Iertare, iertare, iertare!

20 Feb

Blogul meu face azi cinci ani (cinci ani pe wordpress, pentru că până a ajunge pe wordpress, a mai fost și pe yahoo, blogspot și… of, pe unde n-a mai fost!). Sper că postarea  de azi este una porivită la aniversară! 🙂

* * *

V-am obișnuit  deja cu postările mele în care îmi exteriorizez mândria, dar și recunoștința față de părinți și bunici. Cerându-mi iertare pentru o explicabilă doză de vanitate, insist și de această dată pe sentimentul de recunoștință (în general, pentru toți cei pe care aceste rânduri îi evocă, și în special pentru tata).

Citeam zilele astea în Timpul, într-un articol de Constantin Tănase,  intitulat Testamentul lui Grigore Vieru:

Când era încă printre noi i s-a reproșat slăbiciunea pentru „pomelnice”. Ce erau aceste „pomelnice” care-i supăra atât de mult pe unii?

… În 1988, când URSS și PCUS erau încă în forță, nu era o acțiune lipsită de riscuri să ataci conducerea de partid și de stat a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM). La începutul acelui an, – insist, e vorba de anul 1988! -în cadrul unei adunări generale a Institutului de Limbă al Academiei, am criticat cu text deschis politica Partidului Comunist al RSSM și personal a prim-secretarului PCM (Simion Grossu) în domeniul limbii. Tot în acel an, în iunie apar articolele mele (scrise în colaborare cu V. Bahnaru) „Mai adevărat ca adevărul” (revista „Nistru”, iunie 1988) și „Alfabet pe banca acuzaților” (săptămânalul „Literatura și arta”, 10.06.1989), care, potrivit cercetătorilor, „au dat un nou impuls proceselor de renaștere națională, ce dominau în societate, oferindu-le un fundament teoretico-științific”. Articolele apăreau imediat după eseul lui V. Mândâcanu, „Veșmântul ființei noastre”.

Aceste articole apăreau, cum preciza în „Primul Testament” Gr. Vieru, „în 1988, când încă nu se prăbușise imperiul sovietic” și, mai adaug eu, nimeni nu credea că se va prăbuși. Vieru a înțeles mai bine ca nimeni altul la ce risc ne-am expus, de aceea, anticipând posibilele „măsuri de răspuns” ale partidului, ne-a luat apărarea într-un articol publicat în „Literatura și arta”. Luarea lui de atitudine a tras mult la cântar…
Acum să revenim la „pomelnicele” poetului. Am recitit „Primul Testament”, prezentat la adunarea generală a Academiei și „Al doilea Testament”, prezentat în fața Adunării consacrate împlinirii a 90 de ani de la votarea Actului Unirii Basarabiei cu România. În esență, aceste testamente sunt un imn de recunoștință față de toți acei care au trudit la zidirea și păstrarea Limbii Române…Iată care era rostul „pomelnicelor” lui Vieru…
* * *

Știam că în unul dintre „Pomelnicele” despre care vorbește Constantin Tănase e și un poem dedicat lui Ion Ciocanu. L-am căutat, pentru că îmi era dor să-l recitesc.

Sigur, am găsit poemul „Fericit…”, despre care știam:

  • * * *          Lui Ion Ciocanu

Fericit cel ce s-a șters

De steaua din frunte

Ca de scuipatul dracului!

 

Fericit cel care

Și-a alipit sufletul

De steaua din cer

Ca de focul din vatră!

 

Fericit cel care-a găsit drumul!

Grigore Vieru, Strigat-am către Tine, București-Chișinău, Litera Internațional, 2002, pag. 237.

Și aici  doza de vanitate s-a terminat, pentru că au urmat revelațiile… 🙂

* * *

Am continuat „cercetările”, din curiozitate, dorind să văd cât de mare e acest „Pomelnic” și în ce companie stă acolo numele tatălui meu.  Mai ales că și maestrul Constantin Tănase vorbește despre generozitatea lui Vieru, dar subliniind voința poetului de a-și (re)UNI prietenii întru lumina unionismului românesc:

Da, uneori Vieru a fost foarte generos, dar această „slăbiciune”, generozitatea, e proprie numai oamenilor cu adevărat mari, care își slujesc Cetatea, nu burta suverană. Detractorii poetului se fac a uita că primul „pomelnic” Vieru l-a făcut încă în anii “60. Iată cum le răspunde însuși poetul „prietenilor” săi: „Domnii tovarăși scriu în presa lor cum că suntem plătiți pentru unionism de către statul român. Îi informez că încă prin anii ”60 ai secolului trecut în una din cărțile mele (e vorba de „Numele tău” – n.n.) am inclus câteva poeme unioniste dedicate lui Arghezi, Blaga, Brâncuși, Sorescu, Stănescu, Labiș”… E clar pe cine irita aceste „pomelnice”: pe acei pe care și azi îi irită grozav aceste nume.

* * *

Așa, urmând un imbold natural, curiozitatea, mi-am amintit frumoasele versuri dedicate de Grigore Vieru  lui Nichita Stănescu, Sofiei Vicoveanca, lui Marin Sorescu, lui Dumitru Blajinu, lui Tudor Arghezi, Anei Blandiana, Leonidei Lari (care i-a răspuns cu alte poeme), lui Mihai Eminescu, lui Constantin Brâncuși etc.  Așa am dat și peste acest cântec, de o frumusețe tipică pieselor grigorevierene dedicate graiului matern – limbii române:

Iertare

Lui Ion Ciocanu

            Muzica de Ion aldea-Teodorovici

Ești izvorul de lumină

Din care mă-nfirip.

A mea frunte se închină

Părintescului tău chip,

Graiule.

 

Nemilos ți-a fost destinul,

Iar noi nu te-am apărat,

Te-a rănit barbar străinul,

Fiii tăi te-au supărat,

Graiule.

 

Refren:

Iertare, ieratre, iertare,

Tu, grai înlăcrimat,

(Ce iar’ ai odrăslit)!

Iertare, iertare, iertare,

Că nu te-am apărat,

(Că nu te-am ocrotit)!

 

Le-o fi altora cam frică,

Eu pe tine te aleg,

Fie pâinea cât de mică,

Numai tu să-mi fii întreg,

Graiule.

 

Nemilos ți-a fost destinul,

Iar noi nu te-am apărat.

Te-a rănit barbar străinul,

Fiii tăi te-au supărat,

Graiule.

 

Refren:

Iertare, ieratre, iertare,

Tu, grai înlăcrimat,

(Ce iar’ ai odrăslit)!

Iertare, iertare, iertare,

Că nu te-am apărat,

(Că nu te-am ocrotit)!

 

Din cartea: Grigore Vieru, Învierea, Cântece sacre, Chișinău, Agenția Litera, 1990, pag. 23-25.

* * *

Primul gest, impulsionat de aceste lecturi, a fost să-l sun pe tata, care, ascultându-mă, mi-a zis: „Da știam și despre cântec, dar unul ca acesta putea fi dedicat oricărui altui cetățean care iubește și respectă limba română. Primul poem, – da, acela cu siguranță mă face să mâ simt mândru că Vieru s-a gândit și la mine!” Al doilea gând a fost să-mi cer iertare de la Grigore Vieru, pentru că, deși îi sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce poezia sa a însemnat și înseamnă pentru mine, totuși nu-i cunosc toată opera.  Al treilea gând a fost de a-i mulțumi dlui Tănase pentru acest articol. Și… în sfârșit: dacă vreodată o amnezie cruntă ne va face să „uităm” (cum s-a mai întâmplat, în istoria noastră recentă) că limba ne e română, că suntem români, că purtăm răspunderea pentru soarta graiului pe care părinții și străbunii noștri l-au apărat, recuperarea memoriei va putea începe cu… celebrele „Pomelnice”  ale lui Grigore Vieru.

* * *

Iată piesa, interpretată de Felicia Dunaf:

Anunțuri

19 răspunsuri to “Iertare, iertare, iertare!”

  1. Dan Februarie 20, 2014 la 3:31 pm #

    Tiiiii … 5 ani ??? Felicitări sincere ! Și „La mulți ani !” 😛

    • CiGriArg Februarie 20, 2014 la 4:08 pm #

      Da, suntem mărișori! Mulțumesc, Dan. 🙂

  2. intrenoaptesizi/ Hornoiu Gabriela Februarie 20, 2014 la 7:21 pm #

    La mulți ani! Mă bucur că v-am întâlnit!

    • CiGriArg Februarie 20, 2014 la 7:44 pm #

      Mulțumesc frumos! Și eu mă bucur să vă pot citi blogurile!

      P.S. Fără internet, cine știe, poate că niciodată n-aș fi ajuns să citesc acele povești emoționante. Și nici tulburătoarea dramă a Dariei nu mi-ar fi fost cunoscută…

  3. intrenoaptesizi/ Hornoiu Gabriela Februarie 20, 2014 la 7:21 pm #

    Aveți un loc de cinste în sufletul meu!

    • CiGriArg Februarie 20, 2014 la 7:48 pm #

      Mă simt onorată!

      Și sentimentul/simpatia e reciproc/ă. 🙂

  4. fatanoptii Februarie 21, 2014 la 5:10 pm #

    Reblogged this on fata noptii and commented:
    Evident, un text deosebit pe care il recomand cu caldura.

  5. Sunday-Rose Februarie 22, 2014 la 11:39 pm #

    Deja 5 ani???!!! Felicitari, Argentina, la multi ani si la multe-multe martisoare:)))

    • CiGriArg Februarie 23, 2014 la 10:03 am #

      Mulțumesc, dragă Sunday-Rose! Și tu ești aici (o prezență virtuală, dar remarcabilă!) de vreo 5 ani… Și ți se simte lipsa, când nu comentezi… Apropo de asta, chiar mă gândeam că voi face o mică trecere în revistă a celor mai „fierbinți” momente din acești cinci ani. Din păcate, nu am avut timp: s-a îmbolnăvit tata și a trebuit să mai „uit” puțin de internet…

      Multă sănătate și fericire îți doresc, dragă Sunday-Rose!

      • Sunday-Rose Februarie 24, 2014 la 12:16 pm #

        Multumesc mult pentru urari, Argentina, multa bafta si fericire si tie, sanatate lui tata.

        • CiGriArg Februarie 24, 2014 la 12:30 pm #

          Și noi (și eu, și tata) îți mulțumim și, de Dragobete, îți urăm să fii iubită și să te bucuri de frumusețea dragostei.

  6. CiGriArg Februarie 24, 2014 la 1:05 pm #

    Reblogged this on Dincolo de literă sau Temelia nemuririi noastre (reflecții și atitudini) and commented:

    Lui Ion Ciocanu
    Fericit cel ce s-a șters

    De steaua din frunte

    Ca de scuipatul dracului!

    Fericit cel care

    Și-a alipit sufletul

    De steaua din cer

    Ca de focul din vatră!

    Fericit cel care-a găsit drumul!

    Grigore Vieru, Strigat-am către Tine, București-Chișinău, Litera Internațional, 2002, pag. 237.

  7. pinkela Martie 18, 2014 la 5:44 pm #

    La muulti ani si la muuuulte postari! :*

    • CiGriArg Martie 18, 2014 la 10:29 pm #

      Mulțumesc! La fel, dragă Raluca! Și să ai o primăvară frumoasă!

Trackbacks/Pingbacks

  1. Iertare, iertare, iertare! | GriArg - August 31, 2016

    […] Source: Iertare, iertare, iertare! […]

  2. Iertare, iertare, iertare! | GriArg - Ianuarie 18, 2017

    […] […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

vanilla

lovely damned teenage years

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Robson Cezar

"My work exists as an expression of "dar um jeitihno" - the Brazilian notion of "finding a way". For me, art is a means of survival."

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

J.J. Anderson's Blog

Thoughts from the author of Trailer Park Juggernauts

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian's Blog - Ganduri Neinfinite

De ce scriu în metafore? Metafora este, ca definiţie, o peşteră ascunsă pe o insulă necunoscută, învăluită în mister. Cine ajunge acolo, chiar întâmplător, poate găsi obiecte neidentificate ale unei culturi despre care poate doar bănuieşte ceva. E oarecum dificil să „demetaforizezi” scrisul, astfel că, îţi rămâne iluzia înţelegerii şi satisfacţia ei. Cine sunt eu? Sunt eu, un vinovat al metaforitei, o boală de cuvânt ce mi-a adus adesea alin căutării de expresie, Şi poate ţie confuzie. Metafora produce confuzie! Confuzia elaborează înţelesuri şi astfel fiecare înţelege ce vrea. Cine sunt eu? Sunt eu, un meşter al cuvintelor mele. Nu mi-e dificil să le găsesc, am o abundenţă pe care uneori trebuie doar să o rescriu. Nu aş spune că metafora este calea cea mai scurtă înspre semantica sufletului meu, ci doar înfrumuseţarea drumului.

Trubadur prin Avalon

Mi-aș dori ca într-o zi sufletele noastre să se privească de atât de aproape încât atunci când vom clipi să le atingem cu genele.

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

A precariously critical, humorous take on life’s interactions with food and drink!

Discover the mysteries of nature

Descopera misterele naturii

Tassles Of Intertwined Emotions

Poetry, Quotes & Random Thoughts

dan moldovan

blog de poze

find the details

Interiors news and finishing touches for homes

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Caci mor traind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Folclor muzical românesc

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta!” - Anton Pann

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

%d blogeri au apreciat asta: