Bombele cu ceas și sistemul de sănătate bolnav de moarte

14 Mai

Știu, Viața fiind o boală sexual transmisibilă, nimeni nu iese viu din ea… Toți purtăm o bombă cu ceas asupra noastră. Și mama purta una. Încă din adolescență, de pe vremea când, făcând sport (la modul cel mai serios, cu antrenamente zilnice, cu instructor), a suferit un traumatism… Tromboflebita, o boală care se instalează pe nesimțite și ucide în mod la fel… nesimțit.  Și parcă uitasem de trombi, acum, în ultimii ani, de când mama începuse să aibă probleme cu inima. Și nu doar noi, cei din familie, ci și medicii, care păreau să nu vadă înscrisurile clare (sau mai puțin clare) din fișa medicală a mamei…

Mă simt bine, dar nu știu de ce obosesc prea repede, se plângea mama, și răgușesc, dacă vorbesc prea mult… Încercam să o liniștesc, să mă arăt cât mai veselă și optimistă – pentru a nu-i influența în rău starea -, dar căutam să o conving, totuși, să vedem și alți specialiști, pe lngă cei din „lista obligatorie”, făcută de medicul de familie. Și da, am fost și la un angiolog, la cel mai bun, de fapt, la un șef, la care ne trimisese cardiologul mamei… Recomandări vagi, lapidare (domnul se grăbea, urma să plece peste hotare pentru câteva săptămâni), din care am reținut doar prețurile exorbitante pentru investigațiile pe care trebuia să le facem la o clinică particulară (pentru că în sistemul public nu există aparatele necesare) și care au speriat-o pe mama așa încât, vreo câteva luni, nici n-a vrut să audă de medici… Și niciun cuvânt despre urgența investigației sistemului vascular. Din contră, mai multe recomadări de a face o operație la inimă (categoric, inadmisibilă, în cazul mamei – doctorița care venise cu această propunere nu observase anul nașterii mamei, iar mama nu prea își arăta vârsta), și… toată atenția concentrată asupra inimii (din care cauză eram terorizați, cu toții, de-a dreptul, căutând soluții pentru o problemă inexistentă (mai bine zis, secundară)!) Da, și o replică a mamei, în timpul unei consultații, pe care nu o voi putea uita niciodată: Ciudat, de ce inima? Eu n-am avut niciodată probleme serioase cu inima! Toată viața, am avut probleme cu tromboflebita!

 Acum îmi reproșez că n-am căutat, de urgență, așa cum era normal, un al doilea specialist angiolog, pentru a verifica deciziile primului și că n-am fost mai insistentă (pentru că toate investigațiile trebuiau făcute,  și ambele știam asta – ceea ce nu bănuiam era gradul de urgență, gravitatea situației)… Nu voiam să o presez, mama trebuia să se convingă de necesitatea consultațiilor și să accepte, cu incredre, să le facă (mai ales că unele erau ceva mai invazive decât testele de rutină – și mamei îi era frică de aparatele sofisticate, iar mie de frica ei…) – așa credeam! – că va trebui să accepte să facă  acele investigații, odată, dar să nu intre în panică, ci să rămână calmă și încrezătoare… Iar mama mă asigura că se simte din ce în ce mai bine. Și chiar reușea să mă convingă de zădărnicia insistențelor mele – arătând mult mai bine decât la începutul investigațiilor, acum un an și ceva…

Și, vai!, m-a păcălit… Glumeam că e la fel de sprintenă ca în adolescență (și era adevărat: era foarte sprintenă pentru condiția ei) și mă mândream cu felul în care ținea regim, făcea exerciții pentru picioarele afectate de tromboflebită (puțini bolnavi de tromboflebită reușesc să-și mențină în  bună formă picioarele, așa cum o făcea mama), respecta indicațiile medicilor, avea grijă să poarte corect bandajele, se informa (și mă informa) din revistele de medicină alternativă (mama fiind o adeptă convinsă a tratamentelor naturiste)… Mama era atât de preocupată de starea de sănătate a celor din jur (a mea, a lui Doru, a tatălui meu), dădea impresia unei normalități atât de convingătoare, încât a reușit să-mi topească vigilența (ba chiar și îngrijorarea), să mă facă să cred că se simte mult mai bine decât era în realitate (abia acum îmi dau seama cât de greșită era percepția mea! sau: ce actriță bună era mama…). E adevărat că intuiam ceva, încercam să o protejez, o tot rugam să nu facă muncile care solicitau un efort fizic  de care nu o simțeam în stare, dar… fără să realizez cât de greu  îi venea, de fapt… Și când te gândești că o mamă simte ce nevoi are copilul ei, oricât de mic ar fi acesta – când pruncul nici nu vorbește, nici nu pricepe ce vrea -, pe când un copil, oricât de iubitor, oricât de școlit și de matur, nu empatizează la fel de bine, și nu poate simți ce simte mama… De ce, oare, această injustă asimterie?

* * *

Când era Doru mic, era atât de jucăuș, încât niciun medic nu și-ar fi dat seama (de cele mai multe ori, doctorii care îl consultau nu-și dădeau seama!) că era bolnav. Mama, însă, determina cu precizie nu doar că era bolnav, ci și ce-l durea și dacă avea febră, și cam de ce tratament avea nevoie… Asta țin bine minte, pentru că eram destul de mare, ca să pot observa astfel de lucruri.

* * *

Ar fi trebuit să-mi dau seama cât de rău îi este mamei, după felul în care a reușit de mai multe ori să mă facă să renunț să plec la București (deși știa cât de urgentă era deplasarea mea). Mama mă suna cu doar câteva ore înainte de plecare și, nu știu în ce fel – că nu-mi spunea în mod direct să nu mai plec -,  mă determina să-mi amân călătoria… Îmi „recroiam” planurile, mă angajam să rezolv ce puteam rezolva „de la distanță” și rămâneam – până la următoarea scenă din același spectacol: eu – mereu presată de tot felul de urgențe, neînțelegând ce ni se întâmplă, de fapt (că se întâmplă ceva grav detot), și mama – parcă dorind să-mi spună ceva foarte important, care nu se lasă spus…

* * *

Când am aflat despre tromboflebită, îmi era frică să o las pe Raia singură, povestea, adesea, tanti Dora. Medic fiind, tanti știa exact semnificația acestui diagnostic. Îmi părea că, uite, acum ies din salon (salonul de spital în care mama era internată), și se și întâmplă nenorocirea! Nu s-a întâmplat atunci. S-a întâmplat acum… Între timp, mama a reușit să înceapă o promițătoare carieră în jurnalism (când eram elevă, am dat peste primele articole semnate de mama – erau scurte și sclipitoare, de parcă mama se juca, așezând perle sau diamante pe hârtia paroastă de ziar), să renunțe la carieră, pentru un post de corector (venindu-i prea greu să suporte deplasările, mai ales că eram și eu la mijloc), dar, în schimb, să traducă mai multe cărți (Nici nu mi-am dat seama când le-a tradus, îmi zice tata, – deh, mama traducea în timpul liber și, mai ales, când tata nu era acasă, – cu atâtea lucrări traduse, putea deveni membră a Uniunii Scriitorilor… – dar nu a pus niciodată problema așa – mama nu avea ambiții de acest gen), să  aducă pe lume al doilea copil, să-și crească, sănătoși, ambii copii, să aibă grijă de familie, de sănătatea celor din jur, în mod exemplar (ca la carte, așa cum le făcea pe toate), dar și de a sa, purtând în permanență bandaje elastice și păstrându-și silueta (și eu, care credeam că mama ține regim pentru a fi mai frumoasă, mai suplă, de unde puteam să bănuiesc adevărul: că mama avea atâta grijă de siluetă, pentru a fi în viață destul timp, așa încât să nu ne lase orfani de mici?).

E adevărat că, având de suportat două boli grave, mama evita să socializeze prea mult. Avea nevoie de mai mult timp de relaxare pentru picioare (Oamenii normali țin la loc de cinste capul, obișnuia să glumească mama, dar eu, uite, țin pe pernă picioarele!). A participat la toate (sau aproape toate) protestele anticomuniste, mai ales la cele din 2001-2002, intervenea, adesea, în emisiunile pe teme politice ale postului Antena C, nu a lipsit niciodată de la alegeri, și-a exprimat în mod clar și curajos convingerile etc.etc. Am mai povestit: cu 20 de minute înainte de a ne părăsi, mama insista în fața medicilor de la Centrul de Cardiologie – frumos, calm, cu demnitate – să i se vorbească românește, iar cu 5 minute înainte era perfect lucidă și cerea, cu pedanteria de care a dat dovadă mereu, să scriem corect data nașterii sale… Nu, bolile n-au învins-o pe mama mea. Cred că a învins-o un  sistem de sănătate… bolnav! Cred că, dacă eram într-o țară cu un sistem de sănătate pus la punct, mama mea trăia și acum… E prea dureros să dau detalii (și aceste rânduri îmi sân-ge-rea-ză de sub tastatură și abia de le văd printre lacrimi)… Dar, repet, dacă nu aveam un sistem sanitar murdar și bolnav de moarte (sau poate dacă nu chemam ambulanța!), cred că mama mea ar fi învins și acea criză din 30 martie, așa cum le învinsese și pe cele anterioare…

 * * *

La priveghi, am auzit alte câteva zeci de istorii asemănătoare cu povestea mamei, povestiri care mi-au sfâșiat inima… Mai toți cei cu care am discutat aveau două mari regrete: că nu și-au luat destul timp, ca să stea mai mult de vorbă cu părinții, și că nu trăiesc într-o țară civlizată, cu un sistem sanitar sănătos… Avem un sistem de sănătate care ucide. Ucide, la propriu și (implicit, și mai grav) la figurat: ucide speranța și încrederea. Un sistem de sănătate care a moștenit toate bubele sistemului sovietic, precum corupția, pila, mita, la care a mai adăugat altele noi, la fel de urâte… Un sistem, pe care, dacă nu-l salvăm acum, ne va anihila întreaga ființare, distrugându-ne și trupește, și sufletește. Am pierdut, din cauza lui, câteva persoane dintre cele mai dragi, inclusiv pe cea mai scumpă dintre toate pe care le-am avut sau voi avea vreodată… Pe lângă regretele pe care le am, ca orice copil care și-a pierdut părintele, mai unul: regretul că am admis, admitem, în calitate de cetățeni, să fim tratați într-un sistem de sănătate bolnav de… moarte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

vanilla

lovely damned teenage years

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Robson Cezar

"My work exists as an expression of "dar um jeitihno" - the Brazilian notion of "finding a way". For me, art is a means of survival."

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

J.J. Anderson's Blog

Thoughts from the author of Trailer Park Juggernauts

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Trubadur prin Avalon

Mi-aș dori ca într-o zi sufletele noastre să se privească de atât de aproape încât atunci când vom clipi să le atingem cu genele.

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 19-year-old wallflower

CritDicks.com

A precariously critical, humorous take on life’s interactions with food and drink!

Descopera misterele naturii

Discover the mysteries of nature

Tassles Of Intertwined Emotions

Poetry, Quotes & Random Thoughts

dan moldovan

blog de poze

find the details

Interiors news and finishing touches for homes

Blog de multe parale

„Nu voi fi un om obişnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar.” Peter O Toole

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Imperfect Beauty

"Do what you like and like what you do ! Imperfection is a part of beauty !" - Rocsee

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Caci mor traind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

Andrei Botnari. Photography and travel blog

Capitalism pe pâine

Fondator si director: Mihai Giurgea

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Folclor muzical românesc

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta!” - Anton Pann

%d blogeri au apreciat asta: