Copiii tornadei

1 Iun

http://www.cezarakolesnik.com/shop/en/oil-painting?page=shop.product_details&flypage=flypage-ask.tpl&product_id=18&category_id=6Nuanțe de verde, galben, albastru, mov, roz… note și combinații inedite (pentru că în regiunea din care provin fenomenul tornadelor nu este ceva obișnuit)  figuri deșteptătoare pentru imaginație… – scena mi-a devenit familiară abia după aceste triste zile, pentru că mi-a vorbit, la un moment dat, prin forța metaforicelor mâini îndreptate spre cer din tabloul Cezarei Kolesnik (Colesnic), despre neputință și deznădejde, sentimente pe care le regăsesc – tăios, acut – în stările mele din utlima perioadă…

* * *

Da, mâinile întinse a rugă spre cer este gestul-metaforă care ar putea identifica acest picior de plai, despre care ne plăcea odinioară (și ne-ar plăcea și acum) să credem că e o gură rai. Din păcate, tabloul este neschimbat, încă de pe vremea înveșnicită de autorul Mioriței: este un loc extraordinar de frumos, și azi, dar la fel de trist. Nu voi scrie de ce spun azi, de ziua copilului, lucruri atât de pesimiste, care, probabil, ar nemulțumi pe unii, chiar dacă multă lume ar sări să adauge argumente la șirul pe care eu l-aș începe cu dezorganizarea socială, sistemul de sănătate dat peste cap, atitudinea ostilă față de segmentele vulnerabile ale societății, lipsa unei griji pentru artă, literatură, cultură în genere, lipsa unei culturi comunitare etc.  Voi invoca forța argumentului artistic, cel care poate impresiona și o inimă de piatră: tablourile Cezarei Colesnic,  unde copilăria are aproape toate atributele normalității: culori sclipitoare, peisaje de vrajă, atmosferă de visare, de poveste – toate reflectate în privirile triste ale copilului sortit să se maturizeze în acest decor – repet,

frumos, dar văduvit de căldura părintească. Sunt copiii satelor noastre, cu bunici și mătuși care joacă rolul de mame, 

 cu pici crescuți „de la distanță”, ghidați prin telefon și via internet, de părinții plecați la muncă peste hotare.

* * *

Am crescut și eu cu binicii. După nașterea mea, mama a stat luni în șir la pat, din cauza tromboflebitei, apoi a trebuit să-și reia serviciul la ziar, și nu exista altă soluție pentru mine, decât casa bunicilor de la țară. Așa se face că am stat și eu, în primii ani, mai mult pe la bunci, și ambelor bunicuțe, Elena și Catinca, le-am zis „mama” (spre deosebire de „mămica” –  mama mea, care era doar una!). Ca și copiii de azi, îmi primeam în vizită părinții,  doar că mult mai des: la fiecare sfârșit de săptămână. Aveam parte de acele două zile de răsfăț (în compania părinților, sub aripa lecturilor cu tata și a dialogurilor cu mama), dar, întreaga săptămână, îmi era dor și mie de mama (adică de părinți), iar unul dintre cântecele pe care le cântam, fără a înțelege în profunzime despre ce spuneau versurile (înțelegeam doar că e un cântec trist, dar asta era de ajuns), a fost cunoscutul „Dor de mamă” al lui Nicolae Sulac… Era un scenariu tipic pentru realitatea sovietică și mulți dintre colegii mei au avut parte de același gen de „copilărie semirurală”. Eu am dus-o tot așa, până s-a găsit un loc pentru mine mai aproape de părinți: la o grădiniță (rusească, din alea românești nici nu existau pe atunci în Chișinău), urmând ca, mai apoi, mama să opteze pentru un post mult mai puțin solicitant (schimbând locul din redacție pe unul de corector la același ziar), așa încât să fie în stare să-mi acorde mie ceva mai mult timp. Când am mers la școală, mama a fost cea care m-a ajutat să învăț a… învăța.

Acum? De ce e situația de acum mai rea decât cea de atunci? Un exemplu: o rudă de a mea și-a lăsat copilul, născut în Germania, acasă la părinții din sat, pentru o lună, intenționând să se angajeze la serviciu acolo, în Germania, și să caute o grădiniță pentru copil. O lună pe care acel copil a petrecut-o agățat cu ochii de gardul ce despărțea curtea casei bunicilor de grădină, șoptind, ore în șir: „mamamamamamamamaaaaa…” Sigur, părinții au venit în mare grabă și l-au luat, când au înțeles cât de traumatizantă e această experiență pentru el. Nu-i voiau răul, dimpotrivă, voiau să respire și el aer de țară, să mănânce sănătos, să-și cunoască mai bine bunicii… Or, probabil că vorba cântecului nu e chiar exactă, și ar trebui reformulată: „Fie pâinea cât de rea, tot mai bună lângă mama mea!”

* * *

În mod sigur, a fost dramatică situația noastră, a copiilor crescuți într-un regim inuman, în care urma să fim transformați în robi ai nomenklaturii, orfani de cultură și limbă maternă, înstrăinați de rădăcinile noastre istorice – niște biete „frunze de dor”, măturate de vânt (apropo, există – subtile sau directe, dar fără îndoială remarcabile – aluzii la proza lui Ion Druță în creația Cezarei Colesnic). Ceea ce li se întâmplă, însă, azi copiilor abandonați în grija rudelor (sau chiar a unor străini) de către părinții muncitori la negru prin străinătate este o tragedie, e continuarea situației din perioada sovietică, urmarea ei logică și inevitabilă (iar faptul că schimbarea în bine întârzie adaugă acea notă de nezădejde despre care vorbeam)… Și nu e  doar tragedia ochilor triști ai acestor copii. Ochii lor sunt viitorul nostru, încremenit cu mâinile ridicate spre cer – probabil, ca o tornadă, care, în zbuciumul ei, a luat forma unui copac desfrunzit…

Nu cred că artista și-a propus în mod deliberat să creeze un film sumbru despre viața noastră, deși, discutând cu ea, îți dai seam că analizează și rezonează dureros la problemele realității care o inspiră. Lucrările Cezarei Colesnic sunt o reacție specifică a unui artist deosebit de sensibil și sunt… polifonice: tristețea copilăriei ce se consumă departe de părinți nu este singura linie melodică din această simfonie cromatică, iar copilăria rămâne un vis frumos, păstrând prospețimea și tandrețea culorilor,  o întreagă lume, răsfrântă, cu inocență și grație, în lumina din ochii, pe alocuri înlăcrimați, din aceste tablouri.

În mai multe interviuri, printre care și unul destul de recent, Cezara explică de unde a pornit ideea seriei de portrete de copii: artLine.ro. Copii cu ochii triști sau dormind, visând dragoni (balauri?) colorați, cai (albi sau nu), pisici (de toate culorile), înghețată, flori, jucării, bunici, căsuțe (albastre, ca din povești), îngeri – un univers încântător și multicolor, dar… marcat de un acut sentiment de singurătate (simbolizat, în mod neașteptat în acest context, de pălăria cu pană de păun a unui personaj de inspirație druțiană: Trofimaș – simbol „împrumutat” din altă epocă, din altă operă, din alt concurs de idei, și „răsădit” în actualitate, care se „prinde”, se înscrie exact în noile circumstanțe, de parcă n-ar fi suferit nicio transportare), sugerând, prin starea pe care o degajă, în ansamblu, atmosfera de orfelinat – Seria Odă copilăriei este un tulburător imn dedicat Frumuseții (adică: iubirii, maternității și feminității, pentru că, înainte de a deveni copil, Frumusețea a fost mamă, femeie și iubită), dar, probabil, și cel mai frumos și mai puternic argument contra fenomenului masiv de abandon, care periclitează soarta societății noastre.

Aș sugera fiecărui guvern (fiecărui ministru din fiecare guvern), care vine la putere, să privească, înainte de ceremonia de învestire, în ochii melancolici ai copiilor din tablourile Cezarei. Și abia după să-și rostească jurământul…

P.S. Aceste și alte tablouri le regăsiți pe pagina web a Cezarei Colesnic, dar și pe pagina FB a tinerei pictorițe.

P.P.S. Se pare că nu e vorba de tornade, ci de o furtună (ceva mai obișnuit decât o tornadă). Bine, în subiectivismul meu, pe care mi-l asum, mi-am imaginat că furtuna din tablou e o tornadă, iar copiii sunt ceva mai mult decât niște copii întristați de ceva… Niște personaje deosebit de înțelepte, prin sensibilitatea lor, frați de suflet cu Micul Prinț al lui Exupéry…

6 Răspunsuri to “Copiii tornadei”

  1. madalinaciucu Iunie 5, 2012 la 12:11 am #

    Primul tablou imi aminteste de Van Gogh, a prins verdele lui! Frumos!!

    • CiGriArg Iunie 7, 2012 la 9:45 am #

      Probabil că da…🙂

      Mie îmi plac mai multe tablouri din seria Copacul vieții și Odă copilăriei, dar și peisajele marine… Sigur, văzute „pe viu”, tablourile acestea (ca oricare altele) au un impact mai puternic, dar, cum suntem departe… le admirăm via internet…

      • madalinaciucu Iunie 11, 2012 la 10:15 am #

        Asa este, vazute pe viu, multe tablouri au un impact diferit!🙂 Pe mine m-a socat monalisa, pentru ca din poze imi parea banala si chiar stramba, insa cand am vazut-o la luvru, (chiar daca era in spatele unei sticle) m-a emotionat atat de tare incat mi-au dat lacrimile!

        • CiGriArg Iunie 11, 2012 la 4:25 pm #

          O, da… Altfel, dacă originalul ar fi la fel de tulburător, n-ar mai da colecționarii bani grei pe lucrări originale, s-ar mulțumi cu reproduceri (mai mult sau mai puțin fidele)… Fundalul blogului meu e o fotografie de pe un tablou în ulei. Oricât de mult m-am străduit să ajustez copia ca să fie cât mai apropiată cromatic de original, n-am reușit. Cineva mi-a explicat că așa se cam întâmplă cu tablourile în ulei, e greu să obții o copie foarte exactă…

  2. CiGriArg Iunie 1, 2014 la 11:00 am #

    Reblogged this on GriArg.

Trackbacks/Pingbacks

  1. 1 iunie devean | absolut obişnuit - Iunie 1, 2012

    […] florinapacuraru   madalinaciucu  piratulcinefil    teonegura  iulisa   naomikko  argribincea   stefan   tu1074  ratzone   mysfan   femeiliberale  chgabriela  apisromania   […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

vanilla

lovely damned teenage years

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Robson Cezar

"My work exists as an expression of "dar um jeitihno" - the Brazilian notion of "finding a way". For me, art is a means of survival."

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

J.J. Anderson's Blog

Thoughts from the author of Trailer Park Juggernauts

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Trubadur prin Avalon

Mi-aș dori ca într-o zi sufletele noastre să se privească de atât de aproape încât atunci când vom clipi să le atingem cu genele.

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 19-year-old wallflower

CritDicks.com

A precariously critical, humorous take on life’s interactions with food and drink!

Descopera misterele naturii

Discover the mysteries of nature

Tassles Of Intertwined Emotions

Poetry, Quotes & Random Thoughts

dan moldovan

blog de poze

find the details

Interiors news and finishing touches for homes

Blog de multe parale

„Nu voi fi un om obişnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar.” Peter O Toole

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Imperfect Beauty

"Do what you like and like what you do ! Imperfection is a part of beauty !" - Rocsee

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Caci mor traind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

Andrei Botnari. Photography and travel blog

Capitalism pe pâine

Fondator si director: Mihai Giurgea

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Folclor muzical românesc

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta!” - Anton Pann

%d blogeri au apreciat asta: