and finishing touches for homes

Blog de multe parale

„Nu voi fi un om obişnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar.” Peter O Toole

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Imperfect Beauty

"Do what you like and like what you do ! Imperfection is a part of beauty !" - Rocsee

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Caci mor traind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

Andrei Botnari. Photography and travel blog

Capitalism pe pâine

Fondator si director: Mihai Giurgea

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Folclor muzical românesc

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta!” - Anton Pann

%d blogeri au apreciat asta: