Gândurile unei duminici fără mama

29 Apr

Eram agitată, mult prea agitată în ultimul timp… Nu reușeam să-mi pun în aplicare toate planurile, nici să mă sincronizez cu mine însămi, nici să răspund pe măsură unor frumoase manifestări sufletești care îmi erau adresate, problemele personale „chemau” și mici „mari probleme de ordin medical” (paradoxal, acum multe dintre ele se „rezolvă”, în mod miraculos, ca și cum de la sine)… Mama simțea asta, mă ruga să mă „odihnesc mai bine” (Șase ore de somn nu sunt suficinete pentru tine, îmi zicea, știind că, în mod normal, aveam nevoie de clasicele opt ore. Degeaba îi spuneam că ea doarme și mai puțin și că, după ce rezolvăm principala problemă/piedică – cea a unei locuințe permanente în Chișinău -, lucrurile se vor normaliza). Mama ar fi vrut să… mă opresc!  Primul meu regert este că n-am ascultat-o – așa știam eu: că nu e bine să te oprești la jumătate de drum (și uite că, totuși, oricât de mult te-ai strădui să nu te oprești, intervine ceva (mai puternic decât voința ta) și îți forțează „oprirea” – te face să încetezi să „alergi„ –  măcar pentru un timp).

Mama și-ar fi dorit să RĂMÂN – conștient, cu asumarea consecințelor – în urma evenimentelor, inclusiv a celor politice, care mă țineau mereu „în priză”… De fapt, mama îmi cerea… un răgaz, nu în sensul de a găsi o jumătate de oră pentru o pauză „binemeritată” la un suc, pe o terasă, ci suficient de mult, încât ca să stăm să vorbim „mult, mult” (exact așa cum mă ruga și tanti Dora!), atât cât să recuperăm anii în care eu am stat departe de părinți, prin străinătate, printre străini, chiar dacă alături de oameni frumoși, dar – totuși! – îndepărtați sufletește de ceea ce îmi era mie mai scump… (Sau poate, lăsând indulgența la o parte, alături de persoane reci, care mi-au înșelat așteptările… ) Toate astea sunt bune, zicea mama despre numeroasele avantaje ale societății pe care eu o „importasem” (în plan mental, sigur) la revenirea acasă, atunci când îi vorbeam despre nevoia unei schimbări – aici, la noi, și mai ales ÎN NOI – , dar sunt potrivite pentru cei de acolo, nu pentru noi, care ne-am născut aici și trăim în condițiile de aici! –  conceptul de NATALITATE (la fel și ideea de baștină, loc natal) era esențail în această discuție pe care am avut-o, cu intermitențe, desigur (pentru că se întâmpla, mereu, pe fugă, în mare grabă). De ce insista, de ce îmi repeta? Probabil, mama avea ceva important să-mi transmită, ceva ce nu se putea formula ușor și repede, ceva ce, mai degrabă, intuia… Mama a plecat, fără a reuși să-mi spună ceva… foarte important!

De multe ori am observat că mama suferea mai mult decât mine, când mi se întâmpla vreun eșec (de orice fel) sau vreo tristețe. Mama adunase toată tristețea eșecurilor mele (și nu numai ale mele) și o ținea în inima ei (și mă mir, cum de a rezistat până acum). M-am convins de acest lucru de multe ori, inclusiv astă iarnă, când mama a plâns ca un copil, amintindu-și toate momentele triste din viața familiei noastre, inclusiv micile și marile tristeți pe care i le-am „adus” eu, începând cu tratamentul abuziv pe care l-am suferit în acel an în care am frecventat o grădiniță rusească (alias românofobă), spre exemplu – niște îmbrâncituri, lovituri, nu atât dureroase, cât umilitoare (nu m-au durut atât loviturile, cât atitudinea, pe care am „descifrat-o” – ce-i drept, mai târziu – ca pe o răutate a „educatorilor”, enervați că nu înțelegeam rusește) – mi-am îmbrățișat mama și mi-am dat seama că acele „pedepse”, ce mi s-au aplicat în numele „măreței limbi ruse”, au durut-o pe mama de mii de ori mai mult decât pe mine… Cum nu i-am spus mamei despre acel tratament decât mult mai târziu, întâmplător (eram deja elevă), mama nu și-a putut ierta faptul că nu și-a dat seama și nu m-a putut apăra (uneori, îmi spunea mie ce le-ar fi spus acelor „proaste educatoare”, dacă ar fi știut!)… Nici eu nu cred să-mi pot ierta vreodată suferința mamei, nici măcar acea suferință pe care i-am cauzat-o fără voia sau vina mea (tromboflebita mamei s-a agravat după nașterea mea)… La absolvirea universității,  am promis, într-un eseu – deci, sub semnătura mea explicită – să fiu fericită, „pentru liniștea mamei”. Acum, când nu mai plânge pe umărul meu (și știu că nu va mai plânge niciodată), multe lucruri, inclusiv promisiunea mea de atunci, le înțeleg altfel… Cred că mama a adunat toată tristețea noastră, din copilărie și până în prezent, în sufletul ei și a hotărât să o ducă departe de noi… Ce altă soluție ar mai avea o Mamă?… A plecat, împovărată cu tristețea noastră. A rămas cu noi, în fiecare dintre noi, grație dragostei pe care ne-a sădit-o în suflete, cu marea sa măiestrie (cu ARTA, pe care a stăpânit-o perfect, de A FI MAMĂ).

Vedeți cât de mult ține mama la voi? – mi-a zis, într-o zi, medicul ei, explicându-și DOAR ASTFEL (adică prin dorința mamei de a nu se despărți de noi!) succesul tratamentului ( un succes relativ, totuși).

 Am discutat mult  (nu suficient de mult, însă!) cu mama în ultima iarnă (una friguroasă și marcată de momente îngrijorătoare, în care ne temeam că inima mamei nu va rezista), pe care am petrecut-o împreună – mama, tata și eu ( Doru fiind mai mult pe la țară), încălziți și luminați de ochii ei frumoși, de vocea ei, puțin diminuată în ultima vreme, dar la fel de dulce, de vorba ei, ușor ironică (o ironie inofensivă!), uneori tristă, mereu, însă, blândă… Unele decizii le-am luat împreună cu ea, altele doar ținând cont de dorințele/preferințele ei, dar tot ce am făcut până acum a fost produsul unei ecuații complexe din care mama n-a lispit pentru nicio clipă… Am acum un imens gol în suflet… și un imens volum de informație de „procesat”, pentru a-mi reevalua întreaga viață: trecutul și viitorul (puțin, atât cât poate fi previzibil)… Și trebuie să găsesc o formulă nouă de a supraviețui (mai ales acestei pierderi), în care mama, personalitea ei – adică tot ce iubesc mai mult pe lumea asta! – să fie mai prezentă decât niciodată… Poate (sper că) mă ajută și tata, și Doru… Cu ajutorul lui Dumnezeu, învingând – tustrei, împreună, și fiecare în parte – dorul de mama…

De atâtea ori mă rog, Doamne, ajută-ne să fim buni și înțelepți, frumoși și drepți, așa cum ar fi vrut ea, mama, să fim, ajuntă-ne să nu pierdem niciun pic din frumusețea pe care  ne-a lăsat-o, prin dragostea ei… Ajută-ne să păstrăm lumina iubirii ei (pentru că asta era, în mod sigur, o manifestare a iubirii Tale)!  Și primește-o pe mama, cu Iubirea Ta, puternică și ocrotitoare, în Împărăția Ta, Luminoasă, și Caldă, și Bună…  Mai Bună, mai Caldă, mai Luminoasă decât îmbrățișările noastre… și mai puternică decât noi, în Neputința noastră: pentru că noi n-am putut s-o apărăm pe mama de tristețe, de durere, de răutate, de oameni nedemni…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

vanilla

lovely damned teenage years

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Robson Cezar

"My work exists as an expression of "dar um jeitihno" - the Brazilian notion of "finding a way". For me, art is a means of survival."

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

J.J. Anderson's Blog

Thoughts from the author of Trailer Park Juggernauts

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Trubadur prin Avalon

Mi-aș dori ca într-o zi sufletele noastre să se privească de atât de aproape încât atunci când vom clipi să le atingem cu genele.

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 19-year-old wallflower

CritDicks.com

A precariously critical, humorous take on life’s interactions with food and drink!

Descopera misterele naturii

Discover the mysteries of nature

Tassles Of Intertwined Emotions

Poetry, Quotes & Random Thoughts

dan moldovan

blog de poze

find the details

Interiors news and finishing touches for homes

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Imperfect Beauty

"Do what you like and like what you do ! Imperfection is a part of beauty !" - Rocsee

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Caci mor traind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

Capitalism pe pâine

Fondator si director: Mihai Giurgea

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Folclor muzical românesc

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta!” - Anton Pann

%d blogeri au apreciat asta: